Cerere publică (PMUD)

Am formulat această cerere pentru ca să fie mai simplu pentru consiliu să-și evalueze cum au avansat pe partea de politici publice. Nu e atacat nimeni, e un lucru obișnuit să faci raportări, cu atât mai mult că este depre strategii, la aprobarea cărora trebuie să fie ogranizat un proces calitativ de consultații. E ca un marker pentru consilieri. Cine va lua atitudine pe acest subiect se mai poate promova și pentru alegerile viitoare, o poate lua ca pe o sarcină a alegătorului, să preaia monitorizarea executării lucrărilor pe PMUD. 

Adresare Consiliului

Citeste mai mult

Raport public (PMUD)

Pun aceste raportări aici, ca să nu se piardă din esența celor spuse, poate într-o zi cineva va lua în considerație propunerile, pe care le tot aducem în calitate de membri ai societății civile, cu speranța că autoritățile care dețin competențe vor porni activități sistemice și vor reuși să schimbe situația în oraș.

http://<iframe src=’//www.privesc.eu/widget/live/87630?’ frameborder=’0′ width=’480′ height=’270′ scrolling=’no’></iframe>

Proectul de audieri publice pentru Chișinău face parte din activitățile IPRE pe sectorul de intervenție Reforma administrației publice, care a lansat mai multe propuneri de politici publice pe diferite domenii de activitate ale autoritățile APL. Aceasta este a 10 audiere publică pentru Chișinău.
E a doua participare în proiectele IPRE, cu de opinie de co-expert pe cercetările elaborate de către Victor Chironda, prima fiind pe reforma DGAURF a consiliului municipal Chișinău.
E o abordare sumară să scrii politici fără ca să fie implicate autorități responsabile de acest segment de activitate și fără a asigura o procedură de consultare, conform cu legislația. Dar, dat fiind faptul, că nu se întâmplă pe acest subiect nimic în direcțiile consiliului municipal, e bine că se fac cercetări și se discută. În rezultatul efortului depus de către experți vor fi livrate soluții, care pot fi preluate de către autoritățile APL și îmbunătățite, asigurând toate procesele de coordonări, avizări, precum și procedurilor calitative care se încadrează în procesul de acces al publicului la luarea decizizilor importante pentru comuniutăți.
Materialul propus spre discuție de către expert este unul cu elucidarea problemelor din domeniul vizat și cu anumite propuneri care ar veni să îmbunătățească situația cu mobilitatea în mun. Chișinău.
Autorul accentuează abordarea modernă de planificare a modalității, cu accent pe complexitate și procese integraratoare, planificare efectuată de echipe interdisciplinare, cu utilizarea abordării transparente și participative, cu monitorizarea și evaluarea impactului soluțiilor propuse. Totul orientat pe asigurarea comfortului urban, unde omul este în prim plan, transportul, infrastructura, serviciile fiind instrumentele cu care se asigură acest comfort.
Ce e de observat?
Aceleași obiective au fost anunțate de către autoritățile APL, care au venit cu inițiative susținute și pe care locuitorii orașului le tot așteaptă să le vadă. Și să se implice în acest proces. Dar, în afară de anunțuri nu apare nimic în spațiul public și se crează impresia că vom asista din nou la aceași promisiuni sterile ale autorităților, cu documente elaborate pentru sertare, buget valorificat dar fără a fi aprobate și fără utilitate pentru oraș.
Câteva exemple de documente de acest gen:
1.Planul urbanistic zonal centru orașului Chișinău 2010 https://www.chisinau.md/public/files/planuri/PREZENTAREA_PUZ_FINAL_ro.pdf

2.Schema complexă a transporturilor în mun. Chișinău 2010 https://www.chisinau.md/pageview.php?l=ro&idc=619
Putem găsi pe situl primăriei ceva informații privind elaborarea noilor documente PUG și PAT. Consiliul minicipal Chișinău a decis în acest sens, aprobând Decizia nr.4/19 din 21.12.2015 despre elaborarea proiectului privind actualizarea Planului Urbanistic General al orașului Chișinău și Planul de Amenajare a Teritoriului municipiului Chișinău) https://www.chisinau.md/doct.php?l=ro&idc=408&id=14163&t=/Consiliul/Activitatea-Consiliului/Decizii-CMC/Decizia-419-din-21-decembrie-2015-Despre-elaborarea-proiectului-privind-reactualizarea-PIanului-Urbanistic-General-al-oraului-Chiginau-i-Planului-de-Amenajare-a-Teritoriului-municipiului-Chiinau . Cine se ocupă de aceasta? Singura informația disponibilă ne duce la raportul anual al administrației publice Chișinău pentru anul 2018 [ Dispoziția nr. 119-d din 07 martie 2019 „Cu privire la aprobarea Raportului anual de activitate al administrației publice Chișinău pentru anul 2018” https://www.chisinau.md/doc.php?l=ro&idc=492&id=25652&t=/Primarul/Dispozitii/Dispozitia-nr-119-d-din-07-martie-2019-Cu-privire-la-aprobarea-Raportului-anual-de-activitate-al-administratiei-publice-Chiinau-pentru-anul-2018/ ], progresul pe lucrarea ”actualizarea Planului Urbanistic General al orașului Chișinău și Planul de Amenajare a Teritoriului municipiului Chișinău” fiind de ”executare parțială a lucrărilor”. La concret se menționează executarea de către ÎMP Chișinăuproiect a caietului de sarcini pentru proiectare. Oare acest caiet de sarcini poate fi văzut? Consultat? Aprobat? Se continuă lucrările? Se finanțează? Cine se face responsabil de o asemenea modalitate de lucru, care a dus urbanismul în Chișinău pe o pistă invizibilă, unde parcă toată lumea e în treabă dar în oraș e dezastru? Întrebări la care va trebui să auzim răspunsuri pentru a lua decizii corecte în privința dezvoltării municipiului.

