Likbez urbanistic 8. Centrul Urban de Planificare Chișinău

Chișinăul are nevoie de o instituție care să nu lase PUG-ul să ajungă document de bibliotecă. Nu este despre „încă o structură în Primărie”, ci despre capacitatea instituțională de a planifica și administra dezvoltarea orașului pe termen lung.

Cine se ocupă de planificarea teritorială în Chișinău?

Există o întrebare pe care ar trebui să ne-o punem acum, în plin proces de reactualizare a Planului Urbanistic General al municipiului Chișinău: Cine se ocupă de planificarea teritorială a orașului? Nu cine semnează documentele. Nu cine emite certificate de urbanism sau autorizații de construire. Nu cine gestionează, la un moment dat, un contract pentru elaborarea unui PUG. Ci cine are, instituțional, responsabilitatea permanentă de a gândi orașul, de a urmări cum se schimbă, de a administra documentațiile urbanistice, de a monitoriza implementarea lor și de a transforma prevederile planurilor în proiecte și acțiuni concrete?

Este o diferență importantă. Pentru că un oraș nu se planifică doar atunci când se elaborează PUG-ul. Și aceste întrebări nu sunt pentru a nega tot ce se întâmplă. Dar ni le punem, pentru că ne dorim să construim sisteme viabile.

PUG-ul nu este doar o hartă cu zone colorate pe coduri.

Uneori, despre PUG se vorbește ca despre un document care stabilește unde construim locuințe, unde avem comerț, industrie, spații verzi, drumuri și infrastructură. S-au învățat toți să calculeze POT și CUT, și s-au înmulțit experți autodidacți.

Este mult prea puțin. PUG-ul este, în esență, documentul prin care orașul își formulează viziunea de dezvoltare, stabilește obiectivele și direcțiile strategice, organizează teritoriul și creează cadrul pentru dezvoltarea ulterioară.În termeni simpli, putem vorbi despre două mari dimensiuni ale PUG-ului.

Prima este componenta directoare – cea care spune încotro trebuie să meargă orașul. Aici intră viziunea de dezvoltare, obiectivele strategice, prioritățile, marile sisteme teritoriale, infrastructurile necesare, proiectele și acțiunile care trebuie realizate pentru ca această viziune să nu rămână doar o frumoasă formulare în document. Un plan serios trebuie să spună nu doar ce vrem, ci și ce trebuie făcut, în ce ordine, în ce termen, de cine și cu ce resurse.

A doua este componenta reglementatoare – cea care transformă direcțiile de dezvoltare în reguli aplicabile teritoriului: zonificare, utilizarea terenurilor, regimul de construire, indicatori urbanistici, infrastructură, protecția anumitor teritorii și alte condiții care stau ulterior la baza deciziilor urbanistice și a documentelor permisive. Această parte este, într-adevăr, mai vizibilă în activitatea cotidiană a administrației. Există proceduri, competențe, certificate de urbanism, autorizații și alte instrumente reglementate de legislație.

Dar aici apare o problemă. Este mult mai ușor să administrezi regula decât să administrezi dezvoltarea orașului. Iar Chișinăul are nevoie de ambele. 

Elaborarea PUG-ului este doar începutul. Actualizarea PUG-ului e tot un început, in acest caz – de perioadă. Un PUG nu apare într-o lună și nici nu poate fi administrat de o echipă care se ocupă, în paralel, de zeci de alte probleme. Este nevoie de studii de fundamentare, analiză teritorială, demografie, economie, mobilitate, infrastructură, mediu, patrimoniu, spații verzi, utilități, locuire, dezvoltare socială, proprietate funciară, GIS, modelare și multe alte domenii.

Actualizarea PUG Chișinău 2040 trece exact printr-un asemenea proces multidisciplinar. Platforma oficială a proiectului (pug2040.chisinau.md) indică succesiv studiile de fundamentare, conceptul, PUG-ul, Regulamentul Local de Urbanism, evaluarea strategică de mediu și aprobarea de către Consiliul Municipal. Dar după elaborare urmează avizarea. Urmează consultarea. Urmează aprobarea.

Și apoi?

Apoi începe partea cea mai importantă: implementarea. Pentru că dacă după aprobarea PUG-ului nu există o structură care să urmărească implementarea lui, să monitorizeze indicatorii, să actualizeze datele, să urmărească proiectele și să propună intervenții, riscăm să repetăm exact experiența pe care o avem deja.

Lecția PUG 2007.

PUG-ul aprobat în 2007 a avut prevederi directoare și un plan de acțiuni. Problema este că foarte multe dintre acestea nu au fost implementate. Nu pentru că documentul ar fi fost neapărat lipsit de idei. Ci pentru că orașul nu și-a creat capacitatea instituțională necesară pentru administrarea și implementarea lui. Aceasta este una dintre cele mai importante lecții pe care trebuie să o învățăm acum.

PUG-ul Chișinăului a fost aprobat, Regulamentul Local de Urbanism a fost aprobat ulterior, dar entitățile necesare administrării și implementării planului de acțiuni nu au fost create, iar proiectele prevăzute nu au avut mecanismele necesare pentru a fi transformate în realitate.

Și atunci s-a întâmplat ceea ce era aproape inevitabil. Când planul general nu mai răspundea realității, orașul a început să reacționeze punctual. PUZ-uri pentru anumite teritorii. Decizii pentru anumite parcele. Intervenții sectoriale. Excepții. Coordonări. Soluții de moment. Iar când fiecare soluție de moment are propria logică, rezultatul nu mai poate fi o strategie coerentă de dezvoltare a întregului oraș. In același timp, nu putem opri viața in oraș, până nu se aprobă un nou PUG.

De ce DGAURF nu poate face totul?

