Author Archives: svetlana

Posted on publicat de by svetlana

O. Podaru ”Un deznodământ nefericit: desființarea construcțiilor”.

O lucrare apărută recent la editura Hamangiu, București, care vine să completeze lista publicațiilor cu referire la dreptul urbanismului, autorul  – conferențiar universitar, dr. Ovidiu Podaru– ”Dreptul amenajării teritoriului, al urbanismului și al construirii” începută cu volumul IV al lucrării – ”Un deznodămînt nefericit: desființarea construcțiilor”.

Această lucrare își stabilește un scop dificil de a clarifica aspecte ce țin de jurisprudența pe cea mai dureroasă chestiune a dreptului urbanismului, cea care ține de desființarea construcțiilor, cu atît mai mult pe motivul de nerespectare a regulilor de urbanism și construcție. Autorul își propune să găsească și un echilibru a celor două extreme pe soluțiile posibile: demolarea sau menținerea unor construcții, având în vedere grija cu care va trebui abordat subiectul de descurajare a încălcării legislației dar și excluderea penalizărilor abuzive.

Autorul evidențiază 5 categorii distincte ale desființării imobilelor: (1) Demolarea-sancțiune – dispusă ca urmare a săvîrșirii unei contravenții; (2) Demolarea-remediu – modalitatea de reparare a unui prejudiciu suferit de un particular ca urmare a edificării ilicite a unei construcții; (3) Demolarea-compromis – Dispusă ca urmare a necesității imperative de protecție prioritară a unui interes public (reistituire a principiului legalității), chiar dacă constructorul este de bună-credință; (4) Demolarea-dispoziție materială – cea realizată benevol de către titularul dreptului de proprietate asupra edificiului și permisă de lege; (5) Demolarea-fapt ilicit – Demolarea realizată de către titularul dreptului de proprietate dar împotriva voinței legiuitorului.

Toate aceste categorii sunt analizate din perspectiva lor teoretică, descifrînd reguli, excepții, proceduri, caracter, principii, termene, particularități, modalități de acțiune – totul prin cercetări minuțioase și cu citarea unor spețe, unele aproape în integritatea lor.

Cartea este împărțită în două părți, fiecare din Citeste mai mult →

Posted on publicat de by svetlana

Despre cum vom face orașul pentru oameni. Cu Jan Gehl.

Câteva impresii despre cartea expertului consacrat în dezvoltare spațiilor urbane – Jan Gehl „Orașe pentru oameni”.

Jan Gehl, un expert recunoscut în problemele de calitate a spațiului urban și un guru al proiectării spațiilor publice în localități urbane. Cercetările autorului în domeniul dezvoltării urbane aduc și soluțiile respective, care se cuantifică în recomandări privind acțiunile de îmbunătățire a spațiului urban, ceea ce duce și la îmbunătățirea calității vieții oamenilor. Orașul este poziționat la nivelul ochilor și a percepției umane, la o scară umană, spațiul individual fiind apropiat mai strâns de cel public, intersectându-se și colaborând, din care rezultă o sinergie foarte puternică. E util să vedem ce ne propune autorul atât pentru funcționari, pentru profesioniști, arhitecți, urbaniști, pentru societatea civilă, pentru toți care încearcă să se implice în soluționarea problemelor urbane. Pentru cei care nu sunt indiferenți, dar și pentru cei care vor citi doar din curiozitate.

Spațiul redus, bariere în calea mișcării, poluarea aerului și fonică, riscul de a fi prins în accidente, condițiile neadecvate de abitație – acestea sunt problemele tipice ale orașelor, probleme care se atestă în majoritatea orașelor lumii. Mobilitatea este compromisă în totalitate prin lipsa de securitate, mersul pe jos și cu bicicleta devenind un lux, la fel precum și funcțiile social-culturale ale orașului. Totul se compromite prin faptul că aceste probleme sunt ignorate o perioadă lungă de timp, prioritatea dezvoltării fiind pusă pe seama transportului: mașini mai multe – drumuri mai largi, spațiu pentru oameni tot mai puțin și mai puțin. Clădiri izolate, drumuri și viteză, mașini în loc de pietoni – acest tip de oraș poate și trebuie să fie transformat în oraș la o scară umană, care să-și îndeplinească funcțiile unui habitat sănătos. Oraș cu spații care asigură locuri potrivite pentru întâlnirile oamenilor, cu funcții care oferă oamenilor posibilitatea să fie în comunitate si să trăiască în senzația de casă comună ce aparține tuturor. Autorul face referire la aceste lucruri și introduce conceptul de oraș la scară umană, iar reieșind din acest deziderat și instrumentele de planificare cu stabilirea a patru obiective esențiale: oraș plin de viață, oraș securizat, oraș durabil și oraș sănătos.

