Oraș. Oameni. Transport. Parcări. Concepție sau plan de mobilitate? Trecutul sau viitorul? Consultări sau simulări? 2

sursa foto: Ghid http://reporteris.ro/exclusiv/reportaje/item/85879-biblia-primarilor-ghidul-pentru-un-oraș-adevărat.html

E multă lume care se pare că știe cum să soluționeze problema transportului, a parcărilor a designului străzilor, chiar și în scrierea unor planuri de mobilitate urbană. Unii se miră de faptul că de aceste probleme se ocupă direcția urbanism, că cică ei n-au nici o treabă cu transportul, direcția transport se joacă de vreo câțiva ani cu tichetarea electronică, se bugetează cheltuieli pe diecții fără a avea aprobate strategii și planuri concrete, anul trece, se raportează așa cum se primește, problemele cresc în loc să se subțieze. ONGurile elaborează propuneri de politici, care rămân la nivel de cercetări particulare, pe care nu și le asumă municipalitatea. De ce?

Pentru că fiecare lucrează de capul lui. Rânza nu permite să colaborezi cu autoritățile, pentru că acolo “totu-i varză”. Și cred că au dreptate să spună așa, din moment ce la primărie adesea se lucrează fără a respecta procedurile legale, procesele firești pe care trebuie să le parcurgă o politică din momentul inițierii, prin elaborare, consultare, avizări, aprobare. Se cred parcă atotștiutori și consideră procedurile ca și simple birocrații, de parcă ar fi discreția lor să respecte procedurile legale sau nu.

Dar anume aceste birocrații pun markerele care ne asigură că documentele (oricare ar fi – strategii, planuri, alte politici) 1) vor fi stabilite sarcinile corecte pentru elaborare, prin Decizie a Consiliului; 2) se vor elabora de către specialiști notorii, selectați printr-un proces calitativ de licitații; 3) procesul de consultare nu va fi unul de bifă, organizat doar pentru raport finanțatorului, dar va fi organizat în procedura legală de consultări, unde părerea cetățenilor nu se pierde, dar se contabilizează și se lucrează cu fiecare propunere; 4) se avizează de către toate autoritățile interesate, pentru proiectele nu se elaborează pentru un câmp viran, dar într-un oraș cu interconexiuni pe diferite domenii; 5) finalul – Consiliul va primi acest document spre aprobare, pentru că fără faza asta va fi doar încă un plan pus pe raft. Scump și anevoios. E mai simplu să scrii să publici și să lași, poate se primește cineva să implementeze. Eu tot așa fac, doar că ceea ce public pe blog nu are pretenția de a fi politică publică.

E îmbucurătorfaptul că proiectul UNDP Green City Lab are drept obiectiv consolidarea capacităților autorităților publice municipale în domeniul planificării mobilității și își propune să elaboreze un plan de mobilitate pentru Chișinău. Măcar o rază de lumină pe acest subiect. E bine că au în calitate de consultant național pe Victor Chironda cu master european în studii urbane. E persoana care se pare că poate mișca lucrurile. Va avea nevoie de efort deosebit, ca să integreze activitatea laboratorului cu activitatea autorităților publice, e determinantă această sinergie pentru atingerea scopului, inclusiv consultarea cu publicul, care să nu fie una sectantă, dar publică, în plin sens al obligațiilor pe care le impune legea.

Mai puțin e relevantă elaborarea ghidului de design al străzilor. A fost discutat acest subiect la Forumului Smart City, unde și colegii din România au avut aceiași părere, că un folos mai mare ar avea traducerea în română a “Ghidului global al designului stradal” (Bloomberg Initiative for Global Road Safety), pe care s-au oferit cu generozitate sa ne-o livreze. Ne-au și transmis primele două capitole traduse, le mulțumim pentru aceasta și așteptăm în viitorul apropiat să fie editat și Ghidul în întregime. Ghidul adaptat la legislația Republicii Moldova? Mai degrabă – utilizarea soluțiilor recomandate în Ghid în proiectele planului de mobilitate pentru Chișinău. Și situația este de fapt tocmai inversă – nu ghidul trebuie adaptat condițiilor normative existente în Moldova, dar normativele ar trebui adaptate și corectate pentru a putea fi posibilă aplicarea soluțiilor din Ghid, cele care vor fi confortabile pentru a fi utilizate in Chișinău. Cam așa. Dar – se poate face și ghid, dacă autorii pot aduce plus valoare Ghidului Bloomberg – de ce nu?

Mult mai importantă e clarificarea situației cu documentul pe care îl elaborează Chișinăuproiect, pentru ca să se excludă dublările, contradicțiile și incompatibilitățile soluțiilor. E posibil, dat fiind incipiența la care se află aceste lucrări. Se poate avea încredere în echipa Green City Lab, au și capacitate și finanțare pe măsură, deci trebuie să se reușească să elaboreze un document viabil, nu doar o cercetare interesantă.

Succese echipei și primăriei.  

