Category Archives: PUG

Posted on publicat de by svetlana

PRIA 2

Plan de Referință Istorico-Arhitectural. Centrul istoric are nevoie de reguli pentru viitor.

Au început lucrările pentru ultimele părți a PRIA (3-5), rămasă nefinalizată de echipa care a avut contract cu Primăria pentru elaborarea documentației. Neîndeplinirea lucrării în termen a întârziat și procesul de aprobare a PUZ pentru nucleul istoric. Contăm acum pe o abordare responsabilă din partea echipei care va finaliza această etapă, astfel încât rezultatul să ofere orașului claritatea necesară privind protejarea, reabilitarea și dezvoltarea acestui teritoriu întins (cca 700 ha în centrul orașului). Elaborarea Regulamentului pentru zona cercetată și zona sa de protecție trebuie să aducă soluții fundamentate, care să permită păstrarea patrimoniului și valorificarea potențialului urban și economic al centrului. Tocmai de aceea, această etapă merită o discuție atentă despre regulile de care Chișinăul are nevoie pentru viitor.

Chișinăul are nevoie de o politică de patrimoniu echilibrată, care să asigure păstrarea valorilor istorice și, în același timp, să permită centrului să se reabiliteze, să atragă investiții și să se dezvolte economic. Contractarea lucrării PRIA, partea 2, în cadrul căreia experții trebuie să propună proiectul de Reglementări pentru teritoriul cercetat și zona sa de protecție, oferă ocazia de a transforma această necesitate într-un cadru concret. Rezultatul trebuie să fie un instrument prin care proprietarii, proiectanții și autoritățile să înțeleagă ce trebuie conservat, ce poate fi adaptat și unde sunt posibile intervenții prin construcții noi.

Miza este importantă pentru întregul oraș. Un teritoriu central de ordinul sutelor de hectare concentrează locuințe, instituții, servicii, activități economice și infrastructură. Reglementarea lui influențează capacitatea capitalei de a utiliza terenurile deja urbanizate, de a îmbunătăți condițiile de locuire și de a mobiliza resurse pentru restaurare. Protejarea patrimoniului trebuie să producă rezultate vizibile: clădiri întreținute, spații publice de calitate și un centru locuit, accesibil și activ.

Problema expusă merită transformată într-o sarcină pentru experții PRIA: identificarea precisă a valorilor și verificarea relației dintre acestea, limitele teritoriale și restricțiile aplicate. Interpretările prezente rămân ipoteze de lucru; ele nu reprezintă concluziile unei expertize, dar sigur merită examinate prin perspectiva – cum putem dezvolta, fără să aducem prejudiciu patrimoniului și cu înțelegere corectă a documentelor ICOMOS.

Protecția trebuie explicată pentru fiecare parte a teritoriului

Dimensiunea mare a unui teritoriu nu exclude posibilitatea protejării sale ca ansamblu istoric. Nici diversitatea epocilor și a arhitecturii nu îi anulează valoarea. Carta ICOMOS de la Washington privește patrimoniul urban prin structura străzilor și parcelelor, relațiile dintre clădiri și spațiile libere, caracterul construcțiilor, cadrul natural și funcțiile istorice. Protecția unui ansamblu poate depăși, așadar, suma monumentelor individuale.

Totuși, existența unei limite pe hartă nu oferă, singură, explicația necesară pentru fiecare restricție. PRIA trebuie să demonstreze ce caracteristici justifică protecția, unde se păstrează acestea și cât de sensibile sunt la transformare. O stradă cu fronturi istorice coerente, un sector cu potențial arheologic și un cvartal profund reconstruit ridică probleme diferite. Regulamentul trebuie să răspundă acestor diferențe prin condiții adecvate. Nu interdicțiile interminabile fac posibilă păstrarea și valorificarea obiectelor de patrimoniu, dar politici aprobate prin argumentări consistente sufficient de permissive pentru dezvoltare.

Pentru fiecare sector trebuie precizat obiectul protecției: substanța unei clădiri, configurația unui front, parcelarea, o perspectivă, raportul cu relieful sau urmele arheologice. Din această identificare trebuie să rezulte intervențiile admisibile. Dacă valoarea principală este trama stradală, trebuie explicat în ce măsură aceasta poate fi păstrată concomitent cu realizarea unor clădiri noi. Dacă valoarea se află în subsol, regulile trebuie să privească cercetarea și protejarea vestigiilor, fără a presupune automat înghețarea tuturor construcțiilor de la suprafață.

Această precizie este esențială pentru credibilitatea protecției. Proprietarul trebuie să poată înțelege legătura dintre valoarea publică a locului și obligațiile care îi sunt impuse., Proiectanții și experții trebuie să cunoască posibilitățile reale înainte de a elabora o soluție iar autoritatea trebuie să își poată argumenta decizia, in baza soluțiilor oferite de către experți.

Hotarele trebuie verificate juridic și fundamentate patrimonial

PRIA 2 (partea 3-5) trebuie să includă o analiză explicită a limitelor nucleului istoric. Sunt necesare două verificări distincte: concordanța hotarului utilizat cu actele care stabilesc protecția și justificarea patrimonială a configurației teritoriale propuse pentru viitor.

Ministerul Culturii a publicat documente privind trasarea hotarului, inclusiv un aviz CNMI referitor la planul și coordonatele acestuia. Existența documentelor trebuie luată în considerare, dar concordanța lor cu descrierea din Registrul monumentelor trebuie demonstrată prin analiză juridică și cartografică. In plus, experții trebuie să analizeze foarte atent și să argumenteze foarte responsabil zona de protecție, in contrast cu acțiunile pe care le-a făcut CNMI și ministerul intuitive, fără a adduce argumente pentru lărgirea atât a ariei nucleului, cât și a zonei de protecție. Calcule matematice, in baza unor perimetre de terenuri aferente clădirilor de pe frontal străzii nu sunt argumente, prin care se pot introduce suprafețe atât de largi in categoria de monument.

În privința sectoarelor despre care se susține că au fost incluse suplimentar, experții trebuie să prezinte o suprapunere verificabilă a limitelor și o explicație pentru fiecare diferență. Trebuie stabilit dacă este vorba despre precizarea tehnică a unui hotar, despre interpretarea unei descrieri mai vechi sau despre o extindere teritorială care necesită un temei juridic distinct. Calificarea acestei extinderi ca și zonă pentru care sunt valabile condițiile de dezvoltare, cu interdicții similare zonelor de monumente sunt modificări prea dure pentru proprietarii deținători de immobile care s-au trezit peste noapte cu condiții foarte complicate pentru realizarea investițiilor, stabilite de o instituție a statului (cu încălcări ale procedurilor legale de aprobare) fără ca statul să le oferă cel puțin explicații și argumente, și nici susținere măcar la nivel minim – nimic.

Dacă se confirmă includerea unor terenuri fără temei corespunzător, lucrarea trebuie să propună corectarea situației și să identifice procedura necesară. Separat, chiar pentru teritoriul cuprins legal în monument, cercetarea poate fundamenta propuneri de modificare a limitelor, de reorganizare a protecției sau de diferențiere a regimurilor. PRIA și PUG pot pregăti aceste propuneri; aplicarea lor trebuie să urmeze procedurile legale competente. In tot cazul, experții, in această lucrarea vor fi nevoiți să lucreze pe cel puțin două scenarii, dat fiind aceste divergențe cu hotarele nucleului istoric. Primăria se va conforma deicizei instanței, dar propunerile trebuie să fie clare și într-u scenario și in altul.

Revizuirea hotarelor trebuie examinată fără un rezultat prestabilit. În anumite locuri, valorile pot justifica menținerea limitei; în altele, o restrângere ori o altă formă de protecție poate fi mai adecvată. Cercetarea poate identifica și valori relevante dincolo de conturul actual. Obiectivul este o delimitare justificată, capabilă să protejeze ceea ce contează și să permită transformarea responsabilă a celorlalte sectoare.

Un regulament diferențiat după valori și capacitatea de transformare

Regulamentul trebuie construit pe categorii de valoare, stare de conservare și sensibilitate la intervenții. Clasificarea trebuie susținută prin fișe, hărți și criterii publice, astfel încât două situații comparabile să primească un tratament comparabil.

Pentru clădirile și ansamblurile cu valoare ridicată, prioritatea trebuie să fie conservarea și restaurarea caracteristicilor autentice. Protecția poate include volumetria, acoperișul, structura, interioarele, materialele și relația cu spațiul înconjurător, în funcție de valoarea demonstrată. Spre exemplu, păstrarea unei fațade nu este suficientă atunci când semnificația monumentului se află și în alte componente.

Pentru construcțiile care contribuie la caracterul străzii, fără a necesita conservarea integrală, trebuie definite posibilități de adaptare, reorganizare și extindere. Valoarea lor poate rezulta din scara clădirii, poziționare, ritmul frontului sau continuitatea parcelării. Regulamentul trebuie să precizeze aceste elemente și să lase posibilități reale de modernizare acolo unde intervenția este compatibilă.

Pentru terenurile libere, construcțiile fără valoare identificată și sectoarele profund transformate trebuie stabilite condiții de completare sau înlocuire. Aici pot exista oportunități pentru locuințe, servicii și clădiri contemporane, evaluarea trebuie să examineze și contribuția sa la ansamblu. Trebuie identificate inclusiv componentele la care se poate renunța justificat: anexe degradante, adaosuri care afectează construcțiile valoroase sau alte elemente fără semnificație patrimonială demonstrată. Eliminarea lor poate îmbunătăți mediul urban. În schimb, o clădire valoroasă lăsată să se degradeze nu trebuie să obțină, prin degradare, un regim mai favorabil demolării. Regulamentul trebuie să evite asemenea stimulente.

Capacitatea de restaurare depinde și de posibilitatea valorificării

Restaurarea presupune investiții în cercetare, consolidare, materiale și lucrări specializate. Întreținerea continuă adaugă alte costuri. O politică eficientă trebuie să examineze cine poate suporta aceste cheltuieli și prin ce venituri pot fi susținute. Dacă proprietarului i se impun obligații importante, iar utilizarea imobilului rămâne economic insuficientă, restaurarea poate fi amânată ani întregi. Centrul riscă să rămână într-un cerc al degradării: clădirile se deteriorează, costurile cresc, investiția devine mai dificilă (asta se întâmplă in present și propunerile experților trebuie să aibă ca și scop – schimbarea aceste situații). Păstrarea patrimoniului trebuie să includă o perspectivă realistă de finanțare.

De aceea, PRIA trebuie să analizeze posibilitatea extinderii suprafețelor utilizabile, a schimbării funcțiunilor și a realizării unor construcții suplimentare compatibile. În anumite amplasamente, acestea pot constitui suportul economic al restaurării. Un proiect care conservă imobilul valoros și adaugă o componentă nouă bine integrată poate mobiliza resurse pe care simpla menținere a situației existente nu le generează.

Posibilitățile suplimentare trebuie corelate cu obligații concrete: lucrări de restaurare definite, etapizare, termene și mecanisme de verificare, în formele permise de lege. Viabilitatea economică trebuie examinată pe proiecte reprezentative, pentru a vedea dacă regulile propuse pot produce efectiv investiții. Profitul anticipat nu justifică afectarea patrimoniului, dar nici fezabilitatea financiară nu poate fi ignorată atunci când se așteaptă finanțare privată.

Unde extinderea este incompatibilă cu valoarea protejată, trebuie analizate instrumente de sprijin public. Conservarea unui bun cu valoare pentru comunitate poate necesita cofinanțare, asistență tehnică și alte măsuri legal disponibile. Gradul de protecție și capacitatea economică trebuie discutate împreună.

La fel, dicuții asupra propunerilor PRIA trebuie discutate cu ministerul culturii, ca să nu se repete situația RLU Chișinău 2008, când s-a mers pe varianta – interdicție in loc de reglementări clare. Ministerul culturii trebuie să susțină această colaborare, cu care a venit autoritatea locală, prin efectuarea lucrării PRIA, ca să coordoneze propunerile etapizat, in așa mod, ca propunerile să fie fesabile și documentul să fie ajuns APROBAT.

