Cine va birui în această confruntare inutilă, consumatoare de timp și energie? Nu se știe.
Cine va fi perdantul acestei confruntări? Simplu. Ca și de fiecare dată, după orice gâlceavă – orașul și locuitorii lui.
Politicienii, care se fac peste noapte specialiști în toate domeniile și citesc articole din legi așa cum le cade pixul pe rândul din lege, se tot lansează în diferite declarații, una mai tare decât alta, demonstrând adesea fantezii, care pun în pericol orice tentativă de a stabili reguli clare pentru dezvoltarea teritorială. Cumva se încearcă să se afișeze o grijă mare față de oraș, un fel de protecție contra “mafiei imobiliare”, dar, de fapt, la mijloc e o simplă necunoaștere a legislației și a principiilor urbanismului, a sensului documentației urbanistice, a unui act administrativ normativ și a modului de aplicare a acestor documente.
E ca într-o poveste… o bună parte a anului, la fiecare ședință a CMC, când se discută proiecte de decizii de aprobare a PUZurilor apar aceleași întrebări – Dar oare se poate prin aprobarea unui PUZ să fie modificat codul zonei? Unii consilieri insistă că nu se poate și fac rând la microfon să tot învinuiască pe toți că sunt cu „mafia imobiliară” și că se încalcă legislația prin aprobarea PUZurilor, concomitent cu modificarea codurilor zonei.
În societatea civilă de asemenea sunt experți care vin să explice lucrurile așa cum le înțeleg ei. Acum e simplu să te faci urbanist – te autoîntitulezi și poți posta articole, comentarii de expert, totul cu scopul nobil de salvare a orașului.
La una din ședințele CMC s-a pus întrebarea în felul următor: Să cerem comentarii de la Parlament, ca să ne fie clar ce avem de făcut. Zis și făcut. Așteptăm. Între timp, câteva explicații la subiect. Ce prevede legislația la acest capitol?
Legea nr.835 din 17.05.1996, la art. 14 alin (1), prevede următoarele: “Planul Urbanistic Zonal se întocmește în baza Planului Urbanistic General, pentru o parte din teritoriul unei localitții sau pentru un teritoriu predestinat funcționării și dezvoltării localității.”
PUG conține două componente – componenta directoare și componenta reglementatoare. Planul Urbanistic General – componenta directoare – stabilește direcțiile principale de dezvoltare a localității. Consiliul municipal Chișinău a aprobat prin Decizia nr. 68/1-2 din 22.03.2007 Planul Uranistic General.
Regulamentul Local de Urbanism constituie componenta reglementatoare a PUG și e parte componentă a planului. (art. 13, alin. (5) legea 835). Prin Decizia Consiliului municipal Chișinău nr. 22/40 din 25.02.2008 a fost aprobat RLU.
Deci, autoritatea publică competentă a aprobat prin act administrativ normativ prevederile cu caracter reglementator, printe care și codurile zonelor (stabilirea regimului de construire (f)).
Din lista de prevederi (în număr de 12), care se conțin în componenta reglelmentatoare a Planului Urbanistic General (art. 13 alin. (4) din legea 835), stabilirea coodului zonei se cuprinde în prevederea “(f) stabilirea regimului de construire”, ce cuprinde următorii indicatori urbanistici: 1) aliniamentul, 2)regimul de înălțime, 3)indicii de control, 4) procentul de ocupare a terenului (POT) și 5) coeficientul de utilizare a terenului (CUT).
Cuvântul cheie pentru explicație în continuare este “actul administrativ normativ”. Procedurile de aprobare și condițiile generale de modificare a actelor normative se reglementează prin Legea nr. 100 din 22.12.2017, cu privire la actele normative. Pot fi modificate actele normative în întregime sau în parte. În cazul modificării codului unei zone delimitate se modifică actul administrativ normativ în parte. Se pot admite modificări ale actului administrativ dacă nu se afectează concepția generală a actului normativ. În cazul propunerilor de modificare a indicatorilor urbanistici, care conduc la modificarea codului zonei (regimul de construire) nu poate fi constatată afectarea concepției generale a actului normative, cu atât mai mult că se acționează pe o zonă cu o suprafață foarte mica în comparație cu teritoriul orașului și se modifică doar o singură prevedere din component regllementatoare (a RLU).
Referitor la competența de aprobare a actelor administrative normative – atât PUG, RLU, cât și PUZ – conform legii 835, această competență aparține consiliului Municipal Chișinău, deci și întroducerea modificărilor în RLU se efectuează prin aprobarea Deciziei CMC.
Decizia CMC, prin care se aprobă Planul Urbanistic Zonal trebuie să conțină expres modificările în Regulamentul Local de Urbanism, efectuate cu respectarea prevederilor legii 100, cu respectarea procedurilor de consultări, specific acestui gen de acte.
De menționat și prevederile NCM B.01.02.2016 “Instrucțiuni privind conținutul, principiile metodologice de elaborare, avizare și aprobare a documentației de urbanism și amenajare a teritoriului” stabilește reguli de preluare a prevederilor din documentațiile de urbanism ierarhic inferioare (PUZ) în docoumentațiile de urbanism ierarhic superioare (RLU afferent PUG). Documentul normativ tehnic explică aceste corelări în modul următor: (art. 3.3) “documentația de urbanism și amenjare a teritoriului de nivel ierarhic superior aprobată servește drept bază pentru elaborarea documentației de nivel ierarhic inferior și, după caz, prevederile documentației de nivel ierarhic inferior aprobate se preiau în documentațiile de urbanism de nivel ierarhic superior.”
În concluzie:
Autoritatea publică competentă – CMC poate aproba PUZ cu modificarea codului zonei (regimului de construire – aliniamentul, regimul de înălțime, indicii de control, POT, CUT), prin aprobarea propriu zis a PUZului, concomitant cu întroducerea modificărilor în actul administrativ normativ – Regulamentul Local de Urbanism.
Lucrurile par a fi clare, rămîne doar să ne învățăm să citim actele normative în complexitatea lor și nu doar frânturi; să mai studiem și din literatura de specialitate, să studiem subiectele fără a le transforma în luptă politică și să avem în față scopul de a soluționa problemele orașului.
Ar fi perfect să învățăm să facem politică de dezvoltare urbană, urbanism – în loc de penurii verbale interminabile cu tentă de o constantă trântă electorală. Și să învățăm să citim actele normative. E o muncă, dar se merită. Locuitorii orașului merită să aibă și diriguitori instruiți.
“Această stare indefinită şi relaţie confuză între arhitectură şi drept afectează negativ efectivitatea normelor legale de urbanism, situaţie generată şi de insuficienta exprimare juridică a exigenţelor tehnice sau cu concepte şi noţiuni inadecvate… …În sfârşit, dar nu în ultimul rând, un drept modern al urbanismului presupune şi existenţa unei reţele de profesionişti – deopotrivă jurişti urbanişti şi urbanişti cu cunoştinţe juridice adecvate –, care să cunoască bine reglementările de drept în materie şi specificul lor şi să contribuie astfel mai eficient la aplicarea acestora.” M. Duțu, 21.08.2013 (Despre București – capitala europeană a dreptului urbanismului, interviu, Juridice.ro) https://www.juridice.ro/279514/interviu-mircea-dutu-despre-bucuresti-capitala-europeana-a-dreptului-urbanismului.html
Suplimentar: O companie s-a adresat pentru o opinie legală referitor la faptul admisibilității modificării codului de reglementare urbanistică. Răspunsul aici: IMG_0001 Citeste mai mult →