În prezent, DGAURF este instituția care are în responsabilitate domeniul urbanismului și este desemnată beneficiar al lucrărilor de reactualizare a PUG. Este firesc. Este correct să fie implicată DGAURF. Dar trebuie să distingem între responsabilitatea administrației pentru PUG și capacitatea instituțională necesară pentru a administra permanent planificarea urbană a unui oraș de dimensiunea Chișinăului. DGAURF nu poate fi, simultan, și autoritate care gestionează zilnic documentele urbanistice, și administrație funciară, și structură de autorizare, și coordonator al zecilor de PUZ-uri și PUD-uri, și beneficiar al PUG-ului, și centru de cercetare urbană, și monitor al implementării, și structură de gestionare a bazei de date urbane.

PUG-ul este un document extracomplex. El nu poate și nici nu ar trebui făcut doar de arhitecți și urbaniști. Are nevoie de economiști, demografi, specialiști în transport, infrastructură, mediu, patrimoniu, geografie, GIS, administrație publică, finanțe, juridic, date și modelare.

Și, mai ales, are nevoie de continuitate. De aceea, soluția logică este să existe o entitate specializată pentru planificarea urbană și teritorială a municipiului.

De aici apare necesitatea Centrului Urban de Planificare.

Înțelegerea acestei probleme există deja în administrația municipală. Prin Dispoziția primarului general a fost constituit Centrul Urban de Planificare Chișinău (CUPC), ca grup local de coordonare a procesului de reactualizare a PUG și ca mecanism de monitorizare tehnico-metodologică. Nu este încă o entitate juridică distinctă. Și nici nu trebuie confundat cu o asemenea entitate. Este, mai degrabă, un prim pas instituțional.

Ideea este importantă tocmai pentru că aduce în jurul PUG-ului nu doar DGAURF, ci și reprezentanți ai administrației, consilieri municipali, instituții publice, mediul profesional, cercetarea și societatea civilă.

Dispoziția prevede inclusiv contractarea unui consultant tehnic extern care să analizeze etapele intermediare și livrabilele, să formuleze opinii tehnice independente, să participe la ședințele grupului și să asigure secretariatul tehnic. Asta înseamnă că încercăm să construim, chiar din timpul elaborării PUG-ului, un mecanism de administrare a procesului. Iar ulterior acest mecanism trebuie să poată evolua într-o structură permanentă.

Un pas și mai important: de la consultare la capacitate permanentă.

În 2026 avem și un alt instrument: Grupul de supraveghere a procesului de reactualizare a PUG. Acesta are o componență multidisciplinară și urmărește inclusiv informarea și consultarea publică, respectarea cadrului legal și metodologic, examinarea documentelor și cooperarea dintre administrație, elaborator, instituții, profesioniști și societatea civilă. Este exact logica recomandată și de noul cadru privind informarea și consultarea publică în urbanism, stabilit prin HG nr. 310/2025.

Dar trebuie să înțelegem ceva: grupurile de lucru sunt instrumente ale procesului. Nu pot înlocui instituția care trebuie să administreze permanent procesul de planificare. Iar această diferență este esențială.

De aceea, în paralel cu elaborarea PUG-ului și cu consultările publice, trebuie să discutăm și despre viitorul Centrului Urban de Planificare Chișinău. Nu peste doi ani. Nu după ce PUG-ul va fi aprobat. Ci acum.

Cum ar trebui să arate?

Nu putem pretinde că avem deja răspunsul perfect. Dimpotrivă. Ideea trebuie discutată. Dar, în viziunea noastă, o asemenea entitate ar trebui să aibă competențe pe întregul ciclu al planificării:

date → analiză → planificare → elaborare documentații → consultare → coordonare → monitorizare → implementare → evaluare → actualizare.

Ar trebui să gestioneze nu doar PUG-ul, ci și relația lui cu PUZ-urile, PUD-urile, PMUD, documentațiile teritoriale, planurile sectoriale și alte documente relevante. Și, foarte important, să urmărească planurile de acțiuni. Pentru că o administrație care elaborează un plan fără să urmărească implementarea lui face, în cel mai bun caz, un exercițiu de proiectare. Orașul are nevoie de mai mult. Are nevoie de management urban.

PUG dinamic înseamnă și instituție dinamică.

Aici ajungem la ideea de PUG dinamic. Am scris despre ea încă în 2023 (vezi articolele cu denumirea PUG dinamic): un PUG modern nu poate fi doar un document static, elaborat pe baza unor date colectate la un anumit moment și apoi lăsat să îmbătrânească până la următoarea actualizare. El trebuie să fie susținut de baze de date dinamice, GIS, instrumente de analiză, modelare și monitorizare permanentă.

Dar există o concluzie pe care poate nu am formulat-o suficient de apăsat atunci:

Nu poți avea PUG dinamic fără o instituție dinamică.

Nu poți actualiza datele dacă nimeni nu are această atribuție.

Nu poți monitoriza dezvoltarea dacă nimeni nu este responsabil.

Nu poți urmări planul de acțiuni dacă nimeni nu are indicatori și buget.

Nu poți face planificare bazată pe date dacă datele sunt împrăștiate prin sertarele diferitelor direcții.

Și nu poți cere continuitate dacă instituționalizarea procesului se face doar atunci când apare următorul PUG.

Orașul nu se oprește între două PUG-uri. De ce ar trebui să se oprească planificarea?

Și alte orașe lucrează astfel.

Nu este o idee exotică.

În Singapore, de exemplu, Urban Redevelopment Authority lucrează cu un sistem de planificare în mai multe orizonturi: planificarea pe termen lung este tradusă în Master Plan, iar acesta este revizuit periodic și susținut de planuri specializate. Planificarea este tratată ca un ciclu continuu, nu ca un proiect care se termină odată cu aprobarea documentului.