Punem în capul listei documentațiile urbanistice din motiv că PMUD (Plan de Mobilitate Urbană Durabilă) este un document complementar PUG și este foarte important ca strategiile de mobilitate să fie elaborate concomitent cu modificările în planul urbanistic. În acest sens este corectă decizia consiliului municipal să inițieze elaborarea Concepției de dezvoltare a infrastcuturii transportului pentru teritoriul mun. Chișunău, ca și fundamentare pentru aprobarea secțiunii Servicii publice/A.Transport.
Problema e, că și aceste lucrări se elaborează netransparent, în afară de careva ședințe tehnice, care nu au publicat și procese-verbale de la acestea, nu s-au organizat nici un fel de consultări conforme cu legislația. Dar raportarea de progres a lucrării este avansată – grad de finalizare de 59,4% (informația prezentată ca și executare în cadrul lucrărilor ÎMP Chișinăuproiect pe 2018). La moment, că suntem la sfârșitul lunii iunie ar trebui să vedem lucrarea prezentată spre aprobare, deoarece termenul a fost până în mai 2019. Și noi ce vedem? Corect – mai puțin decât nimic.

Și speranța cea mare – elaborarea planului de mobilitate urbană, care a fost anunțat că va fi elaborat cu suportul proiectului ”Orașe verzi durabile pentru Moldova” http://www.md.undp.org/content/moldova/ro/home/projects/Moldova-Sustainable-Green-Cities.html. După o ședință de sfat cu poporul organizată de proiect, cu participarea experților internaționali angajați, câteva emisiuni televizate despre importanța momentului, a seriilor de postări efectuate de către echipa primăriei, ajungem să vedem că lucrurile nu se mișcă. Posibil cauza este una de natura inerției de neclintit a autorităților APL, responsabile pentru domeniu, a lipsei de conlucrare cu aceste autorități, a incapacității primarului să-și pună echipele la treabă, dar și a unui dezinteres total al consiliului local.
Consiliul – cel care nu monitorizează și nu cere să fie raportate aceste activități, să fie analizate care sunt cauzele ineficienței și ce se poate întreprinde ca să se îndeplinească sarcinile trasate prin deciziile consiliului, pentru care există responsabili, sunt contractate externalizat servicii, există suport financiar și logistic a organizațiilor donatoare. Nu este clar dacă motivul acestei apatii este lipsă de dorinșă, timp sau incapacitate instituțională.
Am ajuns s-o vedem și pe asta: să aprobi finanțări, să ai bani și să nu poți face nimic cu ei. Poate cineva răspunde la întrebarea de ce se întâmplă acest lucru?
Și câte ceva de spus pe domeniul organizării serviciului de transport în municipiul Chișinău. Se pare că direcțiile responsabile se opun cu înverșunare organizării acestor servicii conform cu prevederile legii serviciilor publice de gospodărie comunală, care pune anumite responsabilități specifice pe autorități în vederea organizării acestora. Aceste responsabilități se referă nu atât la procurarea de autobuse/troleibuse, cât la procesul de organizare, stabilire a condițiilor și modului de prestare, monitorizare și control. Ar fi bine ca autoritățile să ia în calcul schimbarea sub această optică a abordării de lucru cu transportul public în teritoriul pentru care se fac responsabili și să-și asume responsabilități adevărate. Responsabilități, prin care să asigure mobilitate persoanelor și mărfurilor în măsura în care legea le-a atribuit competențe, dar nu din simpla poziția a valorificării resurselor bugetare.

Referitor la centrul de SmartMobility. E bună propunerea. E bine și să fie înțeles corect conceptul de Smart City, să nu-l înlocuim cu simple digitalizări și senzori, care vor lucra ca un mecanism fără cap. Capul este important. Capul – asta ar însemna planuri, reglemetări, responsabili, standarte de interoperabilitate, management integrat, peste care să fie monitorizare, control, transparenșă și evaluare de impact. Învățăm și noi de la alții, important s-o facem cât mai repede și să avem inteligența să prindem trendul actual al tehnologiilor, să sărim peste anumite etape, care deja își pierd din actualitate prin alte țări.

Mai jos – articolele publicate la aceiași temă, se poate vedea cum așteptările trec în alt statut – lipsă de încredere:

//svetlana.dogotaru.net/oras-oameni-transport-parcari-conceptie-sau-plan-de-mobilitate-trecutul-sau-viitorul-consultari-sau-simulari/

 

//svetlana.dogotaru.net/oras-oameni-transport-parcari-conceptie-sau-plan-de-mobilitate-trecutul-sau-viitorul-consultari-sau-simulari-2/

//svetlana.dogotaru.net/plan-de-mobilitate-urbana-durabila-a-mun-chisinau-necesitate-plus-legalitate/

//svetlana.dogotaru.net/parere-subiectiva-a-unui-participant-la-atelierul-de-planificare-urbana/ //svetlana.dogotaru.net/779/

