Plan Urbanistic Zonal în volum redus – găselnița șmecherilor în Chișinău.

Încă o consultare publică anunțată pentru PUZ Chișinău[1], în perimetrul străzii Gării – str. Odesa – str. Fântânilor – str. Iu. Gagarin. E o necesitate să fie dezvoltată această zonă, cred că nu pune nimeni la îndoială că orașul are nevoie de investiții calitative – deci elaborarea unui PUZ pentru zona respectivă e un lucru pozitiv. E de laudă și faptul, că se încearcă organizarea procesului de consultare. Lauda – până aici. Mai departe – puțină critică constructivă, adresând doar 2 întrebări.

1. Cine este Beneficiarul proiectului, care se numește PUZ? SRL ”Vibropribor”, care a solicitat prin cerere Certificatul de Urbanism? SRL ”Horus”? Sau autoritatea publică?

Pe site-ul primăriei – CU – eliberat Beneficiarului SRL Vibropribor, la 20 martie 2018, nr. 192/18[2]și în Dispoziția de organizare a audierilor[3] Beneficiarul este inscris SRL VIbropriobr.

Pe planșele prezentate pentru consultare publică sun făcute înscrierile despre Beneficiar – ”Horus” SRL[4], și anul și se face referire la un obiect cu nr. 089/17-PUZ (e cumva un proiect pornit înaintea obținerii CU pentru elaborarea PUZ?) Cine este, totuși, Beneficiarul?

Din punct de vedere al legislației, cine poate fi Beneficiarul proiectului PUZ?

Conform p. 3.4 NCM B.01.02.16 -Beneficiar al elaborării PUZ este autoritatea administrației publice respective.

De asemenea, Beneficiarii PUZ pot fi și persoane fizice și juridice interesate, inclusiv străine, prin colaborare cu autoritățile.

P. 4.1 NCM B.01.02.16 – Decizia de a elabora sau a modifica documentații de urbanism se adoptă: de către Consiliul Municipal pentru PUZ.

Prin urmare, pentru ca proiectantul să execute lucrări de proiectare PUZ – urmează să dețină:

1) Decizia Consiliului Local de inițiere a elaborării/modificării, prin care să fie desemnată autoritatea ce va avea competența de beneficiar sau partener prin colaborare a Beneficiarului privat;

2) Tema-program, aprobată de Beneficiar sau Beneficiar+autoritate.

2. PUZ în volum redus – care sunt compartimentele lipsă?

PUZ urmează să conțină reglementări de dezvoltare a zonei respective, în corelare cu localitatea cuprinzând prevederi pentru o serie de categorii de probleme (p.9.3 – NCM B.01.02.0516[5]). Categorii de probleme, pentru care PUZ nu cuprinde prevederi (nici la nivel de informații):

  • specificarea deținătorilor de terenuri și modul preconizat de circulație a terenurilor.
  • delimitarea zonelor protejate și a modului de construire n vecinătatea acestora.
  • Planșele PUZ-ului nu conțin informații principale, cu referire la (9.10 NCM B.01.02.16):
  • 1) liniile roșii, alinierea și înălțimea construcțiilor;
  • 2) profiluri transversale caracteristice la străzi;
  • 3)bilanț teritorial propus.

Sugestie:

Poate se corectează neconformitățile, până Pretura anulează consultările care au fost anunțate la ora 10.00, în pofida indicației primarului să fie organizate toate consultările seara, când locuitorii orașului pot participa la aceste consultări. Tot ce ar trebui de adăugat e să fie clarificate lucrurile cu statutul de Beneficiar, bilanțurile de proprietăți și împuterniciri legale pentru a proiecta. Simplu. Altfel – proiectantul cade în patima de participare la rapturi de spații publice. Lipsa unor compartimente din PUZ (pe care l-au autoinventat ”in volum redus” kilerii urbanistici) poate fi catalogată ca tertip ieftin cu miză scumpă.

Dispoziția Viceprimarului Nistor Grozavu nr. 799-d din 16.10. 2018:

https://www.chisinau.md/doct.php?l=ro&idc=492&id=23895

 

 

[1]Anunț pentru organizarea consultărilor:

Organizarea consultărilor publice asupra proiectului „ Planul Urbanistic Zonal privind valorificarea terenurilor cuprinse în perimetrul străzilor Gării – Odesa – Fântânilor – bd. Iu. Gagarin

 

[2]Certificatu de urbanism pentru elaborarea PUZ:

https://chisinaucentru.md/wp-content/uploads/2018/10/documente-min-min.pdf

 

[3]Dispoziția Viceprimarului Nistor Grozavu nr. 799-d din 16.10. 2018:

https://www.chisinau.md/doct.php?l=ro&idc=492&id=23895

 

[4]PUZ elaborat de către SRL Frachia”:

https://chisinaucentru.md/wp-content/uploads/2018/10/PUZ-min.pdf

 

[5]NCM B.01.02.16 Istrucţiuni privind conţinutul, principiile metodologice de elaborare, avizare şi aprobare a documentaţiei de urbanism şi amenajare a teritoriului.

http://ednc.gov.md/normative_in_constructii/normativ?dmsid=109523#breadcrumbs

http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=371091

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.