Am tot bătut cu piatra-n șatră, pe unde am lăudat, pe unde am criticat… ca să se înțeleagă că este nevoie de corectat unele lucruri.
Și am ajuns la concluzia, că trebuie să vorbim despre drepturile noaste, care se rezultă nu numai în a ne da cu părerea în vântul trendului de abordare participativă.
Noi, locuitori al orașului, plătim impozite și avem drepturi.
Pentru noi, cei care ne-am ales autoritățile publice, aceste autorități sunt obligate să presteze servicii. În cazul dat – să aprobe concepții, politici, strategii, proiecte planuri și să le asigure implementarea. Concret pe subiectul discutat acum – plan de mobilitate urbană. Doriți s-o numiți Concepție – foarte bine! Doriți să faceți secțiunile PUG, care lipsesc – și mai bine! Nu contează cum vor fi poreclite documentele, contează calitatea soluțiilor propuse, asumarea acestor soluții și executarea acțiunilor prevăzute în documentele aprobate.
Noi, suntem chemați să ne dăm cu parerile, să ne expunem obiecțiile, observațiile și rezervele, deciziile le iau autoritățile. Pe aceste autorități le-am delegat să ne presteze aceste servicii. Consiliul ne reprezintă, chiar dacă unii consilieri s-au vazut în rol de boieri, cu pâinea și cuțitul în mână. Să le luăm pe rând:
Consiliul Local – aprobă direct deciziile care treuie să fie pe măsura așteptărilor noastre să avem un oraș confortabil de trai. Pentru a lua decizii calitative, Consiliul are direcții specializate, cu buget achitat din banii noștri. Direcții, care sunt obligate să facă totul pentru ca proiectele de decizii să vinâ în agenda consiliului împachetate și fără handicapuri juridice.
Direcțiile consiliului – acum vorbim de DGURF – are obligația, repet, pe banii care îi primesc de la noi, să fundamenteze calitativ procesul de luare a deciziilor de către organul care ne reprezintă. Consiliul suntem noi și noi cerem să vă exercitați funcțiile.
Chișinăuproiect și compania subcontractor lucrează la elaborarea Concepției, trebuie să cunoască și reglementările legale referitor la procesul participativ. Condiția de respectgare a legislației le-a fost impusă de către consiliul municipal prin caietul de sarcini aprobat. Deci, noi ne așteptăm să fie plasată toată informația despre lucrările efectuate, precum și raportul de progres, inclusiv pe partea de finanțare. Noi, locuitorii orașului nu suntem „bifele„ voastre pentru a vă asigura valabilitatea semnării actului de recepție. Procesul participativ prevede să implici societatea, autoritățile interesate, sectorul asociativ, pe toți, pentru îmbunătățirea procesului de elaborare a documentelor de politici, dar nu ca pe niște idioți utili, care prima dată au auzit de abordarea participativă.
Primarul – are misiunea titanică să dezvolte piruiete complicate ca să-i pună pe toți să lucreze împreună, să nu se închidă fiecare în contractul lui, cu anunțuri frumoase la presă, dar fără ca să colaboreze, în realitate. PMUD este un document complex, ca și alte documentații urbanistice și aici trebuie să se muncească în grupuri intersectoriale. Oficial create, cu responsabilități și cu grafice de raportări pe indicatori concreți, nu cu powerpointuri pentru show colorat. Dacă vi se spune că e mai cool să lucrezi cumva mai ”inovativ”, fără să respecți legislația – nu-i credeți, ei vă doresc răul.
