Archives

Posted on publicat de by svetlana

Likbez de mandat 3

După campanie începe munca. Sau ar trebui să înceapă.

Există un tip de consilier local care intră în mandat cu aceeași energie cu care intră în campanie și nu mai iese niciodată din ea. Îl recunoști ușor: constată, denunță, se revoltă, arată cu degetul, cere interdicții, măsoară gropi, descoperă „dezastrul” în domenii pe care nu le cunoaște și cere, cu voce tare, ca primarul „să rezolve”. După care pleacă mulțumit că a făcut opoziție. Numai că administrația publică locală nu este un studio de reacții. După alegeri, consilierul nu mai este plătit politic să constate problemele orașului, ci să participe la construcția soluțiilor pentru ele. Iar în Republica Moldova consiliul local este autoritate deliberativă, în timp ce primarul este autoritate executivă; adică unii trebuie să decidă în mod argumentat, iar ceilalți să organizeze și să execute în limitele legii. 

Adevărul neplăcut este că, după luni și ani de mandat, unii consilieri încă se poartă ca niște candidați rămași fără campanie: au ton, au indignare, au replică, dar n-au proiect. Și tocmai aici începe marea fraudă intelectuală a politicii locale: se vinde zgomotul drept muncă, iar reacția drept politică publică. Or, Regulamentul-cadru al consiliilor locale spune limpede că dreptul de inițiere a proiectelor de decizii aparține inclusiv consilierilor, iar proiectele trebuie însoțite de notă informativă și redactate conform normelor de tehnică legislativă. Cu alte cuvinte, legea nu i-a trimis în consiliu ca să aibă păreri apăsate, ci ca să poată transforma o problemă într-un act examinabil și votabil. 

Critica nu este politică publică

Critica este legitimă. Uneori este necesară. Alteori este sănătoasă. Dar critica, în sine, nu rezolvă nimic. Ea doar deschide discuția. Într-o autoritate deliberativă, nu este suficient să spui că într-un domeniu „este dezastru”. Trebuie să poți merge mai departe: care este problema exactă, care este temeiul legal, care este soluția, care sunt costurile, ce instituții sunt implicate, ce termene sunt realiste, ce impact produce intervenția și prin ce act se pune în mișcare. Regulamentul-cadru cere proiect, notă informativă, avizare și examinare în comisii; iar Legea nr. 100/2017 despre actele normative pornește de la aceeași logică: politica publică serioasă se exprimă prin acte fundamentate, nu prin propoziții nervoase spuse la tribună. 

De aceea, când un consilier se ridică în ședință și spune doar „primarul să rezolve problema cutare”, nu formulează o soluție administrativă. Formulează o dispoziție de spectator. Sună sever, dar juridic și instituțional este adevărat: executivul nu este obligat să transforme fiecare izbucnire politică într-o politică publică. Pentru asta există proiecte de decizii, note informative, avize, rapoarte, fundamentare, planificare și buget. Altfel spus, indignarea nu ține loc de administrație. 

O propunere serioasă nu este „am o idee”

O propunere serioasă nu înseamnă „m-am gândit eu”. O propunere serioasă înseamnă, în mod minim, problema definită clar, temei legal, soluție formulată coerent, notă informativă, impact evaluat, avizare tehnică și juridică, implicații bugetare și pași de implementare. Exact de aceea comisiile de specialitate există ca să identifice și să examineze problemele care necesită soluționare de către consiliu, să analizeze proiectele și să prognozeze consecințele realizării lor, iar compartimentele de specialitate și serviciile publice să întocmească rapoarte pe marginea proiectelor. 

Aici se vede cine muncește și cine joacă teatru administrativ. Consilierul care vine cu proiect, argument, impact și soluție lucrează pentru oraș. Consilierul care vine doar cu propoziția „faceți ceva” lucrează, în cel mai bun caz, pentru propriul ecou. Și nu, nu este suficient să ai o idee citită printre rândurile unor bloggeri sau culeasă din atmosfera rețelelor. Orașul nu se guvernează prin impresii intens formulate. Orașul se administrează prin acte, proceduri și capacitate de execuție. 

Dacă ai bani pentru zgomot, ar trebui să ai și pentru expertiză

Nimeni nu cere ca fiecare consilier să fie, singur, specialist total în urbanism, patrimoniu, transport, buget, juridic, infrastructură, mediu și politici publice deopotrivă. Ar fi absurd. Dar exact de aceea partidele și fracțiunile care trimit oameni în consiliu ar trebui să vină cu echipe serioase de expertiză, recrutate din ce este mai bun în comunitate, nu din ce a mai rămas nefolosit pe marginea pieței muncii. Dacă vrei să participi la guvernarea unui oraș mare, nu poți veni doar cu aplomb, tribună și oameni de galerie. Ai nevoie de juriști, economiști, urbaniști, oameni care știu să transforme o lozincă într-un proiect de decizie și o indignare într-un text executabil. Faptul că proiectele de decizii ale consiliilor trebuie lucrate, motivate și avizate nu este o subtilitate academică, ci chiar mecanica legală a funcționării consiliului. 

Aici ironia vine aproape singură: dacă o fracțiune găsește resurse pentru tribună, recuzită politică, reacție în lanț și batalioane de ecou online, ar trebui să găsească resurse și pentru doi-trei experți buni care să-i lucreze ideile cap-coadă. Altfel spus, dacă există bani pentru atmosfera de partid, ar trebui să existe și decența instituțională de a investi în inteligență aplicată. În caz contrar, fracțiunea nu produce politică publică, ci doar zgomot cu pretenții de viziune. Iar executivul nu poate fi tratat ca o specie de slugi rătăcite care așteaptă, cuminți, să le arate unele consiliere exaltate cu degetul în ce direcție să o apuce. Distribuția de competențe din lege arată exact contrariul: executivul organizează, planifică și implementează în limitele atribuțiilor sale, iar consiliul deliberează și decide pe baza unor propuneri care trebuie să aibă formă și substanță. 

„Interdicțiile” fără proiect sunt lene politică ambalată în virtute

Există și o specie aparte de consilier: cel care, neavând soluția, propune interdicția. Nu știe cum se construiește protecția patrimoniului, nu a lucrat o documentație, nu are un calendar realist, nu are o metodologie, nu are buget, nu are instrument de implementare, dar știe precis că „trebuie oprit tot”. Sună curat moral, dar administrativ este adesea o improvizație leneșă. Pentru că a opri este simplu, în timp ce a proteja cere expertiză, documentare, proceduri, avize, bani și timp. Iar legea cere exact acest tip de muncă: proiecte, note informative, rapoarte și decizii adoptate în limitele competențelor. 

De aici se nasc multe scandaluri locale: din pseudo-soluții formulate de oameni care nu cunosc lanțul real al procedurilor. Când nu înțelegi cum se construiește o soluție, ceri moratoriu. Când nu cunoști etapele, inventezi un termen imposibil. Când nu ai proiect, îți rămâne doar interdicția — această formă leneșă de a mima grija pentru oraș. În administrația publică, termenul imposibil nu este dovadă de fermitate. Este dovadă de nepricepere. Pentru că nu accelerează nimic; doar pregătește scandalul de mâine, când executivul va fi acuzat că n-a realizat ceea ce, de fapt, nici nu putea fi realizat serios în acel termen. Aceasta este o inferență directă din felul în care legea cere fundamentarea și avizarea proiectelor și din rolul executivului de a asigura punerea în aplicare a deciziilor, nu de a executa fantezii administrative. 

Primăria nu este un service de idei neverificate

Primarul și subdiviziunile din executiv se ocupă de formarea politicilor publice locale, de planificare, de organizarea serviciilor și de elaborarea proiectelor care ajung, în cele din urmă, spre aprobare în consiliu. Asta nu înseamnă însă că executivul este obligat să stea într-o gardă permanentă pentru a verifica fiabilitatea fiecărei idei aruncate din bancă de câte un consilier care s-a trezit brusc pasionat de un domeniu pe care nu îl cunoaște. Legea despre administrația publică locală îi atribuie primarului rolul de a asigura executarea deciziilor consiliului și de a conduce aparatul primăriei; nu de a transforma spontaneitatea politică a consilierilor în program de cercetare instituțională fără sfârșit. 

Aici trebuie spus foarte direct: un consilier nu este șef de dat indicații sporadice pe idei. El are drept de inițiativă, dar exact acest drept de inițiativă îl obligă, moral și politic, să vină cu ceva mai mult decât un reproș teatral. Dacă vrei să schimbi un domeniu, atunci trebuie să-ți asumi munca minimă a unei propuneri serioase. Dacă nu o faci, iar tot ce produci este o sentință verbală adresată executivului, nu faci politică publică. Faci doar presiune fără răspundere. 