Autorul punctează din experiența orașelor New York, Melbourne, Copenhaga, orașe contemporane, cu economie stabilă, cu un număr mare de populație și cu funcții diverse, dar și cu creșterea percepției de a transforma aceste orașe în spații mai umane, mai confortabile pentru abitație. În acest context  se dezvoltă dorința oamenilor de a recupera spațiul de la mașini  prin crearea infrastructurii pentru mersul pe jos și cu bicicleta, ceea ce va conduce la o dezvoltare durabilă și sănătoasă a societății. În aceste orașe administrațiile au înțeles că orașele trebuie să fie atractive, informale și să dispună de spații democratice unde membrii acestei societăți se întâlnesc și își trăiesc viața în comunități. Comunitatea este văzută nu doar ca consumator al serviciilor urbane, dar ca partener al dezvoltării.

Totul se percepe la nivel senzațional, emoțional, având anumite proporții, racursuri, pe care le prindem la nivelul ochilor, într-un anumit unghi, la o anumită distanță, mergând cu o anumită viteza (cca 5 km/oră – viteza mersului pe jos)  – la fel e un concept introdus de autor în vizorul cercetărilor, care ne ghidează spre a crea spații potrivite simțurilor pe care le avem ca organism uman, să fie orașul adaptat necesităților acestui organism și nu invers. Idea că noi oamenii creăm orașele, după care ne formează orașele pe noi este cu atât mai actuală cu cât înțelegem că depindem foarte mult ca indivizi de cea ce creăm în jurul nostru. Deci trebuie să fim responsabili de aceste creații.

Exemplul mișcării pe jos vizavi de mișcarea în automobil ne explică cum ajungem de fapt sa nu vedem nimic din drumul pe care îl parcurgem dacă ne aflăm în mașină – cu mașina noi doar ajungem din punctul A in punctul B, nu prindem nici un tablou pe parcurs. Altfel e când mergem pe jos, sau cu bicicleta – reușim să vedem fațadele clădirilor, aleile din parcuri, terase, intrările în clădiri, care penetrează spațiul acestor clădiri și te invită să vezi ceva în vitrine. Acest exercițiu de imaginație este unul care ne convinge că viața este mai calitativă dacă coborâm din mașini, rămâne doar să organizăm spații pentru mersul pe jos, să ne creăm aceste condiții ca să beneficiem la maxim de oportunitățile unui oraș pentru oameni. Autorul oferă Citeste mai mult →

Posted on publicat de by svetlana

Urbanism. Investitori. Interes public. Interese (Continuare)

Din nou încercăm să discutăm pe același subiect. Ce este mai important – investiția străină, pe care orașul și-o dorește sau comfortul urban, pe care orașul și-l dorește, la fel de tare? Cum se masoară importanța, prin ce? Cum se prioritizează necesitățile și dorințele? Cum se argumentează necesitatea unei amplasări în mediul deja construit, care are anumiți indicatori urbanistici aprobați prin documentațiile urbanistice? Ce instrumente au la dispoziție investitorii ca să convingă autoritățile orășănești despre necesitatea efectuării modificărilor indicatorilor urbanistici din aceste documente?

Citeste mai mult →

Posted on publicat de by svetlana

Legea 303 – sau … cineva a aruncat o piatra in apa si zece n-o pot scoate.

Încărcarea facturii pentru serviciu cu așa-numita cotă-parte suplimentară.

Interesantă discuție în aceste audieri. Cică există în proces de elaborare concepții, se lucrează în baza directivelor de vre-o 2 ani, dar… abuzul cu facturarea cotei-părți suplimentar consumului real nu se oprește. Pentru că parcă se înțelege că în lege sunt condiții care niciodată nu vor fi îndeplinite, parcă se înțelege că ar trebui să nu se factureze mai mult decît se vinde, dar mai ramîn întrebări. Fiecare cu varianta lui de soluționare a problemei – experții cu a lor, ministerul cu a lor, nici Apă Canal nu rămâne în urmă: Dacă nu se pot îndeplini condițiile |imposibile| pentru încheierea contractelor directe – să se încheie cîte un acord cu gestionarul, ca gestionarul să evalueze consumul pentru fiecare apartament în parte. Asta – cum? Gestionarul are capacități mai mari decît Apă Canal ca să evalueze? În baza la ce? Contoarele nu mai contează?

