Nu este clar, de unde Publica a luat că Dogotaru evită să discute cu presa și, si ei se mai întreabă de cine se ascunde Dogotaru…
Interesant, oare corespondenții sigur au încercat să-mi ceară cumva opinia? Cum? Au fost, poate, la oficiu și nu m-au găsit? N-a fost nimeni acolo să încerce să stabilească o întâlnire? Mi-au scris vre-un mesaj și mi-au pus vre-o întrebare? Nu.
Și, cică Dogotaru e implicată în scandaluri. Detest scandalurile! Mai ales cele artificial induse, pe care acum unii consilieri încearcă să mă bage. Chiar dacă au primit răspunsuri argumentate juridic la toate întrebările lor. Dar sigur nu-i interesează să clarifice. Tot ce urmăresc e să facă show-uri politice, asta ține la public. Scandaluri – asta știu ei să facă. Nu mă bag! Să-și cânte singuri scandalurile, eu la asta nu particip. Îmi fac onest munca. Și cine se încurcă în trei fraze din lege, să-și angajeze avocați, care să-i ajute la citit.
Asta au publicat despre mine. Că m-ași feri de presă. A, da, și mi-au numărat apartamentele, care n-au nici o treabă să mi le numere. Și banii. Care e legătura apartamentelor, că nu merg la evenimente? Nu-mi place să tai panglici, are cine se ocupa cu asta și fără mine. E interzis?
Și imaginea primăriei mai degrabă o șifonează cei, care umblă cu minciunile, nu eu.
La sfârșitul paginii – printscreenul publicației.
Dar eu comunic cu presa. Și răspund oricând la întrebările, pe care le primesc de la jurnaliști. Dacă nu reușesc ziua – le scriu noaptea, înțeleg că jurnaliștii au nevoie de informații, respect munca altora. Mă așteptam și eu la un dram e respect, cu atât mai mult, că boscorodelele celor care fac conferințe nu se adeveresc. Se verifică foarte simplu, dacă vrei. Dar, pe cine interesează asta? Se pare că cel mai interesant e să arunci o lopată de glod primul.
Mai jos – răspunsurile pe care le-am dat corespondentului Victor Ursu de la Mold-street.com, pe data de 27 septembrie. Eram stresată să le scriu repede, că doar trebuia să clarifice, avea nevoie de opinie. Dar până azi, la 7 octombrie nu s-a publicat nimic. Le public aici, le poate prelua oricine, dacă are nevoie de răspunsuri.
Câte terenuri și ce suprafața au terenurile din proprietatea municipalității care nu au număr cadastral?
Terenurile care nu au număr cadastral?
Toate terenurile au număr cadastral. Dacă și există așa ceva, e mai degrabă la capitolul erori. Dar întrebarea se vede că vine din tam-tamul pe care l-au făcut unii consilieri, care i-au speriat pe toți, că municipalitatea s-a apucat de vândut la licitație terenuri neînregistrate.
E o dezinformare, cu care unii cred că o să-și aducă dividende politice.
Este vorba, de fapt, de suprafețe (părți) de terenuri dintr-un teren (masiv) mai mare, care mai întâi se formează, se înregistrează și doar după asta – se supun procedurile de licitații. Masivul de teren are număr cadastral. Și după efectuarea tuturor formalităților cu procedura de formare – la fel – vor avea numere cadastrale toate terenurile formate din acest masiv.
Care este valoarea tuturor terenurilor pe care le are în proprietate municipalitatea?
Nu se poate răspunde la această întrebare, decât dacă se fac evaluări pentru fiecare teren. Acesta este un lucru foarte voluminos și nu există posibilitatea de a efectua asemenea lucrări. Dar cert este, că terenurile sunt o parte din cele mai importante și valoroase active ale municipalității.
Cum a fost evaluat terenul din sectorul Ciocana de 1,7 11 ha dacă el nu are număr cadastral?
Pentru evaluarea terenului nu este relevant dacă există număr cadastral distinct sau nu. Terenul poate fi evaluat la orice etapă de formare/înregistrare. Evaluarea prețului unui teren depinde de anumiți factori, care sunt analizați de către evaluatori: se identifică localizarea, caracteristicile proprietății imobiliare (fie un teren întreg sau o parte din teren), drepturile ce grevează terenul, descrierea prin diferite referințe asemănătoare, caracteristicile fizice, dotare tehnico-funcțională, orice restricții, grevări de sarcini, garanții sau alte elemente.
Evaluatorul, în baza cercetărilor și în urma procesului de evaluare, prezintă concluzia evaluării, valoarea terenului.
În cazul în care este vândut potențialul cumpărător riscă să rămână fără teren și fără bani în cazul în care nu are număr cadastral?