Extinderile supraetajările și construcțiile noi trebuie reglementate explicit

Pentru dezvoltatori și proprietari, Regulamentul trebuie să ofere răspunsuri clare despre posibilitatea construirii. Formulările generale privind armonia și respectarea patrimoniului trebuie traduse în parametri, criterii de evaluare, indicatori urbanistici și condiții de construibilitate.

Extinderile pot fi examinate pe terenurile aferente, în spațiile unde nu afectează componente valoroase și prin soluții care păstrează relația dintre construcții și spațiile libere. Curțile și grădinile pot avea ele însele valoare patrimonială; ele nu trebuie tratate automat ca rezerve de construire. Dar, curțile, acestea, la fel, necesită evaluare sub aspectul – ce păstrăm intact, ce are cu adevărat valoare patrimonială, ca să nu favelizăm definitiv centrul. În fiecare caz trebuie stabilită capacitatea și regulile de de completare a parcelei.

Supraetajările trebuie diferențiate după valoarea clădirii și impactul asupra ansamblului. Pentru construcțiile fără valoare patrimonială demonstrată, pot fi analizate niveluri suplimentare, cu respectarea siguranței structurale, condițiilor de locuire și parametrilor urbanistici. Pentru monumente, asemenea intervenții necesită o evaluare mult mai exigentă și pot fi incompatibile cu obiectul protecției. Carta de la Veneția admite adăugiri în condițiile păstrării părților valoroase, cadrului tradițional și echilibrului compozițional.

Regulamentul trebuie să identifice și amplasamentele pentru construcții noi cu înălțime medie. Clădirile cu 4–5 etaje, și mai înalte pot reprezenta soluții potrivite în anumite sectoare, dacă scara străzii, vecinătățile, perspectivele și infrastructura permit acest lucru. Numărul etajelor trebuie completat cu înălțimea în metri, cota cornișei, volumul și retragerile. Aceeași etajare poate produce efecte foarte diferite în funcție de amplasament și proiect.

Acolo unde studiile justifică alte înălțimi, acestea trebuie analizate prin scenarii și evaluări de impact. Prezența unei clădiri înalte existente nu constituie automat argument pentru repetarea ei. În același timp, existența unor construcții joase nu trebuie să determine, fără examinare, un regim identic pentru toate parcelele unui sector. Arhitectura contemporană trebuie evaluată prin calitatea integrării, materialele, proporțiile și contribuția la spațiul public. Regulamentul trebuie să permită proiecte noi de calitate și să ofere criterii prin care acestea să poată fi aprobate sau respinse argumentat.

Arheologia și peisajul cer reguli proprii

Cartarea patrimoniului arheologic trebuie tratată ca o componentă distinctă. Un teritoriu profund modificat la suprafață poate păstra în subsol informații importante despre istoria orașului. În asemenea situații, valoarea arheologică trebuie cercetată și gestionată chiar dacă fondul construit actual are o semnificație redusă.

PRIA trebuie să diferențieze sectoarele cu vestigii confirmate, zonele cu probabilitate ridicată de descoperiri și terenurile unde datele sunt insuficiente. Din această evaluare trebuie să rezulte cerințe proporționale de diagnostic, cercetare, supraveghere și conservare. Lipsa cercetării trebuie consemnată ca incertitudine și însoțită de pașii necesari clarificării.

Pentru investitor, cerințele trebuie cunoscute cât mai devreme. Lucrarea trebuie să explice în ce situații descoperirile pot fi documentate, când este necesară păstrarea lor în amplasament și cum pot fi integrate într-un proiect. Aceste decizii aparțin specialiștilor și autorităților competente, dar un cadru previzibil reduce riscul blocajelor târzii.

Peisajul urban necesită o analiză similară. Perspectivele importante, relația cu relieful, spațiile verzi și silueta trebuie reprezentate prin hărți și studii vizuale. Restricțiile de înălțime trebuie corelate cu relațiile pe care le protejează. Astfel se poate demonstra unde un volum nou este acceptabil și unde ar afecta o valoare esențială.

Zona de protecție trebuie să protejeze relații concrete

Teritoriul monumentului și zona sa de protecție au roluri distincte, care trebuie explicate în Regulament. Zona de protecție trebuie fundamentată prin relația cu valorile protejate: cadrul apropiat, perspectivele, scara vecinătăților și alți factori relevanți.

Aplicarea unui regim uniform unei suprafețe foarte mari poate produce restricții disproporționate în unele locuri și protecție insuficientă în altele. PRIA trebuie să examineze configurația și regulile zonei de protecție pe sectoare, în funcție de efectele reale ale intervențiilor.

Ar putea rezulta un sistem cu regimuri ferme în apropierea ansamblurilor sensibile, condiții specifice de volum pentru anumite perspective și posibilități mai ample de transformare în alte amplasamente. Pentru fiecare cerință trebuie indicat scopul patrimonial urmărit.

Abordarea UNESCO privind peisajul urban istoric oferă un cadru pentru integrarea conservării în dezvoltarea socială și economică. Ea este o metodă de planificare și gestionare; nu înlocuiește procedurile naționale privind statutul monumentelor și modificarea limitelor lor.

Un regulament verificat prin proiecte și legat de PUG

Înainte de definitivare, regulile trebuie testate pe situații reprezentative: restaurarea unui monument, adaptarea unei clădiri de context, completarea unui teren liber și regenerarea unui cvartal transformat. Pentru fiecare situație trebuie comparate soluțiile posibile, efectul patrimonial, capacitatea de utilizare și fezabilitatea economică.

Aceste exerciții pot arăta dacă parametrii propuși permit restaurarea și dacă dezvoltarea admisă este compatibilă cu patrimoniul. Ele pot identifica și contradicții între cerințe: păstrarea fondului construit, accesibilitatea, securitatea, parcarea, spațiile verzi și densitatea. Problemele trebuie rezolvate în faza reglementării, în măsura posibilului.

Rezultatele PRIA trebuie corelate cu viitorul PUG și Regulamentul local de urbanism. Hărțile, categoriile și parametrii trebuie să fie compatibili, iar traseul de examinare a proiectelor să fie clar. Criteriile publice, motivarea deciziilor și coordonarea autorităților sunt condiții pentru aplicarea consecventă a regulilor.

Lucrarea trebuie să livreze și propunerile care depășesc competența unui regulament: eventuale modificări de hotare, actualizări ale protecției și mecanisme de finanțare. Fiecare trebuie însoțită de argumente, documentație și identificarea procedurii competente.

Chișinăul trebuie să își păstreze patrimoniul printr-un centru capabil să funcționeze și să se întrețină. PRIA partea 2 poate fundamenta această schimbare dacă oferă protecție precisă pentru valorile demonstrate și posibilități reale de investiție în amplasamentele compatibile. Reabilitarea, extinderile și construcțiile noi de calitate trebuie integrate într-o politică urbană care permite capitalei să evolueze, păstrând reperele istorice care îi dau identitate.

Citeste mai mult →

Posted on publicat de by svetlana

Likbez urbanistic 8. Centrul Urban de Planificare Chișinău

Chișinăul are nevoie de o instituție care să nu lase PUG-ul să ajungă document de bibliotecă. Nu este despre „încă o structură în Primărie”, ci despre capacitatea instituțională de a planifica și administra dezvoltarea orașului pe termen lung.

Cine se ocupă de planificarea teritorială în Chișinău?

Există o întrebare pe care ar trebui să ne-o punem acum, în plin proces de reactualizare a Planului Urbanistic General al municipiului Chișinău: Cine se ocupă de planificarea teritorială a orașului? Nu cine semnează documentele. Nu cine emite certificate de urbanism sau autorizații de construire. Nu cine gestionează, la un moment dat, un contract pentru elaborarea unui PUG. Ci cine are, instituțional, responsabilitatea permanentă de a gândi orașul, de a urmări cum se schimbă, de a administra documentațiile urbanistice, de a monitoriza implementarea lor și de a transforma prevederile planurilor în proiecte și acțiuni concrete?

Este o diferență importantă. Pentru că un oraș nu se planifică doar atunci când se elaborează PUG-ul. Și aceste întrebări nu sunt pentru a nega tot ce se întâmplă. Dar ni le punem, pentru că ne dorim să construim sisteme viabile.

PUG-ul nu este doar o hartă cu zone colorate pe coduri.

Uneori, despre PUG se vorbește ca despre un document care stabilește unde construim locuințe, unde avem comerț, industrie, spații verzi, drumuri și infrastructură. S-au învățat toți să calculeze POT și CUT, și s-au înmulțit experți autodidacți.

Este mult prea puțin. PUG-ul este, în esență, documentul prin care orașul își formulează viziunea de dezvoltare, stabilește obiectivele și direcțiile strategice, organizează teritoriul și creează cadrul pentru dezvoltarea ulterioară.În termeni simpli, putem vorbi despre două mari dimensiuni ale PUG-ului.

Prima este componenta directoare – cea care spune încotro trebuie să meargă orașul. Aici intră viziunea de dezvoltare, obiectivele strategice, prioritățile, marile sisteme teritoriale, infrastructurile necesare, proiectele și acțiunile care trebuie realizate pentru ca această viziune să nu rămână doar o frumoasă formulare în document. Un plan serios trebuie să spună nu doar ce vrem, ci și ce trebuie făcut, în ce ordine, în ce termen, de cine și cu ce resurse.

A doua este componenta reglementatoare – cea care transformă direcțiile de dezvoltare în reguli aplicabile teritoriului: zonificare, utilizarea terenurilor, regimul de construire, indicatori urbanistici, infrastructură, protecția anumitor teritorii și alte condiții care stau ulterior la baza deciziilor urbanistice și a documentelor permisive. Această parte este, într-adevăr, mai vizibilă în activitatea cotidiană a administrației. Există proceduri, competențe, certificate de urbanism, autorizații și alte instrumente reglementate de legislație.

Dar aici apare o problemă. Este mult mai ușor să administrezi regula decât să administrezi dezvoltarea orașului. Iar Chișinăul are nevoie de ambele. 

Elaborarea PUG-ului este doar începutul. Actualizarea PUG-ului e tot un început, in acest caz – de perioadă. Un PUG nu apare într-o lună și nici nu poate fi administrat de o echipă care se ocupă, în paralel, de zeci de alte probleme. Este nevoie de studii de fundamentare, analiză teritorială, demografie, economie, mobilitate, infrastructură, mediu, patrimoniu, spații verzi, utilități, locuire, dezvoltare socială, proprietate funciară, GIS, modelare și multe alte domenii.

Actualizarea PUG Chișinău 2040 trece exact printr-un asemenea proces multidisciplinar. Platforma oficială a proiectului (pug2040.chisinau.md) indică succesiv studiile de fundamentare, conceptul, PUG-ul, Regulamentul Local de Urbanism, evaluarea strategică de mediu și aprobarea de către Consiliul Municipal. Dar după elaborare urmează avizarea. Urmează consultarea. Urmează aprobarea.

Și apoi?

Apoi începe partea cea mai importantă: implementarea. Pentru că dacă după aprobarea PUG-ului nu există o structură care să urmărească implementarea lui, să monitorizeze indicatorii, să actualizeze datele, să urmărească proiectele și să propună intervenții, riscăm să repetăm exact experiența pe care o avem deja.

Lecția PUG 2007.

PUG-ul aprobat în 2007 a avut prevederi directoare și un plan de acțiuni. Problema este că foarte multe dintre acestea nu au fost implementate. Nu pentru că documentul ar fi fost neapărat lipsit de idei. Ci pentru că orașul nu și-a creat capacitatea instituțională necesară pentru administrarea și implementarea lui. Aceasta este una dintre cele mai importante lecții pe care trebuie să o învățăm acum.

PUG-ul Chișinăului a fost aprobat, Regulamentul Local de Urbanism a fost aprobat ulterior, dar entitățile necesare administrării și implementării planului de acțiuni nu au fost create, iar proiectele prevăzute nu au avut mecanismele necesare pentru a fi transformate în realitate.

