Oraș. Oameni. Transport. Parcări. Concepție sau plan de mobilitate? Trecutul sau viitorul? Consultări sau simulări? 2

sursa foto: Ghid http://reporteris.ro/exclusiv/reportaje/item/85879-biblia-primarilor-ghidul-pentru-un-oraș-adevărat.html

E multă lume care se pare că știe cum să soluționeze problema transportului, a parcărilor a designului străzilor, chiar și în scrierea unor planuri de mobilitate urbană. Unii se miră de faptul că de aceste probleme se ocupă direcția urbanism, că cică ei n-au nici o treabă cu transportul, direcția transport se joacă de vreo câțiva ani cu tichetarea electronică, se bugetează cheltuieli pe diecții fără a avea aprobate strategii și planuri concrete, anul trece, se raportează așa cum se primește, problemele cresc în loc să se subțieze. ONGurile elaborează propuneri de politici, care rămân la nivel de cercetări particulare, pe care nu și le asumă municipalitatea. De ce?

Pentru că fiecare lucrează de capul lui. Rânza nu permite să colaborezi cu autoritățile, pentru că acolo “totu-i varză”. Și cred că au dreptate să spună așa, din moment ce la primărie adesea se lucrează fără a respecta procedurile legale, procesele firești pe care trebuie să le parcurgă o politică din momentul inițierii, prin elaborare, consultare, avizări, aprobare. Se cred parcă atotștiutori și consideră procedurile ca și simple birocrații, de parcă ar fi discreția lor să respecte procedurile legale sau nu.

Dar anume aceste birocrații pun markerele care ne asigură că documentele (oricare ar fi – strategii, planuri, alte politici) 1) vor fi stabilite sarcinile corecte pentru elaborare, prin Decizie a Consiliului; 2) se vor elabora de către specialiști notorii, selectați printr-un proces calitativ de licitații; 3) procesul de consultare nu va fi unul de bifă, organizat doar pentru raport finanțatorului, dar va fi organizat în procedura legală de consultări, unde părerea cetățenilor nu se pierde, dar se contabilizează și se lucrează cu fiecare propunere; 4) se avizează de către toate autoritățile interesate, pentru proiectele nu se elaborează pentru un câmp viran, dar într-un oraș cu interconexiuni pe diferite domenii; 5) finalul – Consiliul va primi acest document spre aprobare, pentru că fără faza asta va fi doar încă un plan pus pe raft. Scump și anevoios. E mai simplu să scrii să publici și să lași, poate se primește cineva să implementeze. Eu tot așa fac, doar că ceea ce public pe blog nu are pretenția de a fi politică publică.

E îmbucurătorfaptul că proiectul UNDP Green City Lab are drept obiectiv consolidarea capacităților autorităților publice municipale în domeniul planificării mobilității și își propune să elaboreze un plan de mobilitate pentru Chișinău. Măcar o rază de lumină pe acest subiect. E bine că au în calitate de consultant național pe Victor Chironda cu master european în studii urbane. E persoana care se pare că poate mișca lucrurile. Va avea nevoie de efort deosebit, ca să integreze activitatea laboratorului cu activitatea autorităților publice, e determinantă această sinergie pentru atingerea scopului, inclusiv consultarea cu publicul, care să nu fie una sectantă, dar publică, în plin sens al obligațiilor pe care le impune legea.

Mai puțin e relevantă elaborarea ghidului de design al străzilor. A fost discutat acest subiect la Forumului Smart City, unde și colegii din România au avut aceiași părere, că un folos mai mare ar avea traducerea în română a “Ghidului global al designului stradal” (Bloomberg Initiative for Global Road Safety), pe care s-au oferit cu generozitate sa ne-o livreze. Ne-au și transmis primele două capitole traduse, le mulțumim pentru aceasta și așteptăm în viitorul apropiat să fie editat și Ghidul în întregime. Ghidul adaptat la legislația Republicii Moldova? Mai degrabă – utilizarea soluțiilor recomandate în Ghid în proiectele planului de mobilitate pentru Chișinău. Și situația este de fapt tocmai inversă – nu ghidul trebuie adaptat condițiilor normative existente în Moldova, dar normativele ar trebui adaptate și corectate pentru a putea fi posibilă aplicarea soluțiilor din Ghid, cele care vor fi confortabile pentru a fi utilizate in Chișinău. Cam așa. Dar – se poate face și ghid, dacă autorii pot aduce plus valoare Ghidului Bloomberg – de ce nu?

Mult mai importantă e clarificarea situației cu documentul pe care îl elaborează Chișinăuproiect, pentru ca să se excludă dublările, contradicțiile și incompatibilitățile soluțiilor. E posibil, dat fiind incipiența la care se află aceste lucrări. Se poate avea încredere în echipa Green City Lab, au și capacitate și finanțare pe măsură, deci trebuie să se reușească să elaboreze un document viabil, nu doar o cercetare interesantă.

Succese echipei și primăriei.  