În administrațiile serioase, „ideea” nu trece fără business case

Asta nu înseamnă că un consilier local trebuie să devină consultant internațional. Înseamnă doar că, în administrațiile serioase, ideea brută nu trece drept soluție matură până nu este lucrată. Local Government Association din Marea Britanie tratează dezvoltarea business case-urilor ca parte esențială a guvernanței și controlului, adică a capacității de a gestiona transformarea în mod structurat și de a crea condițiile pentru livrare reușită. Iar ghidajul guvernamental britanic privind scrutiny insistă că eficiența controlului local depinde de cultură organizațională, de respect pentru roluri și de capacitatea de a produce challenge util, nu doar zgomot. 

Asta este valabil și aici. Nu toți consilierii pot fi mari specialiști în toate. Dar partidele serioase știu asta și compensează prin expertiză reală. Doar partidele superficiale trimit în consiliu oameni slab pregătiți și încearcă apoi să acopere lipsa de competență prin voce ridicată, interdicții improvizate și pretenția că executivul este obligat să traducă în politică publică tot ce le trece lor prin cap. Orașele mari nu se conduc cu entuziasm de rețea socială și nici cu reziduul profesional pe care nu l-a cerut nimeni în altă parte. Se conduc cu oameni capabili să transforme o idee într-o soluție legală, fezabilă și finanțabilă. Faptul că și alte sisteme locale pun accent pe business case, evidence și scrutiny eficient arată că nu vorbim despre moft birocratic, ci despre igienă elementară a guvernării locale. 

După campanie, consilierul trebuie să producă ceva mai mult decât degetul arătător

Adevărata problemă nu este că unii consilieri critică. Problema este că, după ce critică, nu urmează nimic. Nici cercetare, nici fundamentare, nici proiect, nici cost, nici plan, nici asumare. Doar repetarea, în cheie tot mai dramatică, a unei constatări care, uneori, era poate firească în campanie, dar care după ani de mandat devine probă împotriva celui care încă o recită. Pentru că, după atâta timp, nu mai poți cere credit pentru faptul că ai observat problema. Creditul îl primești numai dacă ai contribuit la arhitectura soluției. Legea tocmai asta îi cere consilierului: să participe la examinarea problemelor de interes local și să lucreze în cadrul instituțional al consiliului. 

De aceea, propoziția corectă pentru un consilier matur ar trebui să fie alta: nu „este dezastru, primarul să rezolve”, ci „iată problema, iată temeiul legal, iată proiectul, iată impactul, iată costurile, iată termenul realist, iată cum poate fi implementat”. Până atunci, multe dintre ieșirile sonore din ședințe rămân ceea ce sunt în realitate: forme mai elegante sau mai isterice de a masca absența muncii reale. Iar orașul, între timp, așteaptă nu încă un acuzator voluntar, ci un ales care să știe măcar diferența dintre o idee și o soluție. 

 

Citeste mai mult →

Posted on publicat de by svetlana

Likbez de mandat 2

LAȘITATEA POLITICĂ ÎN TREI PAȘI: NU VII, IEȘI, TE ABȚII 

Despre consilierii care nu vin, ies din sală și apoi se prefac că n-au blocat nimic

Există o formă de iresponsabilitate politică mai comodă decât votul împotrivă: să nu vii. Sau să vii, dar să ieși exact când trebuie votat. Sau să rămâi în sală și să te abții cu aerul omului superior, care chipurile „nu e contra”, deși rezultatul e același — proiectul cade, ședința se rupe, instituția se blochează și orașul mai pierde o zi, o săptămână, o lună. Legea nu numește asta direct sabotaj. Dar descrie foarte clar ce este mandatul și cum trebuie să funcționeze consiliul. Iar din acea descriere rezultă limpede că blocarea deliberată a ședințelor nu este un exercițiu nobil de opoziție, ci o formă de neexecutare a muncii pentru care consilierii au fost aleși. 

Legea privind administrația publică locală spune fără echivoc: prezența consilierilor la ședința consiliului local este obligatorie. Tot aceeași lege spune că ședința este deliberativă numai dacă sunt prezenți majoritatea consilierilor aleși. Cu alte cuvinte, prezența nu este un gest de bunăvoință, ci o condiție legală a funcționării instituției. Când o fracțiune întreagă nu vine, sau iese exact înainte de vot, nu asistăm la o demonstrație de caracter, ci la folosirea absenței ca armă politică împotriva însăși funcționării consiliului. 

Aici trebuie spus foarte direct: consilierul nu este ales ca să decidă, după chef ori interes de grup, dacă va permite sau nu autorității publice să funcționeze. El este ales tocmai ca să participe la funcționarea ei. Regulamentul-cadru întărește asta și mai clar: consilierii sunt obligați să participe la lucrările consiliului și să-și înregistreze prezența, iar dacă nu pot veni, trebuie să anunțe din timp și să comunice motivele absenței. Asta înseamnă că legea pornește de la ideea de responsabilitate instituțională, nu de la dreptul de a face pe dispărutul strategic. 

Cvorumul nu e o glumă. E condiția minimă a muncii

Una dintre marile ipocrizii ale politicii locale este să distrugi ședința fără să votezi deschis împotrivă, apoi să te prezinți public drept om rezonabil. Numai că legea este mai puțin impresionabilă decât publicul. Dacă ședința nu mai are majoritatea consilierilor aleși, ea nu mai este deliberativă. Iar dacă nu mai este deliberativă, consiliul nu mai poate adopta decizii. Asta înseamnă că ieșirea demonstrativă din sală exact la vot este, în realitate, o metodă de blocaj. Nu-ți asumi formal respingerea, dar produci respingerea. Nu votezi „contra”, dar omori decizia. 

Legea mai arată ceva foarte util pentru înțelegerea gravității acestui joc. La prima ședință de constituire, dacă nici după convocări repetate nu se poate asigura prezența majorității consilierilor aleși, iar acest lucru se datorează absenței nemotivate, consiliul se consideră dizolvat de drept. Chiar dacă această regulă privește formal constituirea, ea spune enorm despre filozofia întregului sistem: legiuitorul nu tratează absența deliberată ca pe un capriciu politic simpatic, ci ca pe o cauză de paralizie instituțională de maximă gravitate. 

Așadar, când o fracțiune lipsește compact sau părăsește sala ca să rupă cvorumul, nu avem de-a face cu rafinament tactic, ci cu forma cea mai comodă de a sabota fără a-ți asuma pe față sabotajul. Este, în esență, greva de mandat a unor oameni plătiți politic și legitimați democratic tocmai ca să nu facă grevă de mandat. 

Când blochezi proiecte tehnice, nu faci opoziție. Doar încurci viața oamenilor.

Partea cea mai cinică a blocajului este că, foarte des, nu se blochează vreo mare bătălie ideologică, ci proiecte administrative de rutină, de conformare legală, de rezolvare a unor situații patrimoniale sau juridice concrete. Legea spune că, în realizarea competențelor sale, consiliul adoptă decizii cu votul majorității consilierilor prezenți, iar pentru anumite domenii-cheie — buget, administrarea bunurilor, taxe locale, planificarea dezvoltării și amenajării teritoriului — cu votul majorității consilierilor aleși. Asta înseamnă că, fără participare și fără asumarea votului, nu se blochează doar politica mare; se blochează și mecanica de bază a orașului. 

De aceea, când se torpilează ședințe pe proiecte care țin de validări juridice, de administrare curentă sau de rezolvarea unor drepturi concrete ale oamenilor, nu mai poți vorbi serios despre opoziție principială. Vorbești despre o formă de iresponsabilitate care lovește direct în cetățeanul care așteaptă de la autoritatea locală nu încă un episod de orgoliu politic, ci o decizie. Cu cât proiectul este mai tehnic și mai puțin spectaculos, cu atât blocajul este mai urât moral: pentru că nu mai poate fi ascuns nici măcar sub pretextul unei „mari lupte pentru oraș”. 

Abținerea: votul împotrivă cu mănuși

A doua mare ipocrizie locală este abținerea. Procedural, ea există și este prevăzută. Regulamentul-cadru recunoaște explicit cele trei opțiuni de vot: „pro”, „contra” și „abținut”. Președintele ședinței supune votului proiectele, asigură numărarea voturilor și anunță rezultatul, cu precizarea voturilor „pro”, „contra” și a abținerilor. La votul electronic, rezultatele se afișează, se anunță și se consemnează în procesul-verbal, iar dacă se utilizează mijloace electronice, ele se publică și pe pagina web oficială a autorității. 

Numai că faptul că „abținut” există ca buton nu înseamnă că este o poziție fără consecințe. Legea spune că deciziile consiliului local se adoptă cu votul majorității consilierilor prezenți, iar în anumite materii cu votul majorității consilierilor aleși. Abținerea nu adaugă voturi favorabile. Ea nu ajută proiectul să atingă majoritatea necesară. Prin urmare, în foarte multe cazuri, abținerea are același efect practic cu votul împotrivă: proiectul nu trece. Așadar, abținerea nu este neapărat neutralitate. De multe ori este doar votul împotrivă cu fața spălată. 

