Cu minciunile acestor doi new-urbaniști s-a obișnuit deja toată lumea.
N-ar fi de pierdut timp cu ei, dacă nu ar publica într-una prostii despre mine, deci, trebuie să las și eu câte o reacție, cel puțin, periodic, pentru că mă vizează.
Înțeleg, ce vor ei de la mine – să plec, ca să nu le încurc printre picioare, la organizarea tăvălugului de prostii îndreptate împotriva executivului. Așa cred ei, că pot arăta bine, fără să facă măcar ceva în acești ani, de când se tot afișează pe la ședințele Consiliului Municipal Chișinău. Se afișează, că numai nu lucrează acolo, din declarații nu mai ies și proiecte nu fac sub nici o formă. Măcar o brumă de muncă să fie, dar… fiecare face ce poate.
Aceștea doi – doar turnatul de glod pe la conferințe de presă, cu donosuri false și cu învinuiri nefondate.
Doar câteva momente le voi comenta din minciunile vociferate de data asta:
- Nu sunt autoare a Deciziei privind securizarea centrului istoric (Asta nu înseamnă cu nu am susținut acel proiect). Și consiliera știe foarte bine acest lucru, cu atât mai mult, că proiectul a fost discutat la fracțiunea PAS și DA, unde a participat doar fostul colaborator al DGAURF, Vlad Moldovan. Ar trebui să-și asume eșecurile pentru ședințele pe care le fac și pentru proiectele pe care nu reușesc să le promoveze.
- Scrisoarea de care acești activiști de conferințe povestesc, nu e ascunsă, poate fi găsită în arhiva primăriei, și acolo este anexată o listă cu o parte de obiecte (în scrisoare este clar scris, că este o anexă de obiecte IMPORTANTE pe care le-a considerat primăria necesar ca ministerul să analizate și inițiată procedura de anulare a avizelor emise cu încălcări). Atașat copia scrisorii.
Guneavîi, acest expert pe toate domeniile se dorește să ajungă cumva la ministerul culturii să se ocupe cu administrarea domeniului patrimoniu. Cred că acesta e scopul lui, doar că ar trebui să aibă și aptitudini de a munci pentru aceste activități, nu doar să umble cu fofârlici pe la conferințe. Varianta черт из коробочки poate ține doar o perioadă scurtă de timp. Minciuna are picioare scurte, donosurile lui Guneavîi trebue și probate, nu doar pălăvrăgite pe fb, chiar dacă se crede un MANDARIN al societății civile.
Acum, pentru că Zinaida Popa vorbește despre corupție mare, poate e cazul să-și tragă colegul ministru de mâneci și să-l întrebe dacă cumva măcar o acțiune a pornit cu anularea deciziilor CNMI de pe lista prezentată de primărie. Sau n-are aceiași îndrăzneală pe care o are în raport cu mine? Sau nu are zadanie pentru asta? Unul Dumnezeu știe, ce e în capul acestei doamne consiliere.