 

Ghidul global al designului stradal, Bloomberg Initiative for Global Road Safety

Ghidul Global al Designeului Urban(cap 1-2)

Aici poate fi găsit Ghidul pentru free download:

Global Street Design Guide

 

Global Designing Cities Initiative în comun cu National Association of City Transportation Officials (NACTO) pune la dispoziție mai multe ghiduri utile:

Urban Street Design Guide

https://nacto.org/publication/urban-street-design-guide/ 

Urban Bikeway Design Guide

https://nacto.org/publication/urban-bikeway-design-guide/

Transit Street Design Guide

https://nacto.org/publication/transit-street-design-guide/

Încă un document util:

Ghid de planificare și gestionare a sistemului de parcări urbane

http://www.epomm.eu/newsletter/v2/content/2017/0217/doc/Romanian_parking%20guidelines_RO.pdf?fbclid=IwAR3yQYblArwoPbYnZOElPmSr2QXFNelVCspdfc62WdxKXC_J1dT458siF1w

 

Citeste mai mult

Oraș. Oameni. Transport. Parcări. Concepție sau plan de mobilitate? Trecutul sau viitorul? Consultări sau simulări?

Sursa foto: http://oer.ro/ghidul-pentru-planificarea-mobilitatii-urbane-durabile-disponibil-in-limba-romana/

Concepție, cu elemente de strategie, dar și abordări de program/plan pe unele direcții.

Mai întâi a fost un caiet de sarcini. Aprobat. Putea fi mai bun. Dar pentru că consultările au fost, ca de obicei, de bifă,[1]s-a primit așa cum s-a primit. Consiliul a aprobat acest caiet de sarcini, s-au desfășurat procedurile de achiziții și iată – a doua ședință tehnică cu platformă de discuții.

Iaca așa, te cheamă să vii să dezbați, să faci propuneri, dar fără a exista careva informații publice, materiale, care vor fi supuse Consultărilor. Se contează, că participanții vor oferi soluții ad-hoc, după ce vor vedea materialele proiectate pe ecran? Nu e chiar eficient să lucrezi în așa mod, dat fiind complexitatea problemelor abordate. Da, lucruri generale pot fi spuse și au tot fost spuse de-a lungul timpului, de către diferiți experți, la diferite mese rotunde și conferințe, doleanțele locuitorilor orașului sunt cunoscute – toți își doresc și transport public calitativ, și trotuare libere de mașini, și piste pentru bicicliști, și spații publice prietenoase oamenilor, și parcări în locurile potrivite, și instrumente inteligente și multe altele. Pentru asta nu e nevoie să aduni lumea la dezbateri – și așa e clar.

Dar pentru ca toate acestea să se întâmple – modernitatea a inventat planuri de mobilitate urbană durabilă (PMUD), ba chiar pune la dispoziție și ghiduri de elaborare și implementare a PMUD. Spre ex. – Guidelines. Developing and implementing a Sustainability Urban Mobility Plan[2].

De ce la Chișinău ar trebui să inventăm o altă cale? Avem capacități mai mari decât structurile europene? Suntem mai specialiști decât experții antrenați în elaborarea ghidului enunțat? Cum să nu!

Felul în care se organizează lucrurile ne face să concluzionăm că instituțiile responsabile sunt într-o lipsă acută de specialiști care să gestioneze procesul de elaborare și aprobare a politicilor urbane într-un mod calitativ și, mai ales, transparent. Pentru că transparența e esențială într-un proces de elaborare PMUD. Proiecte elaborate chiar și de cei mai buni experți nu au nici o șansă să fie realizate, dacă vin în contradicție cu doleanțele comunității. În plus, în societatea civilă se poate găsi și expertiză necesară pe unele subiecte cercetate, care nu trebuie să fie ignorată, mai ales când se cunoaște nivelul modest al capacităților instituționale ale beneficiarului și proiectantului.

Dar se procedează exact invers – consultările publice se înlocuiesc cu ședințe tehnice (sau se cumulează, pentru a da aere de consultare cu publicul), care ulterior se vor raporta ca participări ale publicului, dar asta e departe de a fi consultare. De menționat, că în Caietul de sarcini, la p.6 Temeiul juridic, este inclusă Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 967 din 09.08.2016, Cu privire la Mecanismul de consultare publică cu societatea civilă în procesul decizional[3]. În plus – ședința e anunțată pe data de 26 noiembrie 2018, la ora 14.00 (oare nu se cunoaște despre Dispoziția primarului să fie organizate toate consultările publice în afara orelor de lucru?)

Deci, autoritatea publică, autorii sunt obligați să respecte procedurile impuse prin acest Mecanism – asta înseamnă să fie numită consultarea în mod regulamentar, să fie plasate informațiile în timpul prevăzut în surse disponibile, pentru ca participanții doritori să se implice în discuții să aibă posibilitate să vină cu propuneri calitative, care să îmbunătățească documentele elaborate de către autori. Autoritatea publică evită să utilizeze acest mecanism eficient de monitorizare și influență a procesului de luare a deciziilor, prin aceasta riscând să obțină documente necalitative, care, pe ultima sută de metri, la prezentarea pentru aprobare în Consiliul Municipal, să nu mai poată fi îmbunătățite. Cum s-a mai și întâmplat, cu alte documente, ex – PUZ centru Chișinău (autor – tot Chișinăuproiect).

Ce e de făcut? Se cunoaște. Dacă se va discuta și se vor organiza consultările regulamentar – totul va intra în normalitate. Chiar dacă va trebui să se revadă unele lucruri deja executate. Cu atât mai mult, că și proiectul Green City a anunțat că planifică elaborarea unui plan de mobilitate pentru Chișinău – deci există posibilitate financiară să se treacă la un lucru bine făcut. Primarul și consilierii pot și trebuie să ceară acest lucru, să imună asigurarea un proces de consultare legal și transparent, care va aduce la masa discuțiilor și expertiză calitativă.  

Că doar n-o să fie fiecare cu planul lui? Citeste mai mult

Arendă terenului pentru construcții – A fi sau a nu fi?!