De aceea formula sinceră ar trebui să fie alta: nu „eu nu sunt contra”, ci „eu aleg să nu ofer votul necesar adoptării”. Matematic, asta este realitatea. Restul este cosmetica morală a unui om care vrea și să blocheze, și să pară bun la suflet. Este politica locală în varianta ei cea mai ipocrită: nu-ți asumi respingerea, dar te bucuri de ea. 

Există și abținere legitimă. Dar e mult mai îngustă decât cred unii.

Ca să fim corecți, există situații în care consilierul chiar nu trebuie să voteze. Legea nr. 436/2006 prevede limitarea dreptului de vot în caz de conflict de interese: consilierul poate fi prezent la ședință, dar nu participă la adoptarea deciziilor atunci când el, soțul sau soția, copiii ori părinții au interes patrimonial în problema supusă dezbaterii, când este conducător sau membru în organele de conducere ale entității vizate de decizie ori în alte situații de incompatibilitate prevăzute de lege. În aceste cazuri, neparticiparea la vot nu este eschivă, ci obligație legală. 

Aici este singura abținere cu adevărat respectabilă: cea cerută de lege pentru a preveni votul interesat. În rest, când nu există conflict de interese, nu există nici această aură falsă a purității. Dacă te abții deși știi că proiectul cade fără votul tău, atunci trebuie spus pe nume: nu te-ai situat deasupra conflictului, ci deasupra răspunderii. 

Pe cine păcălește abținerea?

În primul rând, încearcă să păcălească publicul, pentru că sună mai blând decât „contra”. Sună prudent, decent, superior. Dar administrația nu funcționează pe baza nuanțelor de imagine ale consilierului, ci pe baza voturilor efective. Dacă proiectul avea nevoie de voturi favorabile și nu le-a primit pentru că un grup de consilieri s-a abținut, atunci acea abținere a contribuit la blocarea lui. Cetățeanul afectat de neadoptarea deciziei nu are niciun beneficiu din faptul că blocajul s-a produs într-un ton mai catifelat. 

În al doilea rând, abținerea încearcă să păcălească memoria publică. Peste câteva luni sau câțiva ani, același consilier va spune, foarte probabil, că el „nu a votat împotrivă”. Formal, poate avea dreptate. Substanțial, nu. Pentru că într-o autoritate deliberativă contează dacă ai contribuit la adoptarea unei soluții sau la căderea ei. Iar dacă te-ai abținut într-un moment în care proiectul depindea de votul tău, atunci, din punct de vedere funcțional, ai lucrat pentru blocaj. 

Procedura de vot nu există ca să dea decor democrației, ci ca să lase urme

Regulamentul-cadru mai spune ceva foarte important: în procesul-verbal al ședinței se consemnează expres numărul de voturi și modul în care au votat consilierii pe fracțiuni, alianțe, blocuri sau ca independenți. Asta înseamnă că votul nu este doar un gest de atmosferă; el trebuie să lase urme oficiale, verificabile. La votul electronic, rezultatele se afișează, se anunță și se arhivează electronic. Totul arată că legea vrea trasabilitate, nu ceață. Răspundere, nu mimă. 

De aceea, absența strategică, ieșirea din sală și abținerea calculată nu sunt mici șmecherii procedurale fără importanță. Ele sunt exact modul în care un mandat poate fi folosit împotriva rostului pentru care a fost dat. Pentru că mandatul consilierului nu este să inventeze tehnici de a nu decide, ci să participe la luarea deciziilor în numele comunității. 

Ce ar trebui spus simplu și tare

Prezența la ședință nu este o favoare pe care consilierul o face orașului. Este munca lui. Ruperea cvorumului nu este rafinament politic, ci SABOTAJ elegant. Abținerea nu este întotdeauna neutralitate; foarte des este doar împotrivirea care și-a pus mănuși. Iar singura abținere cu adevărat onorabilă este cea cerută de lege, în conflict de interese, nu cea folosită ca să blochezi fără să ți se lipească eticheta de blocator. 

Pe scurt: un consilier care nu vine, iese din sală sau se abține tactic nu poate pretinde că „nu a făcut nimic rău” doar pentru că nu a votat contra. În administrația publică locală, și lipsa de vot poate fi o formă de vot. Și uneori este cea mai comodă formă de a torpila totul, păstrându-ți obrazul aparent curat. Numai că instituțiile nu se conduc cu aparențe curate. Se conduc cu prezență, cvorum și vot asumat.

Și nici locuitorii orașului nu sunt chiar naivil le înțeleg pe toate, deci văd și „eleganța„ sabotajului, foarte clar.

 

Citeste mai mult →

Posted on publicat de by svetlana

Likbez de mandat 1

DEDICAT CELOR CARE ÎNCĂ MAI AU TIMP SĂ ÎNȚELEAGĂ CE ESTE UN MANDAT DE CONSILIER.

Acest text nu este neapărat pentru cei care au ajuns deja în consiliu și, după luni sau ani de mandat, încă nu au aflat diferența dintre deliberare și isterie, dintre control și hărțuire, dintre critică și calomnie, dintre puterea publică și teatrul personal. Pentru ei, s-ar putea să fie târziu: când cineva a confundat prea mult timp funcția cu microfonul, legea începe să-i pară o formalitate, iar procedura — o insultă. Textul de față este, mai curând, pentru cei care vor să ajungă într-o zi consilieri locali și ar merita să afle din timp că mandatul nu este un certificat de superioritate morală, nici permis de invazie prin primărie, ci o formă de serviciu public, sever reglementată și limitată de lege. În Republica Moldova, consiliile locale sunt autorități deliberative, iar primarii sunt autorități executive; asta este baza întregii discuții. 

Consilierul local nu este un personaj. Este o funcție

Legea privind statutul alesului local spune limpede că alesul local este persoană oficială și că, în exercitarea mandatului, se află în serviciul colectivității respective. Nu în serviciul nervilor săi, nu în serviciul contului de Facebook, nu în serviciul partidului până la caricatură, ci în serviciul comunității. Asta ar trebui să fie propoziția pe care orice consilier să o citească înainte de a deschide gura și, mai ales, înainte de a porni camera. 

De aici rezultă o realitate pe cât de simplă, pe atât de ignorată: consilierul local nu este ales ca să producă zilnic indignare la kilogram. El este ales ca să participe la luarea deciziilor privind problemele comunității, să lucreze în comisii, să înțeleagă proiecte, să propună soluții, să voteze și să răspundă pentru voturile sale. Legea îi dă instrumente reale. Când, în loc de muncă, el oferă doar grimase politice și rechizitorii fără finalitate, problema nu mai este lipsa de putere, ci lipsa de substanță. 

CMC nu este Parlamentul orașului

Una dintre marile autosugestii ale politicii locale este că un consiliu municipal ar fi un fel de legislativ local. Sună pompos și place enorm celor care au nevoie de solemnitate ca să-și ascundă confuzia. Numai că Constituția Republicii Moldova spune foarte clar că Parlamentul este unica autoritate legislativă a statului. Asta înseamnă că numai Parlamentul face legi în sens constituțional. Consiliul municipal nu face legi. El adoptă decizii și alte acte în limitele competenței date de lege. 

Diferența nu este cosmetică, ci fundamentală. O autoritate legislativă creează legea statului. O autoritate deliberativă discută, cântărește, decide și adoptă acte locale subordonate legii. CMC poate părea, în decor, un mini-parlament: ședințe, luări de cuvânt, voturi, gesturi largi. Dar juridic nu este un parlament. Este o autoritate deliberativă a administrației publice locale. Iar această nuanță taie, dintr-o singură mișcare, toate fanteziile de mic suveran local. 

Ce ar trebui să facă un consilier, înainte să explice tuturor ce ar trebui să facă alții.

Legea îi cere alesului local să contribuie la realizarea legilor și a altor acte normative, să participe la examinarea problemelor de interes local, să examineze petițiile cetățenilor, să îi primească în audiență și să participe, în condițiile legii, la controlul executării actelor normative și a deciziilor autorității deliberative. Regulamentul de funcționare a consiliilor mai adaugă și obligațiile mai puțin fotogenice: participarea la ședințe, munca în comisii, respectarea ordinii de zi și obligația de a vorbi la subiect. Această ultimă cerință, atât de modestă în formulare, ar putea salva ore întregi de spectacol steril. 

Un consilier serios, așadar, vine cu proiecte, amendamente, argumente și voturi asumate. Un consilier întâmplător vine cu suspine dramatice despre „dezastru”, cu predici despre morală și, eventual, cu meritul imaginar pentru lucrări pe care nu le-a conceput, nu le-a gestionat și, uneori, nici nu le-a înțeles. Când singura „realizare” pe care cineva o poate expune este apropierea oportunistă de o investiție a statului, făcută din bani publici, nu mai vorbim despre guvernare locală. Vorbim despre turism politic pe lângă bugetul statului. 