Și atunci s-a întâmplat ceea ce era aproape inevitabil. Când planul general nu mai răspundea realității, orașul a început să reacționeze punctual. PUZ-uri pentru anumite teritorii. Decizii pentru anumite parcele. Intervenții sectoriale. Excepții. Coordonări. Soluții de moment. Iar când fiecare soluție de moment are propria logică, rezultatul nu mai poate fi o strategie coerentă de dezvoltare a întregului oraș. In același timp, nu putem opri viața in oraș, până nu se aprobă un nou PUG.

De ce DGAURF nu poate face totul?

În prezent, DGAURF este instituția care are în responsabilitate domeniul urbanismului și este desemnată beneficiar al lucrărilor de reactualizare a PUG. Este firesc. Este correct să fie implicată DGAURF. Dar trebuie să distingem între responsabilitatea administrației pentru PUG și capacitatea instituțională necesară pentru a administra permanent planificarea urbană a unui oraș de dimensiunea Chișinăului. DGAURF nu poate fi, simultan, și autoritate care gestionează zilnic documentele urbanistice, și administrație funciară, și structură de autorizare, și coordonator al zecilor de PUZ-uri și PUD-uri, și beneficiar al PUG-ului, și centru de cercetare urbană, și monitor al implementării, și structură de gestionare a bazei de date urbane.

PUG-ul este un document extracomplex. El nu poate și nici nu ar trebui făcut doar de arhitecți și urbaniști. Are nevoie de economiști, demografi, specialiști în transport, infrastructură, mediu, patrimoniu, geografie, GIS, administrație publică, finanțe, juridic, date și modelare.

Și, mai ales, are nevoie de continuitate. De aceea, soluția logică este să existe o entitate specializată pentru planificarea urbană și teritorială a municipiului.

De aici apare necesitatea Centrului Urban de Planificare.

Înțelegerea acestei probleme există deja în administrația municipală. Prin Dispoziția primarului general a fost constituit Centrul Urban de Planificare Chișinău (CUPC), ca grup local de coordonare a procesului de reactualizare a PUG și ca mecanism de monitorizare tehnico-metodologică. Nu este încă o entitate juridică distinctă. Și nici nu trebuie confundat cu o asemenea entitate. Este, mai degrabă, un prim pas instituțional.

Ideea este importantă tocmai pentru că aduce în jurul PUG-ului nu doar DGAURF, ci și reprezentanți ai administrației, consilieri municipali, instituții publice, mediul profesional, cercetarea și societatea civilă.

Dispoziția prevede inclusiv contractarea unui consultant tehnic extern care să analizeze etapele intermediare și livrabilele, să formuleze opinii tehnice independente, să participe la ședințele grupului și să asigure secretariatul tehnic. Asta înseamnă că încercăm să construim, chiar din timpul elaborării PUG-ului, un mecanism de administrare a procesului. Iar ulterior acest mecanism trebuie să poată evolua într-o structură permanentă.

Un pas și mai important: de la consultare la capacitate permanentă.

În 2026 avem și un alt instrument: Grupul de supraveghere a procesului de reactualizare a PUG. Acesta are o componență multidisciplinară și urmărește inclusiv informarea și consultarea publică, respectarea cadrului legal și metodologic, examinarea documentelor și cooperarea dintre administrație, elaborator, instituții, profesioniști și societatea civilă. Este exact logica recomandată și de noul cadru privind informarea și consultarea publică în urbanism, stabilit prin HG nr. 310/2025.

Dar trebuie să înțelegem ceva: grupurile de lucru sunt instrumente ale procesului. Nu pot înlocui instituția care trebuie să administreze permanent procesul de planificare. Iar această diferență este esențială.

De aceea, în paralel cu elaborarea PUG-ului și cu consultările publice, trebuie să discutăm și despre viitorul Centrului Urban de Planificare Chișinău. Nu peste doi ani. Nu după ce PUG-ul va fi aprobat. Ci acum.

Cum ar trebui să arate?

Nu putem pretinde că avem deja răspunsul perfect. Dimpotrivă. Ideea trebuie discutată. Dar, în viziunea noastă, o asemenea entitate ar trebui să aibă competențe pe întregul ciclu al planificării:

date → analiză → planificare → elaborare documentații → consultare → coordonare → monitorizare → implementare → evaluare → actualizare.

Ar trebui să gestioneze nu doar PUG-ul, ci și relația lui cu PUZ-urile, PUD-urile, PMUD, documentațiile teritoriale, planurile sectoriale și alte documente relevante. Și, foarte important, să urmărească planurile de acțiuni. Pentru că o administrație care elaborează un plan fără să urmărească implementarea lui face, în cel mai bun caz, un exercițiu de proiectare. Orașul are nevoie de mai mult. Are nevoie de management urban.

PUG dinamic înseamnă și instituție dinamică.

Aici ajungem la ideea de PUG dinamic. Am scris despre ea încă în 2023 (vezi articolele cu denumirea PUG dinamic): un PUG modern nu poate fi doar un document static, elaborat pe baza unor date colectate la un anumit moment și apoi lăsat să îmbătrânească până la următoarea actualizare. El trebuie să fie susținut de baze de date dinamice, GIS, instrumente de analiză, modelare și monitorizare permanentă.

Dar există o concluzie pe care poate nu am formulat-o suficient de apăsat atunci:

Nu poți avea PUG dinamic fără o instituție dinamică.

Nu poți actualiza datele dacă nimeni nu are această atribuție.

Nu poți monitoriza dezvoltarea dacă nimeni nu este responsabil.

Nu poți urmări planul de acțiuni dacă nimeni nu are indicatori și buget.

Nu poți face planificare bazată pe date dacă datele sunt împrăștiate prin sertarele diferitelor direcții.

Și nu poți cere continuitate dacă instituționalizarea procesului se face doar atunci când apare următorul PUG.

Orașul nu se oprește între două PUG-uri. De ce ar trebui să se oprească planificarea?

Și alte orașe lucrează astfel.

Nu este o idee exotică.

În Singapore, de exemplu, Urban Redevelopment Authority lucrează cu un sistem de planificare în mai multe orizonturi: planificarea pe termen lung este tradusă în Master Plan, iar acesta este revizuit periodic și susținut de planuri specializate. Planificarea este tratată ca un ciclu continuu, nu ca un proiect care se termină odată cu aprobarea documentului.

La Viena, planul strategic de dezvoltare este completat de concepte sectoriale specializate pentru mobilitate, spații verzi și publice, clădiri înalte, structură policentrică etc., care duc obiectivele strategice spre implementare.

În Los Angeles, programele de implementare ale planului general includ explicit elaborarea și modificarea planurilor, studii, investiții de capital, coordonare interinstituțională și modificarea procedurilor administrative. Cu alte cuvinte, implementarea planului este tratată ca o activitate administrativă în sine.

Aceste exemple nu trebuie copiate mecanic. Da, nu suntem nici Singapore, nici Viena, dar va trebui să ne mobilizăm să avem propriul nostru parcurs, pe măsura capacităților noastre, dar la fel de inteligent. Dar exemplele demonstrează un principiu simplu: planificarea urbană serioasă are nevoie de capacitate instituțională permanentă.

Iar aici apare rolul Consiliului Municipal. Consilierul de azi este obligat să cunoască ce este planificare.

Dacă ajungem la concluzia că Chișinăul are nevoie de o asemenea entitate, ea nu poate exista doar prin voința executivului.

Va fi nevoie de o decizie a Consiliului Municipal.

Va trebui aprobată structura.

Vor trebui aprobate atribuțiile.

Vor trebui prevăzute posturile.

Și, mai ales, va trebui prevăzută finanțarea.

Pentru că există o tentație foarte moldovenească de a spune: „să mai creăm o structură, dar fără cheltuieli suplimentare”.

Nu funcționează.

Un centru de planificare urbană fără specialiști, fără date, fără tehnologie și fără buget ar fi doar o altă denumire frumoasă pe organigramă.

Să discutăm acum, nu după ce vom constata din nou problema.

De aceea cred că subiectul Centrului Urban de Planificare Chișinău îl punem pe masa consultărilor publice în paralel cu elaborarea PUG-ului.

Poate există o soluție mai bună. Poate cineva vede o altă formulă instituțională. Poate trebuie separată funcția de planificare de cea de implementare. Poate trebuie construită o instituție municipală nouă sau reorganizată una existentă. Acestea sunt întrebări legitime.

Important este să nu repetăm greșeala. PUG 2007 ne-a arătat ce se întâmplă când elaborăm un plan și nu construim mecanismul care trebuie să-l ducă în viața reală. Nu ne dorim să elaborăm PUG 2040 pentru a avea, peste 15 ani, un nou articol despre de ce nu a fost implementat.

De această dată trebuie construim nu doar documentul. Construim și modelul de capacitare a orașului de a-l administra. Pentru că PUG-ul nu este destinația. Este instrumentul. Iar planificarea urbană nu începe și nu se termină odată cu aprobarea lui.

Orașul se planifică în fiecare zi. Iar dacă vrem un PUG dinamic, trebuie să avem și o administrație capabilă să gândească dinamic, să urmărească permanent ce se întâmplă în oraș și să intervină atunci când realitatea se schimbă.

Altfel, să avem din nou un plan foarte bun. Și un oraș care merge în altă direcție.

 

Citeste mai mult →

Posted on publicat de by svetlana

Likbez urbanistic 7. AI-ul, PUG-ul și noua specie de experți

Între consultări: repere pentru un PUG construit cu expertiză, nu cu zgomot

Am ajuns într-o etapă interesantă a vieții publice: aproape toată lumea folosește inteligența artificială. Și, sincer, nu văd nimic rău în asta. Dimpotrivă. Dacă avem la dispoziție un instrument care ne permite să accesăm rapid cantități enorme de informație, să comparăm, să verificăm, să formulăm întrebări mai bune și să ne extindem capacitatea de analiză, ar fi absurd să nu-l folosim. Problema nu este că folosim AI. Problema este ce facem cu ceea ce ne oferă AI.

În această perioadă au început consultările asupra studiilor de fundamentare pentru reactualizarea PUG-ului orașului Chișinău. Primele ședințe au fost dedicate studiilor de fundamentare. Materialele sunt voluminoase, iar DGAURF, în calitate de beneficiar, a avut obiecții consistente față de mai multe aspecte ale studiilor prezentate. Acestea au fost transmise Consorțiului, iar procesul de corectare și completare este în desfășurare.

În același timp, pentru verificarea materialelor s-au utilizat și instrumente de inteligență artificială. Și nu este nimic de ascuns aici. S-a folosit AI pentru a ajuta la verificarea unor volume foarte mari de informație, pentru a identifica neclarități, pentru a compara și explica anumite aspecte și, în general, pentru a extinde capacitatea de analiză a beneficiarului.

DGAURF, în calitate de beneficiar, dispune de resurse limitate pentru a analiza studiile din toate domeniile care intră într-un PUG. Și nici nu ar fi realist să dispună. Un asemenea document presupune expertiză în urbanism, mobilitate, mediu, demografie, economie, infrastructură, patrimoniu, geologie, energie și multe alte domenii. AI-ul este, în acest caz, un instrument. Nu autorul studiului, nu expertul și, cu atât mai puțin, cel care își asumă responsabilitatea profesională.

Aici apare însă partea interesantă. La consultări s-a constatat că și mulți dintre cei care vin să critice studiile folosesc AI. Foarte bine. Să-l folosească! Numai că există o diferență între a folosi AI pentru a înțelege mai bine un document și a-l folosi pentru a produce un text critic pe care apoi îl prezinți ca demonstrație a propriei competențe. Pentru că AI-ul poate să-ți dea informație, dar nu îți transferă automat competența profesională.

Poți cere AI-ului să analizeze un studiu de mobilitate. Dar asta nu te transformă în specialist în mobilitate.

Poți cere o analiză de mediu. Nu devii ecolog.

Poți cere interpretarea unor prevederi urbanistice. Nu devii urbanist.

Și poți primi un text impecabil formulat despre un domeniu pe care nu îl stăpânești deloc.