De fapt, poziția Apă Canal e clară, nu doresc ei să se ocupe cu fiecare consumator, e prea dificil pentru ei. Să se ocupe gestionarii! Dar care gestionari? Cei, care sunt în procedura de faliment? Inclusiv din cauza unor facturări similare, pentru servicii nemăsurate și neverificate, cu facturi semnate “la plesneală”?

Oare urechile cărui lobbist se întrevăd printre rîndurile legii 303? Și cum se face, că chiar dacă toți înțeleg că e o prevedere abuzivă, se tot învărt legiuitorii în jurul cozii, căutînd soluția perfecta în loc să facă simplu – să abroge clauza abuzivă din lege și să impună norme clare pentru relația consumator – furnizor, lăsînd poarta deschisă pentru intermediere doar în baza acordurilor părților. Fiecare consumator este obligat să achite doar consumul propriu, plata nefiind încărcată cu suplimente sub formă de adaos de cotă-parte. Pe deasupra, există o înțelegere și la nivel de furnizori că nu e “de bun simț” să percepi plată pentru volumul neprestat de serviciu. E relevantă și afirmția dnei director: “Consumatorul final pina la sifrsit nu este interesat de contractul direct… Nu aceasta este problema, consumatorul final este interesat sa achite cu exactitate ceea ce el consumă”. Adevărat. Însă e doar o parte a adevărului.

Încercăm să descâlcim acest rebus, și să ieșim din zona frivolității discursului, transferând discuția pe formulări mai specifice, care sunt obligatorii în asigurarea legalității propunerilor înaintate.

Mai întâi, ceea ce-l interesează pe consumator:

  1. Ceea ce consumă – produsul, serviciul de o anumita calitate, cantitate, periodicitate – e o exercitare a dreptului consumatorului de a primi serviciul respectiv și obligația furnizorului de a presta acest serviciu.
  2. Să achite – plata produsului, conform tarifului, în termeni stabiliți – obligația consumatorului final. – e o executare a obligației de a achita serviciul primit si un drept al furnizorului de a primi plăți pentru acest serviciu.

Acum – ceea de ce, chipurile, nu este interesat consumatorul:

Contractul direct. Nimic mai fals faptul, că nu-l interesează pe consumator contractul direct. Contractul – este temeiul apariției acestor drepturi și obligații. În lipsa contractului este incertă obligația. Sau Apă Canal crede că acționează în baza legii? Da, se acționează în baza legii, dar legea are prevederi generale referitor la obligațiile și drepturile furnizorului și a consumatorului. Relația dintre un furnizor Citeste mai mult →

Posted on publicat de by svetlana

Urbanism. Investitori. Interes public. Interese.

Nu e despre Investitori străini. E despre noi. Despre situațiile cînd știm sau nu să susținem investitorii (de ce se discută doar despre cei străini – e o enigmă, oare nu dorim condiții egale pentru business?). Și despre situațiile cînd problemele de urbanism pot fi mai importante decît o investiție de moment, fie ea și consistentă. Dar și despre situațiile, când ar coincide interesul investitorului cu interesul comunității, însă lipsește ceva care sa genereze sinergia acestor interese, fapt ce împarte lumea în susținători și dușmani ai investitorului.

Ce lipsește? Capacitatea autorităților responsabile pentru urbanism și amenajarea teritoriului, a consiliului local de a utiliza instrumentele, pe care le au la dispoziție, lipsa de profesionalism și de viziune în acest domeniu. Interesul public e văzut ca ceva efemer, explicat prin diferite ”compuneri și eseuri”, care nu au nimic comun cu regulile stabilite în legislație.

În general, ne putem referi la două tipuri de abordare a relațiilor APL cu investitorii ce doresc să realizeze obiecte de constcuție. 1) APL construiesc parteneriate cu investitorul și în aceste cazuri se acționează conform regulilor PPP. 2) APL își exercită funcția de gestionare a teritoriului localității, prin instrumentele de control urban. În aceste cazuri autoritățile nu au nimic de inventat, decît să emită certificate de urbanism, autorizații de construire/desființare, conform documentației urbanistice aprobate.