Controlul legal nu este descindere cu camera și însoțit cu public de galerie.

Aici ar trebui pus un semn luminos, vizibil și pentru cei din ultimul rând: legea nu spune că orice consilier poate intra oriunde îi place, când îi place, cum îi place, și să ia la întrebări funcționari ca într-un casting de vinovății. Legea spune altceva: consilierul participă la controlul executării legilor și a altor acte normative, inclusiv a deciziilor autorității deliberative, din însărcinarea consiliului sau a comisiei din care face parte. Accentul cade exact unde trebuie: din însărcinarea consiliului sau a comisiei. Nu din impulsul propriu. Nu din nevoia de conținut. Nu din reflexul de a deranja. 

Controlul, în sens legal și instituțional, presupune mandat, obiect, procedură și finalitate. Nu presupune intrări intempestive prin subdiviziuni, cu operatori după tine și cu un mic public de confirmare morală. Regulamentul-cadru al consiliilor lucrează cu logica ședințelor de comisie, a invitaților, a examinării oficiale și a rapoartelor. Acolo se cere explicație. Acolo se pun întrebări. Acolo se consemnează. Acolo se formulează concluzii. În afara acestui cadru, „controlul” începe să semene suspect de mult cu hărțuirea împachetată în virtute civică. 

Iar dacă se pretinde totuși o verificare serioasă, ea ar trebui să lase urme serioase: însărcinare, convocare, documente, audieri, proces-verbal, raport. Codul administrativ lucrează tocmai cu această logică procedurală: audierea și cercetarea se consemnează. Statul de drept nu funcționează prin invazii filmate și verdict spontan pe coridor. Funcționarii nu sunt bandiți la drumul mare doar fiindcă unui consilier i s-a năzărit să joace rolul anchetatorului. 

Funcționarii publici nu sunt recuzită pentru frustrările politice.

În administrația locală există o separație elementară de roluri. Consiliul deliberează. Primarul execută. Aparatul administrativ lucrează. Funcționarul public nu este trofeul consilierului și nici sacul lui de box. Dacă aleșii locali n-au înțeles nici până azi că un serviciu public trebuie să fie profesionist, stabil și funcțional, atunci poate tocmai de aceea unele ședințe și unele vizite prin direcții au ajuns să semene mai mult cu niște repetiții de scandal decât cu activitate publică. Faptul că ai fost ales nu îți dă dreptul să paralizezi oameni care muncesc, doar pentru că ți se pare că autoritatea se demonstrează cel mai bine când intri tare în camera sau cu tribuna in spate.

Consilierul are dreptul să ceară informații necesare exercitării mandatului. Dar acest drept nu este absolut. Chiar legea statutului alesului local prevede excepția informațiilor cu accesibilitate limitată. Asta înseamnă că nu există privilegiul de a smulge orice document, orice explicație, orice detaliu, la orice oră, doar pentru că cineva are legitimație și apetit pentru spectacol. Dreptul la informație nu este drept la asediu administrativ. 

Când sesizarea devine denigrare.

Un consilier are dreptul să sesizeze nereguli și să vorbească public despre suspiciuni. Până aici, nimic de contestat. Problema începe când suspiciunea este prezentată ca verdict, iar sesizarea — ca probă suficientă de vinovăție. Legea cu privire la libertatea de exprimare protejează exprimarea, inclusiv cea incomodă sau șocantă, dar în același timp apără onoarea, demnitatea și reputația profesională. Tot ea distinge între judecăți de valoare și afirmații de fapt și cere, pentru ca o judecată de valoare defăimătoare să fie protejată, un substrat factologic suficient. 

Cu alte cuvinte, nu orice etichetă urlată în conferință de presă se transformă prin magie în adevăr democratic. Nu orice „am auzit”, „ni s-a spus”, „am depus o plângere” sau „există un dosar” îți dă licență să lipești pe cineva pe un panou al corupților și să-l distribui pe rețele ca verdict ambulant. Într-un stat de drept, sesizarea pornește verificarea. Nu o încheie. Iar politicianul care sare peste probe, peste procedură și peste concluziile organelor competente nu face moralitate publică, ci stigmatizare cu ifose de justițiar. Așa, un fel de mahăr mărunt, care a obținut un microfon și o tribună.

Conferința de presă nu este act procedural de control. Panoul infamiei nu este raport de comisie. Iar filmarea cu acuzații înaintea probelor nu este transparență. Este doar o formă de violență simbolică împotriva reputației altuia, practicată de oameni care cer să fie tratați ca autoritate publică, dar se poartă, prea des, ca niște administratori de zvonuri cu mandat politic. 

Dacă există organe de control, nu inventezi un al doilea proces pe Facebook.

Când pe o speță există deja verificări ale CNA, procuraturii, ANI sau ale altor organe competente, administrația are dreptul să răspundă în limitele legii și să refuze divulgarea unor informații care ar putea afecta investigația sau procedura în curs. Legea privind accesul la informațiile de interes public permite limitarea accesului atunci când divulgarea poate prejudicia prevenirea sau descoperirea infracțiunilor, desfășurarea urmăririi penale ori a unei proceduri administrative sau judiciare. Asta nu înseamnă tăcere absolută, dar înseamnă că instituția nu este obligată să alimenteze un proces paralel de tribună și zvon. 

Formula corectă este simplă: pentru ceea ce ține de procedura aflată la organul competent, întrebați organul competent; pentru ceea ce este informație publică deținută de instituție și nu este acoperit de excepțiile legale, se răspunde în condițiile legii. Asta se numește ordine juridică, nu obstrucționare. Numai cine a confundat de tot controlul cu presiunea personală mai poate crede că o subdiviziune este obligată să se apere zilnic, la comandă politică, în timp ce verificările oficiale sunt în desfășurare. 

Consilierul nu este șeful primarului.

Aceasta este poate cea mai comică și cea mai obositoare iluzie din administrația locală: dacă faci parte din autoritatea deliberativă, atunci poți intra peste primar când vrei și îl poți pune să facă ce crezi tu că trebuie făcut. Numai că legea nu cunoaște această fantezie. Legea spune că autoritățile prin care se realizează autonomia locală sunt consiliile locale, ca autorități deliberative, și primarii, ca autorități executive. Asta înseamnă autorități distincte, cu roluri distincte. Nu șef și subaltern. Nu profesor și elev. Nu stăpân și executant personal. 

Primarul execută deciziile consiliului local, nu dispozițiile verbale ale fiecărui consilier care se simte, pentru câteva minute, monarh de sector. El conduce aparatul executiv și poartă responsabilitatea administrării lui. Consilierul poate cere informații, poate ridica subiecte în comisie, poate propune proiecte, poate critica, poate vota, poate controla în condițiile legii. Ceea ce nu poate face este să transforme această relație instituțională într-una de comandă personală. Când un consilier pretinde, când vrea sufletul lui, să dea buzna la primar ca să-i spună ce să facă „acum”, cum îl cheamă, să-l tragă la socoteală din perspectiva sectei de plimbători de tribună mobile, el nu își afirmă autoritatea. Își trădează neînțelegerea funcției. 

Concluzia pe care unii nu o vor citi, iar alții ar trebui s-o învețe pe de rost.

Un consilier local nu este legislator constituțional, nu este procuror, nu este director de direcție, nu este șeful primarului și nu este instanță de judecată cu cameră video și statiști care să-I bată din palme. El este membru al unei autorități deliberative, ales ca să reprezinte comunitatea, să participe la luarea deciziilor, să inițieze proiecte, să exercite controlul în forme legale și să răspundă în fața cetățenilor pentru ceea ce face. Restul — grimasa morală, panoul infamiei, descinderea teatrală, verdictul înainte de probă — ține de altceva. Nu de administrație publică. 

Pe scurt, pentru cei care încă mai au timp să înțeleagă: sesizarea este legitimă, denigrarea nu; controlul este legitim, descinderea nu; critica este legitimă, substituirea executivului nu; deliberarea este obligație, nu decor. Iar dacă aceste lucruri par complicate, poate tocmai de aceea unii ar trebui să învețe mai întâi ce este un mandat, înainte să mai ceară altul.

P.S. Desigur, sunt consilieri, care cunosc mai bine, decât am descris aici unele situații, cred că e cazul să se împartă cu aceste cunoștințe și cu cei care vin la primul job în consiliu, că e prăpăd…

Nu eram cu planuri să mă apuc de citit lecții consilierilor, avem noi cu ce ne ocupa. Dar clounadele interminabile din CMC nu se mai termină, dacă nu se pun consilierii pe învățat.

