REACȚII LA CALOMNII. Balivernistul Grădinaru.

Balivernismul e la el acasă în mintea parlamentară a dlui Grădinaru.

După ce s-a văzut și parlamentar, acest escroc politic s-a apucat de scris coduri și legi așa cum îl duce capul. Dar, pentru că capul îl duce cu totul pe aiurea, invențiile lui pe modificarea legilor la plezneală o să strice tot ce nimerește sub tăvălugul operelor lui de creație normativă.

Dar, asta nefiind suficient de incitant, se apucă omul să mai și spună minciuni aiurea despre Dogotaru. Minciuni, care, după cum îi pare new-urbanistului investit cu putere, îl ajută să pară tare mare apărător al patrimoniului. Asta, pentru că a uitat, că anume el, cu cele două fracțiuni, PAS și DA din CMC, au tot făcut ședințe, la care s-a discutat acel proiect de decizie. De la direcția arhitectură participa doar Vlad Moldovan, că el atunci se bucura de încredere. Cu Dogotaru se evita discuția, că le demonta toate aiurelile pe care le aveau la subiect. Aici o publicație cu răspunsurile la insinuările despre acest subiect, lansate de societatea civilă:  

https://svetlana.dogotaru.net/despre-moratoriul-pe-centrul-istoric-in-or-chisinau/

Acum, s-a apucat să povestească, că ceva Dogotaru a ascuns. Mai degrabă Grădinaru a ascuns, că a convocat ședințe și a gestionat procesul. Sau poate că nici nu prea a înțeles, ce a gestionat? Poate că știe doar a scrie, dar nu și a citi? Poate că, din frustrarea de a institui interdicții definitive, moratorii, n-a știut să propună soluții calitative?   

Îi amintește și dna consilier Mandati despre ședințele comune care au avut loc, i-a scris în comentarii la postarea lui balivernistă.

Oare cine îi scrie acestui parlamentar textele pline cu minciuni, care încâlcesc lucrurile așa de tare, că nu mai înțelege nimeni, cine și ce a ascuns, ce a denaturat, ce a falsificat și ce vrea să spună acest expert pe toate ce zboară și mișcă? Cea ce se înțelege din textul postării e că ura viscerală a parlamentarului în legătură cu Dogotaru e enormă. E gata să scrie orice minciună și prostie, doar ca s-o mai anine pe Dogotaru. De unde vine această frustrare? Ce nu i-a reușit în viață acestui om, de e gata să se pună jos și să dea din picioare, până nu-i dă cineva măcar o sfârlă arhitecte-șefe?

Așa sunt oamenii mărunți și lacomi – se hrănesc doar din scandaluri, minciuni și din energia altora.

Recunosc – pierd eu ceva energie din cauza acestor postări, dar mai mult e despre timp, pe care trebuie să-l dedic ca să fac explicațiile necesare pentru clarificarea subiectului.

Acum, despre decizie:

Este una foarte limitativă, nu se pot edifica obiective despre care trăncănește Grădinaru și co, se pot realiza doar lucrări de reconstrucție a clădirilor existente. Altceva nu este posibil și toate insinuările că decizia aduce prejudiciu teritoriului nucleului istoric sunt invenții lansate în lipsa unor proiecte reale de salvgardare a patrimoniului.

Prin proiectul Deciziei se propune aplicarea RLU aprobat deja prin Decizia nr. 22/40 din 25.12.2008, dar cu limitări drastice. Aceste limitări exclud orice posibilitate de amplasare a construcțiilor mai mult de 12,5m, limitări în legătură cu apropierea de anumite obiecte care constituie monumente, a zonelor de protecție. Luând în considerație faptul, că tot teritoriul centrului este recunoscut ca și monument – absolut toate proiectele de construcții se supun avizărilor de către ministerul culturii prin CNMI, în două etape, dar nu prin coordonarea de schițe/scheme, cum a fost anterior, ci a documentelor elaborate conform documentației urbanistice, așa cum prevede legea.