Important e să fie corect percepută de către autorități prerogativa publică a dreptului în materie de urbanism. Înțelegerea că toate instrumentele prevăzute de legislație, pornind de la planurile de dezvoltare/amenajare a teritoriului, planurile urbanistice, documentele permisive, procedurile de verificare/monitorizare și control  – totul este subordonat scopului de a proteja interesul general al colectivității din localitatea respectivă față de interesul proprietarului privat al unui imobil (fie teren sau construcție). Altă rațiune în existența unui aparat stufos, care asigură de la diferite niveluri avize, coordonari, certificate, autorizații, orice semnătură, orice acord – nu există. Și dacă acest aspect al interesului public este ignorat, finanțarea și susținerea aparatului și a specialiștilor din subdiviziunile respective e o acțiune inutilă și supercostisitoare.

Regulile de ocupare a terenurilor și de amplasare a construcțiilor reprezintă limitări în dreptul proprietarilor privați al imobilelor și se reflectă prin indicatorii urbanistici aprobați în regulamentele de urbanism aferente documentațiilor urbanistice aprobate. Coeficienții de utilizare a terenului, procentul de ocupare a terenului, codul de zonificare, aliniamentul, toate acestea urmează să asigure interesul public in procesul de dezvoltare a localității. Păcat că anume interesul public e șters complet în activitatea autorităților, fiind înlocuit cu un erzaț de activitate, cu trișare, de fapt. Trișarea cu noțiunile și jonglarea cu indicatorii urbanistici, pedalînd pe idea, că poate fi modificată funcțiunea urbanistică a zonei (codul) fără să fie luat în considerație contextul general al localității și a zonei.

Nu e o abordare profesionistă să povestești că problemele de transport vor fi soluționate la o altă etapă, în speranța ca să convingi publicul participant la consultări publice să fie susținut proiectul propus. Nu e o abordare profesionistă nici să pui consiliul să aprobe concepții a unor proiecte, care nu sunt clarificate din punct de vedere urbanistic. Nu e funcția consiliului să aprobe concepții decît dacă are calitatea de investitor (într-un proiect bugetat din surse publice sau în proiecte de PPP – toate acestea susținute cu respectarea procedurilor legale, nu prin vorbăraie, că, chipurile, așa ne pare nouă că va fi…).

Nu e o abordare profesionistă să te prefaci că elaborezi PUZ, PUD, să propui variante trunchiate, cică în volum redus, din care lipsesc exact cele mai importante elemente, ce ar trebui să protejeze interesul public. Acești proiectanți, care cred că istoria le va aprecia capodoperele pentru volumetria și aspectul arhitectonic deosebit, greșesc enorm! Istoria îi va memoriza ca infractori urbanistici. Iar pe consilieri, care sunt aleși să reprezinte colectivitățile – ca pe devoratori ai bunurilor și intereselor publice pentru că validează inepțiile urbanistice. Și fiecare consilier își gravează numele propriu în cartea memoriei. Nu al președintelui de partid, responsabilitatea tot e personală, chiar dacă cineva crede că e absolvit de orice responsabilitate prin faptul deciziei colective.

Aceiași concluzie: este nevoie mare de instruire, pentru ca lucrurile să se așeze în albia lor firească, pentru că este posibil să fie respectate și drepturile investitorilor și interesul public. Profesionalism, decență, responsabilitate – acestea sunt cuvintele cheie pentru a avea succes.

Citeste mai mult →

Posted on publicat de by svetlana

Amenajarea teritoriului și urbanismul – între două ministere. 2

Cu ocazia concretizării situaței, răspunsul oficialilor este, că urbanismul a plecat la Ministerul economiei și infrastructurii, dar amenajarea teritoriului – la Ministerul agriculturii, dezvoltării regionale și mediului. Deci – invers. Dar ce schimba asta? Tot separate rămîn. Așa că continuăm cu notiunile.

Cînd ne referim la o definire a termenelor de urbansim și amenajare a teritoriului este potrivit să se facă unele explicații referitor la teritoriu, care este ocupat de mediu, clasificate pe cele două categorii:
1. Mediul natural – e tot ce există fără ca să fie supus acțiunii oamenilor: solul, aerul, apa, fauna, flora, zgomotul, vibrațiile.
2. Mediul antropic – mediul natural sau construit, modificat prin activitățile umane – tot ce este amenajat și construit în localități sau in afara lor.