La Viena, planul strategic de dezvoltare este completat de concepte sectoriale specializate pentru mobilitate, spații verzi și publice, clădiri înalte, structură policentrică etc., care duc obiectivele strategice spre implementare.

În Los Angeles, programele de implementare ale planului general includ explicit elaborarea și modificarea planurilor, studii, investiții de capital, coordonare interinstituțională și modificarea procedurilor administrative. Cu alte cuvinte, implementarea planului este tratată ca o activitate administrativă în sine.

Aceste exemple nu trebuie copiate mecanic. Da, nu suntem nici Singapore, nici Viena, dar va trebui să ne mobilizăm să avem propriul nostru parcurs, pe măsura capacităților noastre, dar la fel de inteligent. Dar exemplele demonstrează un principiu simplu: planificarea urbană serioasă are nevoie de capacitate instituțională permanentă.

Iar aici apare rolul Consiliului Municipal. Consilierul de azi este obligat să cunoască ce este planificare.

Dacă ajungem la concluzia că Chișinăul are nevoie de o asemenea entitate, ea nu poate exista doar prin voința executivului.

Va fi nevoie de o decizie a Consiliului Municipal.

Va trebui aprobată structura.

Vor trebui aprobate atribuțiile.

Vor trebui prevăzute posturile.

Și, mai ales, va trebui prevăzută finanțarea.

Pentru că există o tentație foarte moldovenească de a spune: „să mai creăm o structură, dar fără cheltuieli suplimentare”.

Nu funcționează.

Un centru de planificare urbană fără specialiști, fără date, fără tehnologie și fără buget ar fi doar o altă denumire frumoasă pe organigramă.

Să discutăm acum, nu după ce vom constata din nou problema.

De aceea cred că subiectul Centrului Urban de Planificare Chișinău îl punem pe masa consultărilor publice în paralel cu elaborarea PUG-ului.

Poate există o soluție mai bună. Poate cineva vede o altă formulă instituțională. Poate trebuie separată funcția de planificare de cea de implementare. Poate trebuie construită o instituție municipală nouă sau reorganizată una existentă. Acestea sunt întrebări legitime.

Important este să nu repetăm greșeala. PUG 2007 ne-a arătat ce se întâmplă când elaborăm un plan și nu construim mecanismul care trebuie să-l ducă în viața reală. Nu ne dorim să elaborăm PUG 2040 pentru a avea, peste 15 ani, un nou articol despre de ce nu a fost implementat.

De această dată trebuie construim nu doar documentul. Construim și modelul de capacitare a orașului de a-l administra. Pentru că PUG-ul nu este destinația. Este instrumentul. Iar planificarea urbană nu începe și nu se termină odată cu aprobarea lui.

Orașul se planifică în fiecare zi. Iar dacă vrem un PUG dinamic, trebuie să avem și o administrație capabilă să gândească dinamic, să urmărească permanent ce se întâmplă în oraș și să intervină atunci când realitatea se schimbă.

Altfel, să avem din nou un plan foarte bun. Și un oraș care merge în altă direcție.

 

Citeste mai mult

Likbez urbanistic 7. AI-ul, PUG-ul și noua specie de experți

Între consultări: repere pentru un PUG construit cu expertiză, nu cu zgomot

Am ajuns într-o etapă interesantă a vieții publice: aproape toată lumea folosește inteligența artificială. Și, sincer, nu văd nimic rău în asta. Dimpotrivă. Dacă avem la dispoziție un instrument care ne permite să accesăm rapid cantități enorme de informație, să comparăm, să verificăm, să formulăm întrebări mai bune și să ne extindem capacitatea de analiză, ar fi absurd să nu-l folosim. Problema nu este că folosim AI. Problema este ce facem cu ceea ce ne oferă AI.

În această perioadă au început consultările asupra studiilor de fundamentare pentru reactualizarea PUG-ului orașului Chișinău. Primele ședințe au fost dedicate studiilor de fundamentare. Materialele sunt voluminoase, iar DGAURF, în calitate de beneficiar, a avut obiecții consistente față de mai multe aspecte ale studiilor prezentate. Acestea au fost transmise Consorțiului, iar procesul de corectare și completare este în desfășurare.

În același timp, pentru verificarea materialelor s-au utilizat și instrumente de inteligență artificială. Și nu este nimic de ascuns aici. S-a folosit AI pentru a ajuta la verificarea unor volume foarte mari de informație, pentru a identifica neclarități, pentru a compara și explica anumite aspecte și, în general, pentru a extinde capacitatea de analiză a beneficiarului.

DGAURF, în calitate de beneficiar, dispune de resurse limitate pentru a analiza studiile din toate domeniile care intră într-un PUG. Și nici nu ar fi realist să dispună. Un asemenea document presupune expertiză în urbanism, mobilitate, mediu, demografie, economie, infrastructură, patrimoniu, geologie, energie și multe alte domenii. AI-ul este, în acest caz, un instrument. Nu autorul studiului, nu expertul și, cu atât mai puțin, cel care își asumă responsabilitatea profesională.

Aici apare însă partea interesantă. La consultări s-a constatat că și mulți dintre cei care vin să critice studiile folosesc AI. Foarte bine. Să-l folosească! Numai că există o diferență între a folosi AI pentru a înțelege mai bine un document și a-l folosi pentru a produce un text critic pe care apoi îl prezinți ca demonstrație a propriei competențe. Pentru că AI-ul poate să-ți dea informație, dar nu îți transferă automat competența profesională.

Poți cere AI-ului să analizeze un studiu de mobilitate. Dar asta nu te transformă în specialist în mobilitate.

Poți cere o analiză de mediu. Nu devii ecolog.

Poți cere interpretarea unor prevederi urbanistice. Nu devii urbanist.