 

Decizie a Consiliului Municipal de transmitere în arendă a unui lot de teren pentru construcție – situație controversată care continuă de ani de zile și se pare că toți sunt satisfăcuți de felul cum se gestionează terenurile în municipiu. Doar că conflictele nu se mai termină și fondul municipal de terenuri se tot subțiază, fără a aduce careva profituri nici financiare nici sociale. De ce asemenea decizii se poziționează aproape pe la limita legalității? De ce Consiliul nu utilizează alte forme de atribuire a terenurilor pentru construcții?

Întrebări, pe care și le pun mulți, mai ales când apar conflictele între locatarii  în curțile cărora se  transmit cu titlu arendă terenuri pentru construcții. Este straniu să fie transmis un teren pentru construcții printr-un contract de arendare care, de fapt, este prevăzut pentru terenurile agricole și utilaje agricole. Cât de corect este să  fie folosită o formă nespecifică de contract pentru folosirea terenului în scopul realizării obiectivului de construcții care, în mod sigur, după expirarea termenului contractului nu va putea fi înlăturat de pe teren, fără a fi distrus? Cum vede rezolvarea problemei autoritatea locală? Se prezumă, din start, că acest teren va privatizat de arendași îndată ce vor fi începute lucrările de construcție, adică la un preț normativ, mult sub preț de piață? Acesta este scopul adevărat, să evite procesul de vânzare la licitație a terenului, ca să diminueze prețul real al terenului? Și care ar fi interesul Consiliului să aprobe astfel de decizii? Sau doar a unor consilieri? Consilierii înțeleg oare că aduc atingere interesului general, cu prejudicii substanțiale bugetului și comunității?

Cred că este nevoie de clarificări pentru a facilita unele răspunsuri la aceste întrebări, a se vedea mai jos câteva secvențe din legislație, referitor la contractele de arendă.

Mai întâii, crâmpeie din teorie:

Contractul de arendă – varietate a contractului de locațiune – este un contract prin care una dintre părți – numită arendator – transmite celeilalte părți – numită arendaș – bunuri agricole în vederea exploatării pe o durată determinată și în schimbul unui preț – numit arenda – stabilite de părți.

Contractul de arendare poartă caracteristicile regimului juridic al unui contract civil încheiat pentru satisfacerea intereselor specifice legate de exploatarea bunurilor agricole și de obținere a contraprestației echivalente acestei exploatări. În toate cazurile, pentru a fi în prezența unui contract de arendare, bunurile menționate trebuie să fie destinate exploatării (producției) agricole de către arendaș.  Concluzia care se impune cu necesitate este ca dreptul de folosinta al arendașului nu este unul real, ci un simplu drept de creanta care se realizeaza prin intermediul arendatorului (locatorului), desi se exercita asupra unui lucru presupunând, deci, „contactul material cu respectivul lucru”.[1]

Ce găsim în legislație:

Codul Civilstabilește obiectul contractului de arendă – exploatarea terenurilor și a bunurilor agricole. Articolul 911(1)[2]“Arenda este contractul încheiat între o parte – proprietar, uzufructuar sau un alt posesor legal de terenuri şi de alte bunuri agricole (arendator) – şi altă parte (arendaş) cu privire la exploatarea acestora pe o durată determinată şi la un preţ stabilit de părţi.”

Comentariile la Codul Civil[3]explică prevederile Codului în ceea ce privește contractul de arendă, punctând pe esența contractului anume în reglementarea transmiterii în scopul exploatării temporare a unui teren și bunuri agricole. Deosebirea față de contractual de locațiune (contractual de arendă fiind văzut ca o particularitate a contractelor de locațiune) constă anume în transmiterea bunului nu numai în posesiune și folosință, dar pentru exploatarea. Exploatarea presupune față de obiectul contractului a tuturor operațiunilor pentru posesie, folosire,  prelucrare, îmbunătățire și altele, care sunt necesare pentru obținerea unui fruct – scopul final al acestui contract. (Fructul a se vedea comentarii pentru art. 299 Cod Civil).

Codul funciar[4]face referire la contractile de arendă doar la capitolul V Terenurile cu destinație agricolă. Doar în acest capitol se specifică condițiile de arendă și se înscriu atribuțiile specifice pentru acest tip de relații (art. 41 Arendarea terenurilor).

Legea cu privire la arendă în agricultură[5]face descifrarea a tot ce este contract de arendă în agricultură, unde, la expirarea termenului de arendă se prevede obligația arendașului de a restitui bunurile în starea care le-a primit.

Art. 127 (1) “La expirarea termenului contractului de arendă a bunurilor agricole, altele decâtterenurile, arendaşul este obligat să le restituie arendatorului în starea în care le-a preluat, ţinîndu-se cont de gradul de uzură.”

Cum e și de înțeles, alte scopuri decît posesiunea și folosința bunurilor agricole în acest act legislative nu se gășete nimic.

Superficia.Acest drept real asupra unui teren permite executarea lucrărilor de construcții. Art. 443, Cod Civil, prevede: (1) Superficie este dreptul real imobiliar de a folosi terenul altuia în vederea edificării şi exploatării unei construcţii, deasupra şi sub acest teren, sau a exploatării unei construcţii existente. Acest drept este alienabil, se transmite prin succesiune şi poate fi obiect al unui contract de locaţiune.

Asupra dreptului de superficie se aplică regulile dreptului de proprietate, este posibil stabilirea unui termen rezonabil si sunt clarificate aspectele legale privind construcțiile realizare, redevențele și alte momente specific.