Urbanismul și amenajarea teritoriului vizează două obiective majore, care sunt și in concurență pentru modul în care necesită a fi atinse. Pe de o parte, satisfacerea necesităților colectivităților umane, pe de altă parte – eliminarea și reducerea unor consecințe negative asupra mediului.
Pentru că prin explicațiile respective se clarifică amploarea zonei de aplicare a domeniului, constatarea că acțiunilor de urbansim se supune tot teritoriul țării e una doar parțial adevărată, deoarece problema se extinde mult peste granițele unei țări sau regiuni.
În acest scurt mesaj ne vom referi doar la teritoriul țării, punănd în legătură cu dezvoltarea regională la nivel transfrontalier doar informația că există reglementări europene, directive și recomandări ale autorităților Consiliului Europei, prin care se susțin masiv direcțiile ce vizează desvoltarea teritoriului european, inclusiv prin diferite programe de finanțare.

Din motiv că există confuzii în înțelegea termenului de amenajare este oportun să se accentueze utilizarea termenului în sensul legii, care îi oferă aspectul de noțiune juridică. Dex-urile oferă o varietate de explicații ce ar însemna cuvîntul amenajare, în principal sensul acestui cuvînt referindu-se la urmatoarele: a aranja intr-un anumit mod/scop, a face mai confortabil, a aranja într-un anumit fel, pentru obținerea efectului maxim, a dispune. Vom întîlni, de asemenea, folosirea cuvîntului amenajare utilizat și în literatura de specialitate în sensul descrierii generice a unui grup de activități – spre ex.  – proiectarea, constructia, utilizarea, întretinerea (se are în vedere amenajarea lucrărilor de proiectare, amenajarea lucrărilor de construcții, amenajarea modului de folosință, amenajarea lucrărilor și/sau regulilor de întreținere). Exemplificare: “Urbanismul are în vizor amenajarea mediului natural și antropic.” – În nici un caz din asta nu rezultă că autorul a pus urbanismul ierarhic mai superior peste amenajarea teritoriului. Pentru că sub aspectul realizării dreptului colectivităților locale de a avea prerogative față de interesul personal al proprietarilor funciari ne interesează anume noțiunea de amenajare a teritoriului ca și termen definit în lege. Și în sensul legii urbanismul este subordonat amenajării teritoriului, nu invers.

Acum – definițiile din lege :
“În sensul prezentei legi sînt utilizate următoarele noţiuni principale:
Amenajare a teritoriului – complex de activităţi pentru coordonarea politicii economice, sociale, culturale şi ecologice în conformitate cu valorile fundamentale ale societăţii luate în ansamblu, în vederea realizării unui cadru natural şi construit armonios, care să favorizeze viaţa socială şi culturală a populaţiei.
Urbanism – cea mai importantă componentă a amenajării teritoriului, al cărei obiect îl constituie teritoriul localităţilor şi toate teritoriile necesare asigurării funcţionării şi dezvoltării acestora.”

La fel și noțiunea de urbanism incorporează mai multe sensuri, fiind utilizată și în sens terminologic al normelor legale, dar și indicînd asupra unor activități ce vizează domeniul de dezvoltare spațială/urbană.
  În acest mod ajungem și la obiectul discuției privind oportunitatea separării urbanismului de amenajare a teritoriului, unde de asemenea se poate exemplifica printr-o concretizare la nivel de noțiune în sensul legii 835. Clarificarea termenului de “funcție urbanistică”:
“Funcţie urbanistică – ansamblul activităţilor specifice domeniului urbanismului şi amenajării teritoriului, care are la bază criteriul modului de folosire a terenurilor şi construcţiilor în scopul satisfacerii unora dintre necesităţile populaţiei dintr-un anumit teritoriu. Principalele funcţii urbanistice sînt: circulaţia (terestră, aeriană, maritimă şi fluvială); locuirea; exploatarea şi prelucrarea resurselor; comerţul, cultura, învăţămîntul şi instruirea, recreerea; activităţile politice, civice, administrative, religioase; activităţile de apărare, de asigurare a ordinii de drept şi a securităţii publice; salubrizarea; echiparea tehnică; asistenţa medicală; turismul.”