//svetlana.dogotaru.net/impresii-si-ceva-sugestii-de-la-o-lansare-de-proect/

Citeste mai mult

Al doilea accident într-o luna

Așa ceva nu trebuie să se întâmple! Al doilea caz într-o lună, în Chișinău. De data asta – într-o gospodărie particulară, săpa omul un șanț cine știe pentru ce necesități, probabil își câștiga existența muncind – deloc ușor. Probabil proprietarul n-a dat mare importanță acestei intervenții, și-a angajat un munictor, i-a arătat cu degetul unde să sape, i-a zis verbal la ce cotă de adâncime să ajungă. Probabil are remușcări acum, că nu s-a asigurat cu toate elementele de protecție la executarea lucrărilor, probabil a economisit banii proprii, pentru că banii proprii sunt întotdeauna mai de preț decât sănătatea muncitorilor. Probabil nici nu s-a gândit, că dacă efectuează lucrări în regie proprie își asumă și responsabilitatea șantierului în întregime, inclusiv pentru siguranța și protecția muncii. Probabil o să vândă casa ca să nu-i stea acest muncitor toată viața în fața ochilor. Probabil va avea sechele de conștiință pe viață… Probabil.

Dar cert este: lucrurile se întâmplă pentru că autoritățile responsabile cu controlul în construcții sunt absolut ineficiente și nu constituie un instrument de temut pentru cei care încalcă normativele de construcție, care efectuiează lucrări fără a avea grijă de siguranța și protecția muncii pe șantiere. Anume nonșalanța cu care lucrează organele de control face posibilă atitudinea iresponsabilă a beneficiarilor și a antreprenorilor. Asta ne costă vieți. Trist.

http://unica.md/monden/un-barbat-din-capitala-murit-la-locul-de-munca-fiind-strivit-de-o-placa-de-beton-avea-doar-36-de-ani/ 

Citeste mai mult

În construcții orice pas este normat

Așa e, totul se normează cu o meticulozitate care uneori pare chiar excesivă. Totul – pentru asigurarea unui nivel de calitate satisfăcător, pentru siguranță, stabilitate și protecția vieții si sănătății oamenilor care realizează lucrările de construcții și a celor care vor exploata construcția pe toată durata de existență a ei.

Tehnica securității și protecția muncii fac un compartiment foarte larg în cadrul organizării execuției lucrărilor pe șantierele de construcții și nu este la discreția beneficiarului sau a antreprenorului. Sunt cerințe obligatorii de îndeplinit pentru toți participanții în procesul investițional și cad sub incidența controlului permanent al autorităților de supraveghere/control al statului.

Realitatea e mai urâtă și se vede de la distanță, fără ca măcar să intri pe șantier. Dacă mergi pe străzile orașului poți vedea și utilaje de construcții lucrând în afara îngrădirilor, direct de pe carosabil, fără a fi redirecționate nici fluxurile de pietoni, nici de transport, muncitori îmbrăcați în haine de la second hand, fără îmbrăcăminte/utilaje de protecție, materiale depozitate în drum și multe alte. Lucrurile se pot concretiza și în interiorul șantierelor, asta sper s-o facă autoritățile, după asemenea cazuri.

Tehnica securității și protecția muncii sunt prea scumpe pentru dezvoltatori. Trebuie să elaborezi proiecte, fișe tehnice, să cumperi haine muncitorilor, încălțăminte, să faci instruiri, să asiguri supravegheri. Pentru ce, dacă și așa merge, nimeni nu se cramponează de încălcările pe acest subiect. Doar că se întâmplă lucruri periculoase, soldate cu decese. Cum am ajuns să fie economia de bani mai importantă decât viața și sănătatea oamenilor? Trist.

http://aif.md/tragedija-na-stolichnoj-strojke-muzhchinu-pridavilo-jekskavatorom/?fbclid=IwAR19NMIry5dEn_JVfKwuWYyvSlhvuTto5-Q5Hv0voeiq6qNRVPOvU0eE89w

 

 

 

 

Citeste mai mult

Arendă terenului pentru construcții – A fi sau a nu fi?!

 

Decizie a Consiliului Municipal de transmitere în arendă a unui lot de teren pentru construcție – situație controversată care continuă de ani de zile și se pare că toți sunt satisfăcuți de felul cum se gestionează terenurile în municipiu. Doar că conflictele nu se mai termină și fondul municipal de terenuri se tot subțiază, fără a aduce careva profituri nici financiare nici sociale. De ce asemenea decizii se poziționează aproape pe la limita legalității? De ce Consiliul nu utilizează alte forme de atribuire a terenurilor pentru construcții?

Întrebări, pe care și le pun mulți, mai ales când apar conflictele între locatarii  în curțile cărora se  transmit cu titlu arendă terenuri pentru construcții. Este straniu să fie transmis un teren pentru construcții printr-un contract de arendare care, de fapt, este prevăzut pentru terenurile agricole și utilaje agricole. Cât de corect este să  fie folosită o formă nespecifică de contract pentru folosirea terenului în scopul realizării obiectivului de construcții care, în mod sigur, după expirarea termenului contractului nu va putea fi înlăturat de pe teren, fără a fi distrus? Cum vede rezolvarea problemei autoritatea locală? Se prezumă, din start, că acest teren va privatizat de arendași îndată ce vor fi începute lucrările de construcție, adică la un preț normativ, mult sub preț de piață? Acesta este scopul adevărat, să evite procesul de vânzare la licitație a terenului, ca să diminueze prețul real al terenului? Și care ar fi interesul Consiliului să aprobe astfel de decizii? Sau doar a unor consilieri? Consilierii înțeleg oare că aduc atingere interesului general, cu prejudicii substanțiale bugetului și comunității?

Cred că este nevoie de clarificări pentru a facilita unele răspunsuri la aceste întrebări, a se vedea mai jos câteva secvențe din legislație, referitor la contractele de arendă.

