Cine este responsabil de integritatea blocurilor locative?

CONDOMINIUM LAW 7

sursa fotohttp://bloknot-moldova.md/news/na-botanike-razvalivaetsya-zdanie-obshchezhitiya-l-1067007?fbclid=IwAR31HchSH31wrtWJmawl3n4MjTPObrEM_DnUSYUrzehZNQEYMi5CXK8UASk

Cine va răspunde de eventualele prăbușiri care ne pasc în casele noastre?

Cine sunt organizațiile care administrează/gestionează blocurile locative și fac un pic mai mult decât nimic – noi știm. Direcția Generală Locativ Comunlă și ÎMGFLurile.

Dar cine controlează procesul?

Care este autoritatea legală care trebue să ne apere interesele și care are obligații cu controlul celor, care se angajează să ne presteze servicii dar își bat joc de proprietățile încredințate?

Autoritatea publică locală este responsabilă pentru controlul în domeniul administrării, exploatării, utilizării conform destinaţiei şi asigurării integrităţii imobilelor cu destinaţie de locuinţe, indiferent de forma de proprietate.[1]Este o prevedere legală și e dreptul fiecărui proprietar de locuință să solicite autorităților îndeplinirea obligațiilor, precum și să solicite raportări pe acest subiect.

Cu toate că domeniul locativ se află în competența autorităților publice locale, cu responsabilitate pentru supraveghere și control conform legislației, dar și în calitate de fondator al ÎMGFL, lucrurile au degenerat la maxim, blocurile locative au ajuns într-o stare tehnică deplorabilă. An de an, ÎMGFL percep plăți pentru deservirea tehnică a blocurilor și reparații echipamente, însă situația nu se îmbunătățește, dar se agravează exponențial. Se motivează prin faptul, că plățile percepute pentru serviciu sunt insuficiente, tarifele aprobate de către consiliu sunt mici și nu acoperă cheltuielile necesare pentru efectuarea reparațiilor în blocuri. Un motiv suficient, după părerea (i)responsabililor, ca să nu facă nimic. Asta pentru că inerția făcutului lucrurilor pe dos la primăria Chișinău e proverbială. Bine. Să admitem că tarifele sunt mici. Dar a calculat cineva care sunt neceseitățile reale? Cât ar trebui să plătească fiecare proprietar de locuință pentru ca în blocul unde trăiește să fie reparate acoperișurile – ca să nu vină apa până jos, fațadele – ca să nu se dărâme pereții, rețelele – ca să nu rămână fără servicii vitale?

Nu! Nu ne interesează sutele de milioane, cu care așa de tare iubesc să ne sperie și să nu facă nimic. Ne interesează mai simplu, local. Cât costă concret reparația în blocul fiecăruia dintre noi.  Și care trebuie să fie contribuția de plată a fiecărui proprietar din acest bloc. Contract de administrare, decizie de aprobare a cotei de contribuție și factură. Noi o să achităm. Absolut sigur că majoritatea proprietarilor de locuințe și a încăperilor din blocurile locative nu sunt naivi și înțeleg acest lucru.

Nu trebuie să așteptați publicarea legii noi a condominiului și nici să speriați lumea cu această lege! Pentru că nu suntem în vid legislativ și pentru că aceste lucruri sunt deja prevăzute în legislație. Și pentru că există obligații ce decurg din Legea nr. 75, cu privire la locuințe din 30.04.2015:

  1. ÎMGFL – să îndeplinească lucrări de deservire tehnică și reparațiile echipamentelor tehnice în blocuri conform contractelor cu proprietarii. (art. 48(3))
  2. Autoritatea publică – să efectueze controlul în domeniul administrării, exploatării și asigurării integrității blocurilor în cadrul acestor administrări și exploatări. (art.8 (h))

 Și dacă nu ajung resursele acumulate din facturarea conform tarifelor aprobate, există și modalitatea de a percepte plăți conform necesităților reale de lucrări. Administratorul este obligat să asigure administrarea prin prestarea serviciilor de deservire tehnică. În volum deplin, asigurând integritatea blocului. Abordarea “câți bani avem – atâta facem” nu este legală. Legea îi obligă pe administratori să evalueze cheltuielile necesare pentru un an, (în fiecare an!) să informeze în mod legal proprietarii, care e mărimea contribuției pentru fiecare și să factureze lunar serviciile reieșind din aceste calcule. (art.48) Să efectueze lucrările și să raporteze anual celor care ii contractează.