 

Citeste mai mult →

Posted on publicat de by svetlana

Construcțiile – motorul neobservat al dezvoltării economice

Un strigăt în ajunul zilei Constructorului…

 

Mai degrabă – domeniul îngropat al dezvoltării economice…

Domeniul construcțiilor are o importanță semnificativă din punct de vedere economic, având un impact major asupra creșterii economice, ocupării forței de muncă și dezvoltării infrastructurii. Ce se întâmplă în acest domeniu acum, e greu de explicat. O mulțime de politicieni se perindă pe la guvernare, aprobă legi, regulamente, scurtează calea birocratică pentru actele permisive, doar că lucrurile se  strică, din ce în ce mai tare. Pentru că oamenii ajunși accidental la butoanele puterii, tot fac breșe în legislație, introduc limitări, interdicții fără noimă, cică pentru lichidarea corupției. Doar că lichidează domenii întregi, acționând abuziv, incompetent, cu rea-credință, doar ca să-și satisfacă orgoliul propriu și să-și potolească cumva frustrările propriilor rateuri.

Da, este vorba de situația critică din domeniu, situația care poate fi vizualizată simplu, pe calculatoarele de serviciu ale funcționarilor din APL, unde cuvântul REFUZ umple ecranul.

Și, în goana pentru a veni la cârma orașului, echipele politicului se întrec în promisiuni, cum vor mai opri ei proiectele în oraș. Asta pentru că se văd mai mult procurori improvizați, asta le pare lor că știu mai bine să facă. De fapt, mai degrabă consultanții lor de doi bani le scriu în textele de discursuri, scrise din gândurile lor de oameni care nu au lucrat nici o zi în activități economice, erijați în experți peste tot ce zboară și mișcă.

Doar pentru împrospătarea memoriei – câteva aspecte cheie ale importanței economice a acestui domeniu:

  • Catalizator al Creșterii Economice: Industria construcțiilor este un motor important al creșterii economice. Proiectele de construcție generează o cerere semnificativă pentru materiale de construcție, echipamente, servicii de inginerie și design, ceea ce contribuie la stimularea producției și distribuției economice.
  • Generatoare de Ocupare a Forței de Muncă: Construcțiile angajează un număr semnificativ de muncitori, de la meseriași și lucrători calificați la profesioniști în domeniul ingineriei și arhitecturii. Acest sector oferă locuri de muncă într-o varietate de categorii, de la muncitori manuali la specialiști în managementul proiectelor.
  • Investiții în Infrastructură: Construcțiile contribuie la dezvoltarea și modernizarea infrastructurii, inclusiv clădiri comerciale și rezidențiale, drumuri, poduri, aeroporturi, linii de transport public și altele. Aceste investiții nu doar îmbunătățesc calitatea vieții, ci și sprijină dezvoltarea economică prin facilitarea comerțului și a mobilității.
  • Stimularea Industriilor Conexe: Industria construcțiilor stimulează și alte sectoare economice conexe, cum ar fi producția de materiale de construcție, industria energetică, sectorul furnizorilor de echipamente și multe altele. Astfel, un proiect de construcție poate avea un efect de multiplicare asupra economiei în ansamblu.
  • Impuls pentru Inovație și Tehnologie: Construcțiile sunt un teren de inovație în tehnologie și materiale de construcție. Introducerea de metode noi de construcție, materiale durabile și tehnologii eficiente energetic poate conduce la dezvoltarea și adoptarea unor soluții mai avansate și mai sustenabile.
  • Crearea Valorii Adăugate: Proiectele de construcție nu doar generează venituri directe, ci și creează valoare adăugată în economie prin crearea de spații pentru afaceri și locuințe, ceea ce poate îmbunătăți calitatea vieții oamenilor și a mediului de afaceri.

În concluzie, industria construcțiilor este UNUL DIN PILONII FUNDAMENTALI AI ECONOMIEI, având un impact pozitiv semnificativ asupra dezvoltării economice, creșterii ocupării forței de muncă și îmbunătățirii infrastructurii și a mediului de trai.

Deloc nu este o noutate, cea ce am înșirat în această explicație, toată lumea o cunoaște. Inclusiv, armata de doritori să ajungă la cârma primăriei. Partidele, care se consideră apte să cârmuiască sunt foarte multe. Când spui partid, vizualizezi cumva echipe de oameni competenți, cu scopuri anunțate de a îmbunătăți viața oamenilor. Deci, ar putea să răspundă și la întrebarea, care sunt propunerile partidului de soluționare a disfuncționalităților apărute, cum să redreseze situația într-un domeniu atât de mare al economiei naționale, ce planuri vor lansa în regim de urgență, pentru a nu alunga din țară și muncitorii, și investitorii, dar și să acopere gaura mare în buget, care se va tot adânci, pe măsură ce  firmele de construcții vor cădea pe butuci. Că asta se întâmplă – capitalul pleacă peste mări și țări, constructorii în Romania, Bulgaria, muncitorii iau calea unde îi duce ochii.

Așadar – provocare pentru participanți la scrutin – încercați să puneți în capul mesei soluționarea unei probleme majore, în loc de vânzoleala cu turnatul zoilor peste concurenți! Orășenii nu sunt proști, vor aprecia candidațul, echipa căruia se poartă ca partid, dar nu ca haita, care arde totul în calea ei. Fiecare candidat (chiar și cei, care vădit nu au șanse) ar trebui să-și răspundă sie și alegătorilor – cum vor să vină în administrare –  cu maturitate de lideri formați sau în calitate de kileri urbanistici, cum va arăta viitorul CMC – un organ de administrare competent sau o adunătură de cinici și frustrați…

Concentrarea pe soluționarea problemei – e valabil și pentru autoritățile centrale, este strict necesar să lase toți orgoliul deoparte și să se apuce de treabă. Criza se tot extinde, degrabă nu va mai fi ce să corectăm.

Partid sau haită – întrebarea e fundamentală (dar poate e o întrebare retorică… 🙁 ).

Citeste mai mult →

Posted on publicat de by svetlana

Cerere publică (PMUD)

Am formulat această cerere pentru ca să fie mai simplu pentru consiliu să-și evalueze cum au avansat pe partea de politici publice. Nu e atacat nimeni, e un lucru obișnuit să faci raportări, cu atât mai mult că este depre strategii, la aprobarea cărora trebuie să fie ogranizat un proces calitativ de consultații. E ca un marker pentru consilieri. Cine va lua atitudine pe acest subiect se mai poate promova și pentru alegerile viitoare, o poate lua ca pe o sarcină a alegătorului, să preaia monitorizarea executării lucrărilor pe PMUD. 

Adresare Consiliului

Citeste mai mult →

Posted on publicat de by svetlana

Cine mai crede în eficiența moratoriilor 2

Continuăm să ne dăm cu părerea. Pentru că e critică situația în Chișinău. Și pentru că lumea vrea ca instrumentele aprobate de Parlament să rezolve problema, dar să n-o amâne. Și pentru că există modalități de a impune respectarea legislației, că acolo este problema – la nerespectarea legislației. 

Pentru cei care pretind că nu este posibil să tragi la răspundere – ar fi bine să nu se mai trudească să stea în Parlament, acolo e locul unde să rezolvi problemele, nu să povestești că nu poți.

https://point.md/ru/novosti/obschestvo/federatsiia-condrumat-i-eksperty-moratorii-na-stroitelstvo-nado-podrobno-produmat?fbclid=IwAR2xkWUe6rLLwXjTLg-PS2ycFmMGomXX2Vq_lh13J6zWEVP1-M732v24yYg

Citeste mai mult →

Posted on publicat de by svetlana

Raport public (PMUD)

Pun aceste raportări aici, ca să nu se piardă din esența celor spuse, poate într-o zi cineva va lua în considerație propunerile, pe care le tot aducem în calitate de membri ai societății civile, cu speranța că autoritățile care dețin competențe vor porni activități sistemice și vor reuși să schimbe situația în oraș.

http://<iframe src=’//www.privesc.eu/widget/live/87630?’ frameborder=’0′ width=’480′ height=’270′ scrolling=’no’></iframe>