Dacă încerci să proiectezi un obiect, conform acestui proiect de Decizie înțelegi, că conform acestea nu sunt posibile intervențiile agresive în teritoriul centrului istoric, așa cum s-au făcut prin intermediul schițelor de proiect, coordonate și avizate, cum s-a procedat în trecut.

Critica vehementă a acestei decizii, toate acțiunile privind încercarea de a o anula vin de la persoane, care, probabil, nu au citit textul și nu s-au trudit să-l înțeleagă.

Inclusiv, procesul poate fi îmbunătățit prin anumite modificări, dacă, cu adevărat, s-ar dori îmbunătățirea situației, dar nu pur și simplu lupta acerbă cu toți care nu le convine.

Pentru că în sfârșit (după ce au trecut doi ani de la demararea lucrărilor de elaborare a PUZ Centru) Ministerul Culturii a aprobat metodologia de elaborare a planului de referință istoric-arhitectural, (în lipsa căruia lucrările pe PUZ Centru s-au oprit, planul fiind o condiție pentru elaborarea soluțiilor PUZ) avem speranța că va fi aprobat și un PUZ Centru, dar perioada nu este de câteva luni, nu trebuie să ne amăgim, că primăria nu dorește. Sunt lucrări complexe, termenul de executare plus aprobarea acestora se estimează la 2 ani pentru plan de referință, și doar după aceasta – etapa de elaborare a soluțiilor PUZ.

Experții despre toate ar trebui să înțeleagă cu ce se va solda abrogarea deciziei Cu privire la securizarea și dezvoltarea zonei centru – Nucleul Istoric al orașului Chișinău. Și să nu ducă în eroare publicul, precum că PUZ Centru putea fi elaborat în 18 luni, cum a recomandat ministerul culturii, ministerul, care timp de 18 luni doar s-a apucat să elaboreze metodologia.

Nu poți să rezolvi lucrurile doar prin conferințe de presă cu turnatul zoilor în cap. Este nevoie de muncă, nu de vorbărie aiurea.

Citeste mai mult

REACȚII LA CALOMNII. Manipulările lui Vasile Grădinaru

La data de 20 ianuarie fostul consilier municipal, vestit cu conferințele lui de presă pline de minciuni și manipulări, a mai organizat una, cu scopul de a-și expune părerea asupra proiectului de decizie, referitor la aprobarea Regulamentului de activitate a Consiliului arhitectural-urbanistic. S-a năpustit cu învinuiri și o triadă de manipulări peste acest regulament, dar și cu atacuri acide, ca de fiecare dată. Cică, „regulamentul prevede un șir de abuzuri și are drept scop acoperirea ilegalităților mafiei imobiliare din capitală”.

Pentru că urmează să fie ședința Consiliului Municipal Chișinău, unde consilierii urmează să dezbată acest subiect, este nevoie să fie făcute clarificări. Asta, din motiv, ca consilierii să aibă argumentele necesare și să nu ia în considerație manipulările expuse de deputat. Sigur ar fi mai bine, dacă venea cu amendamente pentru îmbunătățirea documentului. Dar… fiecare face ce poate.

regulamentul prevede un șir de abuzuri și are drept scop acoperirea ilegalităților mafiei imobiliare din capitală.

Dezmințiri la afirmațiile manipulatorii expuse de Grădinaru în conferință:

  1. La art. 7: Componența nominală a Consiliului se aprobă prin dispoziția Primarului general al municipiului Chișinău, şi aceasta încalcă Hotărîrea Curţii Supreme de Justiţie nr. Dosar nr. 3ra-137/21 din 03.2021 prin care a fost anulată Dispoziția Primarului General interimar al mun. Chișinău nr.1545-d din 11 decembrie 2006 „Cu privire la aprobarea Regulamentului Consiliului arhitectural urbanistic al mun. Chișinău”  – minuta 6.