Mai întâii, crâmpeie din teorie:

Contractul de arendă – varietate a contractului de locațiune – este un contract prin care una dintre părți – numită arendator – transmite celeilalte părți – numită arendaș – bunuri agricole în vederea exploatării pe o durată determinată și în schimbul unui preț – numit arenda – stabilite de părți.

Contractul de arendare poartă caracteristicile regimului juridic al unui contract civil încheiat pentru satisfacerea intereselor specifice legate de exploatarea bunurilor agricole și de obținere a contraprestației echivalente acestei exploatări. În toate cazurile, pentru a fi în prezența unui contract de arendare, bunurile menționate trebuie să fie destinate exploatării (producției) agricole de către arendaș.  Concluzia care se impune cu necesitate este ca dreptul de folosinta al arendașului nu este unul real, ci un simplu drept de creanta care se realizeaza prin intermediul arendatorului (locatorului), desi se exercita asupra unui lucru presupunând, deci, „contactul material cu respectivul lucru”.[1]

Ce găsim în legislație:

Codul Civilstabilește obiectul contractului de arendă – exploatarea terenurilor și a bunurilor agricole. Articolul 911(1)[2]“Arenda este contractul încheiat între o parte – proprietar, uzufructuar sau un alt posesor legal de terenuri şi de alte bunuri agricole (arendator) – şi altă parte (arendaş) cu privire la exploatarea acestora pe o durată determinată şi la un preţ stabilit de părţi.”

Comentariile la Codul Civil[3]explică prevederile Codului în ceea ce privește contractul de arendă, punctând pe esența contractului anume în reglementarea transmiterii în scopul exploatării temporare a unui teren și bunuri agricole. Deosebirea față de contractual de locațiune (contractual de arendă fiind văzut ca o particularitate a contractelor de locațiune) constă anume în transmiterea bunului nu numai în posesiune și folosință, dar pentru exploatarea. Exploatarea presupune față de obiectul contractului a tuturor operațiunilor pentru posesie, folosire,  prelucrare, îmbunătățire și altele, care sunt necesare pentru obținerea unui fruct – scopul final al acestui contract. (Fructul a se vedea comentarii pentru art. 299 Cod Civil).

Codul funciar[4]face referire la contractile de arendă doar la capitolul V Terenurile cu destinație agricolă. Doar în acest capitol se specifică condițiile de arendă și se înscriu atribuțiile specifice pentru acest tip de relații (art. 41 Arendarea terenurilor).

Legea cu privire la arendă în agricultură[5]face descifrarea a tot ce este contract de arendă în agricultură, unde, la expirarea termenului de arendă se prevede obligația arendașului de a restitui bunurile în starea care le-a primit.

Art. 127 (1) “La expirarea termenului contractului de arendă a bunurilor agricole, altele decâtterenurile, arendaşul este obligat să le restituie arendatorului în starea în care le-a preluat, ţinîndu-se cont de gradul de uzură.”

Cum e și de înțeles, alte scopuri decît posesiunea și folosința bunurilor agricole în acest act legislative nu se gășete nimic.

Superficia.Acest drept real asupra unui teren permite executarea lucrărilor de construcții. Art. 443, Cod Civil, prevede: (1) Superficie este dreptul real imobiliar de a folosi terenul altuia în vederea edificării şi exploatării unei construcţii, deasupra şi sub acest teren, sau a exploatării unei construcţii existente. Acest drept este alienabil, se transmite prin succesiune şi poate fi obiect al unui contract de locaţiune.

Asupra dreptului de superficie se aplică regulile dreptului de proprietate, este posibil stabilirea unui termen rezonabil si sunt clarificate aspectele legale privind construcțiile realizare, redevențele și alte momente specific.

Aici ar putea autoritatea să caută răspunsuri pentru situțiile în care se decide atribuire de teren, fără a apela, din diferite considerente la vânzarea acestuia.

Și autoritățile și beneficiarii ar trebui să verifice contractile de asociere în diferite societăți civile, în baza contractelor de arendă, s-ar putea și pe acest strat de relații să nu fie totul chiar perfect. Citeste mai mult

Despre cum vom face orașul pentru oameni. Cu Jan Gehl.

Câteva impresii despre cartea expertului consacrat în dezvoltare spațiilor urbane – Jan Gehl „Orașe pentru oameni”.

Jan Gehl, un expert recunoscut în problemele de calitate a spațiului urban și un guru al proiectării spațiilor publice în localități urbane. Cercetările autorului în domeniul dezvoltării urbane aduc și soluțiile respective, care se cuantifică în recomandări privind acțiunile de îmbunătățire a spațiului urban, ceea ce duce și la îmbunătățirea calității vieții oamenilor. Orașul este poziționat la nivelul ochilor și a percepției umane, la o scară umană, spațiul individual fiind apropiat mai strâns de cel public, intersectându-se și colaborând, din care rezultă o sinergie foarte puternică. E util să vedem ce ne propune autorul atât pentru funcționari, pentru profesioniști, arhitecți, urbaniști, pentru societatea civilă, pentru toți care încearcă să se implice în soluționarea problemelor urbane. Pentru cei care nu sunt indiferenți, dar și pentru cei care vor citi doar din curiozitate.

