Supărări și frustrări la ședința Consiliului Național al Monumentelor Istorice

De ce se confruntă două idei bune și de ce locul confruntării s-a ales la Consiliul Național al Monumentelor Istorice? imho, Consiliul a fost provocat pentru această discuție, pentru a forța unele decizii. Păcat că acesta se lasă antrenat în trîntele municipale, fiecare trebuie să se ocupe cu treaba lui. Cîteva observații dintr-o parte:
Consiliul s-a antrenat in discuții pe probleme nespecifice, gen, proprietate, teren necesar pentru executarea lucrărilor de reconstruție, cine ar fi bine să fie proprietar al terenului. Aceste subiecte sunt importante, dar nu e pe competența organului respectiv, asta dacă nu dorește să-și asume și problemele ce ține de aceste aspecte ale proiectelor.
Consiliul nu trebuie să primească spre examinare proiecte executate fără Certificate de Urbanism, inclusiv daca este PUD, atunci proiectele supuse dicuțiilor nu se vor suprapune și nu se va intra pe tărîmul discuțiilor nespecifice. Evidența și monitorizarea proiectelor în curs de proiectare/execuție este în custodia APL, deci informația/permisiunea de acolo trebuie să vină.
Aspectele de proprietate se clarifică în altă parte, unde lucrurile se văd mai bine, adică la cei care dețin oficial informațiile respective. Dacă nu este clar acest aspect – Consiliul nici nu ar fi trebuit să pornească dezbaterile. Informațiile privind drepturile deținătorilor de teren asupra terenului supus examinării se obține simplu, prin extras din Registrul bunurilor imobile, nu în baza istoriilor povestite de membrii Consiliului (chiar dacă istoriile sunt interesante).
Informațiile privind planurile comunității pentru aceste terenuri se obțin din documentații urbanistice și regulamente aprobate, prin CU, de la APL. Este în grija Beneficiarului să le prezinte.
Proiectele de organizare a lucrărilor la șantierele de construcții nu se fac cu datul din mini, dar sunt elaborate conform normativelor și sunt foarte importante, deoarece vizează protecția și securitateea în cadrul executării lucrărilor. Pentru astar chiar nu este loc de discutie în nici un mod la Consiliu, cu atît mai mult – să se negocieze pe acest subiect.
Si o observație proiectantului – faptul, că proiectul nu prevede cine este proprietarul terenului– acesta este un minus, întrebarea dlui Verstiuc cine este beneficiaruui nu trebuie evitată, dar trebuie concretizată. Și chiar nu e bine, ca la asemenea Consilii să se discute chestii pur tehnice – de unde pînă unde să fie stabilit șantierul pentru reparațiile proiectate a clădirii muzeului.
Un sfat pentru Consiliu ar fi să se impună strict condițiile de prezentare a documentelor spre examinare doar cu întrebările clarificate privind situația juridică a terenurilor, de la numele Beneficiarului proiectului. Dacă aceste condiționări nu există în regulament, e necesar să fie incluse. Secretariatul trebuie să filtreze acest gen de întrebări pur tehnice, care nu au nici o tangență cu discuțiile în acest Consiliu. Așa s-ar exclude unelle supărări și frustrări care nu sunt la locul lor.
https://www.privesc.eu/Arhiva/78158/Sedinta-Consiliului-National-al-Monumentelor-Istorice

Алла Полтавченко: «В наших домах реально установить поквартирные теплосчетчики»

http://www.vedomosti.md/news/alla-poltavchenko-v-nashih-domah-realno-ustanovit-pokvartirn

10.06.2014, 06:00

Sugestii asupra regulamentului de mansardare in chisinau

Am incercat sa examinez acest Regulament, si sa propun careva modificari de imbunatatire, insa documentul este scris in asa mod, ca este foarte complicat sa faci ajustari, care l-ar imbunatati doar in citeva propuneri. In textul regulamentului sunt foarte multe neclaritati referitor la competentele, drepturile si responsabilitatile persoanelor si a autoritatilor, care se vad implicate in proces. Mai mult, proprietarii, care au drepturi si responsabilitati privind partile/elementele comune in cladire sun aproape ignorati, atit la capitolul implicare, cit si la capitolul profit, rezultat din realizarea proiectelor de mansardare. Regulamentul necesita a fi  refacut cardinal, dar mai intii, APL trebuie sa-si stabileasca conceptul si obiectivele acestui regulament (punctat, cu teze, fara texte foarte mari, dar sa fie clar ce se doreste, de fapt, in rezultatul implementarii reglementarii propuse spre aprobare, ca juristii care lucraeza asupra textului sa stie ce au de elaborat).

Deacea am comentat unele aspecte, care ar fi bine sa fie clarificate si descrise prin reglementari cu scopul de a asigura procesul de mansardare in asa mod, ca sa fie unul eficient, sa motiveze dorinta investitorului sa vina in aces segment de activitate,  sa nu trezeasca reticienta locatarilor, sa excluda la maxim elementele coruptibile si sa asigure o exploatare calitativa a cladirii in continuare.

Din start accentuez, ca sa nu fie puse cele scrise in categoria de „atentate la persoane care au scris, sau cele din difeirte structuri ale administratiei. Sunt doar sugestii, care pot fi luate in consideratie de catre cei ce doresc sa imbunatateasca acest document.

REGULAMENTUL(proiect)
privind proiectarea şi construirea mansardelor
la blocurile de locuinte din municipiul Chişinău

sugestiile – cu rosu in textul documentului

Primaria Proiect

Regulamentul_privind_proiectarea_si_construirea_mansardelor

Citeste mai mult