Nu a separat legiuitorul activitățile, stabilind aparte funcții urbanistice(1) și funcții de amenajare a teritoriului(2), pentru că nu prea e posibil acest lucru. Există doar funcții urbanistice. Luînd în considerație scopurile urmărite, vom elabora planuri de amenajare a teritoriului sau planuri urbanistice+regulamente de urbanism.

O definiție din teorie:

„Amenajarea teritoriului si urbanismul sunt domenii inrudite, fiind considerate ramuri ale aceluiasi trunchi, al carui domeniu de referinta il reprezinta spatiul. Ele constituie un complex de cunostinte stiintifice, tehnice, functionale si estetice care serveste la satisfacerea unor necesitati obiective ale colectivitatilor umane (atat indivizi cat si grupuri).

Cele doua domenii se ocupa de problemele dezvoltarii spatiale, au în vedere amenajarea atat a mediului natural cat și a mediului antropic, dar depind și de factorii economici, sociali, culturali si de mediu.”             

https://ru.scribd.com/doc/60854327/Urban-Ism

S-ar părea că e complicat, dar nu este. Totul e să fii atent la detalii și să intri in esență, atunci pazzlul devine un întreg și acționează ca un mecanism. E exact ce trebuie să facă statul – să ne ofere mecanisme de gestionare eficientă a teritoriului în folosul comunității, cu efect social major, cu implicarea maximală a economiei, și cu diminuarea/excluderea efectelor negative asupra mediului. Pentru asta e nevoie de a vedea urbanismul și ca complex de cunoștințe științifice, tehnice, estetice și funcționale și aceste cunoștințe să fie luate cu asalt!

 

Aici încă un exemplu de noțiuni utiliza în alt sens decît este văzut la noi, zonele funcționale din RLU. Chiar dacă sunt denumite la fel, important e sa nu greșim contextul, pentru că aici e diferența.

https://issuu.com/mdrt/docs/brosura_cemat_ro_rev2

Citeste mai mult →

Posted on publicat de by svetlana

Amenajarea teritoriului și urbanismul – între două ministere. 1

O idee genială să împarți amenajarea teritoriului și urbanismul între două ministere. Sigur trebuie să existe o explicație. (informație din ședința ministerului agriculturii, dezvoltării regionale și mediului din 13.11.2017). Și cea mai bună ar fi să fi fost doar o eroare la nivel de comunicare.

Câteva explicații pe acest subiect, cu privire la urbanism și amenajarea teritoriului, pentru clarificare, la nivel de likbez, pentru că încă se mai poate corecta.

Mai întâi – ceva noțiuni din teorie. Sunt multe definiții, în general reflectând același lucru, cu nuanțări diferite la diferiți autori. Am ales una din lucrarea Prof. univ. dr. ing. mat. Gheorghe M.T. Rădulescu “Urbanism și amenajarea teritoriului”. Autorul punctează clar noțiunea integratoare a amenajării teritoriului față de conceptul de urbanism, recunoscând   urbanismul ca și parte componentă a amenajării teritoriului, dar cu referire la localități:

“Urbanismul modern, după cum este definit în literatura de specialitate, oferă imaginea unei arte şi a unei ştiinţe puse în slujba locuitorilor aşezărilor, fie că este vorba de comune, de oraşe sau de metropole.

Amenajarea teritoriului – noţiune mai vastă şi mai complexă, integratoare a conceptului de urbanism, constituie unul dintre principalele instrumente de investigare şi cunoaştere, de previziune şi planificare, de edificare şi permanentă readaptare a mediului uman, a cadrului material creat de societate şi indispensabil existenţei sale.

De cele mai multe ori considerate în alăturarea lor (şi, de cele mai multe ori cu referire doar la urbanism), sintagmele prezintă şi problematizează preocupări din ce în ce mai serioase şi de mare actualitate prin imperativitatea cu care se cer soluţionate de către specialiştii din cvasitotalitatea domeniilor vieţii sociale, cărora sunt chemaţi să li se alăture – prin acţiuni şi atitudini corespunzătoare – oamenii de pretutindeni.”

Din legislație:

În Legea Republicii Moldova 835 privind principiile urbanismului și amenajării teritoriului, la fel, urbanismul este stabilit ca cea mai importantă componentă a amenajării teritoriului, obiectul căruia este teritoriul localităților:

“Amenajare a teritoriului – complex de activităţi pentru coordonarea politicii economice, sociale, culturale şi ecologice în conformitate cu valorile fundamentale ale societăţii luate în  ansamblu, în vederea realizării unui cadru natural şi construit armonios, care să favorizeze viaţa socială şi culturală a populaţiei.