Și poți primi un text impecabil formulat despre un domeniu pe care nu îl stăpânești deloc.

Aici este adevărata capcană: AI-ul poate face superficialitatea mult mai convingătoare.

Consultarea nu este un concurs de superioritate

Un proces serios de consultare are nevoie de critică. Chiar de critică dură, atunci când este argumentată. Dacă există o eroare, să fie indicată. Dacă lipsește o analiză, să se spună care. Dacă există date mai bune, să fie prezentate. Dacă există o metodologie mai bună, să fie propusă. Dacă există o soluție mai bună pentru oraș, cu atât mai bine.

Pentru că aceasta este diferența dintre critică și contribuție. Un „totul este greșit” nu ajută prea mult. Întrebarea următoare va fi inevitabil: „Bine. Și cum trebuie făcut?” Unde? Pe baza căror date? Prin ce metodologie? Ce trebuie modificat? Cum poate fi integrată soluția în PUG? Aici începe adevărata expertiză.

Studiile PUG sunt elaborate de specialiști care au pregătire, experiență, activitate profesională și, acolo unde legislația prevede, atestare. Ei își asumă ceea ce propun prin semnătură și prin autoritatea profesională dobândită în timp. Asta nu înseamnă că sunt infailibili. Un specialist poate greși. Un studiu poate fi incomplet. O concluzie poate necesita revizuire.

Tocmai de aceea există consultarea. Dar între a demonstra argumentat o problemă și a declara, de pe rețelele sociale, că „nimeni nu știe nimic în afară de noi” este o diferență enormă.

Și pentru consilierii municipali există o mică recomandare

Inteligența artificială poate fi un instrument extraordinar și pentru aleșii locali. Dar ar fi foarte util ca, înainte de a transforma răspunsul AI într-un reel, podcast sau discurs foarte sigur pe sine, să fie citit și înțeles. Măcar atât. Să învețe ce le scrie AI. Pentru că acest lucru le-ar putea îmbunătăți considerabil activitatea de consilier și, paradoxal, i-ar pune într-o lumină mult mai bună decât o succesiune de critici sterile.

Un consilier municipal nu trebuie să știe tot. Nimeni nu poate ști tot. Dar ar trebui să fie capabil să înțeleagă problema pe care o critică, să pună întrebări relevante și să distingă între o recomandare tehnică serioasă și o formulare spectaculoasă generată în câteva secunde.

Avem nevoie de experți adevărați, nu doar de experți de rețea.

PUG-ul Chișinăului are nevoie de implicarea comunității profesionale. Avem nevoie de arhitecți, urbaniști, ingineri, ecologiști, economiști, sociologi, specialiști în patrimoniu, mobilitate, infrastructură, energie, sănătate publică și în toate celelalte domenii care compun viața orașului.

Veniți la consultări. Citiți. Contraziceți-ne. Arătați-ne unde greșim. Propuneți ceva mai bun. Recomandările pot fi luate în considerație atunci când sunt formulate astfel încât să poată fi analizate și integrate într-un document de planificare: cu argumente, date, metodologie și soluții. Iar ceea ce nu poate fi integrat va trebui explicat și justificat, inclusiv prin documentarea divergențelor.

La primele consultări au participat și specialiști din diferite instituții, care au venit cu observații, întrebări și recomandări concrete. Nu cu zgomot, nu cu declarații generale, ci cu obiecții tehnice și propuneri care pot ajuta la îmbunătățirea materialelor. Și, evident, nici acest lucru nu a scăpat criticilor de pe rețelele sociale. Am aflat că, în opinia unor eGsxperți, specialiștii din instituții nu ar trebui să se pronunțe în cadrul consultărilor, ci ar trebui să-și păstreze propunerile pentru etapa de elaborare propriu-zisă a lucrării.

Dar! Consultarea este tocmai etapa în care este binevenită opinia celui care are competență profesională relevantă. Dacă un specialist vede o problemă într-un studiu și poate spune acest lucru argumentat, de ce ar trebui să tacă doar pentru că observația sa apare în cadrul unei consultări? Pentru că este angajat într-o instituție, care mai are și obligația de a se expune oficial?  Desigur, există diferență între o recomandare formulată în cadrul consultării și o sarcină oficială pentru autorul studiului. Dar de aici până la ideea că specialiștii ar trebui să aștepte „momentul potrivit” pentru a vorbi este o distanță destul de mare.

Dacă un specialist poate contribui la îmbunătățirea unui document astăzi, de ce să-l rugăm să aștepte până mâine doar pentru ca proceduraliștii de pe Facebook să fie mulțumiți de ordinea etapelor?

Un PUG nu este o lucrare care se elaborează în camere ermetic închise, iar apoi se scoate la lumină doar pentru a fi admirată sau criticată. Este un proces complex, în care informația, expertiza și observațiile trebuie să circule între cei implicați. Cu cât specialiștii relevanți se implică mai devreme și mai argumentat, cu atât cresc șansele ca rezultatul final să fie mai bun.

Iar dacă aceasta deranjează pe cineva care preferă ca experții să vorbească doar atunci când le permite calendarul imaginar al „adevăraților eGsperți”, asta este deja o problemă mai degrabă de percepție decât de urbanism. Asta înseamnă consultare publică. Nu înseamnă că fiecare observație devine automat regulă. Și nici că cel care vorbește cel mai tare devine expert.

O nouă realitate pentru toți.

Da, astăzi este mai greu să elaborezi studii și livrabile pentru administrația publică. Pentru că beneficiarul poate verifica mai mult. Poate utiliza baze de date, GIS, literatură internațională și, da, inteligență artificială. Un document voluminos nu mai poate fi protejat de propriul volum. Dacă este bun, va rezista verificării. Dacă este incomplet, verificarea îl va arăta. Iar dacă trebuie corectat, va fi corectat.