Dezmințire: Regulamentul este propus să fie aprobat de Consiliul Municipal Chişinău conform competențelor stabilite de legea  privind administrația publică locală, nr. 436 din 28.12.2006, şi legea cu privire la activitatea arhitecturală, nr. 1350 din 02.11.2000 – art. 6.

Tot odată, conform art. 29 alin. (2) din legea privind administrația publică locală, Primarul, în calitatea sa de autoritate publică locală executivă, exercită şi alte atribuții prevăzute de legislația în vigoare sau încredințate de consiliul local.

Astfel, este dreptul a CMC să decidă dacă deleagă sau nu Primarului dreptul de a aproba componența nominală a Consiliului Arhitectural Urbanistic (CAU), această delegare nu contravine legislației în vigoare.

  1. La art. 9 şi la art. 17 este prevăzut că Consiliul arhitectural urbanistic este condus/prezidat de arhitectul şef, dar Gradinarul consideră că consiliul să decidă de cine să fie condus – min 7-8.

Dezmințire: Conform pct. 22 din „Regulamentul cadrul Privind activitatea organelor locale de arhitectură şi urbanism” aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 499 din 30 mai 2000, Arhitectul-şef al unităţii administrativ-teritoriale conduce activitatea consiliului urbanistic local – organ consultativ coordonator, creat în scopul examinării proiectelor obiectelor de importanță deosebită pentru teritoriul administrat.

De asemenea, prin analogie, conform pct. 4 din „REGULAMENTUL Consiliului arhitectural-urbanistic naţional de pe lângă Ministerul Construcţiilor şi Dezvoltării Teritoriului şi ordinea de examinare şi coordonare a documentaţiilor arhitectural-urbanistice” aprobat prin Ordinul nr. 5 din 11.04.2008 al Ministerului Construcţiilor şi Dezvoltării Teritoriului,  Consiliul este prezidat de către Ministrul construcţiilor şi dezvoltării teritoriului.

  1. Conform art. 20 Președintele Consiliului aprobă ordinea de zi a ședinței următoare. Grădinaru consideră că acestea este un know – how moldovenesc. În toată lumea consiliul decide ordinea de zi.

Dezmințire: Conform art. 18 din legea  privind administrația publică locală, nr. 436 din 28.12.2006, Şedinţa CMC se desfășoară conform ordinii de zi propuse de primar sau de consilierii care, în condiţiile art.16, au cerut convocarea lui.

Astfel, dacă pentru CMC ordinea de zi este propusă de primar nu este o încălcare ca ordinea de zi a CAU să fie propus de arhitectul şef.

Primarul nu este parte a CMC dar îi poate aproba ordinea de zi, deci este o practică legală și nu un know – how moldovenesc, după cum înțelege eronat Grădinaru.

  1. La art. 22 se prevede că deciziile în CAU se iau cu 1/3 din membri…

Dezmințire: art. 22 prevede că Întru examinarea în mod de urgență a problemelor urbanistice stringente, Președintele Consiliului este în drept să formeze Grupuri de lucru a Consiliului în componență a 1/3 din membrii permanenți a Consiliului.  

A nu se confunda componența numerică a grupului de lucru cu numărul necesar de membri pentru a lua decizii. Conform art. 18 din proiect Ședința Consiliul este considerată deliberativă prin prezența a majorității simple a membrilor, jumătate + 1 din membrii permanenți.

Astfel, deciziile în cadrul CAU se vor lua ca şi în cadrul CMC cu majoritatea simplă din membrii consiliului. La fel, e o înțelegere eronată a textului și o informare manipulatorie a publicului.

  1. 23 din proiectul Regulamentului prevede că Convocarea membrilor Consiliului se realizează cu cel puțin 3 zile lucrătoare înainte de data întrunirii, prin invitații transmise prin e-mail sau telefon. Grădinarul consideră că o să se facă prostii şi o să fie chemați numai cei care trebuie.