Urbanism – cea  mai importantă componentă a amenajării teritoriului, al cărei obiect  îl constituie teritoriul  localităţilor şi  toate teritoriile necesare asigurării funcţionării şi dezvoltării acestora.”

Există un vagon de literatură unde se poate consulta subiectul, atît în legislația diferitor țări cît și în lucrările teoretice, sunt foarte multe surse accesibile pentru doritori să se documenteze.

Poate că, totuși e o confuzie la mijloc și lucrurile se vor așeza în albia lor firească, după ce conducătorii instituțiilor vor examina cu atenție acest domeniu de activitate.

Dacă studiem regulamentele celor două ministere, putem vedea, că Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului are în atribuții domeniul de responsabilitate “planificarea spațială”. Poate că acolo se vor regăsi amenajarea teritoriului și urbanismul, în acest domeniu…E o mare speranță că acolo se ascund și nu sunt separate si nimicite/ignorate. Asta pentru că în atribuțiile Ministerului Economiei si Infrastructurii asemenea domeniu nu există, acolo a fost inclus doar domeniul construcției (se vede că și arhitectura este văzută ca și parte componentă a construcției – veșnica dilemă, cine și pe cine înghite/incorporează).

A mai rămas ceva de spus celor care vor critica idea de a băga urbanismul la agricultura… Nu contează, important să fie inteles sensul activităților din acest spectru de atribuții și să reușească ministerul să adune echipe de specialiști care prietenesc cu cartea și care cunosc ce au de făcut pentru a porni motorul pe această direcție de activități.

 

Aici regulamentele ministerelor:

http://lex.justice.md/md/371185/

http://lex.justice.md/md/371190/

 

Citeste mai mult →

Posted on publicat de by svetlana

Ne recunoaștem în aceste constatări? Codul urbanismului – intre necesitate si moda – 5

Despre urbanism, prin prisma unei analize – ne recunoaștem în aceste constatări?
• Documentații de amenajarea teritoriului și urbanism incomplete, ignorate de autorități;
• Exploatarea, în detrimentul interesului public, a neclarităților sau vidului de reglementare;
• Ignorarea şi stabilirea arbitrară (ex.prin instanţe de judecată) a indicatorilor urbanistici şi a prevederilor de folosinţă a terenurilor, executare a construcţiilor, etc.
• Decizii greşite, cauzate de percepţia publică privind gradul de arbitrariu în stabilirea reglementărilor urbanistice;
• ”Desubstanțializarea” activității de amenajarea teritoriului și ignorarea sau aplicarea parțială a documentațiilor de urbanism (cazurile planurilor urbanistice zonale(PUZ) pe parcelă, care ignoră interesul public sau abuzează interese private);
• Necorelarea prevederilor planurilor de amenajarea teritoriulu la elaborarea documentaţiilor de urbanism; – Suprapunerile şi necorelările dintre planurile de urabnism (PUG, PUZ şi PUD);
• Litigii în instanţele de judecată;
• Dezvoltarea teritorială dezechilibrată din ultimii ani;
• Vulnerabilități majore la corupție, abuzuri în funcție publică și conflict de interese;
• documentații la fel de stufoase, cu același conținut obligatoriu de informații, de multe ori inadecvat din punct de vedere al relevanței în raport cu nivelul intervenției;
• solicitarea unor avize/acorduri, sau studii de specialitate fără relevanță pentru tipul de intervenție, necesitând un timp cumulat, pentru obținerea lor, inacceptabil de lung;
• Sistem de autorizare greoi, complicat ȋn mod inutil, ȋn situații ȋn care procedurile de autorizare sunt lipsite de conținut.

Citeste mai mult →

Posted on publicat de by svetlana

Ceva nou sub soarele municipal.