Aici ar putea autoritatea să caută răspunsuri pentru situțiile în care se decide atribuire de teren, fără a apela, din diferite considerente la vânzarea acestuia.

Și autoritățile și beneficiarii ar trebui să verifice contractile de asociere în diferite societăți civile, în baza contractelor de arendă, s-ar putea și pe acest strat de relații să nu fie totul chiar perfect. Citeste mai mult

Impresii de la o lansare de proect (Transparența – cheia succesului)

E bine că mai finațează cineva activități care să susțină procesul de dezvoltare a or. Chișinău. E foarte bine, că se implică organizații puternice, precum BERD. Asta poate însemna calitate în expertiza livrată comunității. De data aceasta – în procesul de planificare strategică – Chișinău – Oraș Verde (Green City Action Plan – GCAP). Experiența acumulată în cadrul Programului BERD ”Orașe Verzi”, în Yerevan, Tbilisi, Tirana ne permite să putem conta pe un suport consistent în dezvoltarea unor proiecte declanșatoare, care vor putea fi locomotiva unor schimbări pozitive în Chișinău.
La Reuniunea de lansare a proiectului a fost prezentată echipa de implementare, descrisă metodologia și procesul GCAP, cu punctarea activităților cheie și a livrabilelor, organizarea instituțională, viziunea asupra procesului de aprobare a planurilor de acțiuni elaborate, etapele proiectului, pecum și eventualele riscuri și mitigarea acestora. S-a efectuat chiar și un exercițiu de identificare și prioritizare a prorvocărilor majore în diferite domenii (doar exercițiu, nu a fost o ședința a gupului de dezvoltare strategică a primăriei).
Totul pare a fi gândit bine și le dorim succese echipei proiectului în implementare și în atingerea scopurilor propuse.
Totuși, pe lîngă optimismul unei lansări un lucru ar mai de menționat: toată activitateea experților poate fi redusă la încă o strategie scrisă și trecută la coș, dacă nu va exista dedicație din partea partenerului principal – Primăria Municipiului Chișinău. Nu mă refer la partea de ”cuvinte de salut, fotografii frumoase și strângere de mâni”, dar la o organizare competentă a procesului deecizional, prin asigurarea unor proceduri legale de consultare și acces al publicului în toate etapele de luare a deciziilor, de la inițiere a unor elaborări de planuri până la finalitatea acestora – aprobarea de către Consiliul Municipal.
De ce a apărut necesitatea să vorbim despre aceasta? Ppentru că încrederea locuitorilor orașului în structurile administrației publice este la pământ și această neîncredere se extinde și asupra unor proiecte finațate din diferite fonduri, cauza fiind Citeste mai mult

Despre cum vom face orașul pentru oameni. Cu Jan Gehl.

Câteva impresii despre cartea expertului consacrat în dezvoltare spațiilor urbane – Jan Gehl „Orașe pentru oameni”.

Jan Gehl, un expert recunoscut în problemele de calitate a spațiului urban și un guru al proiectării spațiilor publice în localități urbane. Cercetările autorului în domeniul dezvoltării urbane aduc și soluțiile respective, care se cuantifică în recomandări privind acțiunile de îmbunătățire a spațiului urban, ceea ce duce și la îmbunătățirea calității vieții oamenilor. Orașul este poziționat la nivelul ochilor și a percepției umane, la o scară umană, spațiul individual fiind apropiat mai strâns de cel public, intersectându-se și colaborând, din care rezultă o sinergie foarte puternică. E util să vedem ce ne propune autorul atât pentru funcționari, pentru profesioniști, arhitecți, urbaniști, pentru societatea civilă, pentru toți care încearcă să se implice în soluționarea problemelor urbane. Pentru cei care nu sunt indiferenți, dar și pentru cei care vor citi doar din curiozitate.

Spațiul redus, bariere în calea mișcării, poluarea aerului și fonică, riscul de a fi prins în accidente, condițiile neadecvate de abitație – acestea sunt problemele tipice ale orașelor, probleme care se atestă în majoritatea orașelor lumii. Mobilitatea este compromisă în totalitate prin lipsa de securitate, mersul pe jos și cu bicicleta devenind un lux, la fel precum și funcțiile social-culturale ale orașului. Totul se compromite prin faptul că aceste probleme sunt ignorate o perioadă lungă de timp, prioritatea dezvoltării fiind pusă pe seama transportului: mașini mai multe – drumuri mai largi, spațiu pentru oameni tot mai puțin și mai puțin. Clădiri izolate, drumuri și viteză, mașini în loc de pietoni – acest tip de oraș poate și trebuie să fie transformat în oraș la o scară umană, care să-și îndeplinească funcțiile unui habitat sănătos. Oraș cu spații care asigură locuri potrivite pentru întâlnirile oamenilor, cu funcții care oferă oamenilor posibilitatea să fie în comunitate si să trăiască în senzația de casă comună ce aparține tuturor. Autorul face referire la aceste lucruri și introduce conceptul de oraș la scară umană, iar reieșind din acest deziderat și instrumentele de planificare cu stabilirea a patru obiective esențiale: oraș plin de viață, oraș securizat, oraș durabil și oraș sănătos.

