Svetlana Dogotaru

Republica Moldova nu duce lipsă nici de strategie, nici de finanțare, nici de justificare publică atunci când vine vorba despre gestionarea deșeurilor. Strategia Națională de Gestionare a Deșeurilor 2013–2027 există de ani buni, iar proiectul investițional major care ar trebui să o transforme în infrastructură reală este deja cunoscut: „Deșeuri solide în Republica Moldova”, gestionat instituțional de Ministerul Mediului și ONIPM. Pagina oficială a proiectului arată clar că finanțarea de bază vine dintr-un împrumut BERD de 25 milioane euro, cofinanțat de BEI cu încă 25 milioane euro, pentru colectare, transfer, tratare, depozitare și închiderea gunoiștilor. BERD îl descrie drept primul proiect mare, multiregional, pentru trei zone prioritare: RMD 5, RMD 8 și RMD 1. 

Cu alte cuvinte, nu vorbim despre o idee frumoasă rămasă pe hârtie și nici despre o inițiativă fără bani. Vorbim despre un proiect strategic, cu resurse financiare serioase, cu asistență internațională, cu studii, consultanți, structuri de implementare și ani întregi de pregătire în spate. Tocmai de aceea întrebarea firească este alta: dacă tot s-au mobilizat resurse atât de substanțiale, de ce nu s-a făcut și partea de bază a lucrului coerent — ancorarea teritorială clară și profesionistă a întregului sistem?

Aici este, de fapt, miezul problemei. Statul încearcă acum să împingă mai repede proiectele concrete — depozite regionale, stații de transfer, centre de tratare — prin legi speciale, derogări la documente permisive și mecanisme accelerate de terenuri și exproprieri. Dar această grabă vine după ani în care exact componenta de planificare teritorialătrebuia pusă în ordine. Iar când partea de planificare nu este așezată bine, începi să împingi din cealaltă parte: tai acorduri, centralizezi proceduri, reduci rolul autorităților locale și speri că proiectul va merge înainte numai pentru că este declarat „de interes național”.

Doar că infrastructura deșeurilor nu este o simplă investiție tehnică. Ea este, prin natura ei, infrastructură teritorială. Un sistem regional de gestionare a deșeurilor înseamnă amplasamente, trasee logistice, relații între localități, impact asupra comunităților, compatibilitate cu dezvoltarea locală, cu documentația urbanistică, cu protecția mediului și cu zonele sensibile. Nu poți vorbi serios despre depozite regionale și stații de transfer fără să le legi de logica amenajării teritoriului. Aici este exact locul unde proiectul ar fi trebuit susținut mai coerent. 

Mai direct spus: s-au cheltuit și se cheltuie resurse importante din împrumut și din mecanismul de implementare, dar statul pare să fi tratat insuficient componenta care dă stabilitate juridică și administrativă proiectului — componenta teritorială. Nu pentru că nu s-ar fi putut face. Ci pentru că, foarte probabil, ar fi fost nevoie de mai multă competență instituțională, mai multă organizare și mai multă disciplină de planificare.

Asta nu înseamnă că proiectul este greșit. Dimpotrivă: proiectul este necesar, întârziat și absolut justificat. RMD 5, RMD 8 și RMD 1 trebuie să iasă, în sfârșit, din logica gunoiștilor improvizate și a sistemelor locale fragmentate. ONIPM și Ministerul Mediului au avansat deja anumite etape, inclusiv contractare, comunicare, organizare instituțională și pregătire pe regiuni. 

Dar tocmai pentru că proiectul este important, el trebuie construit mai bine, nu doar mai repede.

Aici merită spus un lucru fără menajamente: nu este suficient să ai strategie, bani și bunăvoință. Trebuie să ai și capul administrativ pus în ordine. Dacă știi de ani de zile că Strategia Națională de Gestionare a Deșeurilor cere regionalizare, depozite regionale și infrastructură nouă, atunci era perfect logic să pregătești din timp și baza teritorială pentru aceste investiții. Nu să ajungi mai târziu în situația de a compensa lipsa acestei munci prin derogări succesive și formule speciale de autorizare.

Aici apare și contrastul cel mai neplăcut. Pe de o parte, proiectul este prezentat ca unul mare, modern, european, multiregional, finanțat de BERD și BEI. Pe de altă parte, când cobori în mecanismul juridic intern, găsești o soluție care sună prea des așa: „nu am pus lucrurile suficient de bine în ordine, așa că mai tăiem niște etape și mai împingem puțin procedura”. Asta nu este neapărat viziune. Uneori este doar recuperare administrativă făcută din mers.

Și totuși, partea bună este că problema încă poate fi corectată. Codul urbanismului și construcțiilor permite elaborarea Planului de amenajare a teritoriului național integral sau pe secțiuni specializate, iar o secțiune dedicată gestionării deșeurilor ar fi exact instrumentul care ar putea lega în mod profesionist strategia sectorială de realitatea amplasamentelor, a regiunilor, a transportului și a comunităților afectate. 

Altfel spus, dacă PATN integral întârzie, asta nu înseamnă că statul trebuie să improvizeze. Înseamnă că trebuie să folosească inteligent instrumentele pe care le are și să facă ceea ce trebuia făcut de la bun început: să transforme strategia deșeurilor și într-o logică teritorială clară. Asta ar ajuta nu doar juridic, ci și politic și administrativ. Ar reduce conflictele cu localitățile, ar face amplasamentele mai bine motivate și ar scoate proiectul din zona suspiciunii că „se bagă gunoiștea undeva, iar comunitatea află la urmă”.

Aici trebuie spus și un lucru corect față de Parlament și față de autorități: este bine că încearcă să deblocheze subiectul deșeurilor. Era și timpul. Nimeni serios nu poate susține păstrarea haosului actual doar de dragul procedurilor. Dar exact pentru că este un proiect greu, sensibil și cu impact mare, el trebuie împins înainte profesionist, nu doar repede. Cu respect pentru interesele comunităților locale, pentru urbanism, pentru componenta de mediu și pentru logica administrativă firească.

Pe scurt, statul a făcut deja partea grea a convingerii partenerilor externi să finanțeze proiectul. A mobilizat împrumuturi serioase. A lansat mecanisme de implementare. A pornit regiuni prioritare. Toate acestea contează. Dar acum trebuie făcut și pasul care separă un proiect doar „mare” de un proiect cu adevărat bine construit: coerența teritorială.

Pentru că adevărul e simplu: dacă tot ai luat bani, ai luat consultanți, ai luat ani de pregătire și ai luat pe umeri un proiect de interes național, atunci merita să faci și lucrul până la capăt — nu doar să construiești obiecte, ci să construiești și logica lor în teritoriu. Și, da, este nevoie să fie implicați și consultanți urbaniști, nu doar mediu și construcții, acest lucru trebuie să fie văzut in caietele de sarcini, ministerul să gândească mai complex.

Mai faceți un efort. Chiar se poate. Dar nu din inerție și nu din reflexul derogării. Se poate dacă puneți în mișcare ceea ce, în asemenea proiecte, valorează mai mult decât orice comunicat optimist:mintea administrativă, organizarea și coerența.

Comentarii asupra art. 8 și propunere de modificare a acestui articol, amendament:

amendament art.8

Comentarii asupra art. 3,4 și propunere de modificare a acestor articole, amendamente:

amendament art 3,4