În același timp, același standard trebuie aplicat și celor care critică. Nu putem cere experților să livreze documente impecabile, iar apoi să considerăm că orice text generat de AI și publicat cu mult tupeu pe rețelele sociale este automat expertiză. AI-ul democratizează accesul la informație. Nu democratizează automat competența.

Un specialist care folosește AI poate deveni mult mai eficient. Un om care nu stăpânește domeniul poate deveni doar mai convingător în greșelile sale. De aceea, să folosim AI. Să-l folosim pentru a înțelege mai bine, pentru a verifica, pentru a pune întrebări și pentru a ne extinde capacitatea de analiză. Dar să nu uităm că, în cazul PUG-ului, nu construim un text pentru internet. Construim reguli pentru oraș.

Iar orașul are nevoie de mai puțină gălăgie, mai puține aere de atotștiutor și mult mai multă competență, responsabilitate și soluții. Iar aici este locul unde experții adevărați trebuie să intre în joc: cei care cunosc orașul, au experiență și pot argumenta profesional, nu doar să emită opinii. Dacă vrem ca deciziile despre viitorul orașului să fie mai bune decât cele care ne-au adus aici, este timpul ca specialiștii notorii să vorbească, să participe și să-și asume public expertiza. Orașul nu-și mai permite luxul de a fi proiectat după vocea celui care strigă mai tare.

 

Citeste mai mult

Likbez urbanistic 6

PUG (Plan Urbanistic General) și PMUD (Plan de Mobilitate Urbană Durabilă): două documente, un singur oraș. Și de ce trebuie să se „citească” permanent unul pe celălalt.

Există o tentație foarte comodă în urbanism: să tratăm documentele aprobate ca pe niște adevăruri definitive, care trebuie doar respectate întocmai până când, cândva, peste mulți ani, cineva va găsi timpul să le mai „actualizeze”. Orașul, însă, nu funcționează așa. Orașul se schimbă în fiecare zi. Se schimbă populația, economia, modul în care oamenii se deplasează, distribuția locurilor de muncă, apar noi cartiere, se modifică relațiile cu localitățile din jur, se construiesc infrastructuri noi, apar tehnologii noi, se schimbă comportamentele de mobilitate și chiar condițiile de mediu.

De aceea, și documentele prin care planificăm orașul trebuie să poată „vorbi” între ele și, atunci când realitatea o cere, să poată fi corectate.

Un exemplu foarte important este relația dintre Planul Urbanistic General – PUG și Planul de Mobilitate Urbană Durabilă – PMUD.

Nu două planuri puse unul lângă altul, ci două documente care trebuie să lucreze împreună.

În cazul Chișinăului, PUG și PMUD trebuie privite ca două componente ale aceleiași construcții de planificare. PMUD oferă fundamentarea pentru modul în care oamenii și mărfurile se deplasează prin oraș: rețeaua stradală, transportul public, mobilitatea pietonală și velo, parcările, managementul traficului, nodurile intermodale, conexiunile regionale și alte măsuri de mobilitate. PUG trebuie să răspundă la întrebarea: unde și în ce condiții se dezvoltă orașul și cum este organizat teritoriul pentru ca această dezvoltare să poată funcționa?

De aici rezultă relația fundamentală: PMUD ↔ PUG. Nu PUG „înghite” PMUD. Nu PMUD „dictează” PUG-ului fiecare soluție urbanistică. Cele două documente trebuie să se verifice, să se completeze și să se influențeze reciproc. Corelarea celor două documente pornețte tocmai de la această idee: PMUD trebuie să constituie fundamentul tehnic al componentei de mobilitate a PUG, iar PUG trebuie să asigure integrarea teritorială și funcțională a infrastructurii și politicilor de mobilitate.

Cum trebuie să lucreze, concret, echipa PUG cu PMUD?

Nu este suficient ca echipa PUG să primească PMUD-ul, să-l pună într-un dosar și să bifeze că „a fost luat în considerație”. Corelarea trebuie să fie una de lucru efectiv. Experții care elaborează PUG trebuie să analizeze PMUD și să verifice, între altele:

  • cum sunt organizate fluxurile de transport și circulație;
  • dacă este suficient de clară capacitatea infrastructurii pentru diferitele tipuri de transport;
  • cum este organizat transportul public;
  • care sunt rețelele necesare;
  • ce trasee de mobilitate trebuie integrate în reglementările PUG;
  • care este ierarhia stradală și cum este aceasta reflectată în planșele PUG;
  • ce coridoare verzi și pietonale trebuie protejate;
  • care sunt proiectele majore de infrastructură;
  • unde sunt necesare noduri intermodale;
  • unde și în ce condiții sunt necesare parcări;
  • cum sunt integrate pistele pentru biciclete și infrastructura pentru mobilitate alternativă.

Dar relația nu se oprește aici. PUG-ul trebuie să „testeze” PMUD-ul în realitatea teritorială Unul dintre cele mai importante lucruri pe care trebuie să le facă echipele este să verifice dacă soluțiile de mobilitate propuse de PMUD sunt compatibile cu dezvoltarea teritorială propusă prin PUG. De exemplu, dacă PUG propune o nouă zonă rezidențială de mari dimensiuni, nu este suficient să desenăm această zonă și să spunem: „aici se va construi”. Trebuie să putem răspunde:

Cum ajung oamenii acolo?

Există transport public?

Există conexiuni pietonale sigure?

Există capacitate suficientă a rețelei stradale?

Există conexiuni cu celelalte zone ale orașului?

Ce se întâmplă cu traficul dacă populația zonei crește?

Dar dacă acolo se propune și o zonă de afaceri, școală, centru comercial sau alt pol important de atracție?

Exact aceeași logică trebuie aplicată noilor zone industriale, logistice, comerciale, de servicii sau altor dezvoltări generatoare de trafic.