Legea 75 stabilește foarte clar: Bunurile proprietate comună din blocul locativ (blocul în intregime, cu toate elementele) aparţin cu drept de proprietate forţată şi perpetuă proprietarilor de apartamente şi încăperi din acest bloc (a se vedea definiția). Deci, din 2015 s-a făcut claritate cu privire la drepturile de proprietate și s-a reglementat modalitate de relație administrator-proprietari: CONTRACT!

Ce fac ÎMGFLurile, care sunt administratorii (gestionarii) blocurilor, din 2015? Strâng bani pe facturi fără fundamentare legală, în lipsa contractelor, dar și fără să onoreze prin lucrări acești bani.

Ce face DGLC, din 2015? Se fac că nu există legislație. Continuă să toace resursele cu hurta, fără a organiza inventarieri/expertize și evaluări pentru fiecare bloc în parte.

Ce face Consiliul Local, din 2015? Continuă să tuflească clădiri prin curțile blocurilor, care au fost deposedate de terenurile aferente blocurilor locative (fiecare bloc locativ este situat pe un teren atribuit pentru construcția blocului, care urma să fie transmis fără plată condominiilor, dar potentații nostri au decis altfel).

Ce face primarul (inclusiv și cei, de pănă la actualul) din 2015. Valorifică resursele bugetare destinate domeniului, cum îi șoptesc meșterii de tocat buget.  

Ce fac proprietarii blocurilor din 2015? Plătesc cuminței facturile, unii încearcă să facă demersuri pentru sumele anunțate spre valorificare (puțini vor fi cei fericiți) și se uită cu groază cum se deteriorează casele în care își au proprietățile. Nu mai au încredere în nimic și se găndesc, oare ce scheme li se mai pregătesc.

De ce ne repierăm la 2015? Pentru că dacă până la aprobarea legii cu privire la locuințe era legal să acumulezi un buget comun, distribuind centralizat resursele pentru lucrări (să nu se înțeleagă greșit, că asta ar îndreptăți cumva lipsa lucrărilor de reparații), după aprobarea acestei legi – toată activitatea ÎMGFLurilor și strângerea aiurea a banilor fără contracte e ilegală.

Integritatea blocurilor, aici e pericolul ce ne paște, asta e ceea ce contează. Pericolul e prea mare ca să fim ignoranți. Nici un leu din bugetul dedicat gospodăriei locativ-comunale nu trebuie cheltuit fără a clarifica cum stăm cu integritatea fiecărui bloc locativ. Parcările, amenajările – toate sunt inutile, dacă ne cade casa în cap!

Acesta este motivul, pentru care primarul trebuie să organizeze în regim de urgență o verificare a activității Direcției Locativ-Comunale, a ÎMGFLurior, privind administrarea blocurilor locative pe care le au în gestiune. Nu e nevoie să se transforme în procuror, dar să pună întrebări concrete referitor la câteva subiecte importante (raport pe ce s-a făcut și ce se planifică):

  1. Program de audit pentru fiecare clădire (grafic și costuri) cu evaluarea necesităților de reparații și cu calcularea contribuțiilor fiecărui proprietar pentru efectuarea lucrărilor de reaparații.
  2. Program de reformă în domeniul locativ, cu scopul conformării legislației în vigoare și luând în considerație situația ÎMGFL, care nu-și mai îndeplinesc funcțiile.
  3. Program de susținere prin cofinanțare a lucrărilor de reabilitare a blocurilor locative (doar conform programului să fie posibile finanțările bugetare). Pentru susținerea acestui program municipalitatea să solicite și Guvernului susținere financiară, problema e una foarte gravă și ține de securitatea vieții oamenilor.

Termen pentru prezentarea informațiilor/propunerilor să fie unul foarte mic – 10 zile, nu mai mult. Să nu facă tratate și volume de cărți, care nimeni n-o sa le citească. Simplu – pas1, pas2, pas3…responsabili, termeni, sume calculate.