Autorul punctează din experiența orașelor New York, Melbourne, Copenhaga, orașe contemporane, cu economie stabilă, cu un număr mare de populație și cu funcții diverse, dar și cu creșterea percepției de a transforma aceste orașe în spații mai umane, mai confortabile pentru abitație. În acest context  se dezvoltă dorința oamenilor de a recupera spațiul de la mașini  prin crearea infrastructurii pentru mersul pe jos și cu bicicleta, ceea ce va conduce la o dezvoltare durabilă și sănătoasă a societății. În aceste orașe administrațiile au înțeles că orașele trebuie să fie atractive, informale și să dispună de spații democratice unde membrii acestei societăți se întâlnesc și își trăiesc viața în comunități. Comunitatea este văzută nu doar ca consumator al serviciilor urbane, dar ca partener al dezvoltării.

Totul se percepe la nivel senzațional, emoțional, având anumite proporții, racursuri, pe care le prindem la nivelul ochilor, într-un anumit unghi, la o anumită distanță, mergând cu o anumită viteza (cca 5 km/oră – viteza mersului pe jos)  – la fel e un concept introdus de autor în vizorul cercetărilor, care ne ghidează spre a crea spații potrivite simțurilor pe care le avem ca organism uman, să fie orașul adaptat necesităților acestui organism și nu invers. Idea că noi oamenii creăm orașele, după care ne formează orașele pe noi este cu atât mai actuală cu cât înțelegem că depindem foarte mult ca indivizi de cea ce creăm în jurul nostru. Deci trebuie să fim responsabili de aceste creații.

Exemplul mișcării pe jos vizavi de mișcarea în automobil ne explică cum ajungem de fapt sa nu vedem nimic din drumul pe care îl parcurgem dacă ne aflăm în mașină – cu mașina noi doar ajungem din punctul A in punctul B, nu prindem nici un tablou pe parcurs. Altfel e când mergem pe jos, sau cu bicicleta – reușim să vedem fațadele clădirilor, aleile din parcuri, terase, intrările în clădiri, care penetrează spațiul acestor clădiri și te invită să vezi ceva în vitrine. Acest exercițiu de imaginație este unul care ne convinge că viața este mai calitativă dacă coborâm din mașini, rămâne doar să organizăm spații pentru mersul pe jos, să ne creăm aceste condiții ca să beneficiem la maxim de oportunitățile unui oraș pentru oameni. Autorul oferă Citeste mai mult

Povești pe hârtie… sau cum să agravezi problema în loc s-o soluționezi

Încă o decizie a consiliului municipal, scrisă la nivel de beletristică.

Dacă tot nu e clar nici cine este beneficiarul obiectului de construcție, nici nu se știe în ce procedură a aprobat consiliul „concepția”, putem să interpretăm și noi. Decizia se poate citi în felul următor:

  1. Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove are nevoie de spații auxiliare și un bloc sanitar public, a elaborat o concepție și a formulat o solicitare către autoritățile APL.
  2. Consiliul a ținut sfat, a înțeles că există această nevoie și a decis să aprobe o concepție de proiect, fără a concretiza detalii, în afară de faptul ca să nu existe îngrădiri. Posibil că va fi, totuși o casa parohială, pentru că Mitropolia asta a anunțat. http://ortodox.md/comunicatul-mitropoliei-privind-constructia-casei-parohiale-in-cadrul-complexului-catedralei-mitropolitane/
  3. Pentru a se asigura cu soluții competente, a impus să fie coordonată această concepție și cu alte autorități publice: Ministerul educației culturii și cercetării, Direcția generală arhitectură și relații funciare, Serviciu protecție civilă și situații excepționale, Centrul de sănătate publică al mun. Chișinău, Inspectoratul ecologic municipal, Întreprinderea municipală Asociația de gospodărire a spațiilor verzi. Toate acestea vor veni cu propuneri de îmbunătățire a Concepției.
  4. A dat indicații direcției generale arhitectură și relații funciare să elaboreze certificatul de urbanism și autorizațiile de construire pentru obiectul bloc auxiliar la Catedrala Metropolitană Nașterea Domnului și a unui grup sanitar public în Scuarul Catedralei.
  5. Pentru că terenul parcului este teren proprietate publică municipală, Beneficiarul construcției va fi municipalitatea, atunci aprobarea concepției este o acțiune argumentată.
  6. Odată aprobarea concepției vor urma: 1)Concurs de proiecte pentru dezvoltarea soluțiilor din concepția aprobată. 2)Discuții publice, conform legislației. 3) Coordonările și aprobările legale. 4) Deciderea formulei de finanțare (poate fi și cu participarea Mitropoliei) 4) Decizia de atribuire a terenului în acest scop și desemnarea Beneficiarului construcției (poate fi și în paralel cu organizarea concursului, chiar e primul pas necesar).

De ce încercăm să vedem așa lucrurile?

Pentru că nu există o desemnare a Beneficiarului nici din partea statului (clădirea Catedralei aparține statului, deci trebuie să existe o decizie de desemnare a Beneficiarului pentru construirea unei construcții auxiliare la acest obiectiv) și nici din partea municipalității (proprietarul terenului – mun. Chișinău), prin urmare, consiliul prin Decizia aprobată putea să-și valorifice dreptul de proprietar al terenului. Respectiv – să ia o decizie în legătură cu dezvoltarea acestui teren – aprobarea unei concepții. Așa că putem să fim răbdători cu consiliul și să așteptăm să pună totul în albia legalității, are timp, dacă dorește să acționeze legal.

Dar e foarte straniu comportamentul consiliului, care încearcă să soluționeze o problemă cu o potențială susținere în societate, dar reușește să pună pe jar anume prin stângăcia abordării și o lipsă totală de asigurare a legalității procesului. Oare de ce?