Aici este adevărata capcană: AI-ul poate face superficialitatea mult mai convingătoare.

Consultarea nu este un concurs de superioritate

Un proces serios de consultare are nevoie de critică. Chiar de critică dură, atunci când este argumentată. Dacă există o eroare, să fie indicată. Dacă lipsește o analiză, să se spună care. Dacă există date mai bune, să fie prezentate. Dacă există o metodologie mai bună, să fie propusă. Dacă există o soluție mai bună pentru oraș, cu atât mai bine.

Pentru că aceasta este diferența dintre critică și contribuție. Un „totul este greșit” nu ajută prea mult. Întrebarea următoare va fi inevitabil: „Bine. Și cum trebuie făcut?” Unde? Pe baza căror date? Prin ce metodologie? Ce trebuie modificat? Cum poate fi integrată soluția în PUG? Aici începe adevărata expertiză.

Studiile PUG sunt elaborate de specialiști care au pregătire, experiență, activitate profesională și, acolo unde legislația prevede, atestare. Ei își asumă ceea ce propun prin semnătură și prin autoritatea profesională dobândită în timp. Asta nu înseamnă că sunt infailibili. Un specialist poate greși. Un studiu poate fi incomplet. O concluzie poate necesita revizuire.

Tocmai de aceea există consultarea. Dar între a demonstra argumentat o problemă și a declara, de pe rețelele sociale, că „nimeni nu știe nimic în afară de noi” este o diferență enormă.

Și pentru consilierii municipali există o mică recomandare

Inteligența artificială poate fi un instrument extraordinar și pentru aleșii locali. Dar ar fi foarte util ca, înainte de a transforma răspunsul AI într-un reel, podcast sau discurs foarte sigur pe sine, să fie citit și înțeles. Măcar atât. Să învețe ce le scrie AI. Pentru că acest lucru le-ar putea îmbunătăți considerabil activitatea de consilier și, paradoxal, i-ar pune într-o lumină mult mai bună decât o succesiune de critici sterile.

Un consilier municipal nu trebuie să știe tot. Nimeni nu poate ști tot. Dar ar trebui să fie capabil să înțeleagă problema pe care o critică, să pună întrebări relevante și să distingă între o recomandare tehnică serioasă și o formulare spectaculoasă generată în câteva secunde.

Avem nevoie de experți adevărați, nu doar de experți de rețea.

PUG-ul Chișinăului are nevoie de implicarea comunității profesionale. Avem nevoie de arhitecți, urbaniști, ingineri, ecologiști, economiști, sociologi, specialiști în patrimoniu, mobilitate, infrastructură, energie, sănătate publică și în toate celelalte domenii care compun viața orașului.

Veniți la consultări. Citiți. Contraziceți-ne. Arătați-ne unde greșim. Propuneți ceva mai bun. Recomandările pot fi luate în considerație atunci când sunt formulate astfel încât să poată fi analizate și integrate într-un document de planificare: cu argumente, date, metodologie și soluții. Iar ceea ce nu poate fi integrat va trebui explicat și justificat, inclusiv prin documentarea divergențelor.

La primele consultări au participat și specialiști din diferite instituții, care au venit cu observații, întrebări și recomandări concrete. Nu cu zgomot, nu cu declarații generale, ci cu obiecții tehnice și propuneri care pot ajuta la îmbunătățirea materialelor. Și, evident, nici acest lucru nu a scăpat criticilor de pe rețelele sociale. Am aflat că, în opinia unor eGsxperți, specialiștii din instituții nu ar trebui să se pronunțe în cadrul consultărilor, ci ar trebui să-și păstreze propunerile pentru etapa de elaborare propriu-zisă a lucrării.

Dar! Consultarea este tocmai etapa în care este binevenită opinia celui care are competență profesională relevantă. Dacă un specialist vede o problemă într-un studiu și poate spune acest lucru argumentat, de ce ar trebui să tacă doar pentru că observația sa apare în cadrul unei consultări? Pentru că este angajat într-o instituție, care mai are și obligația de a se expune oficial?  Desigur, există diferență între o recomandare formulată în cadrul consultării și o sarcină oficială pentru autorul studiului. Dar de aici până la ideea că specialiștii ar trebui să aștepte „momentul potrivit” pentru a vorbi este o distanță destul de mare.

Dacă un specialist poate contribui la îmbunătățirea unui document astăzi, de ce să-l rugăm să aștepte până mâine doar pentru ca proceduraliștii de pe Facebook să fie mulțumiți de ordinea etapelor?

Un PUG nu este o lucrare care se elaborează în camere ermetic închise, iar apoi se scoate la lumină doar pentru a fi admirată sau criticată. Este un proces complex, în care informația, expertiza și observațiile trebuie să circule între cei implicați. Cu cât specialiștii relevanți se implică mai devreme și mai argumentat, cu atât cresc șansele ca rezultatul final să fie mai bun.

Iar dacă aceasta deranjează pe cineva care preferă ca experții să vorbească doar atunci când le permite calendarul imaginar al „adevăraților eGsperți”, asta este deja o problemă mai degrabă de percepție decât de urbanism. Asta înseamnă consultare publică. Nu înseamnă că fiecare observație devine automat regulă. Și nici că cel care vorbește cel mai tare devine expert.

O nouă realitate pentru toți.

Da, astăzi este mai greu să elaborezi studii și livrabile pentru administrația publică. Pentru că beneficiarul poate verifica mai mult. Poate utiliza baze de date, GIS, literatură internațională și, da, inteligență artificială. Un document voluminos nu mai poate fi protejat de propriul volum. Dacă este bun, va rezista verificării. Dacă este incomplet, verificarea îl va arăta. Iar dacă trebuie corectat, va fi corectat.

În același timp, același standard trebuie aplicat și celor care critică. Nu putem cere experților să livreze documente impecabile, iar apoi să considerăm că orice text generat de AI și publicat cu mult tupeu pe rețelele sociale este automat expertiză. AI-ul democratizează accesul la informație. Nu democratizează automat competența.

Un specialist care folosește AI poate deveni mult mai eficient. Un om care nu stăpânește domeniul poate deveni doar mai convingător în greșelile sale. De aceea, să folosim AI. Să-l folosim pentru a înțelege mai bine, pentru a verifica, pentru a pune întrebări și pentru a ne extinde capacitatea de analiză. Dar să nu uităm că, în cazul PUG-ului, nu construim un text pentru internet. Construim reguli pentru oraș.

Iar orașul are nevoie de mai puțină gălăgie, mai puține aere de atotștiutor și mult mai multă competență, responsabilitate și soluții. Iar aici este locul unde experții adevărați trebuie să intre în joc: cei care cunosc orașul, au experiență și pot argumenta profesional, nu doar să emită opinii. Dacă vrem ca deciziile despre viitorul orașului să fie mai bune decât cele care ne-au adus aici, este timpul ca specialiștii notorii să vorbească, să participe și să-și asume public expertiza. Orașul nu-și mai permite luxul de a fi proiectat după vocea celui care strigă mai tare.

 

Citeste mai mult →

Posted on publicat de by svetlana

Likbez urbanistic 6

PUG (Plan Urbanistic General) și PMUD (Plan de Mobilitate Urbană Durabilă): două documente, un singur oraș. Și de ce trebuie să se „citească” permanent unul pe celălalt.

Există o tentație foarte comodă în urbanism: să tratăm documentele aprobate ca pe niște adevăruri definitive, care trebuie doar respectate întocmai până când, cândva, peste mulți ani, cineva va găsi timpul să le mai „actualizeze”. Orașul, însă, nu funcționează așa. Orașul se schimbă în fiecare zi. Se schimbă populația, economia, modul în care oamenii se deplasează, distribuția locurilor de muncă, apar noi cartiere, se modifică relațiile cu localitățile din jur, se construiesc infrastructuri noi, apar tehnologii noi, se schimbă comportamentele de mobilitate și chiar condițiile de mediu.

De aceea, și documentele prin care planificăm orașul trebuie să poată „vorbi” între ele și, atunci când realitatea o cere, să poată fi corectate.

Un exemplu foarte important este relația dintre Planul Urbanistic General – PUG și Planul de Mobilitate Urbană Durabilă – PMUD.

Nu două planuri puse unul lângă altul, ci două documente care trebuie să lucreze împreună.

În cazul Chișinăului, PUG și PMUD trebuie privite ca două componente ale aceleiași construcții de planificare. PMUD oferă fundamentarea pentru modul în care oamenii și mărfurile se deplasează prin oraș: rețeaua stradală, transportul public, mobilitatea pietonală și velo, parcările, managementul traficului, nodurile intermodale, conexiunile regionale și alte măsuri de mobilitate. PUG trebuie să răspundă la întrebarea: unde și în ce condiții se dezvoltă orașul și cum este organizat teritoriul pentru ca această dezvoltare să poată funcționa?

De aici rezultă relația fundamentală: PMUD ↔ PUG. Nu PUG „înghite” PMUD. Nu PMUD „dictează” PUG-ului fiecare soluție urbanistică. Cele două documente trebuie să se verifice, să se completeze și să se influențeze reciproc. Corelarea celor două documente pornețte tocmai de la această idee: PMUD trebuie să constituie fundamentul tehnic al componentei de mobilitate a PUG, iar PUG trebuie să asigure integrarea teritorială și funcțională a infrastructurii și politicilor de mobilitate.

Cum trebuie să lucreze, concret, echipa PUG cu PMUD?

Nu este suficient ca echipa PUG să primească PMUD-ul, să-l pună într-un dosar și să bifeze că „a fost luat în considerație”. Corelarea trebuie să fie una de lucru efectiv. Experții care elaborează PUG trebuie să analizeze PMUD și să verifice, între altele:

  • cum sunt organizate fluxurile de transport și circulație;
  • dacă este suficient de clară capacitatea infrastructurii pentru diferitele tipuri de transport;
  • cum este organizat transportul public;
  • care sunt rețelele necesare;
  • ce trasee de mobilitate trebuie integrate în reglementările PUG;
  • care este ierarhia stradală și cum este aceasta reflectată în planșele PUG;
  • ce coridoare verzi și pietonale trebuie protejate;
  • care sunt proiectele majore de infrastructură;
  • unde sunt necesare noduri intermodale;
  • unde și în ce condiții sunt necesare parcări;
  • cum sunt integrate pistele pentru biciclete și infrastructura pentru mobilitate alternativă.

Dar relația nu se oprește aici. PUG-ul trebuie să „testeze” PMUD-ul în realitatea teritorială Unul dintre cele mai importante lucruri pe care trebuie să le facă echipele este să verifice dacă soluțiile de mobilitate propuse de PMUD sunt compatibile cu dezvoltarea teritorială propusă prin PUG. De exemplu, dacă PUG propune o nouă zonă rezidențială de mari dimensiuni, nu este suficient să desenăm această zonă și să spunem: „aici se va construi”. Trebuie să putem răspunde:

Cum ajung oamenii acolo?

Există transport public?

Există conexiuni pietonale sigure?

Există capacitate suficientă a rețelei stradale?

Există conexiuni cu celelalte zone ale orașului?

Ce se întâmplă cu traficul dacă populația zonei crește?

Dar dacă acolo se propune și o zonă de afaceri, școală, centru comercial sau alt pol important de atracție?

Exact aceeași logică trebuie aplicată noilor zone industriale, logistice, comerciale, de servicii sau altor dezvoltări generatoare de trafic.

Un principu foarte simplu: PUG-ul trebuie să demonstreze că noile zone de dezvoltare sunt asigurate cu infrastructura necesară – accesibilitate, transport public și conexiuni sigure. Altfel spus, nu poți proiecta orașul și abia după aceea să întrebi cum se va deplasa orașul.

PMUD are două fețe – și ambele trebuie văzute în PUG.

O altă chestiune importantă este că PMUD nu înseamnă doar străzi și trasee desenate pe hartă. Există o componentă spațial-teritorială și o componentă operațională.