Întrebarea aceasta sună ca o acuzație, că municipalitatea ar fi ca un bandit la drumul mare, și dorește să stoarcă un beneficiar de sume mari de bani, în contul cărora să nu-i livreze productul. E foarte stranie această afirmație. Chiar dacă credibilitatea față de autorități este una la pământ pentru că ani de zile s-au tot făcut scheme peste scheme, măcar o brumă de încredere în acțiunile autorităților ar putea să fie? Se încearcă inocularea unei idei, că autoritățile vor nu numai să devalizeze comunitatea de active, dar încă și să mai păcălească viitorul cumpărător.
Nu poate fi pusă în așa mod problema. Vânzarea unui teren la licitație nu este acțiune, care se produce imediat, cu aprobarea deciziei de către CMC. Este un proces complex, succedat de o serie de acțiuni, care urmează să fie îndeplinite de către autorități pentru pregătirea terenului către licitație. Inclusiv, atribuirea numărului cadastral – după finisarea procedurii de formare, proces care îl poate iniția doar consiliul municipal. Și direcția îndeplinește toate acțiunile necesare pentru formare, inclusiv delimitări cu statul, în cazurile când există această necesitate, ca rezultat se atribuie și număr cadastral, la momentul înregistrării. Și doar după finalizarea procedurilor se prezintă documentele către comisia de licitație, care mai lucrează și are posibilitatea inclusiv să intervină în prețul inițial – valoare minimă pentru expunere la licitație.
Deci, potențialul cumpărător nu are cum să fie supus riscului – se expune la licitație terenul cu număr cadastral.
Dacă la licitație urmează a fi scoasă suprafața de 1,7 11 ha, iar pe o parte din teren municipalitatea urmează să construiască școli, grădinițe, atunci până la urmă ce suprafață urmează a fi scoasă la licitație?
La licitație se expune pentru vânzare terenul integral, cu toată suprafața. Și nu neapărat că municipalitatea va fi obligată să realizeze construcțiile de școli, grădinițe și alte obiecte sociale. Le poate construi proprietarul terenului sau în parteneriat cu municipalitatea. Le poate păstra sau să le transmită municiplaității. Există mai multe modalități de parteneriate pentru a asigura construcția obiectelor prevăzute în plan. De menționat, că teren se va “pierde” și pe drumuri, nu doar pentru obiectele sociale. Important e să fie claritate, că achiziția va fi grevată cu condiții, că pe anumite suprafețe de teren vor fi amplasate aceste obiecte sociale, conform condițiilor din documentația urbanistică aprobată. Aceste obligații tot influiențează asupra valorii terenului și cei, care vin cu afirmații că terenul este subestimat intră în zona speculațiilor, cu manipulări, uitând că viitorul proprietar va avea o parte mare din teren, pe care va fi nevoit să-l utilizeze fără a avea profituri.
Compania Gofma Consulting care a evaluat terenul de la Ciocana în baza la ce a fost selectată, a fost organizat vreun concurs?
Primăria lucrează cu compania Capital Imobil, care deservește municipalitatea pentru procesele de organizare a licitațiilor. Compania a fost selectată la licitație încă pe timpul fostului consiliu municipal. Anume în sarcina acestei companii este pusă și procedura de evaluare. Compania poate lucra de sine stătător, dar poate contracta și alte companii specializate, care dețin licență pentru acest gen de activitate. Nu direcția arhitectură angajează companiile de evaluare.
Un calcul elementar arată că arul terenului care urmează a fi scos la licitație costă circa 2000 de euro asta în condițiile în care în Chișinău costul de piață la unui ar ajunge la 20 mii de euro. Cum comentați acest lucru, de ce costul terenului a fost subevaluat?
Am mai comentat acest lucru. Terenurile se evaluează puțin mai altfel, decât calcule elementare, abordarea e mult mai complexă. Și oricine poate veni să citească raportul de evaluare, pentru a înțelege cum decurge un proces de evaluare. Afirmațiile unor membri de partid în campanie le las pe seama campaniei, nu reprezintă nimic altceva decât showuri și insinuări. Actele pe care le pregătește direcția se fundamentează pe evaluări oficiale, efectuate de companii licențiate, conform prevederilor legale. Pentru a face anumite afirmații este nevoie de a proba la fel, cu rapoarte de evaluări, dar nu cu împroșcare de învinuiri pe la conferințe.
În plus, nu direcția generală arhitectură și urbanism propune prețul pentru teren, dar Comisia de profil al consiliului municipal are competența de a stabili prețul minim de expunere la licitație, ceea ce a și făcut în cazul acestui teren, dar și a altor terenuri. Prețul a fost majorat până la 100 mln lei. Consiliul, după dezbateri și clarificări nu a mărit acest preț inițial, a fost aprobată propunerea comisiei.
De menționat, că după îndeplinirea tuturor procedurilor necesare de pregătire a terenului pentru licitație, se mai poate interveni asupra prețului, în cadrul comisiei de licitație, prezidată de către viceprimarul de ramură și în care sunt incluși reprezentanți ai consilierilor din toate fracțiunile.
Nu era mai bine ca municipalitatea să parceleze suprafața de 1,7 11ha și după să vândă terenurile?