Ceva nou sub soarele municipal 🙂
Consultarea publicului în problema încălcării autorizațeiei de construire. Interesant, care e sensul consultărilor anunțate, din moment ce în dispoziția de organizare a consultărilor se menționează că construția se realizează cu abatere de la proiect, în plus – s-a demolat un monument. S-au pus într-o oală și reconstrucția cu încălcări și construcția unui obiectiv nou și un PUZ, totul într-o dispoziție scrisă într-un mod cu totul liber de orice legătură cu procedurile legale și neatinsă de condeiul juriștilor din primărie. S-au speriat iar de mandatul judecătoresc la care fac trimitere și au hotărît măcar cu popooprul să țină sfat.
Concret, care proiect de decizie dorește APL să-l supună consultărilor? Un PUZ al zonei? O decizie de atribuire a terenului pentru amplasarea obiectivului de construcție?
Sau poate dorește autoritatea să-i întrebe pe locuitorii orașului cum să procedeze în cazul încălcării condițiilor din autorizația de construire? Dar ce, nu există legislație, nu există organe de control, au adormit toți și acum orășenii vor ieși și se vor antrena în discuții despre necesitate de dezvoltare a zonei?
E cam deșănțată procedura organizată, care sigur are rolul de validare a unor decizii deja aprobate verbal prin cabinete sau prin coridoare.

Citeste mai mult →

Posted on publicat de by svetlana

Povești pe hârtie… sau cum să agravezi problema în loc s-o soluționezi

Încă o decizie a consiliului municipal, scrisă la nivel de beletristică.

Dacă tot nu e clar nici cine este beneficiarul obiectului de construcție, nici nu se știe în ce procedură a aprobat consiliul „concepția”, putem să interpretăm și noi. Decizia se poate citi în felul următor:

  1. Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove are nevoie de spații auxiliare și un bloc sanitar public, a elaborat o concepție și a formulat o solicitare către autoritățile APL.
  2. Consiliul a ținut sfat, a înțeles că există această nevoie și a decis să aprobe o concepție de proiect, fără a concretiza detalii, în afară de faptul ca să nu existe îngrădiri. Posibil că va fi, totuși o casa parohială, pentru că Mitropolia asta a anunțat. http://ortodox.md/comunicatul-mitropoliei-privind-constructia-casei-parohiale-in-cadrul-complexului-catedralei-mitropolitane/
  3. Pentru a se asigura cu soluții competente, a impus să fie coordonată această concepție și cu alte autorități publice: Ministerul educației culturii și cercetării, Direcția generală arhitectură și relații funciare, Serviciu protecție civilă și situații excepționale, Centrul de sănătate publică al mun. Chișinău, Inspectoratul ecologic municipal, Întreprinderea municipală Asociația de gospodărire a spațiilor verzi. Toate acestea vor veni cu propuneri de îmbunătățire a Concepției.
  4. A dat indicații direcției generale arhitectură și relații funciare să elaboreze certificatul de urbanism și autorizațiile de construire pentru obiectul bloc auxiliar la Catedrala Metropolitană Nașterea Domnului și a unui grup sanitar public în Scuarul Catedralei.
  5. Pentru că terenul parcului este teren proprietate publică municipală, Beneficiarul construcției va fi municipalitatea, atunci aprobarea concepției este o acțiune argumentată.
  6. Odată aprobarea concepției vor urma: 1)Concurs de proiecte pentru dezvoltarea soluțiilor din concepția aprobată. 2)Discuții publice, conform legislației. 3) Coordonările și aprobările legale. 4) Deciderea formulei de finanțare (poate fi și cu participarea Mitropoliei) 4) Decizia de atribuire a terenului în acest scop și desemnarea Beneficiarului construcției (poate fi și în paralel cu organizarea concursului, chiar e primul pas necesar).

De ce încercăm să vedem așa lucrurile?

Pentru că nu există o desemnare a Beneficiarului nici din partea statului (clădirea Catedralei aparține statului, deci trebuie să existe o decizie de desemnare a Beneficiarului pentru construirea unei construcții auxiliare la acest obiectiv) și nici din partea municipalității (proprietarul terenului – mun. Chișinău), prin urmare, consiliul prin Decizia aprobată putea să-și valorifice dreptul de proprietar al terenului. Respectiv – să ia o decizie în legătură cu dezvoltarea acestui teren – aprobarea unei concepții. Așa că putem să fim răbdători cu consiliul și să așteptăm să pună totul în albia legalității, are timp, dacă dorește să acționeze legal.

Dar e foarte straniu comportamentul consiliului, care încearcă să soluționeze o problemă cu o potențială susținere în societate, dar reușește să pună pe jar anume prin stângăcia abordării și o lipsă totală de asigurare a legalității procesului. Oare de ce?

Citeste mai mult →