Consiliul local să examineze rezultatele, constatările și concluziile din cadrul controului efectuat și să ia atitudine de ceea ce se întâmlă pe acest domeniu de activitate. E clar, că nu te poți întoarce înapoi în timp, dar aprecierea și constatarea este necesară pentru a stopa acest vălătug de incompetență.

Putem oare conta pe deschiderea autorităților să abordeze problema cu maturitate sau vor continua cu cautări de explicații că nu le ajunge ceva, dar nu știu ce?

[1]Legea nr.75, cu privire la locuințe, 30.04.2015

Citeste mai mult

Despre fobii. De ce se tem proprietarii de apartamente? 2

CONDOMINIUM LAW4

Temerile populației cu privire la aprobarea legii condominiului, sunt oare isterii? Sau, totuși, avem de ce să ne stresăm?

Mai întâi să clarificăm în privința legii. Insinuările, precum că legea condominiului transferă toate grijile și obligațiile cu întreținerea blocurilor locative pe umerii proprietarilor apartamentelor din aceste blocuri, sunt mai mult o trișare. Se trișează din diferite considerente. Unii o fac pentru că nu înțeleg, alții pentru că sunt supărați, alții pentru că doresc să sensibilizeze pentru o audiență mai mare, fiecare scrie cum poate.

Legea condominiului aprobată structurează detaliat tot ce ține de raporturile între proprietarii care dețin proprietăți într-un imobil precum și concretizează sarcinile pe care le au autoritățile, administratorii, proprietarii. Nimic nou sub soare. Aproape nimic. E doar o variantă mai calitativă a legii condominiului în fondul locativ care este în vigoare și care n-a reușit să ofere răspunsuri pentru multitudinea de dificultăți pe subiectul ”întreținerea și siguranța blocurilor locative”. Plus – această lege este aplicabilă și altor imobile neavând destinația de locuințe.

“Statul le-a făcut proprietarilor o surpriză, le transmite blocurile în stare deplorabilă și se spală pe mâini. Cum să se descurce proprietarii, care, printr-o lege statul îi pune să facă reparații costisitoare, să strângă bani în Fond, blocurile și infrastructura fiind într-o stare tehnică foarte precară?”

Acesta este strigătul de indignare ca reacție la legea condominiului. Și strigătul nu este unul fără motiv. Da, statul asta și a făcut, a pus pe umerii proprietarilor toată responsabilitatea cu întreținerea bunurilor proprii, fie individuale, fie comune. Doar că nu acum, dar mulți ani în urmă, când a avut loc privatizarea. Fiecare persoană, care a privatizat apartamentul, a primit la pachet și o cotă-parte din elementele comune ale clădirii (structură, rețele, spații comune) în calitate de proprietate comună, pe cote-părți, forțată și perpetuă. Codul civil indică clar acest lucru. 

Cum s-a ajuns că autoritatea locală n-a făcut nimic ca blocurile să ajungă înregistrate pe numele proprietarilor de drept, e o discuție aparte. A fost mai simplu să continue gestionarea fondului locativ prin ÎMGFL-uri, să aloce resurse din bugetul municipal, să aprobe tarife din pod, fără analize de necesitate, să efectueze lucrări de reparații pe unde apucă, să perceapă plăți pentru servicii locative fără raportări pe cheltuieli.

Mai ales, a fost foarte comod să ciupească din terenurile aferente blocurilor și să ”tuflească” prin ogrăzi obiective de construcție fără a lua în considerație părerea proprietarilor de blocuri.

Cumva s-au făcut toți, că nu e treaba lor să se ocupe de întreținerea blocurilor locative. În privința apartamentelor, fiecare gospodar își repară spațiile după măsura posibilităților, inclusiv foarte costisitoare, dar după ușă – să-și bată capul ÎMGFL, că doar lor le-a transmis în gestiune clădirile primăria. Și noi le plătim serviciile. Puțin? Doar un leu pe metru pătrat? Dar cine a constatat că e puțin? S-au făcut calcule, devize de cheltuieli pe fiecare bloc, argumentări, planuri aprobate de mentenanță, ceva? Nimic din cele menționate, doar discuții sterile pe parcursul anului, precum că ÎMGFL este cu deficit de finanțare și e necesar să se aprobe finanțări din buget pe diferite articole de cheltuieli în acest segment. Cine să facă oare o analiză pe volumul finanțărilor care tot s-a scurs în gaura neagră a lucrărilor efectuate din bugetul public… Ar ieși la iveală cifre interesante.  