Echipa UNDP – este bine să clarifice care este implicarea concretă a Green City Lab. Nu prea este clară inițiativa. Lucrurile trebuie urgent clarificate, din simplu motiv, că deja unele lucrări sunt în derulare la primărie și primele etape de lucru sunt bazele de date, deci – toți fac același lucru (și lipsa de informație ne poate face să punem la îndoială și calitatea acestor date) Există cel puțin 4 intiative care se intersectează pe subiectul dat:
1. Plan de mobilitate urbană (asistența finanțată prin Green City Lab, proiect UNDP) Despre asta am scris aici: https://www.facebook.com/sharer/sharer.php?u=http%3A%2F%2Fsvetlana.dogotaru.net%2Fdezvoltare-urbana%2Fmobilitate-urbana%2Fpmud-chisinau%2Fplan-de-mobilitate-urbana-durabila-a-mun-chisinau-necesitate-plus-legalitate%2F&display=popup&ref=plugin&src=like&kid_directed_site=0&app_id=306143292881784
2. Concepția de dezvoltare durabilă a infrastructurii transporturilor pentru teritoriul municipiului Chișinău Despre asta am scris aici: https://www.facebook.com/sharer/sharer.php?u=http%3A%2F%2Fsvetlana.dogotaru.net%2Fdezvoltare-urbana%2Fmobilitate-urbana%2Fpmud-chisinau%2Foras-oameni-transport-parcari-conceptie-sau-plan-de-mobilitate-trecutul-sau-viitorul-consultari-sau-simulari%2F&display=popup&ref=plugin&src=like&kid_directed_site=0&app_id=306143292881784
3. Modificarea compartimentului PUG Servicii publice/A.Transport. N-am scris nimic, pentru că asta-i taina direcției, infomații publice nu-s. Și ședințe de informare nu au fost organizate.
4. Planificare strategică – Chișinău – Oraș Verde. Proiect finanțat BERD Despre asta am scris aici: https://www.facebook.com/sharer/sharer.php?u=http%3A%2F%2Fsvetlana.dogotaru.net%2Fdezvoltare-urbana%2Fimpresii-si-ceva-sugestii-de-la-o-lansare-de-proect%2F&display=popup&ref=plugin&src=like&kid_directed_site=0
E necesară clarificarea, pentru că oamenii o să vină și fără să aibă claritate, problema e una acută și interesul e pe măsură, dar efectul participativ va fi aproape nul, dacă se va limita la discuții neîncadrate în procesul decizional și discursul nu va fi canalizat pentru a îmbunătăți calitatea proiectului de PMUD. Desigur că primarul e cel care o să pună umărul, că e și responsabilitatea lui.
Din moment ce v-ați antrenat într-un lucru comun cu municipalitatea, felicitări, echipa Green City Lab, aveți obligații!
O reocmandare aparte pentru Green City Lab – dacă tot activitatea se va axa pe abordarea participativă, atunci e cazul să susțineți pentru Chișinău elaborarea metodologiei de informare/consultare a documentațiilor de urbanism. Asta ar aduce mult folos proceselor decizionale în primărie, inclusiv și pe alte probleme decât mobilitatea. Pentru că există confuzii în mintea funcționarilor despre cum să trateze legislația în etapele de inițiere și informare. Această confuzie poate fi rezolvată prin reglementare la nivel municipal, așa cum se procedează în România (chiar dacă au aceste lucruri și în regulamentele naționale). O sa aveți un exemplu de investiție mică, dar cu efect mare, aveți și fericita ocazie să testați concomitent această metodologie pe activitățile desfășurate.
P.S. E cam incorect, când se motivează inacțiunea autorităților prin abordările sovietice, la elaborarea PUG Chișinău. Nimic mai fals! La UNDP se pot găsi toate materialele de raportări pe elaborarea PUG Chișinău, acolo a fost numită Concepție, pentru ca să fie posibilă finanțarea. Și au fost scrise metodologii de lucru, de către experți străini (IHS Romania), raportate la norme europene.
Da, există neconformități. Da, este nevoie de modificări, corectări, dar e un lucru firesc. Ceea ce nu este firesc – e să tot critici fără să faci analize, măsurări și raportări. Și să nu te îngrijorezi de realizare și respectare a documentelor aprobate.
Lasați-o cu abordările de tip sovietic și venitul de jos în sus spre culmele succesului. Nu asta e problema. Le recomand tinerilor, care au ajuns cu activități pe direcțiile de urbanism să se concentreze pe abordările moderne și să lase stafiile trecutului în pace. Inepțiile urbanistice din oraș au autori concreți, pe fiecare decizie. Uneori am impresia că nimeni nici nu citește PUG, doar se dă cu părerea, ca să pară mai modern și mai cunoscător a tehnicilor noi 🙂 Abordare modernă este să fii profesionist în lucrul pe care te angajezi să-l faci.