Citeste mai mult

Dreptul de proprietate nu este chiar sfînt! Codul urbanismului – intre necesitate si moda – 4

Din nou despre proiectul Codului. Cum se rezolvă problemele de reglementare a relațiilor sociale din sfera administrației publice în domeniul urbanismului împreună cu alte ramuri de drept public și privat. Pentru a puncta situațiile care urmau să-și gasească explicații clare în procesul de codificare a dreptului urbanismului putem să stăm cu ochii pe activitatea autorităților municipal în Chișinău pe partea de decizii ce vizează ocuparea terenurilor cu construcții. Este foarte caracteristic în sensul exemplificării cum autoritățile stiu să se încîlcească în a-și înțelege corect obligațiile și în argumentările “specifice” a propriei incapacități de a sluji interesului public.

Citeste mai mult

Pentru ce avem nevoie de consultații publice pe deciziile de urbanism?

Pentru că se organizează o mulțime de consultații, audieri pe diferite probleme care sunt foarte importante pentru locuitorii orașului, este bine să se înteleagă și raționamentul organizării discuțiilor, modalitatea de interacține a autorităților cu cetățenii, cu specialiștii din domeniu, cu toți cei care doresc să participle la îmbunătățirea procesului decizional.
Evident că discuțiile sunt binevenite, dar sigur și calitatea discursului nu este de ignorat, ba chiar e determinantă, deoarece transformarea consultărilor în șezători cu trasul de poală și de mînecă nu pot naște nimic constructiv, cu atăt mai mult nu îmbunătățesc procesul decizional.
PROCESUL DECIZIONAL. Este ceia ce contează cu adevărat pentru locuitori, pentru că anume acesta afectează direct nivelul calitativ al traiului în oraș.
Pentru că într-un context urban se împletesc interesele atît a persoanelor private cît și cele ale comunităților în general, dar și a unor grupuri de comunități la nivel de sector, zonă, etc., prioritizarea în lista respectării drepturilor fiecărua este importantă și nu poate fi aleatorie. Anume această prioritizare vine să fie rezolvată prin intermediul dreptului urbanistic (văzut ca o ramură a dreptului public), care este încărcat cu prerogative de putere publică. Prin diferite instrumente de reglementare și control al utilizării terenurilor, se stabilesc unele limitări în drepturi avînd ca și obiectiv prevalarea interesului general asupra intereselor particulare ale proprietarilor funciari.
Cu asta ne-am clarificat – în domeniul urbanismului interesul comunității prevalează asupra interesului particular. Cine ne asigură de respectarea acestui interes și ce trebuie să facem ca interesul general să nu fie șters cu buretele de către cei mai activi developeri, fie și cu intenții bune? Inventăm bicicletele noastre proprii, marca #UrbanismFacutProst? Se pare că pe această cale se merge la Chișinău (nu neapărat ca în alte localități lucrurile sunt perfecte, doar că la Chișinău terenurile sunt mai scumpe, de aici și miscarea mai activă), substituindu-se procedurile legale de consultări prin showuri de prost gust, care, paradoxal, sunt utilizate de către Consiliul Local pentru a bifa că au avut loc consultările. Și de ce nu s-ar utiliza, dacă ele, totusi, au loc? Proiectele de documentații urbanistice (observați! Nu proiectele de decizii!) se prezintă spre dezbateri, autorii, investitorii vin să răspundă la întrebări, vin și persoanele interesate pentru discuții, activiști, mai nou – și poliția și organizații de pază… procesul are loc. Ce-i mai lipseșe, ca să fie unul calitativ?
Lipsesc anume elementele de validare a procesului de consultare, care să încadreze aceste dezbateri în procesul de luare a deciziilor de către autoritățile administrației publice. Pentru că asta stabilește legislația – mecanismul de consultare în procesul decisional pe probleme de interes public. Ca să poată începe un proces de consultare trebuie să existe obiectul consultărilor –decizia care urmează să fie aprobată– mai pe înțelese – PROIECTUL DECIZIEI (unul inițiat de către entitatea autorității cu responsabilitate pe acest subiect, înregistrat, ca să poată fi monitorizat tot procesul atît de către autorități dar și de către locuitori). Anume in cadrul consultărilor pe subiectele proiectului deciziei se discută toate clelelate – elaborare PUZ, PUD, schimbari de regim urbanistic, capacitate de străzi, culori, forme, termeni de implementare – totul în contextul unei sarcini emise de către autoritatea publică, Nu pot fi acceptate consultările haotice – totuși, nu este o discuție de dragul discuțiilor dar una menită să ne protejeze de decizii incorecte/abuzive.
Toate acestea nu sunt povești – sunt prevăzute prin norme legale, respectarea cărora este iminent importantă pentru obținerea scopului scontat. Deoarece pentru noi ca și membri ai comunității unei asezări urbane nu ne interesează penuriile verbale, noi dorim ca interesul nostru să fie respectat ca și interes de ordin general și ne așteptăm ca cei care ne reprezintă în organul decisional (pe care i-am parașutat acolo la alegeri și îi bugetăm) să-și îndeplinească obligațiile calitativ, respectînd legislația și punănd prioritate pe interesul nostru general.
Pentru autorități, care se tot pierd în acest proces, cîte ceva de reținut din procedurile legale:
• Transparența se asigură pentru un proces decizional.
• Procesul decizional este procedura de elaborare și de aprobare a deciziilor de către autoritățile publice.
• Decizia este un act juridic.
• Audiere publică, consultare publică și dezbatere publică au ca obiect un proiect de decizie, cu scopul de a asigura un proces decizional calitativ.