Proectul de audieri publice pentru Chișinău face parte din activitățile IPRE pe sectorul de intervenție Reforma administrației publice, care a lansat mai multe propuneri de politici publice pe diferite domenii de activitate ale autoritățile APL. Aceasta este a 10 audiere publică pentru Chișinău.
E a doua participare în proiectele IPRE, cu de opinie de co-expert pe cercetările elaborate de către Victor Chironda, prima fiind pe reforma DGAURF a consiliului municipal Chișinău.
E o abordare sumară să scrii politici fără ca să fie implicate autorități responsabile de acest segment de activitate și fără a asigura o procedură de consultare, conform cu legislația. Dar, dat fiind faptul, că nu se întâmplă pe acest subiect nimic în direcțiile consiliului municipal, e bine că se fac cercetări și se discută. În rezultatul efortului depus de către experți vor fi livrate soluții, care pot fi preluate de către autoritățile APL și îmbunătățite, asigurând toate procesele de coordonări, avizări, precum și procedurilor calitative care se încadrează în procesul de acces al publicului la luarea decizizilor importante pentru comuniutăți.
Materialul propus spre discuție de către expert este unul cu elucidarea problemelor din domeniul vizat și cu anumite propuneri care ar veni să îmbunătățească situația cu mobilitatea în mun. Chișinău.
Autorul accentuează abordarea modernă de planificare a modalității, cu accent pe complexitate și procese integraratoare, planificare efectuată de echipe interdisciplinare, cu utilizarea abordării transparente și participative, cu monitorizarea și evaluarea impactului soluțiilor propuse. Totul orientat pe asigurarea comfortului urban, unde omul este în prim plan, transportul, infrastructura, serviciile fiind instrumentele cu care se asigură acest comfort.
Ce e de observat?
Aceleași obiective au fost anunțate de către autoritățile APL, care au venit cu inițiative susținute și pe care locuitorii orașului le tot așteaptă să le vadă. Și să se implice în acest proces. Dar, în afară de anunțuri nu apare nimic în spațiul public și se crează impresia că vom asista din nou la aceași promisiuni sterile ale autorităților, cu documente elaborate pentru sertare, buget valorificat dar fără a fi aprobate și fără utilitate pentru oraș.
Câteva exemple de documente de acest gen:
1.Planul urbanistic zonal centru orașului Chișinău 2010 https://www.chisinau.md/public/files/planuri/PREZENTAREA_PUZ_FINAL_ro.pdf

2.Schema complexă a transporturilor în mun. Chișinău 2010 https://www.chisinau.md/pageview.php?l=ro&idc=619
Putem găsi pe situl primăriei ceva informații privind elaborarea noilor documente PUG și PAT. Consiliul minicipal Chișinău a decis în acest sens, aprobând Decizia nr.4/19 din 21.12.2015 despre elaborarea proiectului privind actualizarea Planului Urbanistic General al orașului Chișinău și Planul de Amenajare a Teritoriului municipiului Chișinău) https://www.chisinau.md/doct.php?l=ro&idc=408&id=14163&t=/Consiliul/Activitatea-Consiliului/Decizii-CMC/Decizia-419-din-21-decembrie-2015-Despre-elaborarea-proiectului-privind-reactualizarea-PIanului-Urbanistic-General-al-oraului-Chiginau-i-Planului-de-Amenajare-a-Teritoriului-municipiului-Chiinau . Cine se ocupă de aceasta? Singura informația disponibilă ne duce la raportul anual al administrației publice Chișinău pentru anul 2018 [ Dispoziția nr. 119-d din 07 martie 2019 „Cu privire la aprobarea Raportului anual de activitate al administrației publice Chișinău pentru anul 2018” https://www.chisinau.md/doc.php?l=ro&idc=492&id=25652&t=/Primarul/Dispozitii/Dispozitia-nr-119-d-din-07-martie-2019-Cu-privire-la-aprobarea-Raportului-anual-de-activitate-al-administratiei-publice-Chiinau-pentru-anul-2018/ ], progresul pe lucrarea ”actualizarea Planului Urbanistic General al orașului Chișinău și Planul de Amenajare a Teritoriului municipiului Chișinău” fiind de ”executare parțială a lucrărilor”. La concret se menționează executarea de către ÎMP Chișinăuproiect a caietului de sarcini pentru proiectare. Oare acest caiet de sarcini poate fi văzut? Consultat? Aprobat? Se continuă lucrările? Se finanțează? Cine se face responsabil de o asemenea modalitate de lucru, care a dus urbanismul în Chișinău pe o pistă invizibilă, unde parcă toată lumea e în treabă dar în oraș e dezastru? Întrebări la care va trebui să auzim răspunsuri pentru a lua decizii corecte în privința dezvoltării municipiului.

Punem în capul listei documentațiile urbanistice din motiv că PMUD (Plan de Mobilitate Urbană Durabilă) este un document complementar PUG și este foarte important ca strategiile de mobilitate să fie elaborate concomitent cu modificările în planul urbanistic. În acest sens este corectă decizia consiliului municipal să inițieze elaborarea Concepției de dezvoltare a infrastcuturii transportului pentru teritoriul mun. Chișunău, ca și fundamentare pentru aprobarea secțiunii Servicii publice/A.Transport.
Problema e, că și aceste lucrări se elaborează netransparent, în afară de careva ședințe tehnice, care nu au publicat și procese-verbale de la acestea, nu s-au organizat nici un fel de consultări conforme cu legislația. Dar raportarea de progres a lucrării este avansată – grad de finalizare de 59,4% (informația prezentată ca și executare în cadrul lucrărilor ÎMP Chișinăuproiect pe 2018). La moment, că suntem la sfârșitul lunii iunie ar trebui să vedem lucrarea prezentată spre aprobare, deoarece termenul a fost până în mai 2019. Și noi ce vedem? Corect – mai puțin decât nimic.

Și speranța cea mare – elaborarea planului de mobilitate urbană, care a fost anunțat că va fi elaborat cu suportul proiectului ”Orașe verzi durabile pentru Moldova” http://www.md.undp.org/content/moldova/ro/home/projects/Moldova-Sustainable-Green-Cities.html. După o ședință de sfat cu poporul organizată de proiect, cu participarea experților internaționali angajați, câteva emisiuni televizate despre importanța momentului, a seriilor de postări efectuate de către echipa primăriei, ajungem să vedem că lucrurile nu se mișcă. Posibil cauza este una de natura inerției de neclintit a autorităților APL, responsabile pentru domeniu, a lipsei de conlucrare cu aceste autorități, a incapacității primarului să-și pună echipele la treabă, dar și a unui dezinteres total al consiliului local.
Consiliul – cel care nu monitorizează și nu cere să fie raportate aceste activități, să fie analizate care sunt cauzele ineficienței și ce se poate întreprinde ca să se îndeplinească sarcinile trasate prin deciziile consiliului, pentru care există responsabili, sunt contractate externalizat servicii, există suport financiar și logistic a organizațiilor donatoare. Nu este clar dacă motivul acestei apatii este lipsă de dorinșă, timp sau incapacitate instituțională.
Am ajuns s-o vedem și pe asta: să aprobi finanțări, să ai bani și să nu poți face nimic cu ei. Poate cineva răspunde la întrebarea de ce se întâmplă acest lucru?
Și câte ceva de spus pe domeniul organizării serviciului de transport în municipiul Chișinău. Se pare că direcțiile responsabile se opun cu înverșunare organizării acestor servicii conform cu prevederile legii serviciilor publice de gospodărie comunală, care pune anumite responsabilități specifice pe autorități în vederea organizării acestora. Aceste responsabilități se referă nu atât la procurarea de autobuse/troleibuse, cât la procesul de organizare, stabilire a condițiilor și modului de prestare, monitorizare și control. Ar fi bine ca autoritățile să ia în calcul schimbarea sub această optică a abordării de lucru cu transportul public în teritoriul pentru care se fac responsabili și să-și asume responsabilități adevărate. Responsabilități, prin care să asigure mobilitate persoanelor și mărfurilor în măsura în care legea le-a atribuit competențe, dar nu din simpla poziția a valorificării resurselor bugetare.

Referitor la centrul de SmartMobility. E bună propunerea. E bine și să fie înțeles corect conceptul de Smart City, să nu-l înlocuim cu simple digitalizări și senzori, care vor lucra ca un mecanism fără cap. Capul este important. Capul – asta ar însemna planuri, reglemetări, responsabili, standarte de interoperabilitate, management integrat, peste care să fie monitorizare, control, transparenșă și evaluare de impact. Învățăm și noi de la alții, important s-o facem cât mai repede și să avem inteligența să prindem trendul actual al tehnologiilor, să sărim peste anumite etape, care deja își pierd din actualitate prin alte țări.

Mai jos – articolele publicate la aceiași temă, se poate vedea cum așteptările trec în alt statut – lipsă de încredere:

//svetlana.dogotaru.net/oras-oameni-transport-parcari-conceptie-sau-plan-de-mobilitate-trecutul-sau-viitorul-consultari-sau-simulari/

 

//svetlana.dogotaru.net/oras-oameni-transport-parcari-conceptie-sau-plan-de-mobilitate-trecutul-sau-viitorul-consultari-sau-simulari-2/

//svetlana.dogotaru.net/plan-de-mobilitate-urbana-durabila-a-mun-chisinau-necesitate-plus-legalitate/

//svetlana.dogotaru.net/parere-subiectiva-a-unui-participant-la-atelierul-de-planificare-urbana/ //svetlana.dogotaru.net/779/

//svetlana.dogotaru.net/impresii-si-ceva-sugestii-de-la-o-lansare-de-proect/

Citeste mai mult →

Posted on publicat de by svetlana

Cine mai crede în eficiența moratoriilor?