Să ne întoarcem la frică. De ce ne temem? Pentru că vom fi impuși să avem grijă de propriile imobile? De ce ne temem, de aceea nu scăpăm, pentru că e corect să ne întreținem bunurile pe contul nostru, cei care dispunem de aceste bunuri și nu pe contul bugetului, la care contribuie inclusiv și cei care nu dețin proprietăți.

Dar totuși… Ne temem, pentru că nu mai există credibilitate. S-a făcut totul ca să dispară și ultima brumă de nădejde, că drepturile vor fi aparate și nu se vor inventa noi scheme de estorcare în acest domeniu.

  1. ÎMGFL, care a tot acumulat plățile pentru deservirea blocului locativ (fie și nu prea mari) acum sunt în procedură de faliment, deci nu există ceva acumulări, doar datorii, unele fiind doar desenate, neavând la bază confirmarea serviciului prestat. Ce servicii prestează ei acum? Pentru ce se achită facturile? Unde se duc acești bani?
  2. Toate spațiile nelocative au fost privatizate/vândute, inclusiv cu ocuparea spațiilor comune, aducând atingere drepturilor și intereselor legitime a proprietarilor.
  3. Intervențiile de genul – anexă, supraetajare, mansardare – toate s-au efectuat doar cu deciziile autorităților locale, fără a lua în considerație interesul proprietarilor. Cu mici excepții, unde s-au luat semnături de acord de la o parte din proprietari.
  4. Proiectele de mansardare merită un punct aparte. Prin aceste proiecte municipalitatea a compromis o modalitate foarte eficientă de a soluționa problemele de finanțare a efectuării reparației capitale a blocului, prin construirea unor spații noi. Acțiunile stângace ale autorităților au creat situații, când proprietarii nu că nu și-au îmbunătățit condițiile de trai, dar au ajuns să le fie distruse apartamentele și bunurile.
  5. Terenurile aferente blocurilor au fost reduse până la mărimea amprentei blocului, de parcă nu ar mai exista infrastructură pentru acest bloc. Ghenele de gunoi, locurile de joacă a copiilor, amenajările curții, acestea unde sunt?
  6. Parcările cu plată care vor apărea în ogrăzi, că doar asta planifica primăria să facă pentru viitorul administrator privat. Cine poate fi de acord cu asta?
  7. Și multe altele, mai mari și mai mărunte. Cât timp trebuie să aștepți ca să-ți vină rândul de vreo reparație în bloc? Și de ce trebuie să achiți servicii ani la rând pentru confortul altuia?

Da, există și fericiți, care au beneficiat de reparații, înlocuire de ascensoare, utilaje de joacă înfipte în terenuri cu pietriș trântit în glod. Și la care, cu hergheliile se afișează pentru piar politic candidații electorali, de parcă și-au pus la bătaie banii proprii.

Dar foarte puțini cei fericiți.

Mai mulți – necăjiți și supărați. Și frustrați. Pentru că sunt nedreptățiți. Pentru că se tem să nu le facă cadou, împreună cu clădirile, și datoriile pe care le-au format alții. Pentru că se tem că vor veni administratori care ii vor fura în continuare. Pentru că se tem de corupția care arde pământul de sub picioare. Pentru că nici judecata nu te apără. Pentru că municipalitatea nu a aprobat în buget nici un leu pentru un program de implementare a prevederii din legea condominiului. Pentru că iar vom fi amăgiți și vom plăti greșelile altora.

Și pentru că legea condominiului nu e răspuns la toate întrebările. Mai e nevoie de regulamente, care nimeni nu le are în plan pentru elaborare.

