Nu e despre Investitori străini. E despre noi. Despre situațiile cînd știm sau nu să susținem investitorii (de ce se discută doar despre cei străini – e o enigmă, oare nu dorim condiții egale pentru business?). Și despre situațiile cînd problemele de urbanism pot fi mai importante decît o investiție de moment, fie ea și consistentă. Dar și despre situațiile, când ar coincide interesul investitorului cu interesul comunității, însă lipsește ceva care sa genereze sinergia acestor interese, fapt ce împarte lumea în susținători și dușmani ai investitorului.
Ce lipsește? Capacitatea autorităților responsabile pentru urbanism și amenajarea teritoriului, a consiliului local de a utiliza instrumentele, pe care le au la dispoziție, lipsa de profesionalism și de viziune în acest domeniu. Interesul public e văzut ca ceva efemer, explicat prin diferite ”compuneri și eseuri”, care nu au nimic comun cu regulile stabilite în legislație.
În general, ne putem referi la două tipuri de abordare a relațiilor APL cu investitorii ce doresc să realizeze obiecte de constcuție. 1) APL construiesc parteneriate cu investitorul și în aceste cazuri se acționează conform regulilor PPP. 2) APL își exercită funcția de gestionare a teritoriului localității, prin instrumentele de control urban. În aceste cazuri autoritățile nu au nimic de inventat, decît să emită certificate de urbanism, autorizații de construire/desființare, conform documentației urbanistice aprobate.
Important e să fie corect percepută de către autorități prerogativa publică a dreptului în materie de urbanism. Înțelegerea că toate instrumentele prevăzute de legislație, pornind de la planurile de dezvoltare/amenajare a teritoriului, planurile urbanistice, documentele permisive, procedurile de verificare/monitorizare și control – totul este subordonat scopului de a proteja interesul general al colectivității din localitatea respectivă față de interesul proprietarului privat al unui imobil (fie teren sau construcție). Altă rațiune în existența unui aparat stufos, care asigură de la diferite niveluri avize, coordonari, certificate, autorizații, orice semnătură, orice acord – nu există. Și dacă acest aspect al interesului public este ignorat, finanțarea și susținerea aparatului și a specialiștilor din subdiviziunile respective e o acțiune inutilă și supercostisitoare.
Regulile de ocupare a terenurilor și de amplasare a construcțiilor reprezintă limitări în dreptul proprietarilor privați al imobilelor și se reflectă prin indicatorii urbanistici aprobați în regulamentele de urbanism aferente documentațiilor urbanistice aprobate. Coeficienții de utilizare a terenului, procentul de ocupare a terenului, codul de zonificare, aliniamentul, toate acestea urmează să asigure interesul public in procesul de dezvoltare a localității. Păcat că anume interesul public e șters complet în activitatea autorităților, fiind înlocuit cu un erzaț de activitate, cu trișare, de fapt. Trișarea cu noțiunile și jonglarea cu indicatorii urbanistici, pedalînd pe idea, că poate fi modificată funcțiunea urbanistică a zonei (codul) fără să fie luat în considerație contextul general al localității și a zonei.
Nu e o abordare profesionistă să povestești că problemele de transport vor fi soluționate la o altă etapă, în speranța ca să convingi publicul participant la consultări publice să fie susținut proiectul propus. Nu e o abordare profesionistă nici să pui consiliul să aprobe concepții a unor proiecte, care nu sunt clarificate din punct de vedere urbanistic. Nu e funcția consiliului să aprobe concepții decît dacă are calitatea de investitor (într-un proiect bugetat din surse publice sau în proiecte de PPP – toate acestea susținute cu respectarea procedurilor legale, nu prin vorbăraie, că, chipurile, așa ne pare nouă că va fi…).
Nu e o abordare profesionistă să te prefaci că elaborezi PUZ, PUD, să propui variante trunchiate, cică în volum redus, din care lipsesc exact cele mai importante elemente, ce ar trebui să protejeze interesul public. Acești proiectanți, care cred că istoria le va aprecia capodoperele pentru volumetria și aspectul arhitectonic deosebit, greșesc enorm! Istoria îi va memoriza ca infractori urbanistici. Iar pe consilieri, care sunt aleși să reprezinte colectivitățile – ca pe devoratori ai bunurilor și intereselor publice pentru că validează inepțiile urbanistice. Și fiecare consilier își gravează numele propriu în cartea memoriei. Nu al președintelui de partid, responsabilitatea tot e personală, chiar dacă cineva crede că e absolvit de orice responsabilitate prin faptul deciziei colective.
Aceiași concluzie: este nevoie mare de instruire, pentru ca lucrurile să se așeze în albia lor firească, pentru că este posibil să fie respectate și drepturile investitorilor și interesul public. Profesionalism, decență, responsabilitate – acestea sunt cuvintele cheie pentru a avea succes.