Un principu foarte simplu: PUG-ul trebuie să demonstreze că noile zone de dezvoltare sunt asigurate cu infrastructura necesară – accesibilitate, transport public și conexiuni sigure. Altfel spus, nu poți proiecta orașul și abia după aceea să întrebi cum se va deplasa orașul.

PMUD are două fețe – și ambele trebuie văzute în PUG.

O altă chestiune importantă este că PMUD nu înseamnă doar străzi și trasee desenate pe hartă. Există o componentă spațial-teritorială și o componentă operațională.

Componenta spațial-teritorială privește infrastructura:

  • rețeaua stradală și ierarhia acesteia;
  • transportul public;
  • benzi dedicate și coridoare de transport;
  • stații și depouri;
  • noduri intermodale;
  • piste ciclabile;
  • trotuare și coridoare pietonale;
  • zone cu trafic calm;
  • conexiuni regionale și fluxuri majore.

Componenta operațională arată însă cum funcționează sistemul:

  • rutele și frecvența transportului public;
  • capacitatea și orarele;
  • integrarea între diferitele moduri de transport;
  • managementul traficului;
  • semaforizarea și sistemele inteligente;
  • managementul parcărilor;
  • politica tarifară;
  • sistemele integrate de ticketing;
  • managementul cererii de transport;
  • car sharing, ride sharing și alte instrumente;
  • educație și comunicare.

Nu toate aceste elemente vor deveni reglementări urbanistice în PUG. Unele țin de organizarea și operarea sistemului de transport. Dar PUG trebuie să înțeleagă această componentă operațională, pentru că ea poate avea consecințe teritoriale. Spre exemplu, dacă transportul public urmează să fie reorganizat în jurul unor coridoare principale, PUG trebuie să permită dezvoltarea urbană corespunzătoare în jurul acestora. Dacă se propune un nod intermodal, acesta are nevoie de teren, accesuri, conexiuni pietonale, transport public și relații cu rețeaua stradală.

Așadar, componenta operațională a PMUD poate produce efecte asupra componentei spațiale a PUG. Și acum vine partea esențială: ce facem dacă descoperim că ceva din PMUD trebuie schimbat? Aici trebuie să ieșim dintr-o anumită mentalitate birocratică. Faptul că un document a fost aprobat nu înseamnă că orice idee din el devine eternă și intangibilă. Un document de planificare este rezultatul unei analize realizate la un anumit moment, pe baza unor date, ipoteze, prognoze și scenarii disponibile atunci.

Între timp, realitatea poate demonstra că anumite ipoteze trebuie revizuite. Acest lucru este absolut firesc. De exemplu, în procesul de elaborare a PUG pot apărea date noi privind:

  • evoluția populației;
  • distribuția populației pe cartiere;
  • dezvoltarea economică;
  • amplasarea noilor centre de activitate;
  • fluxurile reale de deplasare;
  • dezvoltarea localităților din municipiu;
  • relațiile cu localitățile suburbane;
  • traficul de tranzit;
  • transportul regional;
  • proiectele naționale de infrastructură;
  • modificările infrastructurii feroviare;
  • dezvoltarea aeroportului sau a altor noduri de transport;
  • schimbările climatice și riscurile de mediu;
  • necesitatea protejării unor coridoare verzi;
  • schimbările tehnologice;
  • apariția unor noi forme de mobilitate;
  • modificarea comportamentului populației;
  • schimbările în structura economică a orașului.

Și mai există ceva, poate mai greu de acceptat pentru unii: este posibil ca o anumită ipoteză dintr-un document anterior să fi fost pur și simplu greșită. Se întâmplă. O eroare într-un document nu este o condamnare pe viață. Planificarea nu este o disciplină în care, după aprobarea unui document, experții trebuie să apere cu orice preț fiecare linie desenată cu cinci ani înainte. Dacă analiza serioasă demonstrează că o soluție nu mai este justificată sau că ipoteza inițială a fost greșită, soluția profesională nu este să ne cramponăm de greșeală doar pentru că ea poartă ștampila unui document aprobat.

Soluția profesională este: date noi → analiză → argumentare → propunere → verificare → decizie. Aceasta nu înseamnă că documentele aprobate pot fi schimbate după bunul plac. Dimpotrivă. Înseamnă că orice schimbare trebuie să fie mai bine fundamentată decât simpla menținere a unei soluții doar pentru că „așa este în PMUD”.

Și consultarea publică poate aduce lucruri noi.

Un alt moment important este consultarea publică. Consultarea nu este doar o etapă în care administrația prezintă cetățenilor ceea ce au desenat experții și așteaptă să audă „da”. În timpul consultărilor pot apărea informații pe care analiza tehnică nu le-a surprins suficient. Pot fi identificate:

  • probleme locale de accesibilitate;
  • fluxuri de deplasare care nu au fost corect estimate;
  • conflicte între diferite tipuri de transport;
  • probleme de siguranță;
  • nevoi ale unor grupuri de populație;
  • soluții alternative;
  • efecte ale unor proiecte care nu au fost suficient evaluate.

Unele propuneri vor fi bune. Altele nu. Unele vor putea fi integrate în PUG. Altele vor necesita modificarea sau completarea unor soluții din PMUD. Și aici trebuie să funcționeze exact aceeași logică: nu se acceptă automat, dar nici nu se respinge automat. Se analizează.

Cum ar trebui să circule informația între cele două echipe?

Ideal, nu prin scrisori trimise dintr-un birou în altul după ce fiecare echipă și-a terminat treaba. Ar trebui să existe o colaborare continuă între echipa PUG, specialiștii PMUD și autoritățile administrației publice locale. Practic, pentru fiecare problemă importantă de mobilitate ar trebui să existe o urmă clară: soluția PMUD → verificarea în PUG → observația/constatarea → analiza tehnică → soluția propusă → decizia privind integrarea sau revizuirea.

