ASPECTE TEORETICE ȘI PRACTICE PRIVIND UTILIZAREA INDICILOR URBANISTICI LA NIVELUL MUNICIPIULUI CHIȘINĂU

Climova Alla, Dogotaru Svetlana

Aspecte teoretice și practice privind urilizarea indicilor urbanistici la nivelul uniicpiului Chișinău

Problemele de dezvoltare teritorială,inclusiv urbană, politicile de promovare a acestora sunt elementele cheie în strategia evoluției unei țări. De modul cum sunt abordate aceste subiecte depinde dezvoltarea economică și calitatea vieții oamenilor, văzută prin prisma culturii, socială și de mediu. Citeste mai mult

Cine este responsabil de integritatea blocurilor locative?

CONDOMINIUM LAW 7

sursa fotohttp://bloknot-moldova.md/news/na-botanike-razvalivaetsya-zdanie-obshchezhitiya-l-1067007?fbclid=IwAR31HchSH31wrtWJmawl3n4MjTPObrEM_DnUSYUrzehZNQEYMi5CXK8UASk

Cine va răspunde de eventualele prăbușiri care ne pasc în casele noastre?

Cine sunt organizațiile care administrează/gestionează blocurile locative și fac un pic mai mult decât nimic – noi știm. Direcția Generală Locativ Comunlă și ÎMGFLurile.

Dar cine controlează procesul?

Care este autoritatea legală care trebue să ne apere interesele și care are obligații cu controlul celor, care se angajează să ne presteze servicii dar își bat joc de proprietățile încredințate?

Autoritatea publică locală este responsabilă pentru controlul în domeniul administrării, exploatării, utilizării conform destinaţiei şi asigurării integrităţii imobilelor cu destinaţie de locuinţe, indiferent de forma de proprietate.[1]Este o prevedere legală și e dreptul fiecărui proprietar de locuință să solicite autorităților îndeplinirea obligațiilor, precum și să solicite raportări pe acest subiect.

Cu toate că domeniul locativ se află în competența autorităților publice locale, cu responsabilitate pentru supraveghere și control conform legislației, dar și în calitate de fondator al ÎMGFL, lucrurile au degenerat la maxim, blocurile locative au ajuns într-o stare tehnică deplorabilă. An de an, ÎMGFL percep plăți pentru deservirea tehnică a blocurilor și reparații echipamente, însă situația nu se îmbunătățește, dar se agravează exponențial. Se motivează prin faptul, că plățile percepute pentru serviciu sunt insuficiente, tarifele aprobate de către consiliu sunt mici și nu acoperă cheltuielile necesare pentru efectuarea reparațiilor în blocuri. Un motiv suficient, după părerea (i)responsabililor, ca să nu facă nimic. Asta pentru că inerția făcutului lucrurilor pe dos la primăria Chișinău e proverbială. Bine. Să admitem că tarifele sunt mici. Dar a calculat cineva care sunt neceseitățile reale? Cât ar trebui să plătească fiecare proprietar de locuință pentru ca în blocul unde trăiește să fie reparate acoperișurile – ca să nu vină apa până jos, fațadele – ca să nu se dărâme pereții, rețelele – ca să nu rămână fără servicii vitale?

Nu! Nu ne interesează sutele de milioane, cu care așa de tare iubesc să ne sperie și să nu facă nimic. Ne interesează mai simplu, local. Cât costă concret reparația în blocul fiecăruia dintre noi.  Și care trebuie să fie contribuția de plată a fiecărui proprietar din acest bloc. Contract de administrare, decizie de aprobare a cotei de contribuție și factură. Noi o să achităm. Absolut sigur că majoritatea proprietarilor de locuințe și a încăperilor din blocurile locative nu sunt naivi și înțeleg acest lucru.