 

Ghidul global al designului stradal, Bloomberg Initiative for Global Road Safety

Ghidul Global al Designeului Urban(cap 1-2)

Aici poate fi găsit Ghidul pentru free download:

Global Street Design Guide

 

Global Designing Cities Initiative în comun cu National Association of City Transportation Officials (NACTO) pune la dispoziție mai multe ghiduri utile:

Urban Street Design Guide

https://nacto.org/publication/urban-street-design-guide/ 

Urban Bikeway Design Guide

https://nacto.org/publication/urban-bikeway-design-guide/

Transit Street Design Guide

https://nacto.org/publication/transit-street-design-guide/

Încă un document util:

Ghid de planificare și gestionare a sistemului de parcări urbane

http://www.epomm.eu/newsletter/v2/content/2017/0217/doc/Romanian_parking%20guidelines_RO.pdf?fbclid=IwAR3yQYblArwoPbYnZOElPmSr2QXFNelVCspdfc62WdxKXC_J1dT458siF1w

 

Citeste mai mult

Oraș. Oameni. Transport. Parcări. Concepție sau plan de mobilitate? Trecutul sau viitorul? Consultări sau simulări?

Sursa foto: http://oer.ro/ghidul-pentru-planificarea-mobilitatii-urbane-durabile-disponibil-in-limba-romana/

Concepție, cu elemente de strategie, dar și abordări de program/plan pe unele direcții.

Mai întâi a fost un caiet de sarcini. Aprobat. Putea fi mai bun. Dar pentru că consultările au fost, ca de obicei, de bifă,[1]s-a primit așa cum s-a primit. Consiliul a aprobat acest caiet de sarcini, s-au desfășurat procedurile de achiziții și iată – a doua ședință tehnică cu platformă de discuții.

Iaca așa, te cheamă să vii să dezbați, să faci propuneri, dar fără a exista careva informații publice, materiale, care vor fi supuse Consultărilor. Se contează, că participanții vor oferi soluții ad-hoc, după ce vor vedea materialele proiectate pe ecran? Nu e chiar eficient să lucrezi în așa mod, dat fiind complexitatea problemelor abordate. Da, lucruri generale pot fi spuse și au tot fost spuse de-a lungul timpului, de către diferiți experți, la diferite mese rotunde și conferințe, doleanțele locuitorilor orașului sunt cunoscute – toți își doresc și transport public calitativ, și trotuare libere de mașini, și piste pentru bicicliști, și spații publice prietenoase oamenilor, și parcări în locurile potrivite, și instrumente inteligente și multe altele. Pentru asta nu e nevoie să aduni lumea la dezbateri – și așa e clar.

Dar pentru ca toate acestea să se întâmple – modernitatea a inventat planuri de mobilitate urbană durabilă (PMUD), ba chiar pune la dispoziție și ghiduri de elaborare și implementare a PMUD. Spre ex. – Guidelines. Developing and implementing a Sustainability Urban Mobility Plan[2].

De ce la Chișinău ar trebui să inventăm o altă cale? Avem capacități mai mari decât structurile europene? Suntem mai specialiști decât experții antrenați în elaborarea ghidului enunțat? Cum să nu!

Felul în care se organizează lucrurile ne face să concluzionăm că instituțiile responsabile sunt într-o lipsă acută de specialiști care să gestioneze procesul de elaborare și aprobare a politicilor urbane într-un mod calitativ și, mai ales, transparent. Pentru că transparența e esențială într-un proces de elaborare PMUD. Proiecte elaborate chiar și de cei mai buni experți nu au nici o șansă să fie realizate, dacă vin în contradicție cu doleanțele comunității. În plus, în societatea civilă se poate găsi și expertiză necesară pe unele subiecte cercetate, care nu trebuie să fie ignorată, mai ales când se cunoaște nivelul modest al capacităților instituționale ale beneficiarului și proiectantului.

Dar se procedează exact invers – consultările publice se înlocuiesc cu ședințe tehnice (sau se cumulează, pentru a da aere de consultare cu publicul), care ulterior se vor raporta ca participări ale publicului, dar asta e departe de a fi consultare. De menționat, că în Caietul de sarcini, la p.6 Temeiul juridic, este inclusă Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 967 din 09.08.2016, Cu privire la Mecanismul de consultare publică cu societatea civilă în procesul decizional[3]. În plus – ședința e anunțată pe data de 26 noiembrie 2018, la ora 14.00 (oare nu se cunoaște despre Dispoziția primarului să fie organizate toate consultările publice în afara orelor de lucru?)

Deci, autoritatea publică, autorii sunt obligați să respecte procedurile impuse prin acest Mecanism – asta înseamnă să fie numită consultarea în mod regulamentar, să fie plasate informațiile în timpul prevăzut în surse disponibile, pentru ca participanții doritori să se implice în discuții să aibă posibilitate să vină cu propuneri calitative, care să îmbunătățească documentele elaborate de către autori. Autoritatea publică evită să utilizeze acest mecanism eficient de monitorizare și influență a procesului de luare a deciziilor, prin aceasta riscând să obțină documente necalitative, care, pe ultima sută de metri, la prezentarea pentru aprobare în Consiliul Municipal, să nu mai poată fi îmbunătățite. Cum s-a mai și întâmplat, cu alte documente, ex – PUZ centru Chișinău (autor – tot Chișinăuproiect).

Ce e de făcut? Se cunoaște. Dacă se va discuta și se vor organiza consultările regulamentar – totul va intra în normalitate. Chiar dacă va trebui să se revadă unele lucruri deja executate. Cu atât mai mult, că și proiectul Green City a anunțat că planifică elaborarea unui plan de mobilitate pentru Chișinău – deci există posibilitate financiară să se treacă la un lucru bine făcut. Primarul și consilierii pot și trebuie să ceară acest lucru, să imună asigurarea un proces de consultare legal și transparent, care va aduce la masa discuțiilor și expertiză calitativă.  

Că doar n-o să fie fiecare cu planul lui? Citeste mai mult