Se creează impresia că autoritățile contează pe o vrajă, ce va opri această lege și nu va mai ajunge să fie publicată. Se vor scrie ceva articole, se va mai arăta ”babaica”, se vor mai indigna proprietarii apartamentelor și gata, nu mai trebuie nimic de făcut. Dar, totuși, cine va explica, cum vor derula lucrurile în continuare, care este strategia municipalității pe acest subiect, ce au de gând să facă?  

 

Aici un articol la tema:

https://regtrends.com/2019/01/03/parlament-moldovy-ostavil-grazhdan-naedine-s-zhilishhnymi-problemami/?fbclid=IwAR1d0RhEjkTlQ56UMH_xBaBdZVm-WgmwlSKrROYUjbYT3cm7SptOBgUlCTg

Citeste mai mult

Despre fobii. De ce se tem proprietarii de locuințe?

CONDOMINIUM LAW 3

Lipsa de încredere.

Nu lipsa de bani. Și nu lipsa de dorință.  

Anume această lipsă de încredere ne pune pe jar la orice încercare de a rezolva problemele locative. Orice discuție pe aceste subiecte se transformă în plângeri, învinuiri, subiectul fiind unul fierbinte și se dezbate foarte activ.   

Această neîncredere nu a apărut pe loc gol, dar a fost parcă cultivată intenționat de acțiunile stângace ale autorităților responsabile. Dacă facem o retrospectivă a celor întâmplate din momentul privatizării apartamentelor, vedem că proprietarii au fost amăgiți de fiecare dată când interacționau cu proiectele anunțate de autorități, cu întreprinderile de gestionare a fondului locativ, cu furnizorii de servicii. În plus, terenurile aferente au fost supuse unor atacuri din partea dezvoltatorilor, s-a ciupit cu nemiluita din aceste terenuri, au fost efectuate amplasamente de construcții fără a respecta normative și fără a lua în calcul părerile orășenilor. Și toate acestea – cu semnături și decizii ale organelor autorităților publice locale, ale celor, care și-au asumat atât gestionarea teritoriului prin competențele pe care le au pe domeniul urbanism și amenajarea teritoriului, dar și gestiunea directă a blocurilor, luând în bilanț blocurile locative chiar dacă municipalitatea nu deține dreptul de proprietate pe aceste blocuri. Ale celor, care au menirea să activeze în corespundere cu necesitățile colectivităților umane și în concordanță cu interesul public, potrivit documentației de urbanism. (Așa spune legea 835 în privința acțiunilor de gestionare a teritoriului http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=311517)

Toți înțeleg că blocurile necesită reparații urgente. Atât autoritățile, cât și proprietarii de apartamente/spații își dau seama că deteriorarea părților comune ale clădirii afectează și valoarea economică a imobilului fiecăruia, dar și pune în pericol viața și sănătatea celor care trăiesc acolo.

Dar supărările și frustrările provoacă un comportament, în care proprietarii parcă se complac în starea lor de jertfe, pe care le tot jăcmănesc toți pe rând. Inerția unor locuitori care așteaptă să le repare cineva acoperișurile, să le măture cineva pe sub ferestre și să le vopsească pereții – asta în loc de proprietari cu drepturi și responsabilități. Și fobii față de o lege a condominiului, care vine să pună la punct tot ce ține de raporturi de coproprietate, interacțiuni cu autoritățile, administratorii și furnizorii.

Oamenii au dreptul să fie supărați. Pentru că ani în șir au fost păcăliți. Pentru că au tot achitat pentru servicii neprestate. Pentru că ÎMGFL-urile au tocat banii și încă mai și încearcă să pună pe umerii locatarilor datorii neclare. Pentru că au rămas fără terenuri. Pentru că furnizorii refuză să încheie contracte directe. Pentru că municipalitatea se poartă ciudat și în calitate de fondator al ÎMGF, dar și în calitate de responsabil de domeniul locativ. Pentru că rețelele sunt ciuruite. Pentru că acoperișurile curg. Pentru că fațadele plâng. Pentru că autoritățile responsabile se eschivează de a soluționa probleme, în loc de asta – doar showuri.