Dezmințire: Conform prevederilor art. 16 alin. (5) din legea  privind administrația publică locală, nr. 436 din 28.12.2006, Convocarea consiliului local se face prin dispoziţie a primarului sau, în cazul în care acesta se află în imposibilitatea de a convoca consiliul, a viceprimarului. Dacă primarul sau viceprimarul refuză convocarea consiliului local, cu ordinea de zi propusă, acesta este convocat de un grup de cel puţin o treime din consilierii aleşi. În înştiinţarea convocării în şedinţă, care se expediază consilierilor, se indică ordinea de zi, data, ora şi locul desfăşurării şedinţei.

Dacă legea nu prevede un anumit mod special de înștiințare a consilierilor despre convocarea ședinței CMC, pînă la moment vreun consilier CMC s-a plîns că nu a fost la şedinţă deoarece nu a fost înștiințat??? Dacă pentru CMC este ok, de ce pentru CAU este o problemă? 

În general, nivelul de abordare  a unui regulament propus spre aprobare prin prisma unor eventuale faceri de prostii este una deșuiată, precum și învinuirea, că se vor chema numai cei, care “trebuie”, e doar o obișnuință de comunicare toxică, fără substanță.

  1. 27 din proiect prevede că Documentațiile neconforme, incomplete, care nu corespund prevederilor  NCM B.01.02:2016 „Sistematizarea teritoriului si localităților. Instrucțiuni privind conținutul, principiile metodologice de elaborare, avizare și aprobare a documentației de urbanism și amenajare a teritoriului” nu sunt supuse analizei de către Consiliu. Grădinaru se întrebă dacă proiectele pot să contravină altor norme în aşa caz????

Dezmințire:  Conform Catalogul documentelor normative în construcții din 2021, aprobat de către Ministerul  Economiei şi Infrastructurii, ordinul nr. 146 din 03.08.2020,  în Moldova sunt peste 50 de documente normative în construcții care sunt obligatorii.

Dar în partea ce ține de conținutul, principiile metodologice de elaborare, avizare și aprobare a documentației de urbanism și amenajare a teritoriului, aceste norme sunt stabilite anume în NCM B.01.02:2016.

Or, conform art. 3 din proiectul Regulamentului Consiliul este constitui anume pentru examinarea colegială a soluțiilor arhitecturale, urbanistice şi tehnice vizând obiectele arhitecturale de importanță locală şi îmbunătățirea deciziilor.

Grădinaru ar trebui să cunoască, că proiectanții au obligația să execute proiecte, confome cu legislația și normativele în vigoare. Există modalitate de verificare și control necesar pentru asigurarea calitativă a procesului de proiectare, la fel sunt stabilite responsabilitățile autorilor și a verificatorilor pentru soluțiile aprobate.

  1. 20 şi 28 din proiect prevede că decizia finală o ia Arhitectul-şef. Adică deciziile nu sunt colegiale.

Dezmințire: Conform pct. 22 din „Regulamentul cadrul Privind activitatea organelor locale de arhitectură şi urbanism” aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 499 din 30 mai 2000, Arhitectul-şef al unităţii administrativ-teritoriale conduce activitatea consiliului urbanistic local – organ consultativ coordonator, creat în scopul examinării proiectelor obiectelor de importanță deosebită pentru teritoriul administrat.

Până la urmă răspunderea juridică  o duce arhitectul şef pentru soluțiile arhitecturale adoptate. Conform prevederilor art. 26 din legea privind autorizarea executării lucrărilor de construcție, nr. 163 din 09.07.2010, Responsabilitatea pentru emiterea certificatelor de urbanism şi a autorizaţiilor de construire/desfiinţare revine solidar semnatarilor acestora. Pe certificatele de urbanism şi autorizațiile  de construire se aplică semnătura arhitectului şef nu a membrilor consiliului.