Afirmațiile sunt din textul legii 239 (Privind transparența în procesul decizional, din 13.11.2008), chiar din definiții se poate vedea foarte simplu, care este rostul consultărilor cu cetățenii, dar pentru explicații mai detaliate nu se interzice a citi toată legea. Același lucru se poate vedea mai structurat și detaliat pe procedurile de organizare a consultărilor cu publicul in HG 967 (Cu privire la mecanismul de consultare publlică cu societatea civilă în procesul decisional, din 09.08.2016). Toate acțiunile se încadrează în procesul de elaborare-aprobare a unei decizii.
Subdiviziunile-autor (a proiectelor de decizii) din cadrul autorității publice sunt responsabile de anunțarea inițierii discuțiilor de consultare, tot acestea sunt responsabile și de numirea persoanelor responsabile cu acest proces, precum și de plasarea informației pentru consultări cu cel puțin 15 zile înainte de dezbaterile anunțate. E logic – există un proiect de decizie, există un autor, acesta are obligația sa prezinte argumente în folosul acestei decizii atît în fața organului decizional, dar și în fața publicului în procesul de consultare, să corecteze proiectul cu propunerile de îmbunătățire, să-l ”miște” pe tot acest parcurs decisional, pănă la aprobare.
Ce se întîmplă în realitate, cum se tratează aceste subiecte, putem vedea la consultările/audierile organizate de către consilieri, pretori, investirori, proiectanți, societatea civilă… Majoritatea discuțiilor se organizează în jurul unor intervenții în zonele construite ale orașului, amplasamente, rezovarea cărora se vede prin schimbarea regimului acestor zone, beneficiarii prezentănd proiecte de PUZ, alte scheme de amplasare. Însă acestea nu sunt susținute cu sarcina de proiect, nu există proiectele de decizie care urmează a fi consultate – documente care sunt acte juridice obligatorii în acest proces, menite să pună discuțiile în cîmp legal. Să nu uităm scopul! E interesul general al comunității scopul final al acestor acțiuni.
Se încearcă separarea procesului de elaborare a PUZ (sau alte documente urbanistice) de procesul de luare a deciziilor, cea ce este ineficient și ilegal. Sunt puse în discuție documente care reprezintă instrumente de reglementare și control al ocupării terenurilor și sunt parte a sistemului de gestionare teritoriului de către autorități, în numele colectivităților. În nici un caz nu pot fi privite ca și opere de artă, rupte din contextul juridic al administrării orașului. Argumentul autorilor precum că e doar o propunere de proiect, care ulterior va fi sau nu validată prin decizia autorității este o tentativa de a evita unele momente complicate și a lăsa nesoluționate anume aspectele care contează pentru comunitate. Seamănă cu o trișare mai mult, decăt cu o consultare.
Aici e cazul să amintim încă de un document normativ – NCM B.01.02:2016 Instrucțiuni privind conținutul, principiile metodologice de elaborare, avizare și aprobare a docoumentației de urbanism și amenajare a teritoriului. P. 9.2 specifică foarte clar că PUZ se întocmește în baza temei-program, în care se specifică toate sarcinile puse în fața proiectantului. De remarcat, că acest document, care se numește tema-program este un document elaborat și semnat în comun, de către beneficiar, proiectant și autoritatea publică, avînd fiecare măsura lui de responsabilitate, motivul fiind și complexitatea documentului vizat spre elaborare. Aici, în tema-program, APL ne protejează interesul general, trasînd obiective din planuri strategice, programe și tot prin acest document urmează să fie trasate toate acțiunile în cadrul procesului decizional (de aprobare a PUZ, spre ex.), inclusiv consultările/dezbaterile publice necesare. Deci documentul este acea punte pe care proiectantul își oferă soluțiile în cadrul unui proces decizional, teritoirul de aplicare a efortului proiectantului fiind grevat cu interesul nostru general.
Poziția investitorului și a proiectantului poate fi înțeleasă – fiecare apără interesul privat, pe care e îndreptățit să-l mențină. Dar interesul general al comunității? Cine stă la straja lui? În acest context sunt importante acțiunile organelor autorității publice, care trebuie să-și analizeze procedurile cu care lucrează, să responsabilizeze direcțiile de specialitate pentru îndeplinirea funcțiilor conform cu legislația și să nu admită pentru examinare nici de către comisiile consiliului, dar, cu atît mai mult – de către Consiliu, a proiectelor cu încălcarea procedurilor legale. Asta ar facilita și procesul de luare a deciziilor (pentru că nu ar ajunge pe ordinea de zi proiecte cu probleme, avînd filtrele pe etapele de avizare/consultare), dar și de discurs cu cetățenii care le-au oferit creditul de Încredere. Pare simplu, totul stă în mici detalii,– inregistrare proiect de decizie, număr, dată, responsabil pentru consultare, autor al deciziei, temă-proogram, lucrări de secretariat – la care acum nu se grabesc autoritățile să atragă atenția. Dar lipsa acestor detalii aduc la decizii urbanistice cu grave repercursiuni negative asupra orașului, la greșeli care în timp vor colapsa viața în oraș.
Consiliul. Organ deliberativ care ia decizii in numele nostru, aceste decizii trebuie să respecte interesul general al comunității, să fie legale. Ascunsul în spatele partidelor și votarea cu sacul a deciziilor funciare il plasează pe fiecare consilier în zona fraudelor. Nu exista responsabilitate colectivă. Oare?