Nu trebuie să așteptați publicarea legii noi a condominiului și nici să speriați lumea cu această lege! Pentru că nu suntem în vid legislativ și pentru că aceste lucruri sunt deja prevăzute în legislație. Și pentru că există obligații ce decurg din Legea nr. 75, cu privire la locuințe din 30.04.2015:

  1. ÎMGFL – să îndeplinească lucrări de deservire tehnică și reparațiile echipamentelor tehnice în blocuri conform contractelor cu proprietarii. (art. 48(3))
  2. Autoritatea publică – să efectueze controlul în domeniul administrării, exploatării și asigurării integrității blocurilor în cadrul acestor administrări și exploatări. (art.8 (h))

 Și dacă nu ajung resursele acumulate din facturarea conform tarifelor aprobate, există și modalitatea de a percepte plăți conform necesităților reale de lucrări. Administratorul este obligat să asigure administrarea prin prestarea serviciilor de deservire tehnică. În volum deplin, asigurând integritatea blocului. Abordarea “câți bani avem – atâta facem” nu este legală. Legea îi obligă pe administratori să evalueze cheltuielile necesare pentru un an, (în fiecare an!) să informeze în mod legal proprietarii, care e mărimea contribuției pentru fiecare și să factureze lunar serviciile reieșind din aceste calcule. (art.48) Să efectueze lucrările și să raporteze anual celor care ii contractează.

Legea 75 stabilește foarte clar: Bunurile proprietate comună din blocul locativ (blocul în intregime, cu toate elementele) aparţin cu drept de proprietate forţată şi perpetuă proprietarilor de apartamente şi încăperi din acest bloc (a se vedea definiția). Deci, din 2015 s-a făcut claritate cu privire la drepturile de proprietate și s-a reglementat modalitate de relație administrator-proprietari: CONTRACT!

Ce fac ÎMGFLurile, care sunt administratorii (gestionarii) blocurilor, din 2015? Strâng bani pe facturi fără fundamentare legală, în lipsa contractelor, dar și fără să onoreze prin lucrări acești bani.

Ce face DGLC, din 2015? Se fac că nu există legislație. Continuă să toace resursele cu hurta, fără a organiza inventarieri/expertize și evaluări pentru fiecare bloc în parte.

Ce face Consiliul Local, din 2015? Continuă să tuflească clădiri prin curțile blocurilor, care au fost deposedate de terenurile aferente blocurilor locative (fiecare bloc locativ este situat pe un teren atribuit pentru construcția blocului, care urma să fie transmis fără plată condominiilor, dar potentații nostri au decis altfel).

Ce face primarul (inclusiv și cei, de pănă la actualul) din 2015. Valorifică resursele bugetare destinate domeniului, cum îi șoptesc meșterii de tocat buget.  

Ce fac proprietarii blocurilor din 2015? Plătesc cuminței facturile, unii încearcă să facă demersuri pentru sumele anunțate spre valorificare (puțini vor fi cei fericiți) și se uită cu groază cum se deteriorează casele în care își au proprietățile. Nu mai au încredere în nimic și se găndesc, oare ce scheme li se mai pregătesc.

De ce ne repierăm la 2015? Pentru că dacă până la aprobarea legii cu privire la locuințe era legal să acumulezi un buget comun, distribuind centralizat resursele pentru lucrări (să nu se înțeleagă greșit, că asta ar îndreptăți cumva lipsa lucrărilor de reparații), după aprobarea acestei legi – toată activitatea ÎMGFLurilor și strângerea aiurea a banilor fără contracte e ilegală.

Integritatea blocurilor, aici e pericolul ce ne paște, asta e ceea ce contează. Pericolul e prea mare ca să fim ignoranți. Nici un leu din bugetul dedicat gospodăriei locativ-comunale nu trebuie cheltuit fără a clarifica cum stăm cu integritatea fiecărui bloc locativ. Parcările, amenajările – toate sunt inutile, dacă ne cade casa în cap!