Ce-i de făcut? Se pot descurca oamenii singuri? Va lucra legea fără ca autoritățile să organizeze procesul? Are de gând municipalitatea să ofere programe de susținere a condominiilor? Planifică autoritățile să aprobe reglementările necesare succesive legii condominiului? Ce va fi cu ÎMGFL? Ce va fi cu datoriile ÎMGFL? Aceste întrebări… și multe altele.

Lipsa de încredere. Sub acest aspect trebuie să-și seteze autoritățile toate acțiunile. Să analizeze situațiile de unde a apărut această neîncredere, să mobilizeze resurse pentru a motiva cooperarea și a repara greșelile.

Citeste mai mult

Legea 303 – sau … cineva a aruncat o piatra in apa si zece n-o pot scoate.

Încărcarea facturii pentru serviciu cu așa-numita cotă-parte suplimentară.

Interesantă discuție în aceste audieri. Cică există în proces de elaborare concepții, se lucrează în baza directivelor de vre-o 2 ani, dar… abuzul cu facturarea cotei-părți suplimentar consumului real nu se oprește. Pentru că parcă se înțelege că în lege sunt condiții care niciodată nu vor fi îndeplinite, parcă se înțelege că ar trebui să nu se factureze mai mult decît se vinde, dar mai ramîn întrebări. Fiecare cu varianta lui de soluționare a problemei – experții cu a lor, ministerul cu a lor, nici Apă Canal nu rămâne în urmă: Dacă nu se pot îndeplini condițiile |imposibile| pentru încheierea contractelor directe – să se încheie cîte un acord cu gestionarul, ca gestionarul să evalueze consumul pentru fiecare apartament în parte. Asta – cum? Gestionarul are capacități mai mari decît Apă Canal ca să evalueze? În baza la ce? Contoarele nu mai contează?

De fapt, poziția Apă Canal e clară, nu doresc ei să se ocupe cu fiecare consumator, e prea dificil pentru ei. Să se ocupe gestionarii! Dar care gestionari? Cei, care sunt în procedura de faliment? Inclusiv din cauza unor facturări similare, pentru servicii nemăsurate și neverificate, cu facturi semnate “la plesneală”?

Oare urechile cărui lobbist se întrevăd printre rîndurile legii 303? Și cum se face, că chiar dacă toți înțeleg că e o prevedere abuzivă, se tot învărt legiuitorii în jurul cozii, căutînd soluția perfecta în loc să facă simplu – să abroge clauza abuzivă din lege și să impună norme clare pentru relația consumator – furnizor, lăsînd poarta deschisă pentru intermediere doar în baza acordurilor părților. Fiecare consumator este obligat să achite doar consumul propriu, plata nefiind încărcată cu suplimente sub formă de adaos de cotă-parte. Pe deasupra, există o înțelegere și la nivel de furnizori că nu e “de bun simț” să percepi plată pentru volumul neprestat de serviciu. E relevantă și afirmția dnei director: “Consumatorul final pina la sifrsit nu este interesat de contractul direct… Nu aceasta este problema, consumatorul final este interesat sa achite cu exactitate ceea ce el consumă”. Adevărat. Însă e doar o parte a adevărului.

Încercăm să descâlcim acest rebus, și să ieșim din zona frivolității discursului, transferând discuția pe formulări mai specifice, care sunt obligatorii în asigurarea legalității propunerilor înaintate.

Mai întâi, ceea ce-l interesează pe consumator:

  1. Ceea ce consumăprodusul, serviciul de o anumita calitate, cantitate, periodicitate – e o exercitare a dreptului consumatorului de a primi serviciul respectiv și obligația furnizorului de a presta acest serviciu.
  2. Să achiteplata produsului, conform tarifului, în termeni stabiliți – obligația consumatorului final. – e o executare a obligației de a achita serviciul primit si un drept al furnizorului de a primi plăți pentru acest serviciu.