Componenta spațial-teritorială privește infrastructura:

  • rețeaua stradală și ierarhia acesteia;
  • transportul public;
  • benzi dedicate și coridoare de transport;
  • stații și depouri;
  • noduri intermodale;
  • piste ciclabile;
  • trotuare și coridoare pietonale;
  • zone cu trafic calm;
  • conexiuni regionale și fluxuri majore.

Componenta operațională arată însă cum funcționează sistemul:

  • rutele și frecvența transportului public;
  • capacitatea și orarele;
  • integrarea între diferitele moduri de transport;
  • managementul traficului;
  • semaforizarea și sistemele inteligente;
  • managementul parcărilor;
  • politica tarifară;
  • sistemele integrate de ticketing;
  • managementul cererii de transport;
  • car sharing, ride sharing și alte instrumente;
  • educație și comunicare.

Nu toate aceste elemente vor deveni reglementări urbanistice în PUG. Unele țin de organizarea și operarea sistemului de transport. Dar PUG trebuie să înțeleagă această componentă operațională, pentru că ea poate avea consecințe teritoriale. Spre exemplu, dacă transportul public urmează să fie reorganizat în jurul unor coridoare principale, PUG trebuie să permită dezvoltarea urbană corespunzătoare în jurul acestora. Dacă se propune un nod intermodal, acesta are nevoie de teren, accesuri, conexiuni pietonale, transport public și relații cu rețeaua stradală.

Așadar, componenta operațională a PMUD poate produce efecte asupra componentei spațiale a PUG. Și acum vine partea esențială: ce facem dacă descoperim că ceva din PMUD trebuie schimbat? Aici trebuie să ieșim dintr-o anumită mentalitate birocratică. Faptul că un document a fost aprobat nu înseamnă că orice idee din el devine eternă și intangibilă. Un document de planificare este rezultatul unei analize realizate la un anumit moment, pe baza unor date, ipoteze, prognoze și scenarii disponibile atunci.

Între timp, realitatea poate demonstra că anumite ipoteze trebuie revizuite. Acest lucru este absolut firesc. De exemplu, în procesul de elaborare a PUG pot apărea date noi privind:

  • evoluția populației;
  • distribuția populației pe cartiere;
  • dezvoltarea economică;
  • amplasarea noilor centre de activitate;
  • fluxurile reale de deplasare;
  • dezvoltarea localităților din municipiu;
  • relațiile cu localitățile suburbane;
  • traficul de tranzit;
  • transportul regional;
  • proiectele naționale de infrastructură;
  • modificările infrastructurii feroviare;
  • dezvoltarea aeroportului sau a altor noduri de transport;
  • schimbările climatice și riscurile de mediu;
  • necesitatea protejării unor coridoare verzi;
  • schimbările tehnologice;
  • apariția unor noi forme de mobilitate;
  • modificarea comportamentului populației;
  • schimbările în structura economică a orașului.

Și mai există ceva, poate mai greu de acceptat pentru unii: este posibil ca o anumită ipoteză dintr-un document anterior să fi fost pur și simplu greșită. Se întâmplă. O eroare într-un document nu este o condamnare pe viață. Planificarea nu este o disciplină în care, după aprobarea unui document, experții trebuie să apere cu orice preț fiecare linie desenată cu cinci ani înainte. Dacă analiza serioasă demonstrează că o soluție nu mai este justificată sau că ipoteza inițială a fost greșită, soluția profesională nu este să ne cramponăm de greșeală doar pentru că ea poartă ștampila unui document aprobat.

Soluția profesională este: date noi → analiză → argumentare → propunere → verificare → decizie. Aceasta nu înseamnă că documentele aprobate pot fi schimbate după bunul plac. Dimpotrivă. Înseamnă că orice schimbare trebuie să fie mai bine fundamentată decât simpla menținere a unei soluții doar pentru că „așa este în PMUD”.

Și consultarea publică poate aduce lucruri noi.

Un alt moment important este consultarea publică. Consultarea nu este doar o etapă în care administrația prezintă cetățenilor ceea ce au desenat experții și așteaptă să audă „da”. În timpul consultărilor pot apărea informații pe care analiza tehnică nu le-a surprins suficient. Pot fi identificate:

  • probleme locale de accesibilitate;
  • fluxuri de deplasare care nu au fost corect estimate;
  • conflicte între diferite tipuri de transport;
  • probleme de siguranță;
  • nevoi ale unor grupuri de populație;
  • soluții alternative;
  • efecte ale unor proiecte care nu au fost suficient evaluate.

Unele propuneri vor fi bune. Altele nu. Unele vor putea fi integrate în PUG. Altele vor necesita modificarea sau completarea unor soluții din PMUD. Și aici trebuie să funcționeze exact aceeași logică: nu se acceptă automat, dar nici nu se respinge automat. Se analizează.

Cum ar trebui să circule informația între cele două echipe?

Ideal, nu prin scrisori trimise dintr-un birou în altul după ce fiecare echipă și-a terminat treaba. Ar trebui să existe o colaborare continuă între echipa PUG, specialiștii PMUD și autoritățile administrației publice locale. Practic, pentru fiecare problemă importantă de mobilitate ar trebui să existe o urmă clară: soluția PMUD → verificarea în PUG → observația/constatarea → analiza tehnică → soluția propusă → decizia privind integrarea sau revizuirea.

Dacă echipa PUG constată că o anumită soluție din PMUD nu mai corespunde realității teritoriale, aceasta nu „anulează” PMUD-ul. Ea formulează o propunere argumentată de revizuire sau completare, însoțită de fundamentarea tehnică necesară.

La fel, dacă specialiștii în mobilitate identifică, în procesul de elaborare a PUG, o problemă urbanistică ce afectează funcționarea sistemului de transport, această constatare trebuie transmisă echipei PUG și analizată în cadrul documentației urbanistice. În acest fel apare ceea ce putem numi influența bidimensională PUG ↔ PMUD.

De ce „bidimensională”?

Pentru că influența merge în ambele direcții.

PMUD influențează PUG:

  • prin rețele;
  • coridoare de mobilitate;
  • ierarhia stradală;
  • transport public;
  • noduri intermodale;
  • infrastructură velo și pietonală;
  • fluxuri majore;
  • necesarul de infrastructură.

Dar și:

PUG influențează PMUD:

  • prin distribuția funcțiunilor urbane;
  • densități;
  • extinderea sau restructurarea zonelor urbane;
  • localizarea noilor poli de dezvoltare;
  • dezvoltarea periferiei;
  • localizarea dotărilor;
  • relațiile dintre cartiere;
  • protejarea spațiilor verzi și a coridoarelor ecologice;
  • configurarea teritoriului metropolitan.

Această relație bidirecțională este esențială tocmai pentru că mobilitatea nu poate fi planificată separat de orașul pe care trebuie să-l deservească.

Orașul nu este o planșă laminată.

Poate că aceasta este cea mai importantă idee din tot acest subiect. Orașul nu este ceva „bătut în cuie” pe hârtie. PUG-ul nu este orașul. PMUD-ul nu este orașul. Ele sunt instrumente prin care încercăm să înțelegem orașul, să anticipăm evoluția lui și să construim reguli și investiții care să-l facă să funcționeze mai bine. De aceea, documentele trebuie să fie suficient de stabile pentru a asigura predictibilitate, dar suficient de inteligente pentru a permite corectarea unor soluții atunci când realitatea, datele sau analiza demonstrează că este necesar.

Într-un oraș viu, stabilitatea nu înseamnă încremenire. Iar actualizarea nu înseamnă haos. Înseamnă capacitatea administrației și a specialiștilor de a învăța din realitate.

Și încă ceva despre „experții” care au descoperit urbanismul pe rețelele sociale.

Există, desigur, și o altă formă de „participare profesională”, foarte comodă. Aceea în care unii specialiști nu sunt văzuți prea des la mesele de lucru, nu vin cu analize, nu prezintă alternative, nu modelează fluxuri, nu verifică date și nu formulează soluții. Dar sunt foarte activi în comentarii.

Acolo pot fi găsite rapid vinovății, conspirații, „incompetenți”, „catastrofe”, „dezastru urbanistic” și, eventual, explicația universală pentru toate problemele orașului. Este, fără îndoială, o activitate mai puțin obositoare decât să stai câteva zile asupra unei rețele de transport, să verifici datele și să demonstrezi matematic că soluția A este mai bună decât soluția B.

Dar planificarea urbană nu se face din comentarii. Dacă un expert consideră că soluția propusă în PMUD este greșită, foarte bine. Să spună de ce. Să aducă date. Să propună o alternativă. Să arate efectele. Să explice costurile. Să demonstreze beneficiile. Să spună ce trebuie schimbat în PUG și ce consecințe are această schimbare. Aceasta este contribuția profesională.

Critica este necesară. Uneori este chiar indispensabilă. Dar există o diferență enormă între critica profesională, care produce soluții, și spectacolul public în care oamenii care muncesc sunt transformați în ținte personale, în timp ce autorul criticii nu reușește să pună pe masă nici măcar o soluție alternativă. Asta se referă și la consilierii care din momentul alegerii se consider experți pe toate domeniile. Și, in loc să învețe repede, ca să poată participa activ la aprobările de care sunt responsabili, să producă proiecte, se ocupă doar cu critici sterile și cu shouri, stropide din abundență cu venin, menite doar să diminuieze din eforturile autoritățilăr. Desigur ar putea să facă mai multe, dacă ar învăța prin studii mai consistente, decât doar cititul și scrierile de articole pseudoștiințifice pe bloguri.

Orașul nu se construiește din „faceți”, „nu faceți”, „ați greșit” și „v-am spus eu”. Orașul se construiește din date, scenarii, argumente, proiecte, compromisuri inteligente și decizii asumate.

În loc de concluzie

PUG și PMUD trebuie să fie două documente care se întâlnesc permanent, nu două documente care se întâlnesc o singură dată, la momentul aprobării. Pe măsură ce PUG avansează, soluțiile de mobilitate trebuie verificate. Pe măsură ce PMUD este analizat și implementat, efectele lui asupra dezvoltării teritoriale trebuie urmărite. Pe măsură ce societatea se schimbă, datele trebuie actualizate. Pe măsură ce apar proiecte noi, scenariile trebuie retestate.

Iar atunci când analiza serioasă arată că o soluție trebuie completată, corectată sau chiar schimbată, aceasta trebuie făcută prin procedura corespunzătoare, cu fundamentare tehnică, transparență și asumare. Nu este un semn că planificarea a eșuat. Este semnul că planificarea funcționează. Pentru că un oraș viu nu poate fi administrat cu documente moarte. Iar adevărata performanță a unei echipe de planificare nu se măsoară prin cât de solemn apără o linie trasată cândva pe o planșă, ci prin capacitatea ei de a explica de ce acea linie trebuie păstrată, modificată sau înlocuită atunci când realitatea o cere.

PUG ↔ PMUD: NU COMPETIȚIE ÎNTRE DOCUMENTE, CI DIALOG PERMANENT DESPRE ACELAȘI ORAȘ. 

Citeste mai mult →

Posted on publicat de by svetlana

Likbez urbanistic 5

Consultarea publică – locul unde opiniile devin soluții

 

 

 

 

Una dintre cele mai răspândite afirmații pe care le întâlnesc în spațiul public este că„Primăria nu are viziune”,„nu există PUG”,„nu există programe de dezvoltare”. De regulă, aceste concluzii sunt rostite cu multă convingere și foarte puține argumente.

Realitatea este însă alta.

Viziunea unui oraș nu se inventează într-un cabinet și nici nu se construiește din sloganuri electorale sau comentarii pe Facebook. Ea se fundamentează pe cercetare, analize, scenarii de dezvoltare și, foarte important, pe consultare publică.

Tocmai de aceea, noul Cod al Urbanismului și al Construcțiilor, împreună cu noul Regulament privind consultarea documentației de amenajare a teritoriului și urbanism, tratează consultarea publică drept o etapă esențială a elaborării Planului Urbanistic General. Și nu doar o etapă, ci acțiune care are trasabilitate pe toată durata elaborării documentului, ca locuitorii orașului să poată influența lucrurile cât mai eficient.