Moratoriu în loc de rezolvarea efectivă a problemelor de încălcare a legislației. E ca o lene instituțională. Nu rezolvăm azi, azi interzicem, dar peste un an poate vom face și ceva real. Poate trec alegerile și nu mai trebuie făcut… Amânăm luarea deciziilor pentru când? Și de ce amânăm? Oare nu există autorități responsabile pentru decizii coerente ce țin de subiecte clare, din moment ce cauza și încălcările comise sunt la vedere? 

http://www.parlament.md/ProcesulLegislativ/Proiectedeactelegislative/tabid/61/LegislativId/4586/language/ro-RO/Default.aspx

http://www.parlament.md/ProcesulLegislativ/Proiectedeactelegislative/tabid/61/LegislativId/4585/language/ro-RO/Default.aspx

sursa foto: http://www.privetsochi.ru

Ce vor face dezvotatorii? E clar ce vor face, vor contesta și vor câștiga în instanșă, pentru că procedurile de anulare și suspendare a actelor administrative sunt altele, decât moratoriile inventate din inerție, pentru că au mai făcut și alții. N-a lucrat nici la alții. N-o să lucreze nici acum.
Două inițiative legislative, cu referire la instituirea moratoriului pe anumite construcții din ogrăzile blocurilor locative în Chișinău și privind modificarea legii 163 (privind autorizarea lucrărilor de construcții), înregistrate sub numerele 49, 50. Pentru acestea – o părere, care sper că va fi cel puțin citită, pentru că scoaterea din context a unor prevederi uneori mai mult încâlcește lucrurile decât rezolvă problemele.

Articolul 3 din legea 163 se referă la lista documentelor necesare pentru obținerea certificatului de urbanism. Certificatul de urbanism este un document informativ și reglementativ, prin care se aduc la cunoștința solicitantului date privind regimurile de construibilitate a terenului pentru care a fost solicitat (legea 835, privind principiile urbanismului și amenajării teritoriului). Aceste informații se preiau din documentațiile urbanistice aprobate de către consiliul local, regimul de construibilitate constând din anumiți indicatori urbanistici, cum ar fi POT, CUT, aliniament, ș.a. Niciun acord al coproprietarilor/vecinilor nu poate substitui tot complexul de reglementări, care sunt incluse în regulamentul de urbanism, parte componentă a planului urbanistic. Pentru că sunt importante atât interesele vecinătăților, a orașului, cât și a investitorilor. Acest bilanț al intereselor se asigură prin aprobarea documentațiilor urbanistice de diferite nivele de detaliere.

Anume la elaborarea planurilor urbanistice se asigură accesul publicului la luarea deciziilor, proces reglementat, unde este nevoie să fie organizate consultările publice, cu respectarea tuturor procedurilor, conform legislației în vigoare. Cu perfectarea proceselor-verbale de consultare, cu note informative privind (ne)luarea în considerație a propunerilor din rezultatul consultării, cu tot instrumentariul prevăzut pentru apărarea drepturilor locuitorilor orașului.

Aceeași lege 835 prevede obligația de a supune procedurii de consultare toate planurile urbanistice anterior aprobării acestora.
Decizia privind aprobarea documentației urbanistice (PUG, PUZ) este documentul ce servește ca și temei pentru completarea certificatului de urbanism. O decizie aprobată de către Consiliul Local, de către aleșii, cărora le-au delegat locuitorii orașului să decidă în numele acestora. A locuitorilor din tot orașul, indiferent dacă sunt sau nu cooproprietari a terenurilor învecinate cu obiectul de construție planificat.
Ceea ce se întâmlă în cazurile construcțiilor menționate în nota de fundamentare – sunt încălcări grave ale documentațiilor urbanistice aprobate, sunt încălcări în procedura de aprobare a documentațiilor urbanistice (PUZ), sunt încălcări ale indicatorilor urbanistici pentru terenul destinat amplasării și alte încălcări ale normativelor tehnice (distanțe, înălțimi, norme de insolație, antiincendiare, ș.a.). Anume pe aceste subiecte este necesară intervenție legislativă, care ar opri încălcările. Spre ex., se poate introduce în setul de acte pentru eliberarea autorizației de construire un certificat de calcul al indicatorilor urbanistici, efectuat pe baza proiectului elaborat și relaționat la terenul destinat construcției (format ca bun imobil separat, pentru care s-a depus dovada titlului asupra terenului la momentul obținerii certificatului de urbanism). În așa mod va fi imposibilă manipularea cu indicatorii care se raportează la suprafețe de teren străin.

În ceea ce privește art.3, alin. (1), litera d) – acesta se referă la coproprietatea bunului supus intervenției de dezvoltare, conține altă încărcătură, a unor drepturi asupra imobilului, drepturi reglementate prin codul civil, acestea nu pot fi puse la grămadă cu drepturile vecinilor de a consulta, în cadrul accesului la procesul de luare a deciziilor. Și sigur acordul notarial al vecinilor nu poate substitui respectarea normativelor. Dacă vecinii acceptă să fie încalcate normativele privind distanțele și înălțimile minime, acestea pot fi încălcate?
Modificarea care prevede completarea setului de acte necesar eliberării CU ar fi una bună, pentru a atrage atenția asupra superficiei, ca unică posibilitate de a construi pe teren străin, dar de ce se cere doar această completare? Proprietarii nu trebuie să dovedească dreptul asupra terenului? Ar trebui clarificată și această omisiune din legea 163, pentru a nu lăsa loc de interpretare privind dovada drepturilor asupra terenului supus ulterior lucrărilor de proiectare/construcție.
În afară de aceasta, un element important în toate încălcările îl constituie procedura de formare a bunurilor imobile, ca și teren independent atât în cadrul procesului de atribuire, cât și în cadrul procesului de vânzare cumpărare a terenului aferent construcției existente. E procedura care nu este iubită la primăria Chișinău. Chiar și în proiectul de decizie privind implementarea noilor prevederi ale codului civil se dorește a avea posibilitatea de a opera cu părți de teren, cu definiții amorfe, care dau posibilitatea de manipulare cu suprafețe și cu indicatori. Aici e mult de lucru, la stabilirea granițelor terenurilor, ca și bunuri imobile formate în conformitate cu procedurile legale, precum și cu respectarea legislației privind elaborarea/coordonarea/consultarea aprobarea documentației urbanistice. E mai complicat decât să instiui un moratoriu, dar este corect și eficient.

Referitor la moratoriul asupra autorizării și continuării lucrărilor de construcții în mun. Chișinău, în interitorul cartierului, cu condiționarea distanței între clădirile existente și cele proiectate, lucrurile de asemenea nu sunt chiar atât de liniare. E de înțeles dorința de a rezolva mai simplu problema, dar se pare că nu e chiar atât de simplu, cum se crede. E ca și cum ai formula o cerere, ca să se instituie moratoriu pe realizarea obiectelor, care s-au autorizat cu încălcări. De ce moratoriu? De ce nu e interzicere definitivă? Ce o să se întâmple după expirarea termenului moratoriului? Se va mări distanța între clădiri? Din contul cărui spațiu? Sau se vor micșora normativele? Din care considerente? Nu e gândită această inițiativă. Ar fi bine, ca parlamentarii să-și revadă aceste inițiative și să le îmbunătățească, pentru ca să fie și un rezultat, nu doar anunțuri care dau la bine la publicul neavizat. Modificările la lege trebuie să aducă îmbunătățiri situației, dar nu să creeze instabilitate și mai mare decît există în prezent.
Instrumentariul de luptă cu încălcările este CONTROLUL, SANCȚIUNEA, ANULAREA ACTELOR, DEMOLAREA. Palamentul are toată puterea să ceară serviciilor de control raport și plan de măsuri privind înlăturarea încălcărilor și anularea actelor permisive, într-un termen mult mai scurt, decât moratoriile ineficiente.