Dacă echipa PUG constată că o anumită soluție din PMUD nu mai corespunde realității teritoriale, aceasta nu „anulează” PMUD-ul. Ea formulează o propunere argumentată de revizuire sau completare, însoțită de fundamentarea tehnică necesară.

La fel, dacă specialiștii în mobilitate identifică, în procesul de elaborare a PUG, o problemă urbanistică ce afectează funcționarea sistemului de transport, această constatare trebuie transmisă echipei PUG și analizată în cadrul documentației urbanistice. În acest fel apare ceea ce putem numi influența bidimensională PUG ↔ PMUD.

De ce „bidimensională”?

Pentru că influența merge în ambele direcții.

PMUD influențează PUG:

  • prin rețele;
  • coridoare de mobilitate;
  • ierarhia stradală;
  • transport public;
  • noduri intermodale;
  • infrastructură velo și pietonală;
  • fluxuri majore;
  • necesarul de infrastructură.

Dar și:

PUG influențează PMUD:

  • prin distribuția funcțiunilor urbane;
  • densități;
  • extinderea sau restructurarea zonelor urbane;
  • localizarea noilor poli de dezvoltare;
  • dezvoltarea periferiei;
  • localizarea dotărilor;
  • relațiile dintre cartiere;
  • protejarea spațiilor verzi și a coridoarelor ecologice;
  • configurarea teritoriului metropolitan.

Această relație bidirecțională este esențială tocmai pentru că mobilitatea nu poate fi planificată separat de orașul pe care trebuie să-l deservească.

Orașul nu este o planșă laminată.

Poate că aceasta este cea mai importantă idee din tot acest subiect. Orașul nu este ceva „bătut în cuie” pe hârtie. PUG-ul nu este orașul. PMUD-ul nu este orașul. Ele sunt instrumente prin care încercăm să înțelegem orașul, să anticipăm evoluția lui și să construim reguli și investiții care să-l facă să funcționeze mai bine. De aceea, documentele trebuie să fie suficient de stabile pentru a asigura predictibilitate, dar suficient de inteligente pentru a permite corectarea unor soluții atunci când realitatea, datele sau analiza demonstrează că este necesar.

Într-un oraș viu, stabilitatea nu înseamnă încremenire. Iar actualizarea nu înseamnă haos. Înseamnă capacitatea administrației și a specialiștilor de a învăța din realitate.

Și încă ceva despre „experții” care au descoperit urbanismul pe rețelele sociale.

Există, desigur, și o altă formă de „participare profesională”, foarte comodă. Aceea în care unii specialiști nu sunt văzuți prea des la mesele de lucru, nu vin cu analize, nu prezintă alternative, nu modelează fluxuri, nu verifică date și nu formulează soluții. Dar sunt foarte activi în comentarii.

Acolo pot fi găsite rapid vinovății, conspirații, „incompetenți”, „catastrofe”, „dezastru urbanistic” și, eventual, explicația universală pentru toate problemele orașului. Este, fără îndoială, o activitate mai puțin obositoare decât să stai câteva zile asupra unei rețele de transport, să verifici datele și să demonstrezi matematic că soluția A este mai bună decât soluția B.

Dar planificarea urbană nu se face din comentarii. Dacă un expert consideră că soluția propusă în PMUD este greșită, foarte bine. Să spună de ce. Să aducă date. Să propună o alternativă. Să arate efectele. Să explice costurile. Să demonstreze beneficiile. Să spună ce trebuie schimbat în PUG și ce consecințe are această schimbare. Aceasta este contribuția profesională.

Critica este necesară. Uneori este chiar indispensabilă. Dar există o diferență enormă între critica profesională, care produce soluții, și spectacolul public în care oamenii care muncesc sunt transformați în ținte personale, în timp ce autorul criticii nu reușește să pună pe masă nici măcar o soluție alternativă. Asta se referă și la consilierii care din momentul alegerii se consider experți pe toate domeniile. Și, in loc să învețe repede, ca să poată participa activ la aprobările de care sunt responsabili, să producă proiecte, se ocupă doar cu critici sterile și cu shouri, stropide din abundență cu venin, menite doar să diminuieze din eforturile autoritățilăr. Desigur ar putea să facă mai multe, dacă ar învăța prin studii mai consistente, decât doar cititul și scrierile de articole pseudoștiințifice pe bloguri.

Orașul nu se construiește din „faceți”, „nu faceți”, „ați greșit” și „v-am spus eu”. Orașul se construiește din date, scenarii, argumente, proiecte, compromisuri inteligente și decizii asumate.

În loc de concluzie

PUG și PMUD trebuie să fie două documente care se întâlnesc permanent, nu două documente care se întâlnesc o singură dată, la momentul aprobării. Pe măsură ce PUG avansează, soluțiile de mobilitate trebuie verificate. Pe măsură ce PMUD este analizat și implementat, efectele lui asupra dezvoltării teritoriale trebuie urmărite. Pe măsură ce societatea se schimbă, datele trebuie actualizate. Pe măsură ce apar proiecte noi, scenariile trebuie retestate.

Iar atunci când analiza serioasă arată că o soluție trebuie completată, corectată sau chiar schimbată, aceasta trebuie făcută prin procedura corespunzătoare, cu fundamentare tehnică, transparență și asumare. Nu este un semn că planificarea a eșuat. Este semnul că planificarea funcționează. Pentru că un oraș viu nu poate fi administrat cu documente moarte. Iar adevărata performanță a unei echipe de planificare nu se măsoară prin cât de solemn apără o linie trasată cândva pe o planșă, ci prin capacitatea ei de a explica de ce acea linie trebuie păstrată, modificată sau înlocuită atunci când realitatea o cere.