Pe 5 august am desfășurat prima rundă de consultări publice, la Pretura sectorului Centru. Sala a fost arhiplină. Au participat locuitori ai municipiului, reprezentanți ai ministerelor și agențiilor, mediul academic, specialiști din domenii conexe sectorul asociativ, și alte persoane interesate. Au fost analizate primele două studii elaborate în cadrul PUG.

Acesta este, de fapt, scopul consultărilor: fiecare studiu trebuie să ajungă la cea mai bună formă posibilă. Cercetările trebuie completate cu toate informațiile relevante existente, analizele trebuie consolidate, iar scenariile de dezvoltare trebuie verificate și îmbunătățite prin contribuția celor care cunosc domeniul.

Dar consultările nu înseamnă doar verificarea unor studii. Ele sunt momentul în care se poate influența, cu argumente, viitorul orașului.

Dacă considerați că un anumit domeniu este insuficient abordat, dacă aveți o altă viziune privind mobilitatea, patrimoniul, locuirea, dezvoltarea economică, infrastructura verde, serviciile publice sau extinderea orașului, acum este momentul să formulați propuneri. Structurat. Argumentat. Cu soluții. Asta se referă și la consilierii locali, care fac alegații interminabile la capitolul „urbanism„.  Anume platforma de consultări este locul, unde se vine mai puțin cu politica de partid și mai mult cu soluții concrete pentru îmbunătățirea politicilor de dezvoltare a orașului, propuneri făcute la timp, justificate, ca acestea să fie examinate în cadrul procedurilor de lucru, de către specialiști-executori, dar și trecute prin filtrul consultărilor. Nu cu învinuiri sterile, nu cu etichetări, dar cu propuneri concrete de o maturitate care să poată fi susținute profesionist și ulterior prin decizi de aprobare a documentelor în CMC.  

Și aici aș face o invitație aparte.

Celor care de ani întregi explică zilnic pe rețelele sociale cum ar trebui administrat Chișinăul.

Celor care deja se văd primari.

Celor care deja își construiesc echipe electorale, fie în municipiu, fie în suburbii.

Acesta este momentul perfect să demonstrați că proiectul vostru pentru Chișinău este mai mult decât un slogan. Acesta este momentul să demonstrați că publicațiile pe care le faceți costă mai mult decât frustrări infantile.

Planul Urbanistic General este organizat pe capitole și domenii. Fiecare dintre ele poate primi propuneri concrete, argumentate și asumate. Dacă sunteți convinși că aveți soluții mai bune, introduceți-le în acest proces. Veți convinge mult mai mult electoratul prin idei bine fundamentate decât prin încă o postare despre cât de rău este actualul primar sau despre cum nu vă plac PUZ-urile , poate nu aveți suficientă capacitate să le studiați și să le înțelegeți.

Până la urmă, este ușor să promiți un oraș mai bun. Mai dificil este să scrii, punctual, ce trebuie schimbat și de ce. Cu argumente clare. Cu integrarea propunerilor în sistemul complex al documentelor de planificare. Fără fanatismul de a stopa totul. Respectând interesele tuturor. Păstrând decența în comunicare.  

Iar dacă într-o zi veți ajunge să conduceți orașul, aceste propuneri vor deveni propriile dumneavoastră angajamente. Nu simple lozinci de campanie, ci soluții deja discutate public și integrate într-un document strategic.

În urbanism există o diferență foarte clară între critică și contribuție.

Critica spune că ceva este greșit.

Contribuția explică ce trebuie făcut, cum trebuie făcut și de ce este mai bine așa.

Orașele nu se dezvoltă din aplauze și nici din huiduieli. Ele se dezvoltă din idei bune, muncă serioasă și dialog profesionist.

De aceea, îi invit pe toți cei interesați de viitorul Chișinăului să participe la consultările publice. Să lăsăm deoparte reflexul confruntării politice, frustrările proprii și să folosim această oportunitate pentru ceea ce este ea în esență: un exercițiu de construcție a viitorului orașului.

Pentru că aceste documente nu sunt ale primarului.

Nu sunt ale arhitectului-șef.

Nu sunt ale unei administrații și nici ale unui partid.

Ele aparțin Chișinăului.

Iar peste 10, 20 sau 30 de ani nimeni nu va întreba cine era primar sau architect-șef în 2026. Dar toți vom trăi în orașul pe care îl proiectăm astăzi.
 

Citeste mai mult →

Posted on publicat de by svetlana

DESPRE VIZIUNE

E la modă acum să vorbești, că trebuie viziune și nimeni nu o are, pentru că toți nu știu, cunosc doar cei „unși„ cu girul de experți în urbanism. Și, desigur consilierii cei tineri, care acum descoperă acest domeniu în CMC. E bine că descoperă, cu timpul vor deveni și ei specialiști, totul se învață. Adesea auzim de la ei că municipiul Chișinău nu are o viziune de dezvoltare. În realitate, această afirmație nu corespunde faptelor.

Municipiul Chișinău are o viziune de dezvoltare aprobată prin documente oficiale încă din anul 2007. Prin Decizia Consiliului municipal Chișinău nr. 68/1-2 din 22 martie 2007 a fost aprobată componenta directoare a Planului Urbanistic General al municipiului Chișinău, document strategic elaborat pentru perioada 2007–2025. Acesta nu este doar un plan de zonificare, ci documentul fundamental care stabilește modelul de dezvoltare al capitalei pe termen lung.

Memoriul General al PUG definește viziunea de dezvoltare a municipiului prin obiective strategice clare: consolidarea Chișinăului ca principal pol urban al Republicii Moldova, dezvoltarea unei structuri urbane echilibrate, modernizarea infrastructurii, creșterea calității vieții, protejarea patrimoniului construit și a mediului natural, dezvoltarea economică și utilizarea eficientă a teritoriului. Totodată, documentul promovează un model de dezvoltare bazat pe cooperarea dintre administrația publică, mediul privat și societatea civilă.

Mai mult decât atât, autorii PUG au înțeles că un document de planificare nu produce efecte doar prin aprobarea sa. Din acest motiv, Memoriul General prevede expres necesitatea elaborării unui Plan de acțiuni pentru implementarea prevederilor PUG, cu stabilirea etapelor, priorităților, responsabililor și surselor de finanțare. Totodată, documentația recomandă constituirea unei structuri instituționale dedicate managementului implementării Planului Urbanistic General, care să coordoneze realizarea măsurilor prevăzute, să monitorizeze indicatorii de dezvoltare și să actualizeze periodic documentul în funcție de evoluția municipiului.

Din păcate, una dintre principalele dificultăți ale PUG 2007 nu a fost lipsa unei viziuni, ci lipsa unui mecanism instituțional permanent de implementare și monitorizare. Multe dintre proiectele prevăzute necesitau investiții etapizate, coordonare între instituții și monitorizare continuă. În lipsa unei entități dedicate implementării și a unui plan operațional aplicat consecvent, o parte dintre obiective au fost realizate, iar altele au rămas doar la nivel de intenție.

Acesta este unul dintre motivele pentru care municipiul a inițiat procesul de elaborare a unui nou Plan Urbanistic General, prin deciziile Consiliului municipal Chișinău nr. 4/1 din 5 martie 2020 și nr. 12/14 din 28 iulie 2020. Noul PUG nu înseamnă că orașul nu a avut o viziune până acum. Înseamnă că viziunea trebuie actualizată pentru noile realități economice, sociale, climatice și tehnologice și, mai ales, că trebuie însoțită de un sistem eficient de implementare și monitorizare.

Viziunea aprobată prin Planul Urbanistic General nu reprezintă doar o declarație de intenție, ci constituie reperul strategic care trebuie să ghideze politicile și deciziile administrației publice locale în domeniul dezvoltării urbane. Implementarea acesteia se realizează prin documentațiile de urbanism, programele municipale, proiectele de investiții și măsurile adoptate de autoritățile publice locale, toate având rolul de a contribui, etapizat, la atingerea obiectivelor de dezvoltare stabilite pentru municipiu.

În același timp, una dintre lecțiile învățate din experiența implementării PUG 2007 este necesitatea existenței unei structuri instituționale permanente, dedicate coordonării, monitorizării și actualizării procesului de dezvoltare urbană. În acest sens, în cadrul procesului de reactualizare a Planului Urbanistic General, prin dispoziția Primarului General a fost prevăzută elaborarea instrumentelor necesare pentru constituirea Centrului de Dezvoltare Urbană, entitate care va prelua funcțiile de management, monitorizare și coordonare strategică a implementării PUG, răspunzând astfel recomandărilor formulate încă în documentația aprobată în anul 2007. Prin crearea acestui mecanism instituțional, municipiul urmărește ca noul Plan Urbanistic General să devină nu doar un document de planificare, ci un instrument viu de management al dezvoltării urbane, monitorizat și actualizat permanent în funcție de evoluția orașului și de nevoile comunității.

Așadar, discuția corectă nu este dacă municipiul are sau nu o viziune. Viziunea există și este aprobată oficial încă din anul 2007. Provocarea administrației de astăzi este să transforme această viziune într-un instrument de management urban, susținut de un plan de acțiuni, indicatori de performanță și o structură instituțională responsabilă de implementarea și monitorizarea continuă a dezvoltării municipiului.

Citeste mai mult →

Posted on publicat de by svetlana

LIKBEZ URBANISTIC 4

„Să oprim toate PUZ-urile până la aprobarea PUG!”

Sau cum apare urbanismul de Facebook și de ce orașele reale funcționează altfel

În orice discuție despre urbanism apare inevitabil și această idee solemnă, rostită cu siguranța omului care „știe cum trebuie”: „Dacă se elaborează PUG-ul, trebuie oprite toate PUZ-urile.”

Sună simplu. Radical. Aproape eroic.
Doar că are o problemă importantă: în practica reală a planificării urbane, lucrurile nu funcționează așa. Mai exact — deloc așa.

PUG-ul nu este un „super-document” care rezolvă tot

Există o percepție foarte răspândită că Planul Urbanistic General ar trebui să conțină toate soluțiile posibile pentru fiecare teren, fiecare stradă și fiecare situație urbană din oraș. În realitate, PUG-ul este un document strategic și general.
El stabilește:

  • direcțiile majore de dezvoltare;
  • structura funcțională a orașului;
  • regulile generale de construire;
  • infrastructura majoră;
  • politicile teritoriale.

Dar un PUG nu poate intra în detaliul fiecărui teritoriu complex. Și nici nu trebuie. Dacă ar încerca să facă acest lucru, documentul ar deveni practic imposibil de elaborat și administrat. Tocmai de aceea există instrumente urbanistice diferite:

  • PUG – pentru cadrul general;
  • PUZ – pentru teritorii concrete și complexe;
  • planuri tematice – pentru mobilitate, patrimoniu, regenerare urbană etc.

Acesta nu este un „accident” al sistemului. Aceasta este logica normală a planificării urbane moderne.

PUZ-ul nu „încurcă” PUG-ul. Îl dezvoltă

Un PUZ serios nu este o derogare arbitrară și nici o improvizație urbanistică. Un PUZ profesionist:

  • dezvoltă prevederile PUG;
  • analizează un teritoriu în profunzime;
  • modelează infrastructura;
  • verifică mobilitatea;
  • calculează densități;
  • verifică capacitățile tehnico-edilitare și sociale;
  • integrează soluțiile în contextul urban general.

Aici este diferența importantă pe care mulți „experți universali” o omit:
👉 PUG-ul lucrează cu orașul la scară mare.
👉 PUZ-ul lucrează cu complexitatea locală.

Și exact datorită acestei diferențe multe soluții pot fi dezvoltate mai corect și mai responsabil la nivel de PUZ. Desigur — dacă vorbim despre documentații profesioniste, fundamentate și coerente urbanistic. Problema reală nu este existența PUZ-urilor. Problema apare atunci când acestea sunt slab argumentate, incoerente sau ignoră infrastructura și interesul public. Asta s-a întâmplat o periadă de timp in Chișinău. Acum, însă, atitudinea față de calitatea documentelor este una foarte responsabilă. Chiar și ministerul, care este un arbitru foarte sever, emite avize positive pentru PUZurile elaborate.