Terenurile pot fi vândute pe diferite căi. Pot fi propuse trenuri mari, cu țintirea unor investitori cu capacitate suficientă să realizeze proiecte complexe, cu infrastructură tehnică și socială, în timp rapid, nivel ridicat de calitate.
Dar poate fragmenta terenuri, pentru a asigura acces la mai multe companii mici. În acest caz municipalitatea va trebui să diminueze suprafața de teren care va fi vândut, deoarece vor fi excluse suprafața de drumui, care poate ajunge la cca 30% și cu obiectele sociale – la fel, vor fi pe contul municipalității.
Comisia care a selectat terenul, a decis să meargă pe varianta întâi, considerând-o mai favorabilă pentru municipiu. Și doar dacă nu se va vinde în așa formă terenul, atunci să fie fragmentat.
În afară de aceasta, se mai pot efectua alte tipuri de vânzări – atunci, atunci, când se vând nu simplu terenuri, dar se vând proiecte, în care municipalitatea investește în drumuri, infrastructura edilitară și expune la licitație dreptul de a participa în aceste proiecte. E un alt nivel de performanță, pentru care direcțiile municipiului urmează să abordeze cu maturitate acest gen de utilizare a activelor, pentru a obține profituri maximale, dar și un confort teritorial mai înalt pentru viitorii utilizatori ai acestor proiecte – orășenii. Nu este simplu. Dar ar trebui să ne învățăm cu toții să elaborăm aceste proiecte investiționale, să fie create structuri responsabile cu aceste activități să fie cooptați companii specializate, care au capacitate să elaboreze astfel de proiecte de dezvoltare. Sper să se ajungă la aceste performanțe, dacă și executivul și consilierii vor depune efort să elaboreze și să susțină proiecte de dezvoltare, nu doar să caute „vrăjitoare” pentru execuție.
Municipalitatea a fost acuzată de nenumărate ori că pierde terenuri. Au reușit să pună capăt schemelor?
Faptul, că se expun terenuri la licitație este exact pentru a asigura procesul transparent și eficient de vânzare a terenurilor. În alt mod nu se pot primi terenuri de la municipalitate, cap[tul schemelor este pus. Există legislație, care interzice să se înstrăineze terenuri libere în alt mod, decât prin licitație. Schemele să și le asume cei, care le-au făcut până acum și să poarte răspundere pentru acțiunile pe care le-au făcut. Dar trebui să punctăm și asupra faptului, că exact cei, care s-au obișnuit să primească terenuri la prețuri simbolice de la municipalitate, acum din umbră împing persoane să facă presiuni, ca să bruieze activitatea de vânzare la licitație a terenurilor. E o luptă crâncenă pe piața terenurilor. Cei care s-au pricopsit prin metode obscure cu mici terenuri, prin diferite metode ilegale, acum sunt disperați să-și primească autorizațiile, care nu se mai emit pentru terenurile, pe care direcția juridică depune eforturi să le întoarcă municipalității. Evident, că aceste terenuri la fel, vor fi vândute la licitație, după ce revin în proprietatea orașului.
Cu acuzațiile consilierilor, care au intrat în campanie noi nu avem nimic comun. Toate învinuirile sunt nefondate și sunt pregătite de către autorități răspunsuri detaliate la demersurile înaintate oficial, cu clarificări și explicații. S-a cam întrecut cu măsura la învinuiri, dar – asta-i. Unii consilieri se cred cei mai versați în toate. Sigur s-ar clarifica mai ușor, dacă ar fi citit actele și s-ar fi documentat mai bine pe prevederile legale. Chiar și notificările, despre care se tot vehiculează – nu sunt verdicte judecătorești – sunt atenționări, și noi conlucrăm cu oficiul cancelariei, le aducem argumente și excludem unele neconformități, dacă există. Desigur ar fi mai ușor, dacă consilierii s-ar coborî de pe baricade și ar contribui cu suport pentru soluționarea problemelor orașului. Noi, executivul și consiliul suntem parte al aceluiași sistem de administrare a treburilor orașului, și depinde foarte mult de sinergia în activitățile pe care le facem. Avem foarte mult de compensat în urma inactivității consiliilor precedente, avem de procesat peste 1000 de dosare, care trebuie toate verificate și aprobate de către cmc. Sper să reușim să facem față acestui ritm de lucru și să avem cu cine să ne onorăm obligațiunile, luând în considerație că motivarea salarială a funcționarilor publici este de așa nivel, că este foarte complicat să contractezi specialiști pe o mulțime de funcții vacante, anunțate permanent în concursurile de angajare.
Sunt răspunsuri simple. Dar voi publica și notele informative ca și răspunsuri la insinuările consilierilor. Cred că locuitorii orașului știu să facă discernământ și să înțeleagă ce se întâmplă.
Nu-mi plac scandalurile. Și cred că oamenii care încearcă să mă atragă în aceste curse de discuții sunt oameni dezorientați. Singuri nu știu ce spun, citesc ce le pregătesc consultanții certați cu cartea și cu bunul simț.
Citeste mai mult →