In contextul discuțiilor pe marginea proiectului de lege a condominiului în fondul locativ, cîteva sugestii. Fără îndoială, că consultarea publică a proiectelor de acte legislative este un lucru foarte eficient. E ca un purgatoriu pentru soluțiile propuse de către autorii documentului, dar și un exercițiu complicat pentru autoritatea responsabilă de procesul de consultare și promovare.
Nu se așteaptă nimeni la cîntări de diferambe, cu atît mai mult într-un domeniu atît de sensibil cum este cel locativ, mai ales luînd în considerație problemele enorme de administrare a fondului locativ, ineficiența gestionarilor, starea dezastruoasă a clădirilor, dar și situația financiară precară a unui numar mare de proprietari.
Ministerul va trebui să demonstreze capacitate și obiectivitate în analiza propunerilor și a criticilor aduse documentului, pentru ca proiectul de lege înnaintat Parlamentului spre aprobare să fie unul care clarifică și facilitează procesele de administrare, dar să nu evite momentele complicate și confuze. Scopul legii este să asigure procesul de administrare a blocurilor locative în așa mod, ca clădirile în care proprietarii dețin spații să nu degradeze și să nu piardă din valoarea lor economică, dar și mai grav – să nu devină un loc periculos pentru viața și sănătatea acestor proprietari. Importaant e să nu se piardă scopul pe drum spre aprobare în Parlament.
Cîteva întrebări pentru cei care se lansează în critici acide, fără a intra în esența documentului propus spre aporbare, dar și pentru autoroitatea responsabilă, ca să nu uite de scopul propus:
1. Cine este proprietarul unei clădiri în care sunt amplasate mai multe bunuri aparținînd diferitor proprietari?
2. Cine trebuie să întrețină elementele de proprietate comună (structura clădirii, scările, acoperișul, rețelele comune, subsolul, etc.) în clădiri?
3. Sunt gata propritarii spațiilor din clădire să achite costuri duble pentru lucrări contractate de autoritățile locale prin contracte obscure? Asta o sa se intimple, dupa ce vor fi implementate proiectelele bombastice de către subdiviziunile primăriei, costurile vor fi dizolvate în tarif, că banii vin din imprumuturi.
4. Sunt de acord proprietarii apartamentelor cu situația cănd proprietarii spațiilor comerciale nu participă la cheltuielile privind întreținerea elementelor comune ale clădirii (dar folosesc la maxim terenul adiacent și infrastructura comună)?
5. Fondul pentru întreținere – care altă alternativă poate fi propusă, finanțarea din bugetul municipal? Sau cineva crede că vor veni granturi goale pentru întreținerea proprietății private așa, pur și simplu?
6. Cei care nu sunt proprietari de apartamente și achită chirie sunt de acord ca din contribuțiile aduse în bugetul municipal să se cheltuie bani pentru întreținerea imobilelor celor care au reusit să devină proprietari de imobile?
7. Cine își asumă răspunderea pentru degradarea construcțiilor portante într-o clădire, care nu se repară de ani de zile și care riscă să degradeze pînă la avarii serioase și chiar prăbușiri, cu atît mai mult, că s-au făcut intervenții necontrolate cu duiumul?
8. Cine va despăgubi proprietarii în caz de deteriorare a bunurilor și din care resurse? Poate cineva să garanteze că nu vor fi avarii cu raniti si decedați?
9. Cine le va cadona apartamente celor care vor pierde locul de trai în rezultatul deteriorării imobilului, oare nu este clar că proprietarii vor completa armata celor fără de loc de trai?
10. Sunt de acord proprietarii blocului cu faptul, ca APL să le transmită spațiile/terenul care le aparțin de drept altor proprietari?
11. Sunt de acord proprietarii blocului cu faptul, ca APL să permită construcții de mansarde/anexe supraetajate cu scopul obținerii de profit de către dezvoltator, folosind infrastructura proprietarilor, dar și cu diminuarea nivelului de confort al imobilului acestor proprietari?
Si ultima, dar cu care se încep acum majoritatea titlurilor de știri, precum că proprietarii social-vulnerabili vor rămîne fără apartamente.
În primul rînd – vulnerabilitatea socială nu trebuie privită ca o situație permanentă și definitivă. Întreținerea proprietății – a bunurilor imobile – nu are nimic cu aspectul de protecție a socială a familiilor cu venituri mici. Administrarea bunului înseamnă obligații care vor menține bunul în stare potrivită ca accest bun: 1) să poată fi utilizat de către proprietar, 2) să poată aduce beneicii proprietarului și 3) să nu prezinte pericol atît proprietarului cît și altor utilizatori. Dacă primele două obligații îi privesc doar pe proprietari și ei pot decide în comun asupra nivelului de confort în condominiu, a treia – securitatea – intră in vizorul statului, care poate impune reguli obligtorii și limitări, indiferent că sunt sau nu pe placul proprietarilor.
Protecția socială este minimul, pe ce statul trebuie să-l asigure celor, care se află în dificultate, inclusiv cu asigurarea unui loc de trai, compensații pentur servicii, facilitarea încadrării în cîmpul muncii, credite prferențiale, garanții, etc. Există un spectru foarte larg de acțiuni pe care poate și trebuie să le întreprindă statul pentru a ajuta persoanele ce nu au capacitate temporară de întreținere.
Dar este absolut greșit ca legea condominiului să fie tratată prin prisma ”proprietari săraci de active” – e o cale ce nu duce nicăieri, decît la discuții interminabile despre greutățile vieții, pe fonul cărora delapidările și corupția se desfășoară nestingherit.
Ar fi bine ca discuțile privind protecția socială să aibă loc cu proiecte de programe, cu acțiuni concrete, dar proiectul legii condominiului să fie îmbunătățit în rezultatul consultărilor publice. La sigur discuțiile vor fi aprinse, și întrebări pot fi formulate mai multe, dar și problemele sunt pe măsură, deci, să aibă loc discucția!