Cine s-a apucat să sape această groapă în parcul Catedralei, Termoelectrica? Nu! EGsperții angajați cu solda din dinferite fonduri și salarii nesimțite, pentru a face viața mai ușoară a partidului, dar care au uitat să facă și scoală, ca să fie eficienți. Stau în toate găurile posibile și dau sfaturi „avizate” parlamentarilor, miniștrilor, și acest proces, sigur e dirijat de acești atotștiutori, că ei le cunosc pe toate, de sigur.
Clarificare pentru cei, care insistă că pot face ce doresc în teritoriul orașului. Respectarea legislației privind protecția patrimoniului este obligatorie pentru toți, nu doar pentru primăria Chișinău. Instituțiile statului trebuie să ajute întreprinderi ca Termoelectrica să obțină avizele necesare în regim urgent, când este nevoie de rapiditate, este posibil acest lucru, sigur. Și e mult mai simplu și mai puțin costisitor să se implice CNMI, ministrul culturii, Agenția de supraveghere a monumentelor, decât echipe întregi de poliție și mascați, cu ajutor la încălcări și să împingă executarea lucrărilor forțat!
În contextul celor organizate de către Termoelectrica prin intervențiile lor abuzive în parcul Catedralei. De menționat cea, ce este esențial: De când fac aceste tentative abuzive sub pretext de urgență, se puteau face toate documentele necesare, dacă se apela la competențele legale, dar nu la nagâțul șefilor potențați, dar certați cu bunul simț.
Intervențiile Termoelectrica pe terenurile monumentelor, în zonele lor de protecție și în Nucleul Istoric al Chișinăului trebuie să respecte atât cerințele privind exploatarea rețelelor termice, cât și regimul de protecție a patrimoniului. Întreprinderea are responsabilitatea să identifice procedurile aplicabile lucrărilor concrete, să solicite coordonările, avizele și autorizațiile cerute de lege și să efectueze notificările obligatorii. Dreptul de acces la rețea nu echivalează cu o scutire generală de aceste obligații.
Legislația permite intervenția imediată pentru prevenirea sau înlăturarea unei avarii, fără acordul prealabil al deținătorului terenului, atunci când existența ori iminența avariei este constatată și consemnată într-un act al întreprinderii. Această posibilitate este condiționată de notificarea deținătorului în ziua începerii lucrărilor. Ea nu trebuie confundată cu dreptul de a ignora cerințele distincte privind protejarea patrimoniului sau de a extinde intervenția dincolo de lucrările necesare situației constatate.
Termoelectrica trebuie să comunice autorităților competente natura avariei, amplasamentul și întinderea intervenției, măsurile de protecție și modul de restabilire a teritoriului. Pentru lucrările supuse avizării în domeniul patrimoniului, întreprinderea trebuie să se adreseze Ministerului Culturii și structurilor competente, potrivit procedurilor aplicabile. Urgența impune o comunicare operativă și documentată între instituții.
La fel de importantă este securizarea zonei: împrejmuirea și semnalizarea corespunzătoare, protejarea pietonilor, a arborilor, pavajelor, construcțiilor și celorlalte rețele. Întreprinderea răspunde pentru executarea prudentă a lucrărilor, pentru protejarea bunurilor municipalității și ale terților, precum și pentru repararea prejudiciilor cauzate.
Restabilirea obiectivelor afectate trebuie tratată cu aceeași urgență ca intervenția la rețea. După încheierea operațiunilor tehnice necesare, terenul și amenajările trebuie readuse în starea inițială, cu respectarea cerințelor de protecție a patrimoniului și a condițiilor tehnice de execuție. Termenele și responsabilitățile trebuie comunicate clar; restabilirea nu poate fi lăsată pentru un moment nedefinit.
Din partea Primăriei există întreaga disponibilitate pentru sprijin, coordonare și soluționarea operativă a procedurilor legale. E nevoie din partea Termoelectrica doar de o comunicare profesionistă și adresarea către autoritățile competente. Divergențele privind avizarea și autorizarea se clarifică prin documente și cooperare instituțională; apelul la polițiști mascați nu poate substitui aceste proceduri.
Orașul are nevoie de rețele funcționale și de patrimoniu protejat. Instituțiile responsabile trebuie să asigure ambele.
Sugestie aparte pentru cei, care fac acum aceste acțiuni și cred că asta va afecta imaginea echipei primăriei – dați afară eGsperții și șoptitorii de serviciu, că o să vă îngroape definitiv, cu recomandările pe care vi le fac. Sun penibile și vă tornă kilometri de pămând deasupra și încă sar și bat din picioare, să vă bătătoresc bine, să nu vă mai vedeți din noroiul de acolo…