Codul urbanismului – intre necesitate si moda – 2

Reflecții după o întîlnire cu arhitecții
Desigur, cei mai expuși schimbărilor pe care le va genera Codul vor fi arhitecții-șefi ai raioanelor/orașelor, pentru că în sarcina acestor specialiști din autoritățile publice locale stau probemele de urbanism și amenajare a teritoriului. Ei sunt acei, care perfectează în calitate de specialiști ai autorității publice locale, documentele, prin care se asigură gestionarea teritoriului – certificatele de urbanism, autorizațiile de construire/demolare, de schimbare a destinației. Tot în seama subdiviziunilor de arhitectură și urbanism este și elaborarea documentelor de planificare a teritoriilor localităților, fie că sunt PUGuri, sau planuri pentru anumite teritorii care necesită intervenții, la nivel zonal sau de detatliu. Totul. Cu forțe extrem de reduse, pentru că sunt într-un numar efectiv limitat, cauza fiind lipsa de resurse bugetare, dar și a viziunii politice pe acest segment de activitate.
Spre exemplu, ca și îngrijorare a fost expusă parerea, că Codul exclude din proces arhitectul, concluzia fiind făcută în baza faptului, că Codul prevede primarul în calitate de emitent a documentelor permisive, arhitectul-șef nefiind semnatar al acestora. Semnarea actelor permisive de către arhitectul-șef este văzută ca și o metodă de a influența lucrurile, de a interveni la timp și a corecta situații mai puțin favorabile pentru comunitate, dar cu insistență din partea investitorilor. Concluzia vine de la sine – totul se ține pe părerea unui specialist, nu pe norma, care reglementează procesul.
Bineînțeles că putem fi de acord cu faptul că actualmente așa și se procedează – arhitectul este „vama”, care are în instrumentariu dreptul de semnătură, fără de care nu poate fi emis nici certificatul de urmanism nici autorizația de construire și specialiștii pot aduce mute exemple, cînd au putut să apere interesul public în mod profesionist. Dar putem să aducem și exemple, tot foarte multe, cînd cu minile specialiștilor se trag castanele din foc și se comit gafe extrem de mari cu impact negativ major și incllusiv cu repercursiuni asupra averii publice.
De ce se întîmplă acest lucru? Reglementările legale cu lacune, care permit comiterea incălcărilor, sistem de control ineficient, care nu are capacitatea să oprească aceste încălcări, capacitatea managerială scăzută a autorităților locale, justiție incoerentă, toate întrețesute cu elemente corupționale și încă multe altele, care necesită a fi analizate pentru a lua deciziile optime la nivel de norme legale.
Trebuie să menționăm, că în nici un caz nu negăm importanța specialistului, ca un pilon în sistem fiind unul de importanță majoră, de calificarea acestuia depinde cum se implementează normele sistemului. Dar nu ne putem baza doar pe specialist – sistemul e important să lucreze, care e compus din mai multe segmente, unul fiind norma de drept.

Citeste mai mult

Codul urbanismului – intre necesitate si moda – 1

Din problemelele identificate ale documentului se pot mentiona urmatoarele:
1. Nu este clar care documente au fost supuse codificarii, nu exista o listare a acestora,
2. Corelarea insuficienta a textului Codului cu diferite acte normative existente, dar si in interiorul prooiectului de document.
3. In textul Codului exista dispozitii care se suprapun, formulari ambiguie dar si contradictorii in diferite capitole ale proiectului documentului.
4. Formularile neclare, nu este suficient de bine armonizat Codul cu actele normative conexe, ce ramin in vigoare (legislatia de mediu, funciara, cu privire la patrimoniu), lipseste ierarhizarea prevederilor normative, fiecare producind efectele juridice separate, fara a fi interconectate.
5. In cadrul dispozitiilor finale ale Codului nu exista dispozitii de abrogare a prevederilor contrare, in situatia ca mai multe acte normative incluse in acest proiect sunt modificate cardinal, caduce fiind specificate doar doua legi. Se va crea o suprapunere de prevederi cu foarte multe momente contradictorii.
6. Lipsesc reglementarile privind parcelarea, servitutile, aceste aspecte fiind foarte vag reglementate actual si nici in proiectul Codului nu s-a facut lumina. De mentionat, ca pe acest subiect exista foarte multe actiuni incoierente ale autoritatilor publice locale, cu pierderea unor suprafete mari din terenurile municipale, acestea fiind instrainate/atribuite sau gratis sau la preturi derizorii.
7. Proiectul de Cod aduna sub acelasi volum atit codul urbanismului cit si codul constructiilor, care tine sa resolve la nivel national si local problemele de planificare teritoriala, proiectare, calitate in constructii, profesiuni reglementate, cea ce face documentul foarte complicat pentru redactre. Faptul, ca pentru cod nu au fost utilizate resurse mai consistente de consultanta, limitindu-se doar la capacitatea unei sectii din minister, fara careva buget a dus la un document care nu poate fi aprobat in forma propusa, decit cu redactari esentiale, de fapt documentul necesita reelaborare.
8. In general, modul in care a fost redactat textul documentului nu aduce imbunatatire situatiei existente privind legislatia in domeniu, nu asigura o intelegere mai buna de catre cetateni/investitori, nu ajuta la dezvoltarea si protejarea proprietatilor si intra in contradictie cu cadrul legislativ si administrative/organizational existent.