Acesta este motivul, pentru care primarul trebuie să organizeze în regim de urgență o verificare a activității Direcției Locativ-Comunale, a ÎMGFLurior, privind administrarea blocurilor locative pe care le au în gestiune. Nu e nevoie să se transforme în procuror, dar să pună întrebări concrete referitor la câteva subiecte importante (raport pe ce s-a făcut și ce se planifică):

  1. Program de audit pentru fiecare clădire (grafic și costuri) cu evaluarea necesităților de reparații și cu calcularea contribuțiilor fiecărui proprietar pentru efectuarea lucrărilor de reaparații.
  2. Program de reformă în domeniul locativ, cu scopul conformării legislației în vigoare și luând în considerație situația ÎMGFL, care nu-și mai îndeplinesc funcțiile.
  3. Program de susținere prin cofinanțare a lucrărilor de reabilitare a blocurilor locative (doar conform programului să fie posibile finanțările bugetare). Pentru susținerea acestui program municipalitatea să solicite și Guvernului susținere financiară, problema e una foarte gravă și ține de securitatea vieții oamenilor.

Termen pentru prezentarea informațiilor/propunerilor să fie unul foarte mic – 10 zile, nu mai mult. Să nu facă tratate și volume de cărți, care nimeni n-o sa le citească. Simplu – pas1, pas2, pas3…responsabili, termeni, sume calculate.

Consiliul local să examineze rezultatele, constatările și concluziile din cadrul controului efectuat și să ia atitudine de ceea ce se întâmlă pe acest domeniu de activitate. E clar, că nu te poți întoarce înapoi în timp, dar aprecierea și constatarea este necesară pentru a stopa acest vălătug de incompetență.

Putem oare conta pe deschiderea autorităților să abordeze problema cu maturitate sau vor continua cu cautări de explicații că nu le ajunge ceva, dar nu știu ce?

[1]Legea nr.75, cu privire la locuințe, 30.04.2015

Citeste mai mult

Oraș. Oameni. Transport. Parcări. Concepție sau plan de mobilitate? Trecutul sau viitorul? Consultări sau simulări? 5

Sursa: de pe net

Am tot bătut cu piatra-n șatră, pe unde am lăudat, pe unde am criticat… ca să se înțeleagă că este nevoie de corectat unele lucruri.
Și am ajuns la concluzia, că trebuie să vorbim despre drepturile noaste, care se rezultă nu numai în a ne da cu părerea în vântul trendului de abordare participativă.
Noi, locuitori al orașului, plătim impozite și avem drepturi.
Pentru noi, cei care ne-am ales autoritățile publice, aceste autorități sunt obligate să presteze servicii. În cazul dat – să aprobe concepții, politici, strategii, proiecte planuri și să le asigure implementarea. Concret pe subiectul discutat acum – plan de mobilitate urbană. Doriți s-o numiți Concepție – foarte bine! Doriți să faceți secțiunile PUG, care lipsesc – și mai bine! Nu contează cum vor fi poreclite documentele, contează calitatea soluțiilor propuse, asumarea acestor soluții și executarea acțiunilor prevăzute în documentele aprobate.
Noi, suntem chemați să ne dăm cu parerile, să ne expunem obiecțiile, observațiile și rezervele, deciziile le iau autoritățile. Pe aceste autorități le-am delegat să ne presteze aceste servicii. Consiliul ne reprezintă, chiar dacă unii consilieri s-au vazut în rol de boieri, cu pâinea și cuțitul în mână. Să le luăm pe rând:

Consiliul Local – aprobă direct deciziile care treuie să fie pe măsura așteptărilor noastre să avem un oraș  confortabil de trai. Pentru a lua decizii calitative, Consiliul are direcții specializate, cu buget achitat din banii noștri. Direcții, care sunt obligate să facă totul pentru ca proiectele de decizii să vinâ în agenda consiliului împachetate și fără handicapuri juridice.

Direcțiile consiliului – acum vorbim de DGURF – are obligația, repet, pe banii care îi primesc de la noi, să fundamenteze calitativ procesul de luare a deciziilor de către organul care ne reprezintă. Consiliul suntem noi și noi cerem să vă exercitați funcțiile.
Chișinăuproiect și compania subcontractor lucrează la elaborarea Concepției, trebuie să cunoască și reglementările legale referitor la procesul participativ. Condiția de respectgare a legislației le-a fost impusă de către consiliul municipal prin caietul de sarcini aprobat. Deci, noi ne așteptăm să fie plasată toată informația despre lucrările efectuate, precum și raportul de progres, inclusiv pe partea de finanțare. Noi, locuitorii orașului nu suntem „bifele„ voastre pentru a vă asigura valabilitatea semnării actului de recepție. Procesul participativ prevede să implici societatea, autoritățile interesate, sectorul asociativ, pe toți, pentru îmbunătățirea procesului de elaborare a documentelor de politici, dar nu ca pe niște idioți utili, care prima dată au auzit de abordarea participativă.

