Efectele CUC. Amnistia construcțiilor neautorizate: o soluție promisă, un impas creat. De ce procedura prevăzută de art. 387 CUC este vicioasă.
Începem cu faptul, că primăria Chișinău se conformează prevederilor noului Cod al urbanismului și al construcțiilor (CUC) și emite, la solicitare, certificatele de constatare pentru construcțiile executate fără acte permisive, așa cum cere legea.
Pentru mulți proprietari, această posibilitate pare a fi în sfârșit răspunsul la o problemă care îi urmărește de ani de zile: imposibilitatea de a înregistra în cadastru casele sau anexele ridicate fără autorizație.
Prin acest mecanism, primăria poate emite actul constatator, iar proprietarul poate depune documentele la cadastru pentru înregistrarea imobilului.
Dar aici se termină partea realistă a procedurii și începe ficțiunea juridică.
O procedură care rezolvă doar aparențe
Articolul 387 din CUC a fost anunțat ca o formă de amnistiere a construcțiilor neautorizate. În realitate, procedura nu legalizează deplin clădirea, ci doar permite înscrierea dreptului în Registrul bunurilor imobile, însoțit de o mențiune care marchează caracterul neautorizat al construcției.
Astfel, statul oferă aparent soluția problemei, dar nu soluția reală.
Problema de fond — conformitatea tehnică și urbanistică — rămâne nerezolvată.
Asumarea pe proprie răspundere: o obligație imposibilă
Nucleul problemei se găsește în art. 387 alin. (4) lit. a), care obligă proprietarul să declare pe propria răspundere că imobilul corespunde „cerințelor fundamentale aplicabile construcțiilor prevăzute de actele normative”.
Formularea pare inofensivă, dar în realitate presupune că proprietarul își asumă răspunderea pentru:
- siguranța structurală,
- rezistența la seism,
- securitatea la incendiu,
- igiena și sănătatea utilizatorilor,
- protecția mediului,
- eficiența energetică,
- accesibilitatea și utilizarea în siguranță.
Adică tot ceea ce în mod normal verifică statul printr-o serie de autorizații, expertize și controale specializate.
Cum poate un proprietar obișnuit să știe dacă fundația casei îndeplinește parametrii normativi sau dacă scara de acces respectă standardele de evacuare la incendiu?
Este o întrebare la care nici profesioniștii nu pot răspunde fără instrumente și competențe multidisciplinare.
Nici experții nu pot verifica tot
Mai degrabă nici nu există experți tehnici cu atestare simultană pentru toate cele șapte categorii de cerințe fundamentale.
În practică, verificarea completă ar necesita:
- structurist,
- expert în instalații și securitate la incendiu,
- specialist în eficiență energetică,
- expert în igienă și microclimat interior,
- specialist în accesibilitate,
- inginer de mediu.
Cu alte cuvinte, ceea ce legiuitorul cere să fie declarat într-un simplu formular este, de fapt, munca unei echipe complexe de profesioniști, inaccesibilă financiar și logistic proprietarului de rând.
De menționat, că chiar și în proiectele care se prezintă pentru autorizare, pentru casele de locuit cu 1-2 nivele, verificările sunt obligatorii doar pentru exigența rezistență și stabilitate, celelalte cerințe fundamentale rămânând în responsabilitatea proiectantului, cu echipa de specialiști atestați.
O responsabilitate disproporționată, transferată artificial către cetățean
Procedura impune proprietarului o sarcină pe care nu o poate nici înțelege, nici controla, dar pentru care își asumă formal responsabilitatea juridică.
Statul promite o soluție, dar în același timp își transferă toată răspunderea către solicitant:
„Îți permitem să înregistrezi, dar semnezi că e totul în regulă, chiar dacă nu înțelegi ce semnezi.”
Această abordare nu contribuie nici la siguranța publică, nici la ordinea urbanistică.
Contribuie doar la crearea unei aparențe că problema construcțiilor neautorizate a fost „gestionată”. Și se poate include în circuitul obiectelor impozitate. Doar asta i-a interest, să mai stângă ceva resurse la buget, celelalte probleme fiind ignorate total.
Un activ care devine povară
Chiar și după obținerea înregistrării în cadastru, construcția primește o mențiune obligatorie privind proveniența neautorizată. Această marcă:
- limitează capacitatea de tranzacționare,
- reduce valoarea economică,
- restricționează posibilitatea de creditare sau gaj,
- transformă proprietatea într-un activ depreciat.
În loc să fie integrată în circuitul economic, clădirea devine o proprietate cu risc, un fel de „bun tolerat”, nu un bun legitim.
O amnistie doar în teorie
Privită în ansamblu, procedura prevăzută la art. 387 CUC este una vicioasă:
- cere imposibilul de la proprietari;
- presupune competențe pe care nici piața profesională nu le oferă;
- nu conferă statut legal deplin construcției;
- creează consecințe economice negative;
- și nu soluționează problema fondului construit informal.
Este o amnistie în sens declarativ, dar nu în sens practic.
Concluzie: o reformă care necesită reformă
Primăriile fac ceea ce le cere legea: emit certificatele, examinează dosarele, procesează cererile.
Dar mecanismul în sine rămâne slab, incoerent și ineficient. Ca și multe alte articole din acest CUC cu năbădăi.
Dacă statul își propune cu adevărat să soluționeze problema construcțiilor neautorizate, are nevoie de:
- un mecanism de regularizare tehnică reală, accesibil și aplicabil;
- proceduri diferențiate pe tipuri de clădiri și riscuri;
- expertize simplificate, standardizate;
- și o abordare care să nu transforme proprietarul în responsabil universal pentru ceea ce nu poate controla.
Până atunci, art. 387 rămâne o iluzie juridică: o promisiune de legalizare care, în realitate, creează un nou impas. Dacă politicienii care se apucă să facă norm ear mai face și scoală și ar apela la practicieni, sigur lucrurile ar merge mai bine.