Consiliul urbanistic este organul consultativ, care vine în suportul arhitectului-șef anume pentru a consolida capacitatea acestuia în luarea deciziilor corecte, cu preponderență în situațiile complexe, unde este nevoie și de o abordare complexă.

Aici – străduiește de zor deputatul, cu inepțiile sale:

https://www.facebook.com/vasile.gradinaru.357/posts/1539038646478897

Citeste mai mult

Reacții la calomnii. Minciunile lui Cojuhari și Grădinaru – consilierii cu aere de boierași.

Întrebări și răspunsuri, după escapadele de aiureli publice ale unor consilieri, care, sigur nu le pot lăsa fără răspuns.

Cum comentați afirmațiile consilierului PAS Cojuhari orașul ar fi avut să piardă aproape un hectar de teren prin semnătura arhitectului șef?

Așa numitele constatări pe care le face aceast consilier nu sunt altceva decât o încercare de a mă intimida și pe această cale, pe lăngă alte afirmații manipuatorii pe care le lansează atât în ședințele cmc, cât și în spațiul public, pe rețelele de socializare.

Cred că face sluj anumitor forțe, cărora le stau în cale și acestea nu mai pot să-și facă mendrele pe mai multe segmente ale domeniului de activitate pe care îl administrez.

Dacă ne referim la acțiuile acestua de a “opri fărădelegea”, cum spune el, trebuie să cunoașteți, că CMC a anulat două decizii, una din 2015 și alta din 2019, decizii aprobate de către CMC în perioada cnd nici nu eram angajată a primăriei. Cojuhari cunoaște foarte bine acest lucru, dar manipulează cu aceste informații pentru a mă discredita, la fel cum o fac și alți consilieri, Trubca și Grădinaru, iubitori de a scrie mesaje pline cu elucurbații verbale de tot soiul.

E o încercare de a sparge toate oalele în capul meu, inclusiv faptul, că compania TCI Prim se judecă pentru anularea Deciziei CMC. De ce face acest lucru, e greu de explicat, dar posibil că este pur și simplu o piuliță într-un joc mai mare a cuiva cu sarcini concrete să nu-i treacă nici o zi fără a împroșca cu glod în partea mea.

Dl Grădinaru a anunțat în ședința CMC că pe masa primarului stă cererea dumneavoastră de demisie, ați depus o cerere?

Cred că informatorii lui Grădinaru ar trebui să nu-și mai primească solda pentru calitatea cu care îi fac donosurile. Dar poate că și în mod special își bat joc de el și îl pun în situații idioate. Îmi rezerv dreptul să depun cerere și să plec oricînd o să consider necesar, dar nu Grădinaru este persoana care îmi poate da sfaturi în acest sens. Nu este nici angajatorul meu și nici acel expert, care să aibă capacitatea de a analiza calitatea activității mele. Dar sigur, în calitate de consilier ar putea să contribuie la realizarea proiectelor pentru oraș, la care muncim în direcție, i-ar aduce o satisfacție mult mai mare, decât pălăvrăgeala fără noimă la microfonul CMC.

Locuitorii orașului au votat partiedele pentru a soluționa problemele acestui oraș, dar nu pentru a le susține financiar tribuna de partid și pentru iscunsința de a împleti intrigi.

În general, comportamentul de boierași a acestor consilieri, care mă numesc cum le vine lor, utilizând un vocabular suburban este greu de explicat.

Cum comentați decizia aprobată la ședința din 02 aprilie “Cu privire la securizarea și dezvoltarea zonei Centru  – Nucleul Istoric al orașului Chișinău, prezentată de către consilierul Alena Mandati, cei de la PAS vă învinuiesc și de această decizie, precum că ar fi criminală?