Spațiul redus, bariere în calea mișcării, poluarea aerului și fonică, riscul de a fi prins în accidente, condițiile neadecvate de abitație – acestea sunt problemele tipice ale orașelor, probleme care se atestă în majoritatea orașelor lumii. Mobilitatea este compromisă în totalitate prin lipsa de securitate, mersul pe jos și cu bicicleta devenind un lux, la fel precum și funcțiile social-culturale ale orașului. Totul se compromite prin faptul că aceste probleme sunt ignorate o perioadă lungă de timp, prioritatea dezvoltării fiind pusă pe seama transportului: mașini mai multe – drumuri mai largi, spațiu pentru oameni tot mai puțin și mai puțin. Clădiri izolate, drumuri și viteză, mașini în loc de pietoni – acest tip de oraș poate și trebuie să fie transformat în oraș la o scară umană, care să-și îndeplinească funcțiile unui habitat sănătos. Oraș cu spații care asigură locuri potrivite pentru întâlnirile oamenilor, cu funcții care oferă oamenilor posibilitatea să fie în comunitate si să trăiască în senzația de casă comună ce aparține tuturor. Autorul face referire la aceste lucruri și introduce conceptul de oraș la scară umană, iar reieșind din acest deziderat și instrumentele de planificare cu stabilirea a patru obiective esențiale: oraș plin de viață, oraș securizat, oraș durabil și oraș sănătos.

Autorul punctează din experiența orașelor New York, Melbourne, Copenhaga, orașe contemporane, cu economie stabilă, cu un număr mare de populație și cu funcții diverse, dar și cu creșterea percepției de a transforma aceste orașe în spații mai umane, mai confortabile pentru abitație. În acest context  se dezvoltă dorința oamenilor de a recupera spațiul de la mașini  prin crearea infrastructurii pentru mersul pe jos și cu bicicleta, ceea ce va conduce la o dezvoltare durabilă și sănătoasă a societății. În aceste orașe administrațiile au înțeles că orașele trebuie să fie atractive, informale și să dispună de spații democratice unde membrii acestei societăți se întâlnesc și își trăiesc viața în comunități. Comunitatea este văzută nu doar ca consumator al serviciilor urbane, dar ca partener al dezvoltării.

Totul se percepe la nivel senzațional, emoțional, având anumite proporții, racursuri, pe care le prindem la nivelul ochilor, într-un anumit unghi, la o anumită distanță, mergând cu o anumită viteza (cca 5 km/oră – viteza mersului pe jos)  – la fel e un concept introdus de autor în vizorul cercetărilor, care ne ghidează spre a crea spații potrivite simțurilor pe care le avem ca organism uman, să fie orașul adaptat necesităților acestui organism și nu invers. Idea că noi oamenii creăm orașele, după care ne formează orașele pe noi este cu atât mai actuală cu cât înțelegem că depindem foarte mult ca indivizi de cea ce creăm în jurul nostru. Deci trebuie să fim responsabili de aceste creații.

Exemplul mișcării pe jos vizavi de mișcarea în automobil ne explică cum ajungem de fapt sa nu vedem nimic din drumul pe care îl parcurgem dacă ne aflăm în mașină – cu mașina noi doar ajungem din punctul A in punctul B, nu prindem nici un tablou pe parcurs. Altfel e când mergem pe jos, sau cu bicicleta – reușim să vedem fațadele clădirilor, aleile din parcuri, terase, intrările în clădiri, care penetrează spațiul acestor clădiri și te invită să vezi ceva în vitrine. Acest exercițiu de imaginație este unul care ne convinge că viața este mai calitativă dacă coborâm din mașini, rămâne doar să organizăm spații pentru mersul pe jos, să ne creăm aceste condiții ca să beneficiem la maxim de oportunitățile unui oraș pentru oameni. Autorul oferă Citeste mai mult

Urbanism. Investitori. Interes public. Interese (Continuare)

Din nou încercăm să discutăm pe același subiect. Ce este mai important – investiția străină, pe care orașul și-o dorește sau comfortul urban, pe care orașul și-l dorește, la fel de tare? Cum se masoară importanța, prin ce? Cum se prioritizează necesitățile și dorințele? Cum se argumentează necesitatea unei amplasări în mediul deja construit, care are anumiți indicatori urbanistici aprobați prin documentațiile urbanistice? Ce instrumente au la dispoziție investitorii ca să convingă autoritățile orășănești despre necesitatea efectuării modificărilor indicatorilor urbanistici din aceste documente?

Citeste mai mult

Amenajarea teritoriului și urbanismul – între două ministere. 2

Cu ocazia concretizării situaței, răspunsul oficialilor este, că urbanismul a plecat la Ministerul economiei și infrastructurii, dar amenajarea teritoriului – la Ministerul agriculturii, dezvoltării regionale și mediului. Deci – invers. Dar ce schimba asta? Tot separate rămîn. Așa că continuăm cu notiunile.

Cînd ne referim la o definire a termenelor de urbansim și amenajare a teritoriului este potrivit să se facă unele explicații referitor la teritoriu, care este ocupat de mediu, clasificate pe cele două categorii:
1. Mediul natural – e tot ce există fără ca să fie supus acțiunii oamenilor: solul, aerul, apa, fauna, flora, zgomotul, vibrațiile.
2. Mediul antropic – mediul natural sau construit, modificat prin activitățile umane – tot ce este amenajat și construit în localități sau in afara lor.