Orașele nu pot fi puse „pe pauză” timp de ani

Aici apare partea cea mai interesantă a discursului urbanistic de internet. Unii își imaginează că, odată începută elaborarea unui nou PUG, orașul ar trebui să înghețe disciplinat și să aștepte câțiva ani până când documentul va fi aprobat. Doar că în viața reală:

  • investițiile nu se opresc;
  • infrastructura trebuie dezvoltată;
  • orașul continuă să crească;
  • problemele urbane trebuie gestionate permanent.

Iar elaborarea și aprobarea unui PUG pentru o capitală durează, de regulă, ani întregi.

De exemplu:

  • Parisul a lucrat aproximativ 4 ani la noul PLU bioclimatic;
  • London Plan a trecut prin ani de consultări și examinări;
  • Berlinul funcționează pe un sistem permanent de actualizări și planificare adaptivă.

În această perioadă, niciunul dintre aceste orașe nu și-a suspendat dezvoltarea urbană și nu a interzis utilizarea planurilor de detaliu. Pentru că un oraș real nu funcționează ca o captură de ecran. El este un organism viu.

Urbanismul contemporan funcționează sincronizat, nu secvențial

O altă confuzie frecventă este ideea că toate documentele urbane trebuie elaborate strict unul după altul:

  1. mai întâi PUG,
  2. apoi restul.

În practică, marile orașe funcționează exact invers:

  • documentele sunt elaborate în paralel;
  • echipele sunt obligate să coordoneze soluțiile;
  • informațiile circulă între proiecte;
  • iar planurile se ajustează reciproc.

Acesta este și cazul documentelor aflate acum în lucru pentru Chișinău:

  • PUG,
  • PRIA,
  • PMUD,
  • documentațiile pentru nucleul istoric.

De exemplu, ar fi complet irațional ca elaborarea documentației pentru nucleul istoric să fie amânată ani întregi până la aprobarea PUG-ului.
Zona istorică are:

  • probleme specifice;
  • presiuni investiționale;
  • necesități de protecție;
  • reguli speciale.

Tocmai de aceea este necesară elaborarea coordonată și sincronizată a documentelor.

Mai important decât ordinea birocratică este interoperabilitatea soluțiilor.

PUG-ul contemporan nu mai este un document rigid

Modelul vechi de urbanism trata PUG-ul ca pe un document aproape „sacru”:

  • aprobat o dată la câteva decenii;
  • greu de modificat;
  • static.

Urbanismul contemporan merge într-o altă direcție:

  • baze de date georeferențiate;
  • GIS;
  • monitorizare continuă;
  • actualizări periodice;
  • planificare adaptivă;
  • corelare permanentă cu planuri tematice și zonale.

Din această perspectivă, PUZ-urile și alte documentații locale nu sunt dușmanii PUG-ului.
Ele pot deveni chiar instrumente prin care PUG-ul este ajustat și îmbunătățit în timp.

Planificarea urbană funcționează în ambele direcții:

  • de la general la particular;
  • dar și de la particular la general.

Poate că și „experții” ar trebui să studieze puțin urbanismul

În spațiul public apar frecvent persoane care explică foarte sigur cum „trebuie făcut urbanismul”, deși reduc un proces extrem de complex la câteva sloganuri simple și spectaculoase.

Problema nu este existența opiniilor.
Problema apare atunci când recomandările lansate public ignoră:

  • logica profesională a planificării;
  • practica europeană;
  • diferențele dintre instrumentele urbanistice;
  • și complexitatea administrării unui oraș mare.

Urbanismul nu funcționează după principiul:

„oprim tot și vedem mai târziu.” Dimpotrivă.
Urbanismul există tocmai pentru ca dezvoltarea să continue controlat, coerent și adaptiv. Poate că înainte de a da lecții definitive despre cum trebuie „salvat orașul”, ar fi util ca unii dintre atotcunoscătorii urbanismului de Facebook să mai petreacă puțin timp studiind cum funcționează, de fapt, planificarea urbană contemporană.

Concluzie

Coerența urbană nu se obține prin blocarea dezvoltării orașului.
Ea se obține prin:

  • reguli clare;
  • documentații profesioniste;
  • coordonarea instrumentelor de planificare;
  • și capacitatea administrației și a specialiștilor de a integra permanent noile realități urbane.

Orașele moderne nu se dezvoltă prin îngheț administrativ. Ele se dezvoltă prin planificare inteligentă.

Și poate că cea mai utilă contribuție pe care o pot avea astăzi atât „experții” foarte vocali, cât și consilierii care îi ascultă, este nu să simplifice artificial un proces urbanistic extrem de complex, ci să participe profesionist și responsabil la elaborarea noului PUG — cu observații argumentate, implicare reală și disponibilitatea de a contribui la apariția unui document coerent, aplicabil și capabil să ajute orașul să se dezvolte sănătos în următoarele decenii. E timpul să apară și maturitatea, odată cu podcasturile și postările pe fb.

 

Citeste mai mult →

Posted on publicat de by svetlana

LIKBEZ URBANISTIC 3

Urbanismul = economia orașelor

De ce planificarea urbană decide, de fapt, cum funcționează economia unui oraș

Când vorbim despre urbanism, mulți își imaginează clădiri, străzi, spații publice sau reguli de construcție. În realitate, urbanismul este mult mai mult decât organizarea estetică a orașului.

În teoria urbană modernă, există o idee din ce în ce mai acceptată: urbanismul este, în esență, economia orașelor. Nu doar pentru că orașele sunt locuri unde se concentrează activitatea economică, ci pentru că modul în care este organizat spațiul urban determină direct modul în care funcționează economia. 

Cu alte cuvinte, felul în care sunt planificate străzile, transportul, zonele de locuire sau cele de activitate economică influențează direct productivitatea, investițiile și oportunitățile pe care le oferă un oraș.

De ce urbanismul a apărut, de fapt, din nevoi economice

Planificarea orașelor nu a apărut doar din dorința de ordine sau estetică. Ea a apărut pentru că activitatea economică avea nevoie de organizare.

Piețele, atelierele, depozitele, porturile sau rutele comerciale trebuiau să fie amplasate într-un mod care să permită circulația oamenilor și a mărfurilor. În lipsa acestei organizări, orașele deveneau ineficiente și costisitoare pentru cei care trăiau și lucrau în ele. 

Din acest motiv, multe dintre primele reguli urbane din istorie au avut un caracter economic:

  • unde pot fi amplasate piețele,
  • unde sunt zonele de producție,
  • cum sunt conectate drumurile comerciale.

Astfel, urbanismul a fost de la început o formă de organizare a economiei în spațiu.

Orașele sunt motoarele economiei

Una dintre cele mai influente teorii despre rolul orașelor în economie aparține autoarei Jane Jacobs, în cartea The Economy of Cities (1969). Ea argumentează că dezvoltarea economică nu pornește în primul rând din agricultură sau industrie, ci din interacțiunea dintre oameni și activități în orașe.

Concentrarea oamenilor, ideilor și activităților într-un spațiu relativ mic generează schimburi, colaborări și inovație. Tocmai de aceea orașele au devenit, de-a lungul istoriei, centrele dezvoltării economice. 

Această perspectivă este confirmată și de economiști contemporani. De exemplu, Edward Glaeser, în cartea Triumph of the City (2011), descrie orașele ca fiind „cea mai mare invenție a umanității”, deoarece ele concentrează capitalul uman și creează condițiile pentru progres economic. 

Planificarea spațiului este, de fapt, planificare economică

Deciziile urbanistice influențează direct funcționarea economiei urbane.

De exemplu:

  • infrastructura determină mobilitatea forței de muncă;
  • transportul influențează costurile economice;
  • densitatea urbană afectează productivitatea;
  • mixul funcțional creează sau limitează oportunitățile economice.

Economistul Alain Bertaud, în cartea Order Without Design: How Markets Shape Cities (2018), argumentează că urbanismul trebuie înțeles ca o formă de economie aplicată, deoarece piețele funciare și regulile urbanistice modelează direct productivitatea orașelor. 

În mod similar, laureatul premiului Nobel Paul Romer a arătat, prin teoria Charter Cities, că instituțiile urbane și regulile de organizare a orașelor pot influența decisiv dezvoltarea economică. 

Două moduri de a privi urbanismul

În practică, există două perspective principale asupra urbanismului.

Prima vede urbanismul mai ales ca organizare a formei orașului:
reguli de înălțime, aliniamente, estetica spațiului urban și coerența arhitecturală.

A doua perspectivă vede urbanismul ca organizare a funcționării economice a orașului:
mobilitate, acces la locuri de muncă, piețe funciare, infrastructură și productivitate urbană. 

Cele mai bune practici de planificare urbană încearcă să combine aceste două abordări:
orașe bine organizate spațial, dar și eficiente economic.

De ce contează acest lucru pentru orașele noastre

Înțelegerea urbanismului doar ca disciplină tehnică sau arhitecturală este insuficientă.

Deciziile urbanistice influențează:

  • valoarea terenurilor,
  • accesul la locuri de muncă,
  • mobilitatea urbană,
  • costurile infrastructurii,
  • atractivitatea orașului pentru investiții.

Prin urmare, urbanismul nu este doar despre clădiri sau reguli de construcție.
Este despre modul în care este organizată viața economică a orașului.

Orașele sunt mai mult decât spații construite. Ele sunt sisteme complexe de relații economice, sociale și culturale.

Urbanismul încearcă să organizeze aceste relații în spațiu astfel încât orașele să fie nu doar locuri unde oamenii trăiesc, ci și locuri unde pot prospera.

Din această perspectivă, ideea că urbanismul este economia orașelor nu este o metaforă.
Este o realitate confirmată atât de experiența istorică, cât și de teoriile economice contemporane. Citeste mai mult →

Posted on publicat de by svetlana

LIKBEZ URBANISTIC 2

 

De ce orașele nu pot crește „la întâmplare”

URBANISMUL EXISTĂ TOCMAI PENTRU A EVITA HAOSUL

Dacă orașele ar fi lăsate să se dezvolte complet liber, fără reguli, rezultatul ar fi previzibil: clădiri construite fără infrastructură, drumuri care nu duc nicăieri, lipsă de spații publice, conflicte între funcțiuni incompatibile și o calitate scăzută a vieții urbane. Exact pentru a preveni aceste situații a apărut urbanismul – ca domeniu care încearcă să organizeze dezvoltarea orașelor într-un mod coerent și previzibil.

În esență, urbanismul reprezintă procesul de planificare și reglementare a utilizării spațiului urban, luând în considerare forma fizică a orașului, funcțiile economice, impactul social și relația dintre diferite activități din teritoriu. În literatura de specialitate, urbanismul este descris ca un proces de stabilire a obiectivelor de dezvoltare, colectare și analiză de date, elaborare de scenarii și luare de decizii privind evoluția orașelor. 

Cu alte cuvinte: urbanismul este încercarea societății de a face orașul mai puțin haotic și mai locuibil.

Orașele au fost planificate încă din Antichitate

Contrar unei percepții frecvente, planificarea urbană nu este o invenție modernă.
Primele forme de organizare urbană apar încă în orașele antice din Egipt, Mesopotamia, India sau Grecia, unde putem observa rețele stradale regulate, zone funcționale distincte și sisteme organizate de apă și canalizare. 

În multe orașe romane, de exemplu, planul urban era bazat pe o structură clară de străzi principale (cardo și decumanus), piețe centrale și zone specializate pentru locuire, comerț sau administrație.

În Evul Mediu, creșterea orașelor s-a produs adesea spontan, ceea ce a generat străzi înguste, supraaglomerare și condiții sanitare precare. Tocmai aceste probleme au dus, mai târziu, la apariția unor prime intervenții sistematice de planificare urbană, mai ales în perioada Renașterii și apoi în secolul XIX. 

Un exemplu celebru este mișcarea „Garden City” propusă de Ebenezer Howard în 1898, care încerca să combine avantajele orașului cu cele ale mediului rural și să evite supraaglomerarea orașelor industriale. 