Asta este o manipulare crasă a lui Grădinaru și echipa lui de consilieri, care se bazează pe experți care, chipurile au grijă de centrul istoric. O fac într-una, ca să-și strângă capital politic pe subiectul protecția patrimoniului. Rup microfoanele ca să demonstreze cât de tare țin la oraș, că vor să-l protejeze, chiar au sărit la bătaie, dar nu s-au trudit să citească și să înțeleagă sensul acesei Decizii. Dacă studiau atent, atunci vedeau, că regulile de aplicare a RLU sunt foarte limitative. Nu se admit intervenții cu ridicarea unor nivele mai mari decât 15 metri, se restricționează modificarea parcelelor, a adreselor, se interzic intervențiile la clădirile cu statut de monument, se stabilește respectarea aliniamentelor clădirilor (rezolvarea disensiunilor între liniile roșii și aliniament), se interzic consolele deasupra spațiului trotuarelor, se stabilesc criterii de amplasament în interiorul cvartalelor. Totul – cu respectarea tuturor rigorilor prevăzute în legislația privind protecția monumentelor. A mai fost prevăzută prin amendament și condiția de amplasare a construcțiilor noi doar în baza unor PUZuri aprobate pentru cartier.

Este o Decizie foarte necesară pentru a asigura procesul de realizare a lucrărilor pentru proprietarii clădirilor din centru, care necesită a fi reconstruite, reabilitate în așa mod, ca să nu fie prejudiciate interesele lor în calitate de proprietari, dar și să fie asigurată protejarea patrimoniului din zona cu statut special de monument cum este centrul istoric al orașului. Este o decizie provizorie, până la aprobarea PUZ Centru, care va asigura ca pentru perioada de timp până la aprobare PUZului să fie respectate drepturile proprietarilor din zonă, dar și să fie clare limitările la care sunt supuse drepturile acestora în privința intervențiilor pe care și le doresc.

De reținut, că toate intervențiile abuzive, cu amplasarea unor construții cu multe nivele în centru, s-au executat exact din lipsa unor reglementări clare. Autoritățile acționau fără aceste reguli, doar în baza unor schițe de proiect, care se aprobau de către toți la propria discreție, fără a avea restricționări, deci se putea orice.

Decizia vine să corecteze această situație. Dar primăria continuă lucrările de elaborare a PUZ Centru, document care va înlocui aceste reguli provizorii. PUZ Centru nu este un document, care poate fi elaborat repede, deoarece depinde și de alte planuri, pentru care nici măcar metodologiile de elaborare nu sunt aprobate de ministerul culturii, precum prescrie legea. Până atunci însă, trebuie să existe cel puțin reguli minime, pentru a nu lăsa să se deterioreze fondul construcit și a oferi posibilitate proprietarilor să-și poată dezvolta proiectele fără a aduce prejudicii patrimoniului de care orașul dispune.   

To ce trebuia să facă PAS și consultanții lor – e să citească atent proiectul de Decizie, asta i-ar fi salvat de ipocrizia pe care au demonstrate-o la ședința CMC. Le-ași propune consilierilor să nu umble cu megafoanele și cu pumnii, dar să citească și să vină cu propuneri pentru îmbunătățire, întotdeauna este loc de mai bine. De fapt, este chiar straniu, că acest proiect de decizie a fost mai mult coordonat de Grădinaru, decât de Dogotaru. La ședințele organizate de către consilierii PAS și DA Dogotaru nici nu era invitată, discutau singuri, de la DGAURF participa doar colaboratorul direcției, Vlad Moldovan, care era invitat personal în ședințe. Acolo și s-a definitivat acel proiect de decizie. 

Locuitorii orașului știu foarte bine să citească, deci manipulările lor nu își vor atinge scopul, chiar dacă insistența e foarte mare. 

Un exemplu de manipulări, marca Cojuhari:

https://www.ziarulnational.md/chisinau-ar-putea-pierde-un-teren-de-62-de-ari-fractiunea-pas-din-cmc-solicita-o-ancheta-de-serviciu-pe-numele-arhitectului-sef-svetlana-dogotaru-privind-eliberarea-ilegala-a-certificatelor-de-urbanism/

Citeste mai mult