Așa e, totul se normează cu o meticulozitate care uneori pare chiar excesivă. Totul – pentru asigurarea unui nivel de calitate satisfăcător, pentru siguranță, stabilitate și protecția vieții si sănătății oamenilor care realizează lucrările de construcții și a celor care vor exploata construcția pe toată durata de existență a ei.
Tehnica securității și protecția muncii fac un compartiment foarte larg în cadrul organizării execuției lucrărilor pe șantierele de construcții și nu este la discreția beneficiarului sau a antreprenorului. Sunt cerințe obligatorii de îndeplinit pentru toți participanții în procesul investițional și cad sub incidența controlului permanent al autorităților de supraveghere/control al statului.
Realitatea e mai urâtă și se vede de la distanță, fără ca măcar să intri pe șantier. Dacă mergi pe străzile orașului poți vedea și utilaje de construcții lucrând în afara îngrădirilor, direct de pe carosabil, fără a fi redirecționate nici fluxurile de pietoni, nici de transport, muncitori îmbrăcați în haine de la second hand, fără îmbrăcăminte/utilaje de protecție, materiale depozitate în drum și multe alte. Lucrurile se pot concretiza și în interiorul șantierelor, asta sper s-o facă autoritățile, după asemenea cazuri.
Tehnica securității și protecția muncii sunt prea scumpe pentru dezvoltatori. Trebuie să elaborezi proiecte, fișe tehnice, să cumperi haine muncitorilor, încălțăminte, să faci instruiri, să asiguri supravegheri. Pentru ce, dacă și așa merge, nimeni nu se cramponează de încălcările pe acest subiect. Doar că se întâmplă lucruri periculoase, soldate cu decese. Cum am ajuns să fie economia de bani mai importantă decât viața și sănătatea oamenilor? Trist.
http://aif.md/tragedija-na-stolichnoj-strojke-muzhchinu-pridavilo-jekskavatorom/?fbclid=IwAR19NMIry5dEn_JVfKwuWYyvSlhvuTto5-Q5Hv0voeiq6qNRVPOvU0eE89w