Primarul – are misiunea titanică să dezvolte piruiete complicate ca să-i pună pe toți să lucreze împreună, să nu se închidă fiecare în contractul lui, cu anunțuri frumoase la presă, dar fără ca să colaboreze, în realitate. PMUD este un document complex, ca și alte documentații urbanistice și aici trebuie să se muncească în grupuri intersectoriale. Oficial create, cu responsabilități și cu grafice de raportări pe indicatori concreți, nu cu powerpointuri pentru show colorat. Dacă vi se spune că e mai cool să lucrezi cumva mai ”inovativ”, fără să respecți legislația – nu-i credeți, ei vă doresc răul.

Echipa UNDP – este bine să clarifice care este implicarea concretă a Green City Lab. Nu prea este clară inițiativa. Lucrurile trebuie urgent clarificate, din simplu motiv, că deja unele lucrări sunt în derulare la primărie și primele etape de lucru sunt bazele de date, deci – toți fac același lucru (și lipsa de informație ne poate face să punem la îndoială și calitatea acestor date) Există cel puțin 4 intiative care se intersectează pe subiectul dat:

1. Plan de mobilitate urbană (asistența finanțată prin Green City Lab, proiect UNDP) Despre asta am scris aici: https://www.facebook.com/sharer/sharer.php?u=http%3A%2F%2Fsvetlana.dogotaru.net%2Fdezvoltare-urbana%2Fmobilitate-urbana%2Fpmud-chisinau%2Fplan-de-mobilitate-urbana-durabila-a-mun-chisinau-necesitate-plus-legalitate%2F&display=popup&ref=plugin&src=like&kid_directed_site=0&app_id=306143292881784

2. Concepția de dezvoltare durabilă a infrastructurii transporturilor pentru teritoriul municipiului Chișinău Despre asta am scris aici: https://www.facebook.com/sharer/sharer.php?u=http%3A%2F%2Fsvetlana.dogotaru.net%2Fdezvoltare-urbana%2Fmobilitate-urbana%2Fpmud-chisinau%2Foras-oameni-transport-parcari-conceptie-sau-plan-de-mobilitate-trecutul-sau-viitorul-consultari-sau-simulari%2F&display=popup&ref=plugin&src=like&kid_directed_site=0&app_id=306143292881784

3. Modificarea compartimentului PUG Servicii publice/A.Transport. N-am scris nimic, pentru că asta-i taina direcției, infomații publice nu-s. Și ședințe de informare nu au fost organizate.

4. Planificare strategică – Chișinău – Oraș Verde. Proiect finanțat BERD Despre asta am scris aici: https://www.facebook.com/sharer/sharer.php?u=http%3A%2F%2Fsvetlana.dogotaru.net%2Fdezvoltare-urbana%2Fimpresii-si-ceva-sugestii-de-la-o-lansare-de-proect%2F&display=popup&ref=plugin&src=like&kid_directed_site=0

E necesară clarificarea, pentru că oamenii o să vină și fără să aibă claritate, problema e una acută și interesul e pe măsură, dar efectul participativ va fi aproape nul, dacă se va limita la discuții neîncadrate în procesul decizional și discursul nu va fi canalizat pentru a îmbunătăți calitatea proiectului de PMUD. Desigur că primarul e cel care o să pună umărul, că e și responsabilitatea lui.
Din moment ce v-ați antrenat într-un lucru comun cu municipalitatea, felicitări, echipa Green City Lab, aveți obligații!