Citeste mai mult →

Posted on publicat de by svetlana

Superficia pe înțelesul primăriei Chișinău 1

Lăudabil faptul, că primăria se îngrijește de implementarea prevederilor noului cod civil și va termina, în sfârșit, cu găselnița semilegală de arenda a terenurilor pentru construcții.
E anunțată o consultare publică, și asta – bine. Dar, știind cum sunt consultările la primăria Chișinău, există suspiciuni că se va aproba un document cu vicii, care va lăsa intacte schemele cu terenuri, pentru că există unele momente confuze în acest proiect de decizie.
Din prevederile proiectului se văd cumva portițe comode pentru a continua cu rapturile de terenuri, și asta chiar fără a „trece„ deciziile prin consiliul local. Chiar se va simplifica schema prin excluderea consiliului din lanțul decizional.
Doar câteva momente, din aceste prevederi –

1.În p.2 al proiectului se prevede posibilitatea de a institui superficie/locațiune doar asupra unei părți a terenului (fără formarea bunului imoblil). Se referă această prevedere la părțile de teren necesare pentru deservirea bunului imobil existent (care deja este inregistrat in registru), în baza unei scheme de situație elaborate de către DGAURF, pe care s-o coordoneze cu viceprimarul de ramură.
Ce ar însemna asta?
În situațiile când proprietarul clădirii solicită un teren suplimentar celui pe care îl au delimitat, pe care este amplasat imobilul înregistrat, vine cu o cerere la DGAURF, aceasta desenează o soluție urbanistică/schemă, coordonează cu viceprimarul și – poftim, contract de superficie aranjat. Granițele terenului vor fi determinate la discreția DGAURF și a viceprimarului, simplu. De ce să ne complicăm cu deciziile consiliului?
Departe de gândul, că juriștii primăriei nu înțeleg acest lucru, e mai degrabă o lacună intenționată, pe care și-o doresc funcționarii, pentru a putea și în continuare să continue epopeea privatizării la preț normativ a terenurilor aferente clădirilor, cu alipirea celor poreclite ”necesare pentru deservirea bunului imobil”. În această sintagmă poți băga sens de deservire și pe suprafață de un hectar, cu atât mai mult că documentul în baza căruia se va decide superficia pentru această suprafață va fi unul simplu, fără coordonări, consultări, dar și fără decizia proprietarului (a orașului, care are un consiliu decident pentru averea publică), doar prin coordonare cu viceprimarul.
Ceea ce nu clarifică autorii documentului este, că dreptul de superficie se instituie asupra unui IMOBIL, dar nu asupra unei suprafețe a acestui imobil. Și dacă se dorește împărțirea acestui bun imobil, în acest caz se aplică procedurile legale pentru formarea bunului imobil, prin împărțire sau alte prevederi legale. În procedura legală deicizia de formare se aprobă de CONSILIU, în nici un caz de funcționari, aceasta fiind calea legală. Transmiterea competenței de decizie în cazul subiectului formării bunurilor imobile către funcționari ar însemna un element de coruptibilitate major, cu toate consecințele de rigoare.

2.În p. 3 al proiectului se prevede următoarele: ”În cazul construcţiilor provizorii înregistrate şi expirării arendei provizorii, Direcţia generală arhitectură, urbanism şi relaţii funciare va asigura încheierea contractelor de locaţiune cu persoanele în drept pe o perioadă nedeterminată”.
Deci, pentru construcțiile provizorii (pe care legislația le atribuie un anumit termen limitat de viață), DGAURF, va aproba contracte de locațiune pe perioadă nelimitată. Cum explică autorii aceste prevederi, oare?
Din perspectiva noastră, a orășenilor asta tot seamănă mai mult cu portița privatizării șmechere a terenului, pentru care proprietarii clădirilor deja s-au îngrijit să obțină de la DGAURF contract de locațiune pe termen nelimitat. Și, la fel, fără a întreba consiliul să aprobe decizii, care ar trebui argumentate pentru fiecare caz în parte.

Doar două obiecții. În general, acest proiect ar trebui verificat sub aspectul de coruptibilitate, dar și să fie analizat de către juriștii din exteriorul autorității. Sigur s-ar găsi resurse pentru o expertiză juridică a documentului. Consiliul poate și trebuie să ceară acest lucru, deoarece greșelile strecurate în proiectul acestei decizii vor aduce prejudicii mari averii publice.

https://chisinau.md/libtdview.php?l=ro&idc=999&id=26084&t=/Informatii/Transparenta-decizionala/Consultare-publica/Consultare-publica-a-proiectului-de-decizie-Despre-aplicarea-prevederilor-Legii-nr-1332018-vizand-incheierea-contractelor-de-superficie-si-locatiune-a-terenurilor-municipale

Pentru cei interesați – documentele aici: aplicarea legii 133 Nota informativa proiectul deciziei privind aplicarea legii 133

 

Citeste mai mult →

Posted on publicat de by svetlana

Război nedrept la str. Alba Iulia 2,4,6

public_publications_25753492_md_d

Dispoziția 143-d Cu privire la sistarea valabilității autorizației de construire nr.466-c/17 din 24.10.2017.[ https://www.chisinau.md/doct.php?l=ro&idc=492&id=25753&t=/Primarul/Dispozitii/Dispozitia-nr-143-d-din-26-martie-2019-Cu-privire-la-sistarea-valabilitatii-autorizatiei-de-construire-nr-466-c17-din-24102017]

O dispoziție a primarului, pe care au tot cerut-o locatarii caselor de pe str. Alba Iulia, pentru a opri construcția casei în ograda acestora, care se realizează cu încălcări. După ce tot au tot fost trimiși de la o instituție la alta să-și caute dreptatea, primarul a semnat o dispoziție de sistare a valabilității autorizației de construire (care, de fapt e una nevalabilă, pentru că s-a epuizat termenul). Locatarii fericiți, că au obținut măcar ceva. Da fericirea nu are cum să dureze, pentru că dezvoltatorul nu are de gând să cedeze nici un centimetru din ce a obținut de la autoritățile noastre foarte darnice de bunuri publice.

Acum, întrebarea: Ce înseamnă cuvântul ”sistare” în termeni de Lege 136 din 17.06.2016 privind statutul municipiului Chișinău?  La articolul 15 ”Atribuțiile primarului general” vom găsi și atribuția din domeniul reglementării administrative și normative a activităților persoanelor fizice și juridice (3 (a)) Eliberează autorizații și alte acte permisive prevăzute de lege, avînd dreptul de a le suspenda sau revoca din motive temeinic justificate. Ce a făcut primarul, prin dispoziție? A sistat. Am putea intra în speculații și să căutăm sensul cuvântului în Dex, și atunci n-o să-i mai dăm de capăt pe ce perioadă a fost sistată valabilitatea autorizației, sau definitiv, cine știe. Poate doar cei care au pregătit acest document și au utilizat asemenea noțiuni pentru a mai trage de timp, până se va săpa groapa de fundație și se vor efectua lucrări, între timp se va anula și acest document, juriștii companiei fiind foarte abili în asemenea sistuații.

Dar, pe câmpul de luptă, la șantier nu recunosc dispoziția primarului, făcând aluzii că ar mai trebui ceva, ca această decizie să fie recunoscută. Ce știu juriștii primăriei și nu știu locatarii? Ceva, care s-a trecut cu vederea de către autorități (ar putea fi intenționat) – dispoziția primarului este un act cu caracter individual și intră în vigoare în momentul aducerii la cunoștință persoanelor vizate. Persoana vizată în acest document este SRL ”Interfon Lux”, luarea în cunoștință de către această firmă e obligatorie.

Aceiași lege, 136 Articolul 16. Actele primarului general

(1) În exercitarea atribuțiilor sale, primarul general emite dispoziții cu caracter normativ și individual.

(2) Dispozițiile cu caracter normativ se remit, în termen de 5 zile după semnare, oficiului teritorial al Cancelariei de Stat și intră în vigoare la momentul aducerii lor la cunoștință publică.

(3)Dispozițiile cu caracter individual devin executorii după ce sunt aduse la cunoștință persoanelor vizate.

Oare să nu se cunoască acest lucru? Departe de a fi posibil să nu se cunoască la primărie cum intră în vigoare doar două tipuri de dispoziții pe care primarul are dreptul să le emită. Doar nu sunt o sumedenie de tipuri. Sunt și persoanele în seama cărora a fost pus controlul dispoziției (Pretura sectorului Buiucani – Valeriu Nimerenco, Direcția autorizare și disciplină în construcții – Oleg Maievschii, Inspectoratul de poliție Buiucani). S-a adus la cunoștință în mod oficial acest document persoanei vizate? Primarul cum îi responsabilizează să-și îndeplinească sarcina pusă prin dispoziția semnată? Nicicum? Oare există procedură de monitorizare a îndeplinirii sarcinilor puse prin dispozițiile primarului sau se contează pe bunăvoința celor, cărora li s-a smuls treuca? Iarăși l-au amăgit subalternii pe primar, că e totul în regulă și nu mai trebue să facă nici o anchetă pe acest subiect?

Sunt doar câteva momente neclare, văzute în actele disponibile pe site. Pe departe – unicele.

Oamenii, când se adresează la autorități să le rezolve problemele se așteaptă că acolo vor găsi o autoritate care să fie corectă, care nu inventează scheme, care verifică greșelile și le corectează, iau măsuri. Dar găsesc aceleași scheme, frivolități în scrierea actelor și lipsa totală de responsabilitate față de cei, care le plătesc salariile. Autoritățile Chișinăului funcționarii și-i schimbă, dar năravul – ba!

Citeste mai mult →