Domeniul locuirii este unul important în procesul de creștere economică și incluziune socială, fapt care trebuie să-l plaseze pe agenda guvernării în topul problemelor necesare de rezolvat. Situația creată în domeniul locativ, generat de lipsa unor politici coerente pe acest subiect, incapacitatea autorităților APL să soluționeze problemele, a autorităților APC să ofere soluții sustenabile, impune reformarea politicilor locative astfel încât problemele multiple să fie abordate strategic într-un mod coordonat.
Blocurile locative se deteriorează rapid din cauza gestionării necorespunzătoare și a întreținerii extrem de neconfome pe perioade îndelungate. Numeroase familii cu venituri scăzute locuiesc în clădiri cu risc seismic ridicat, în imobile deteriorate, cu rețele inginerești ciuruite, cu intervenții necontrolate în structura de rezistență, neavând la dispoziție resursele necesare pentru a face îmbunătățiri. Aceste clădiri reprezintă pericol atât pentru locatari cât și pentru public, o amenințare la adresa fondului construit al Republicii Moldova și a vitalității orașelor.
Locuinețe din fondul public disponibile pentru închirierea în calitate de locuințe sociale sunt aproape inexistente, prgramele de completare a acestui fond nu se regăsesc pe lista priorităților la nivel local, dar și din fondurile bugetului de stat nu sunt incluse alocații asistenței pentru locuire.
Piața de închiriere de locuințe este nereglementată și haotică, în mare parte neoficială. Crizele financiare și abuzurile în autorizările/controlul gestionării terenurilor afectează puternic sectorul construcții, determinînd falimentul multor dezvoltatori imobiliari. Piața va avea nevoie de timp pentru a se recupera în urma șocurilor provocate, multe gospodării suferă pierderi majore în termini de bunăstare și capital. Orașele (toate localitățile) țării continua să se confrunte cu fenomenul pierderii de populație cu impact accentuat negativ.
Reforma politicii locuirii este necesară şi reprezintă o necesitate urgentă din motivul riscurilor pe care le comportă menținerea status qwo. Riscurile nu sunt doar de natură financiară, dar și un risc tehnic major, neînlăturarea căruia poate provoca pericol de prăbușiri, soldate cu pierderi de vieți omenești și impact negativ pentru sănătatea oamenilor.
Cu referire la documentele aprobate a Națiunilor Unite, locuirea trebuie corelată cu alte strategii și politici, care sunt inseparabil conectate cu atingerea altor obiective precum reducerea sărăciei, incluziunea social și dezvoltarea economică, pentru a putea fi obținute rezultate coerente și durabile. Global Housing Strategy – documentul cadru al Națiunilor Unite UN-Habitat susține anume acest mod de abordare, respectiv și Strategia Națională a Locuirii trebuie să se înscrie în cadrul documentelor strategice precum Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă care se prevede până în orizontul 2030 accesul tuturor la locuință, la un cost accesibil și reabilitarea cartierelor marginalizate. La fel, recomandărilor din Geneva UN Charter on Sustanable Housing se aliniază așa obiective, cum ar fi eficiența energetică și reducerea riscului seismic, limitarea dezvoltării urbane necontrolate, încurajarea investițiilor private și a parteneriatelor cu sectorul public, reabilitarea clădirilor vechi, protejarea patrimoniului. În acest context, sectorul locuirii este are un potențial determinant pentru îmbunătățirea condițiilor de trai, încetinirea proceselor de migrație a populației, asigurarea durabilității de dezvoltare și stimularea creșterii macroeconomice.
Este nevoie să fie stabilite măsuri strategice necesare pentru o reformă legislativă și instituțională care să pornească și reforme în mecanismele de finanțare în scopul finanțării locuirii accesibile și adecvate. În acest scop se impune necesitatea de corelare a legislației în domeniul locativ cu legislația privind protecția socială, cu cea a administrației publice, cu construcțiile și urbanismul, cu abordare transsectorială și abordare integrată a problemelor multiple din domeniul locuirii. Aria de cuprindere trebuie să fie atât locuințele, cât și problemele asociate locuirii: politicile de dezvoltare urbană, accesul la serviciile de utilități publice (apă, canalizare, mobilitate urbană, etc.). Este necesară luarea de măsuri consistente pentru redefinirea și consolidarea rolului statului pe acest domeniul de responsabilitate. O redefinire care să ia în calcul și autonomia locală, dar în măsură să sprijine autoritățile atât cu legislația necesară, dar și cu programe de susținere financiară a problemelor care au devenit stringente.
Donatorii și instituțiile financiare pot susține acest proces, dar este nevoie de acțiuni coordonate pentru ca resursele financiare să fie utilizate în cel mai eficient mod și să fie sinergizate cu resursele financiare din bugetele publice. În acest scop este necesară o analiză detaliată a tuturor programelor aferente domeniului locuirii, a propune reforme programele existente, a propune programe noi, concomitent cu prioritizarea acțiunilor necesare pentru implementarea acestora.
Următoarele arii prioritare de intervenție se impun a fi desemnate:
- Consolidarea seismică a clădirilor locative cu structura de rezistență nesigură,
- Prioritizarea lucrărilor de îmbunătățire a locuințelor și a cartierelor vechi,
- Prioritizarea asistenței din sectorul locuirii pentru persoanele socialmente vulnerabile,
- Îmbunătățirea programului de locuințe sociale,
- Facilitarea construirii locuințelor de către sectorul privat (accesibile ca și preț)
Pornind de la problemele identificate: un cadru legal și instituțional slab, calitatea fondului imobiliar existent, numărul mari de clădiri vulnerabile la riscuri seismice, ineficiența pieței de locuințe, locuințe inadecvate pentru grupurile social vulnerabile și sărace, statul are obligația să acționeze prompt, pentru a opri degradarea exponențială a fondului locativ existent și a asigura reguli și stabilitate în domeniul locuirii.
La moment, În MEI nu există nici o secție sau direcție cu responsabilități pe domeniul locativ, totul s-a redus până la 1 persoană în cadrul direcției urbanism și construcții. Asta e situația. Cum s-a ajuns la o lipsă de viziune e complicat a explica.
Cert e, că statul trebuie să repare ce s-a deteriorat și pentru asta e nevoie de efort consistent și de susținere politică.