Acum – ceea de ce, chipurile, nu este interesat consumatorul:

Contractul direct. Nimic mai fals faptul, că nu-l interesează pe consumator contractul direct. Contractul – este temeiul apariției acestor drepturi și obligații. În lipsa contractului este incertă obligația. Sau Apă Canal crede că acționează în baza legii? Da, se acționează în baza legii, dar legea are prevederi generale referitor la obligațiile și drepturile furnizorului și a consumatorului. Relația dintre un furnizor Citeste mai mult

Cu sau fără asociație, blocurile locative aparțin coproprietarilor individuali din acest bloc

După ce peste 20 ani primăria a ținut cu tot dinadinsul să gestioneze fondul locativ din mun. Chișinău, se pare că există o mișcare în sensul transmiterii acestor blocuri, dar nu prea există claritate cui să le transmită. Parcă s-ar dori sa le dea asociațiilor, parcă și ÎMPSL n-ar fi împotrivă să le obțină în gestiune, asta după ce a fost compromis totalmente acest segment de activitate de către ÎMGFL, care au ajuns la un deznodământ falimentar.
Toată discuția privind gestionarea fondului locativ ar trebui separată și descifrată pe două aspecte principale, care sunt strîns interconectate, dar reprezintă, totuși fațete diferite ale aceluiași subiect:
1. Aspectele de proprietate, din care decurg responsabilitățile de administrare a bunului comun și de întreținere a acestuia.
2. Activitatea asociațiilor prin intermediul cărora se gestionează blocul locativ, care se mai imparte pe două direcții de activitate:
a) Administrarea blocului locativ în calitate de exponent al proprietarilor privind bunul pe care îl au în proprietate comună și întreținerea acestui bun din punct de vedere tehnic.
b) Intermedierea în procesul de achizitionare a serviciilor publice de gospodărie comunală pentru coproprietarii din asociație.

Citeste mai mult

Reglementări confuze: Relațiile dintre consumatori și furnizorii de servicii apa și canalizare.

”Relațiile juridice dinte Apă Canal și Asociațiile de Locatari: Responsabilități și Consecințe”. Așa s-a numit întâlnirea pe care a organizat-o IDIS Viitorul pentru a clarifica unele aspecte ale problemei.

Este un subiect foarte sensibil pentru fiecare, atât pentru consumator dar și pentru prestator.  Consumatorul dorește să primească un serviciu calitativ, constant, la un preț adecvat și să nu achite facturi pe un volum pe care nu l-a primit și consumat. Prestatorul, la rândul lui, este obligat să acționeze astfel, încât să poată păstra viabilitatea întreprinderii, deci să primească plata pentru marfa livrată.

S-a aprobat o lege noua privind serviciul public de alimentare cu apă și de canalizare (Legea 303/13.12.2013). Totul bine și frumos, dacă facem excepție de la faptul că prevederile legii mai trebuie și îndeplinite. Și ce stă în calea procesului de aprobare a contractelor de prestare a serviciului către consumatori? Tot legea. Poate nu doar asta. Pentru că la noi fiecare instituție își promovează varianta proprie de document, autoritățile competente le aprobă cu unele prevederi care se contrazic de la o normă la alta, ba chiar în același document se mai întâmplă unele incoerențe. Legea 75, cu privire la locuințe, prevede modalitatea de încheiere directă a contractelor pentru fiecare apartament/spațiu și doar dacă nu este posibil din punct de vedere tehnic, contratele să fie încheiate cu administratorul clădirii.

Parcă ar fi ceva ce nu se leagă între aceste legi. Altfel de ce nu se putea la momentul aprobării legii să se ajusteze și articolul 29 din legea 303, care prioritizează altfel lucrurile? S-a evitat o discuție incomodă la parlament, pentru ca această discuție să fie transformată în trântă interminabilă între prestator și consumator, cu implicarea stângace a autorităților responsabile.

Desigur, cel mai comod ar fi pentru toți contractele pentru clădirile cu mai multe apartamente să fie aprobate cu administratorul clădirii. Așa se practică în lumea civilizată. Iar dacă ar fi aprobate și procedurile specifice fiecărui participant, ar funcționa totul a ceasul. Dar nu la noi. Pentru că la noi nu sunt formate asociațiile de proprietari în condominiu, nu sunt clarificate responsabilitățile privind elementele de proprietate comună, se mai încurcă lumea și în obligații și responsabilități. Citeste mai mult