Urbanismul și amenajarea teritoriului vizează două obiective majore, care sunt și in concurență pentru modul în care necesită a fi atinse. Pe de o parte, satisfacerea necesităților colectivităților umane, pe de altă parte – eliminarea și reducerea unor consecințe negative asupra mediului.
Pentru că prin explicațiile respective se clarifică amploarea zonei de aplicare a domeniului, constatarea că acțiunilor de urbansim se supune tot teritoriul țării e una doar parțial adevărată, deoarece problema se extinde mult peste granițele unei țări sau regiuni.
În acest scurt mesaj ne vom referi doar la teritoriul țării, punănd în legătură cu dezvoltarea regională la nivel transfrontalier doar informația că există reglementări europene, directive și recomandări ale autorităților Consiliului Europei, prin care se susțin masiv direcțiile ce vizează desvoltarea teritoriului european, inclusiv prin diferite programe de finanțare.

Din motiv că există confuzii în înțelegea termenului de amenajare este oportun să se accentueze utilizarea termenului în sensul legii, care îi oferă aspectul de noțiune juridică. Dex-urile oferă o varietate de explicații ce ar însemna cuvîntul amenajare, în principal sensul acestui cuvînt referindu-se la urmatoarele: a aranja intr-un anumit mod/scop, a face mai confortabil, a aranja într-un anumit fel, pentru obținerea efectului maxim, a dispune. Vom întîlni, de asemenea, folosirea cuvîntului amenajare utilizat și în literatura de specialitate în sensul descrierii generice a unui grup de activități – spre ex.  – proiectarea, constructia, utilizarea, întretinerea (se are în vedere amenajarea lucrărilor de proiectare, amenajarea lucrărilor de construcții, amenajarea modului de folosință, amenajarea lucrărilor și/sau regulilor de întreținere). Exemplificare: “Urbanismul are în vizor amenajarea mediului natural și antropic.” – În nici un caz din asta nu rezultă că autorul a pus urbanismul ierarhic mai superior peste amenajarea teritoriului. Pentru că sub aspectul realizării dreptului colectivităților locale de a avea prerogative față de interesul personal al proprietarilor funciari ne interesează anume noțiunea de amenajare a teritoriului ca și termen definit în lege. Și în sensul legii urbanismul este subordonat amenajării teritoriului, nu invers.

Acum – definițiile din lege :
“În sensul prezentei legi sînt utilizate următoarele noţiuni principale:
Amenajare a teritoriului – complex de activităţi pentru coordonarea politicii economice, sociale, culturale şi ecologice în conformitate cu valorile fundamentale ale societăţii luate în ansamblu, în vederea realizării unui cadru natural şi construit armonios, care să favorizeze viaţa socială şi culturală a populaţiei.
Urbanism – cea mai importantă componentă a amenajării teritoriului, al cărei obiect îl constituie teritoriul localităţilor şi toate teritoriile necesare asigurării funcţionării şi dezvoltării acestora.”

La fel și noțiunea de urbanism incorporează mai multe sensuri, fiind utilizată și în sens terminologic al normelor legale, dar și indicînd asupra unor activități ce vizează domeniul de dezvoltare spațială/urbană.
  În acest mod ajungem și la obiectul discuției privind oportunitatea separării urbanismului de amenajare a teritoriului, unde de asemenea se poate exemplifica printr-o concretizare la nivel de noțiune în sensul legii 835. Clarificarea termenului de “funcție urbanistică”:
Funcţie urbanistică – ansamblul activităţilor specifice domeniului urbanismului şi amenajării teritoriului, care are la bază criteriul modului de folosire a terenurilor şi construcţiilor în scopul satisfacerii unora dintre necesităţile populaţiei dintr-un anumit teritoriu. Principalele funcţii urbanistice sînt: circulaţia (terestră, aeriană, maritimă şi fluvială); locuirea; exploatarea şi prelucrarea resurselor; comerţul, cultura, învăţămîntul şi instruirea, recreerea; activităţile politice, civice, administrative, religioase; activităţile de apărare, de asigurare a ordinii de drept şi a securităţii publice; salubrizarea; echiparea tehnică; asistenţa medicală; turismul.”

Nu a separat legiuitorul activitățile, stabilind aparte funcții urbanistice(1) și funcții de amenajare a teritoriului(2), pentru că nu prea e posibil acest lucru. Există doar funcții urbanistice. Luînd în considerație scopurile urmărite, vom elabora planuri de amenajare a teritoriului sau planuri urbanistice+regulamente de urbanism.

O definiție din teorie:

Amenajarea teritoriului si urbanismul sunt domenii inrudite, fiind considerate ramuri ale aceluiasi trunchi, al carui domeniu de referinta il reprezinta spatiul. Ele constituie un complex de cunostinte stiintifice, tehnice, functionale si estetice care serveste la satisfacerea unor necesitati obiective ale colectivitatilor umane (atat indivizi cat si grupuri).

Cele doua domenii se ocupa de problemele dezvoltarii spatiale, au în vedere amenajarea atat a mediului natural cat și a mediului antropic, dar depind și de factorii economici, sociali, culturali si de mediu.”             

https://ru.scribd.com/doc/60854327/Urban-Ism

S-ar părea că e complicat, dar nu este. Totul e să fii atent la detalii și să intri in esență, atunci pazzlul devine un întreg și acționează ca un mecanism. E exact ce trebuie să facă statul – să ne ofere mecanisme de gestionare eficientă a teritoriului în folosul comunității, cu efect social major, cu implicarea maximală a economiei, și cu diminuarea/excluderea efectelor negative asupra mediului. Pentru asta e nevoie de a vedea urbanismul și ca complex de cunoștințe științifice, tehnice, estetice și funcționale și aceste cunoștințe să fie luate cu asalt!