O reocmandare aparte pentru Green City Lab – dacă tot activitatea se va axa pe abordarea participativă, atunci e cazul să susțineți pentru Chișinău elaborarea metodologiei de informare/consultare a documentațiilor de urbanism. Asta ar aduce mult folos proceselor decizionale în primărie, inclusiv și pe alte probleme decât mobilitatea. Pentru că există confuzii în mintea funcționarilor despre cum să trateze legislația în etapele de inițiere și informare. Această confuzie poate fi rezolvată prin reglementare la nivel municipal, așa cum se procedează în România (chiar dacă au aceste lucruri și în regulamentele naționale). O sa aveți un exemplu de investiție mică, dar cu efect mare, aveți și fericita ocazie să testați concomitent  această metodologie pe activitățile desfășurate.

P.S. E cam incorect, când se motivează inacțiunea autorităților prin abordările sovietice, la elaborarea PUG Chișinău. Nimic mai fals! La UNDP se pot găsi toate materialele de raportări pe elaborarea PUG Chișinău, acolo a fost numită Concepție, pentru ca să fie posibilă finanțarea. Și au fost scrise metodologii de lucru, de către experți străini (IHS Romania), raportate la norme europene.
Da, există neconformități. Da, este nevoie de modificări, corectări, dar e un lucru firesc. Ceea ce nu este firesc – e să tot critici fără să faci analize, măsurări și raportări. Și să nu te îngrijorezi de realizare și respectare a documentelor aprobate.
Lasați-o cu abordările de tip sovietic și venitul de jos în sus spre culmele succesului. Nu asta e problema. Le recomand tinerilor, care au ajuns cu activități pe direcțiile de urbanism să se concentreze pe abordările moderne și să lase stafiile trecutului în pace. Inepțiile urbanistice din oraș au autori concreți, pe fiecare decizie. Uneori am impresia că nimeni nici nu citește PUG, doar se dă cu părerea, ca să pară mai modern și mai cunoscător a tehnicilor noi 🙂 Abordare modernă este să fii profesionist în lucrul pe care te angajezi să-l faci.

Citeste mai mult

Cât vom mai plăti pentru incompetență?

CONDOOMINIUM LAW 6

sursa foto: https://mirnov.ru/obshchestvo/kto-rasstavljaet-kvartiry-lovushki.html, http://cartoon.kulichki.com/politic/polit054.htm

Absolut de acord cu cele abordate de Asociația Patronală ”ACC”.

