Organul central de specialitate, – ministerul, care are în grijă politicile de urbanism, cum s-a descurcat în acești ani? Într-un cuvânt – EȘEC.
Elaborarea, promovarea și coordonarea politicilor publice în sfera amenajării teritoriului, urbanismului, proiectării și construcțiilor – sarcina principală a organului central de specialitate – nu este un concept nou. Aceste responsabilități au fost dintotdeauna atribuite autorităților centrale, fiind cruciale pentru dezvoltarea armonioasă a localităților.
Dar ce avem în prezent? Un peisaj reglementar haotic, marcat de eșecuri în atingerea obiectivelor fundamentale ale politicilor de urbanism și amenajare a teritoriului.
Un sistem în derivă: de la reglementări excesive la lipsă de coerență.
În teorie, organul central de specialitate ar trebui să fie o busolă care ghidează dezvoltarea urbană către echilibru și durabilitate. În practică, lucrurile stau altfel:
- Reglementări excesive, dar sterile:
În loc să crească eficiența proceselor, autoritatea centrală excelează în impunerea de interdicții și avizări formale. Aceste proceduri, mai degrabă birocratice decât practice, blochează inițiativele în loc să le sprijine. Actorii implicați în elaborarea documentației de urbanism, proiectare și construcții se confruntă cu un labirint procedural lipsit de logică și utilitate reală. - Legislație incoerentă și arbitrară:
În loc să ofere reguli clare și proceduri bine definite, cadrul legislativ actual lasă loc interpretărilor arbitrare. Autoritățile coordonatoare și avizatoare se bucură de o libertate dăunătoare, aplicând reglementările după bunul plac. Rezultatul? O industrie a construcțiilor paralizată de incertitudine. - Strategii fără sinergie:
Deși se elaborează strategii și concepții multiple, acestea rămân neconectate într-o platformă complexă. Lipsa unei viziuni integrate împiedică generarea sinergiilor necesare pentru o dezvoltare teritorială durabilă.
Sancțiuni, interdicții și lipsa soluțiilor reale
În loc să găsească soluții practice, ministerul, legiuitorii par mai preocupați de identificarea unor vinovați. Sancțiunile drastice și căutarea de „țapi ispășitori” printre primari și arhitecți șefi nu fac decât să agraveze situația. Vânătoarea de vrăjitoare nu aduce plus valoare domeniului – doar pământ pârjolit în urma rugurilor aranjate cu grijă.
Și cine scrie aceste norme? De multe ori, persoane fără o pregătire adecvată, a căror superficialitate este compensată doar de ura viscerală față de dinamica pozitivă a dezvoltării din Chișinău. Aceste persoane au adus în Parlament stilul agresiv din consiliul municipal, secundați de activiști marginali, impunând moratorii și interdicții care au pus industria construcțiilor pe butuci.
Consecințele: o ramură vitală în colaps
Domeniul construcțiilor, unul dintre pilonii economiei, este acum într-o criză profundă. Reglementările incoerente și politicile punitive au redus la tăcere o industrie care ar trebui să fie motorul dezvoltării urbane și teritoriale.
În loc să stimuleze inovația și să sprijine colaborarea dintre autoritățile locale și dezvoltatori, și-au concentrat eforturile pe blocaje și sancțiuni. Efectele sunt deja vizibile: stagnarea proiectelor, pierderea încrederii actorilor economici și dezorientarea autorităților locale.
Concluzie: necesitatea unei schimbări fundamentale
Pentru a evita colapsul complet al sistemului de amenajare a teritoriului și urbanismului, este imperativ ca organul central de specialitate să își regândească abordarea. Este nevoie de:
- reglementări clare, concise și coerente;
- sprijin real pentru autoritățile locale și profesioniștii din domeniu;
- strategii integrate care să conecteze dezvoltarea urbană cu alte sectoare vitale.
Fără o reformă profundă, industria construcțiilor riscă să rămână blocată, iar dezvoltarea urbană – un vis îndepărtat. În loc de interdicții și sancțiuni, e timpul pentru viziune și soluții.
Se poate.
Simplu.
E nevoie să ne debarasăm de parveniți și escroci politici și să vină la butoane specialiștii cu carte și experiență în domeniu. Și multă muncă.