 

Aici încă un exemplu de noțiuni utiliza în alt sens decît este văzut la noi, zonele funcționale din RLU. Chiar dacă sunt denumite la fel, important e sa nu greșim contextul, pentru că aici e diferența.

https://issuu.com/mdrt/docs/brosura_cemat_ro_rev2

Citeste mai mult

Dreptul de proprietate nu este chiar sfînt! Codul urbanismului – intre necesitate si moda – 4

Din nou despre proiectul Codului. Cum se rezolvă problemele de reglementare a relațiilor sociale din sfera administrației publice în domeniul urbanismului împreună cu alte ramuri de drept public și privat. Pentru a puncta situațiile care urmau să-și gasească explicații clare în procesul de codificare a dreptului urbanismului putem să stăm cu ochii pe activitatea autorităților municipal în Chișinău pe partea de decizii ce vizează ocuparea terenurilor cu construcții. Este foarte caracteristic în sensul exemplificării cum autoritățile stiu să se încîlcească în a-și înțelege corect obligațiile și în argumentările “specifice” a propriei incapacități de a sluji interesului public.

Citeste mai mult

Pentru ce avem nevoie de consultații publice pe deciziile de urbanism?

Pentru că se organizează o mulțime de consultații, audieri pe diferite probleme care sunt foarte importante pentru locuitorii orașului, este bine să se înteleagă și raționamentul organizării discuțiilor, modalitatea de interacține a autorităților cu cetățenii, cu specialiștii din domeniu, cu toți cei care doresc să participle la îmbunătățirea procesului decizional.
Evident că discuțiile sunt binevenite, dar sigur și calitatea discursului nu este de ignorat, ba chiar e determinantă, deoarece transformarea consultărilor în șezători cu trasul de poală și de mînecă nu pot naște nimic constructiv, cu atăt mai mult nu îmbunătățesc procesul decizional.
PROCESUL DECIZIONAL. Este ceia ce contează cu adevărat pentru locuitori, pentru că anume acesta afectează direct nivelul calitativ al traiului în oraș.
Pentru că într-un context urban se împletesc interesele atît a persoanelor private cît și cele ale comunităților în general, dar și a unor grupuri de comunități la nivel de sector, zonă, etc., prioritizarea în lista respectării drepturilor fiecărua este importantă și nu poate fi aleatorie. Anume această prioritizare vine să fie rezolvată prin intermediul dreptului urbanistic (văzut ca o ramură a dreptului public), care este încărcat cu prerogative de putere publică. Prin diferite instrumente de reglementare și control al utilizării terenurilor, se stabilesc unele limitări în drepturi avînd ca și obiectiv prevalarea interesului general asupra intereselor particulare ale proprietarilor funciari.
Cu asta ne-am clarificat – în domeniul urbanismului interesul comunității prevalează asupra interesului particular. Cine ne asigură de respectarea acestui interes și ce trebuie să facem ca interesul general să nu fie șters cu buretele de către cei mai activi developeri, fie și cu intenții bune? Inventăm bicicletele noastre proprii, marca #UrbanismFacutProst? Se pare că pe această cale se merge la Chișinău (nu neapărat ca în alte localități lucrurile sunt perfecte, doar că la Chișinău terenurile sunt mai scumpe, de aici și miscarea mai activă), substituindu-se procedurile legale de consultări prin showuri de prost gust, care, paradoxal, sunt utilizate de către Consiliul Local pentru a bifa că au avut loc consultările. Și de ce nu s-ar utiliza, dacă ele, totusi, au loc? Proiectele de documentații urbanistice (observați! Nu proiectele de decizii!) se prezintă spre dezbateri, autorii, investitorii vin să răspundă la întrebări, vin și persoanele interesate pentru discuții, activiști, mai nou – și poliția și organizații de pază… procesul are loc. Ce-i mai lipseșe, ca să fie unul calitativ?
Lipsesc anume elementele de validare a procesului de consultare, care să încadreze aceste dezbateri în procesul de luare a deciziilor de către autoritățile administrației publice. Pentru că asta stabilește legislația – mecanismul de consultare în procesul decisional pe probleme de interes public. Ca să poată începe un proces de consultare trebuie să existe obiectul consultărilor –decizia care urmează să fie aprobată– mai pe înțelese – PROIECTUL DECIZIEI (unul inițiat de către entitatea autorității cu responsabilitate pe acest subiect, înregistrat, ca să poată fi monitorizat tot procesul atît de către autorități dar și de către locuitori). Anume in cadrul consultărilor pe subiectele proiectului deciziei se discută toate clelelate – elaborare PUZ, PUD, schimbari de regim urbanistic, capacitate de străzi, culori, forme, termeni de implementare – totul în contextul unei sarcini emise de către autoritatea publică, Nu pot fi acceptate consultările haotice – totuși, nu este o discuție de dragul discuțiilor dar una menită să ne protejeze de decizii incorecte/abuzive.
Toate acestea nu sunt povești – sunt prevăzute prin norme legale, respectarea cărora este iminent importantă pentru obținerea scopului scontat. Deoarece pentru noi ca și membri ai comunității unei asezări urbane nu ne interesează penuriile verbale, noi dorim ca interesul nostru să fie respectat ca și interes de ordin general și ne așteptăm ca cei care ne reprezintă în organul decisional (pe care i-am parașutat acolo la alegeri și îi bugetăm) să-și îndeplinească obligațiile calitativ, respectînd legislația și punănd prioritate pe interesul nostru general.
Pentru autorități, care se tot pierd în acest proces, cîte ceva de reținut din procedurile legale:
• Transparența se asigură pentru un proces decizional.
• Procesul decizional este procedura de elaborare și de aprobare a deciziilor de către autoritățile publice.