Fiecare trebuie să-și îndeplinească lucrul pentru care este plătit. Pentru suprafețele de teren pe care le-a ciupit municipalitatea de la clădiri toate lucrările de salubrizare trebuie să fie îndeplinite pe contul bugetului municipal. Noi plătim impozite, să fie buni să lucreze. Showurile cu ”hai-davai, ieșiți toți la curățenie!” pot să aibă loc, că doar nu suntem cu toții vrăjmași, înțelegem că trebuie de ajutat, când e vorba de cataclisme. Dar nu trebuie s-o ia razna funcționarii cu amenzile pentru că proprietarii blocurilor nu lucrează în locul lor!
Deciziile idioate de a fixa terenul aferent doar pe perimetrul clădirii urmează să fie revăzute și să fie restabilite terenurile aferente clădirilor locative în granițele terenurilor atribuite pentru construcție, cu toată infrastructura necesară funcționării blocului. Aceste decizii contravin legii și necesită a fi anulate.
Dar, între timp, autoritățile publice trebuie să îndeplinească toate lucrările pentru care s-au angajat. Pe lângă curățenie în curțile de blocuri, mai sunt obligați să facă și amenajările necesare și să pună la dispoziție infrastructura necesară exploatării blocurilor locative. Din ce surse? Să-și oprească poftele pentru proiecte grandioase și glamuroase și să se ocupe cu lucrul necesar de rutina. În afară de aceasta, consultarea cu populația pentru cheltuirea banilor publici nu trebuie să rezulte doar într-o acțiune de solicitare a propunerilor de la cetățeni ca să spună unde ar dori aceștia să se facă lucrări. Toți ne dorim să fie curtea amenajată. Aceste consultări manipulatorii nu vor asigura nici transparența nici eficientizarea cheltuielilor, e doar o mimicrie, ca și alte consultări orgagnizate la Chișinău.
Și încă ceva: Banii achitați de către proprietarii apartamentelor pentru deservirea tehnică și reparația blocurilor nu pot fi utilizați pentru efectuarea lucrărilor în curțile, care nu constituie terenul acestor blocuri. Și aici primăria trebuie să se clarifice, să facă lumină și să raporteze. Anume să raporteze, cu cifre concrete, cu măsuri, responsabili, termeni, sancțiuni.
Consiliul Municipal este obligat să ia atitudine pe acest subiect, să solicite Direcției Locativ Comunale raport cum utilizează ÎMGFLurile banii încasați pe aceste articole. Consiliul are atribuție pe acest subiect atât din punct de vedere al fondatorului ÎMGFL, care se află în procedură de faliment și este cu responsabilitate directă de soarta acestor întreprinderi, dar și pe domeniul locativ ca politică pentru care este responsabil în fața locuitorilor orașului. Nu trebuie să aștepte intrarea în vigoare a Legii Condominiului, pentru că nu lipsa acestei legi a generat haosul și starea dezastruoasă în domeniul locativ în Chișinău. Această stare este creată de lipsă de competență a funcționarilor în subdiviziunile, care au avut și încă mai au atribuții în domeniu.
Dacă primăria contează că va putea să se spele pe mâini de responsabilitatea de întreținere a blocurilor locative, speculând momentul de intrare în vigoare a Legii Condominiului – e o abordare absolut neconstructivă. Clădirile care și le-a luat în administrare municipalitatea și le gestionează prin intermediul serviciilor municipale, nu se mai întrețin de ani de zile, degradează exponențial și unicul lucru pe care l-a făcut municipalitatea a fost să le mai rupă și din terenuri și să le diminueze și potențialul economic prin asta. Dar din momentul declarării procedurii de insolvabilitate – chiar și puținii bani care se acumulează pentru întreținerea tehnică se duc în gaura neagră a datoriilor pe care nu le-au format proprietarii de apartamente. Cine poate explica aceasta? Va răspunde cineva pentru facturile achitate fără a fi prestate servicii contra plăților efectuate?
Referitor la expertizări: Primii bani din bugetul municipal pe a. 2019 rezervați pentru domeniul locativ și gospodăria comunală trebuie să fie direcționați pe audit tehnic al blocurilor locative. Aceasta este necesar din următoarele motive:
Blocurile locative sunt într-o stare tehnică deplorabilă și toate necesită lucrări de reabilitare. Anterior executării acestor lucrări este nevoie să fie efectuate auditurile tehnice/expertize pentru constatarea stării tehnice și pentru a prioritiza calificat efectuarea acestor lucrări. E de datoria municipalității să facă acest lucru!
În contextul transmiterii blocurilor către proprietarii de drept (proprietarilor de spații din acest bloc) sunt necesare inventarierile elementelor blocurilor care vor fi transmise. Este inadmisibil să fie pusa și aceasta în sarcina proprietarilor, activele cărora au fost aduse la această stare de către serviciile municipale. Asta se referă nu doar la viitoarele transmiteri. Dar și blocurile care deja au fost transmise, fără a clarifica lucrurile.
Indiferent de decizia care va fi luată cu transmiterea/netransmiterea, serviciile municipale trebuie să asigure planuri de întreținere și buget pentru fiecare bloc separat, doar în asemenea mod pot fi argumentate bugetele pentru gestionarea fondului locativ, inclusiv și aprobarea tarifelor pentru aceste lucrări. Desigur și perceperea plăților – facturarea poate fi efectuată doar pentru serviiile prestate în realitate, nu în calitate de taxă impusă fiecărui proprietar.

Este foarte complicată situația, cu atât mai mult este de urgență aprobarea unui plan de reorganizare a administrării fondului locativ, care să prindă în calcul toate etapele necesare, cu aprobarea reglementărilor specifice, fără de care va fi foarte complicată administrarea în condominiu. În general, comportamentul autorităților nu trebuie să fie ca al unui haiduc la drumul mare, dar să demonstreze maturitate și să repare greșelile comise în trecut, cât mai este ce repara.

Citeste mai mult