PUG ↔ PMUD: NU COMPETIȚIE ÎNTRE DOCUMENTE, CI DIALOG PERMANENT DESPRE ACELAȘI ORAȘ. 

Citeste mai mult

Likbez urbanistic 5

Consultarea publică – locul unde opiniile devin soluții

 

 

 

 

Una dintre cele mai răspândite afirmații pe care le întâlnesc în spațiul public este că„Primăria nu are viziune”,„nu există PUG”,„nu există programe de dezvoltare”. De regulă, aceste concluzii sunt rostite cu multă convingere și foarte puține argumente.

Realitatea este însă alta.

Viziunea unui oraș nu se inventează într-un cabinet și nici nu se construiește din sloganuri electorale sau comentarii pe Facebook. Ea se fundamentează pe cercetare, analize, scenarii de dezvoltare și, foarte important, pe consultare publică.

Tocmai de aceea, noul Cod al Urbanismului și al Construcțiilor, împreună cu noul Regulament privind consultarea documentației de amenajare a teritoriului și urbanism, tratează consultarea publică drept o etapă esențială a elaborării Planului Urbanistic General. Și nu doar o etapă, ci acțiune care are trasabilitate pe toată durata elaborării documentului, ca locuitorii orașului să poată influența lucrurile cât mai eficient.

Pe 5 august am desfășurat prima rundă de consultări publice, la Pretura sectorului Centru. Sala a fost arhiplină. Au participat locuitori ai municipiului, reprezentanți ai ministerelor și agențiilor, mediul academic, specialiști din domenii conexe sectorul asociativ, și alte persoane interesate. Au fost analizate primele două studii elaborate în cadrul PUG.

Acesta este, de fapt, scopul consultărilor: fiecare studiu trebuie să ajungă la cea mai bună formă posibilă. Cercetările trebuie completate cu toate informațiile relevante existente, analizele trebuie consolidate, iar scenariile de dezvoltare trebuie verificate și îmbunătățite prin contribuția celor care cunosc domeniul.

Dar consultările nu înseamnă doar verificarea unor studii. Ele sunt momentul în care se poate influența, cu argumente, viitorul orașului.

Dacă considerați că un anumit domeniu este insuficient abordat, dacă aveți o altă viziune privind mobilitatea, patrimoniul, locuirea, dezvoltarea economică, infrastructura verde, serviciile publice sau extinderea orașului, acum este momentul să formulați propuneri. Structurat. Argumentat. Cu soluții. Asta se referă și la consilierii locali, care fac alegații interminabile la capitolul „urbanism„.  Anume platforma de consultări este locul, unde se vine mai puțin cu politica de partid și mai mult cu soluții concrete pentru îmbunătățirea politicilor de dezvoltare a orașului, propuneri făcute la timp, justificate, ca acestea să fie examinate în cadrul procedurilor de lucru, de către specialiști-executori, dar și trecute prin filtrul consultărilor. Nu cu învinuiri sterile, nu cu etichetări, dar cu propuneri concrete de o maturitate care să poată fi susținute profesionist și ulterior prin decizi de aprobare a documentelor în CMC.  

Și aici aș face o invitație aparte.

Celor care de ani întregi explică zilnic pe rețelele sociale cum ar trebui administrat Chișinăul.

Celor care deja se văd primari.

Celor care deja își construiesc echipe electorale, fie în municipiu, fie în suburbii.

Acesta este momentul perfect să demonstrați că proiectul vostru pentru Chișinău este mai mult decât un slogan. Acesta este momentul să demonstrați că publicațiile pe care le faceți costă mai mult decât frustrări infantile.

Planul Urbanistic General este organizat pe capitole și domenii. Fiecare dintre ele poate primi propuneri concrete, argumentate și asumate. Dacă sunteți convinși că aveți soluții mai bune, introduceți-le în acest proces. Veți convinge mult mai mult electoratul prin idei bine fundamentate decât prin încă o postare despre cât de rău este actualul primar sau despre cum nu vă plac PUZ-urile , poate nu aveți suficientă capacitate să le studiați și să le înțelegeți.

Până la urmă, este ușor să promiți un oraș mai bun. Mai dificil este să scrii, punctual, ce trebuie schimbat și de ce. Cu argumente clare. Cu integrarea propunerilor în sistemul complex al documentelor de planificare. Fără fanatismul de a stopa totul. Respectând interesele tuturor. Păstrând decența în comunicare.  

Iar dacă într-o zi veți ajunge să conduceți orașul, aceste propuneri vor deveni propriile dumneavoastră angajamente. Nu simple lozinci de campanie, ci soluții deja discutate public și integrate într-un document strategic.

În urbanism există o diferență foarte clară între critică și contribuție.

Critica spune că ceva este greșit.

Contribuția explică ce trebuie făcut, cum trebuie făcut și de ce este mai bine așa.

Orașele nu se dezvoltă din aplauze și nici din huiduieli. Ele se dezvoltă din idei bune, muncă serioasă și dialog profesionist.

De aceea, îi invit pe toți cei interesați de viitorul Chișinăului să participe la consultările publice. Să lăsăm deoparte reflexul confruntării politice, frustrările proprii și să folosim această oportunitate pentru ceea ce este ea în esență: un exercițiu de construcție a viitorului orașului.

Pentru că aceste documente nu sunt ale primarului.

Nu sunt ale arhitectului-șef.

Nu sunt ale unei administrații și nici ale unui partid.

Ele aparțin Chișinăului.

Iar peste 10, 20 sau 30 de ani nimeni nu va întreba cine era primar sau architect-șef în 2026. Dar toți vom trăi în orașul pe care îl proiectăm astăzi.
 

Citeste mai mult