• Decizia este un act juridic.
• Audiere publică, consultare publică și dezbatere publică au ca obiect un proiect de decizie, cu scopul de a asigura un proces decizional calitativ.
Afirmațiile sunt din textul legii 239 (Privind transparența în procesul decizional, din 13.11.2008), chiar din definiții se poate vedea foarte simplu, care este rostul consultărilor cu cetățenii, dar pentru explicații mai detaliate nu se interzice a citi toată legea. Același lucru se poate vedea mai structurat și detaliat pe procedurile de organizare a consultărilor cu publicul in HG 967 (Cu privire la mecanismul de consultare publlică cu societatea civilă în procesul decisional, din 09.08.2016). Toate acțiunile se încadrează în procesul de elaborare-aprobare a unei decizii.
Subdiviziunile-autor (a proiectelor de decizii) din cadrul autorității publice sunt responsabile de anunțarea inițierii discuțiilor de consultare, tot acestea sunt responsabile și de numirea persoanelor responsabile cu acest proces, precum și de plasarea informației pentru consultări cu cel puțin 15 zile înainte de dezbaterile anunțate. E logic – există un proiect de decizie, există un autor, acesta are obligația sa prezinte argumente în folosul acestei decizii atît în fața organului decizional, dar și în fața publicului în procesul de consultare, să corecteze proiectul cu propunerile de îmbunătățire, să-l ”miște” pe tot acest parcurs decisional, pănă la aprobare.
Ce se întîmplă în realitate, cum se tratează aceste subiecte, putem vedea la consultările/audierile organizate de către consilieri, pretori, investirori, proiectanți, societatea civilă… Majoritatea discuțiilor se organizează în jurul unor intervenții în zonele construite ale orașului, amplasamente, rezovarea cărora se vede prin schimbarea regimului acestor zone, beneficiarii prezentănd proiecte de PUZ, alte scheme de amplasare. Însă acestea nu sunt susținute cu sarcina de proiect, nu există proiectele de decizie care urmează a fi consultate – documente care sunt acte juridice obligatorii în acest proces, menite să pună discuțiile în cîmp legal. Să nu uităm scopul! E interesul general al comunității scopul final al acestor acțiuni.
Se încearcă separarea procesului de elaborare a PUZ (sau alte documente urbanistice) de procesul de luare a deciziilor, cea ce este ineficient și ilegal. Sunt puse în discuție documente care reprezintă instrumente de reglementare și control al ocupării terenurilor și sunt parte a sistemului de gestionare teritoriului de către autorități, în numele colectivităților. În nici un caz nu pot fi privite ca și opere de artă, rupte din contextul juridic al administrării orașului. Argumentul autorilor precum că e doar o propunere de proiect, care ulterior va fi sau nu validată prin decizia autorității este o tentativa de a evita unele momente complicate și a lăsa nesoluționate anume aspectele care contează pentru comunitate. Seamănă cu o trișare mai mult, decăt cu o consultare.
Aici e cazul să amintim încă de un document normativ – NCM B.01.02:2016 Instrucțiuni privind conținutul, principiile metodologice de elaborare, avizare și aprobare a docoumentației de urbanism și amenajare a teritoriului. P. 9.2 specifică foarte clar că PUZ se întocmește în baza temei-program, în care se specifică toate sarcinile puse în fața proiectantului. De remarcat, că acest document, care se numește tema-program este un document elaborat și semnat în comun, de către beneficiar, proiectant și autoritatea publică, avînd fiecare măsura lui de responsabilitate, motivul fiind și complexitatea documentului vizat spre elaborare. Aici, în tema-program, APL ne protejează interesul general, trasînd obiective din planuri strategice, programe și tot prin acest document urmează să fie trasate toate acțiunile în cadrul procesului decizional (de aprobare a PUZ, spre ex.), inclusiv consultările/dezbaterile publice necesare. Deci documentul este acea punte pe care proiectantul își oferă soluțiile în cadrul unui proces decizional, teritoirul de aplicare a efortului proiectantului fiind grevat cu interesul nostru general.
Poziția investitorului și a proiectantului poate fi înțeleasă – fiecare apără interesul privat, pe care e îndreptățit să-l mențină. Dar interesul general al comunității? Cine stă la straja lui? În acest context sunt importante acțiunile organelor autorității publice, care trebuie să-și analizeze procedurile cu care lucrează, să responsabilizeze direcțiile de specialitate pentru îndeplinirea funcțiilor conform cu legislația și să nu admită pentru examinare nici de către comisiile consiliului, dar, cu atît mai mult – de către Consiliu, a proiectelor cu încălcarea procedurilor legale. Asta ar facilita și procesul de luare a deciziilor (pentru că nu ar ajunge pe ordinea de zi proiecte cu probleme, avînd filtrele pe etapele de avizare/consultare), dar și de discurs cu cetățenii care le-au oferit creditul de Încredere. Pare simplu, totul stă în mici detalii,– inregistrare proiect de decizie, număr, dată, responsabil pentru consultare, autor al deciziei, temă-proogram, lucrări de secretariat – la care acum nu se grabesc autoritățile să atragă atenția. Dar lipsa acestor detalii aduc la decizii urbanistice cu grave repercursiuni negative asupra orașului, la greșeli care în timp vor colapsa viața în oraș.
Consiliul. Organ deliberativ care ia decizii in numele nostru, aceste decizii trebuie să respecte interesul general al comunității, să fie legale. Ascunsul în spatele partidelor și votarea cu sacul a deciziilor funciare il plasează pe fiecare consilier în zona fraudelor. Nu exista responsabilitate colectivă. Oare?