Pe scurt: urbanismul a apărut ca reacție la problemele reale ale orașelor care cresc prea repede și fără coordonare.

Industrializarea: momentul în care urbanismul devine indispensabil

Urbanismul modern se dezvoltă cu adevărat în secolul XIX, odată cu explozia orașelor industriale. Migrația masivă către orașe a generat supraaglomerare, poluare și epidemii.

În această perioadă apar primele politici urbane care reglementează:

  • separarea funcțiunilor urbane (locuire, industrie, comerț),
  • dezvoltarea infrastructurii,
  • rețelele de transport,
  • condițiile de sănătate publică.

De aici provine și ideea modernă de zonificare urbană, care stabilește ce tip de activități pot fi dezvoltate într-o anumită zonă a orașului.

În secolul XX, urbanismul devine un domeniu interdisciplinar, care combină arhitectura, ingineria, economia, sociologia și politica publică. 

Ce se întâmplă când planificarea lipsește

Experiența multor orașe arată că lipsa unor politici urbane coerente produce conflicte de utilizare a terenurilor, blocaje administrative și dezvoltări speculative. Studiile de specialitate arată că incoerența politicilor urbane generează conflicte între proprietari, autorități și comunități, precum și dificultăți în gestionarea spațiului urban. 

În practică, lipsa planificării duce la situații familiare multor orașe din Europa de Est:

  • blocuri construite fără infrastructură suficientă;
  • lipsa spațiilor verzi;
  • trafic generat de proiecte amplasate fără corelare cu rețeaua stradală;
  • dezvoltări punctuale care ignoră contextul urban.

Urbanismul încearcă exact opusul: să coordoneze aceste decizii înainte ca ele să devină probleme.

Urbanismul ca politică publică

În majoritatea statelor europene, planificarea urbană este reglementată prin legislație și instrumente de planificare.

De exemplu, în România, legea privind amenajarea teritoriului și urbanismul stabilește că planificarea urbană urmărește dezvoltarea coerentă și durabilă a localităților prin strategii spațiale integrate. 

În Republica Moldova, instrumentul principal al planificării urbane este Planul Urbanistic General (PUG), care stabilește direcțiile de dezvoltare ale localității, zonificarea funcțională și principalele reguli de utilizare a terenului.

Cu alte cuvinte, urbanismul nu este doar un exercițiu tehnic.
Este o politică publică despre cum vrem să arate orașele noastre in perspectiva de 20–30 de ani.

Concluzie: urbanismul nu creează orașe perfecte, dar evită orașe imposibile

Planificarea urbană nu poate elimina toate conflictele sau toate greșelile. Orașele sunt sisteme complexe, iar dezvoltarea lor implică întotdeauna compromisuri.

Dar fără urbanism, orașele riscă să devină colecții de decizii individuale fără logică comună.

De aceea există planuri urbane, reguli de construire și procese de consultare publică:
nu pentru a bloca dezvoltarea, ci pentru a face posibilă o dezvoltare care funcționează.

În acest context e important de înțeles este că procesul de actualizare a Planului Urbanistic General nu înseamnă că dezvoltarea orașului se oprește sau că acesta intră într-un „vid de reguli”. Orașul continuă să funcționeze și să se dezvolte în baza PUG-ului existent și a documentațiilor de urbanism aprobate, care rămân în vigoare până la adoptarea unui nou plan. Actualizarea PUG este, de fapt, un proces prin care regulile existente sunt analizate, corectate și adaptate noilor realități urbane — nu suspendate. Un oraș nu poate exista în afara regulilor de planificare, iar dezvoltarea urbană nu poate avea loc în afara cadrului legal.

 

 

 

Citeste mai mult →

Posted on publicat de by svetlana

LIKBEZ URBANISTIC 1

Cum se planifică un oraș?

Introducere în procesul de planificare urbană și rolul Planului Urbanistic General

În ultimii ani, în spațiul public apar tot mai des discuții despre urbanism, construcții, dezvoltarea orașului sau protejarea patrimoniului. Termeni precum Plan Urbanistic General (PUG), Plan Urbanistic Zonal (PUZ) sau „regulament urbanistic” sunt invocați frecvent în dezbateri publice, însă pentru majoritatea cetățenilor rămân concepte tehnice greoaie, cu multe pagini de citit, dar și hărți, care s-a obișnuit lumea să le vadă pe pereți in cabinetele primarului și a arhitectului-șef. În realitate, aceste instrumente sunt cele care stabilesc regulile după care se dezvoltă orașul în care trăim.

Planificarea urbană nu este doar o activitate tehnică realizată de arhitecți și urbaniști. Ea este un proces public, în care intervin autoritățile locale, specialiștii din diferite domenii și comunitatea. Prin acest proces se stabilesc obiectivele de dezvoltare ale unui teritoriu, modul în care sunt utilizate terenurile, organizarea infrastructurii, protecția patrimoniului și a mediului, precum și condițiile în care pot fi realizate investițiile publice și private.

Primul articol din această serie își propune să răspundă la câteva întrebări fundamentale: ce este Planul Urbanistic General, de ce este important și cum se înscrie el într-un sistem mai larg de instrumente de planificare urbană.

Ce este Planul Urbanistic General?

În legislația Republicii Moldova, Planul Urbanistic General (PUG) este documentul principal de planificare urbană pentru o localitate. El stabilește modul în care se organizează și se dezvoltă teritoriul localității pe termen lung.

Potrivit explicațiilor instituționale privind documentațiile urbanistice, PUG cuprinde analiza situației existente, sunt stabilite obiectivele și măsurile în domeniul urbanismului pentru o perioadă determinată pentru întreg teritoriul administrativ al localității. Documentul stabilește direcțiile de dezvoltare, zonificarea funcțională, organizarea infrastructurii și condițiile generale de construire. (Legea nr. 434/2023 Codul Urbanismului și)

În legislația României, definiția este similară. Conform Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, Planul Urbanistic General reprezintă documentația de urbanism care stabilește regulile generale de dezvoltare pentru întreg teritoriul unei localități, inclusiv delimitarea zonelor funcționale, infrastructura și regimul de construire. 

Documente similare există în multe alte state, deși denumirea lor diferă:

  • Germania– Flächennutzungsplan (Plan de utilizare a terenurilor), care stabilește structura generală a dezvoltării urbane.
  • Franța– Plan Local d’Urbanisme (PLU), document care reglementează utilizarea terenurilor și regulile de construire la nivel local.
  • Regatul Unit– Local Plan, document strategic adoptat de autoritățile locale pentru dezvoltarea teritorială și urbană.

Toate aceste instrumente au un rol similar: stabilirea regulilor de bază pentru dezvoltarea unui teritoriu. Există, desigur și diferențe in abordări de planificare spațială, dar scopul documentelor administrative de fiecare data este stabilirea regulilor de dezvoltare a localităților și a modalității de utilizare a terenurilor din aceste localitătăți.

Cum este definit urbanismul în literatura de specialitate

Dincolo de legislație, urbanismul este definit și în literatura academică.

În literatura contemporană, urbanistul Ion Mincu (prin școala de urbanism care îi poartă numele) și lucrările specialiștilor formați în această tradiție definesc planificarea urbană ca un proces integrator. De exemplu, urbanistul Alexandru Sandu descrie planificarea urbană drept „procesul prin care se stabilesc regulile de utilizare a teritoriului și direcțiile de dezvoltare ale unei localități, în acord cu obiectivele economice, sociale și de mediu ale comunității”.
— A. Sandu, „Urbanism și amenajarea teritoriului”, Editura Tehnică, București, 2005.

Juristul român Mircea Duțu, unul dintre cei mai importanți specialiști din spațiul românesc în domeniul dreptului mediului și al dreptului urbanismului. În lucrările sale, el tratează urbanismul și amenajarea teritoriului din perspectivă juridică și instituțională.

„Urbanismul reprezintă ansamblul activităților de planificare, reglementare și control al utilizării teritoriului, prin care autoritățile publice stabilesc cadrul juridic și tehnic al dezvoltării localităților, în scopul asigurării unei evoluții echilibrate a acestora și al protejării interesului public.”

— Mircea Duțu, Dreptul urbanismului, Editura Universul Juridic, București.

Urbanistul american Kevin Lynch descria planificarea urbană ca fiind procesul prin care societatea organizează utilizarea spațiului pentru a crea un mediu funcțional și coerent pentru viața colectivă (Lynch, Good City Form, MIT Press, 1981).

Într-o altă lucrare fundamentală, urbanistul Peter Hall definește planificarea urbană drept un proces prin care comunitățile decid cum să utilizeze terenul și resursele urbane pentru a atinge obiective sociale, economice și de mediu (Hall, Urban and Regional Planning, Routledge, 2002).

Definițiile din publicațiile științifice ne ajută să clarificăm subiectul mai profund, să înțelegem logica proceselor și să putem să comentăm normele stabilite in sensul lor authentic, fără a distorsiona esența stabilită in docoumente.  Aceste definiții subliniază un lucru esențial: planificarea urbană nu este doar despre construcții, ci despre modul în care orașele funcționează și se dezvoltă în timp.

PUG nu este singurul tip de plan urban.

Un aspect important pentru înțelegerea corectă a urbanismului este faptul că PUG nu este o „soluție universală” pentru toate problemele unui oraș. El este doar unul dintre instrumentele de planificare.

În Republica Moldova, sistemul de documentații urbanistice include mai multe niveluri:

  • PUG – Plan Urbanistic General
    stabilește regulile pentru întregul teritoriu al localității
  • PUZ – Plan Urbanistic Zonal
    detaliază reglementările pentru o anumită zonă a orașului
  • PUD – Plan Urbanistic de Detaliu
    stabilește parametrii pentru o parcelă sau un proiect specific

În alte țări există și alte tipuri de documente strategice sau tematice:

  • Master Plan– frecvent utilizat în orașe precum Singapore sau Dubai
  • Strategii de dezvoltare urbană– documente strategice pentru politici urbane
  • Planuri de mobilitate urbană– pentru organizarea transportului
  • Planuri de regenerare urbană– pentru transformarea unor zone degradate

Prin urmare, PUG este doar o piesă dintr-un sistem mai larg de instrumente de planificare. Desigur, pot fi utilizate și alte instrumente de planificare teritorială, important e să fie creat mecanism viabil pentru planificare și control al terenurilor, suficient de clar și simplu de utilizat in așa mod, ca și funcționarii din autorități, și beneficiarii proiectelor să față față situației.

De ce este important acest proces.

Planificarea urbană influențează direct viața cotidiană a locuitorilor. De la locul unde pot fi construite locuințe sau școli, până la modul în care sunt organizate transportul, spațiile verzi sau zonele istorice, toate aceste decizii sunt rezultatul unor procese de planificare.

Un PUG bine elaborat poate contribui la:

  • dezvoltarea echilibrată a orașului
  • protecția patrimoniului și a mediului
  • organizarea infrastructurii și a transportului
  • crearea unor spații urbane de calitate

În același timp, aceste documente trebuie să fie rezultatul unui dialog între administrație, profesioniști și comunitate, deoarece orașul este un bun comun. Pentru asigurarea dialogului sunt prevăzute procedure speciale de consultări și avizări.

Ce urmează în această serie

Acest articol este doar o introducere. În articolele următoare vom explica pe rând:

  • cine sunt actorii procesului de planificare urbană
  • care este rolul autorităților publice
  • ce rol au profesioniștii (arhitecți, urbaniști, ingineri)
  • cum pot participa cetățenii la procesul de planificare
  • cum se elaborează concret un PUG

Scopul acestei serii este simplu: să facă urbanismul mai ușor de înțeles pentru publicul larg, deoarece un oraș funcționează mai bine atunci când locuitorii lui înțeleg regulile după care se dezvoltă. Va fi util pentru toți să mai studiem câte ceva, pentru a ne asigura, că putem să ne organizăm cu un process calitativ de consultări. Vă invit să facem acest exercițiu.

Citeste mai mult →