Archives

Posted on publicat de by svetlana

PRIA 2

Plan de Referință Istorico-Arhitectural. Centrul istoric are nevoie de reguli pentru viitor.

Au început lucrările pentru ultimele părți a PRIA (3-5), rămasă nefinalizată de echipa care a avut contract cu Primăria pentru elaborarea documentației. Neîndeplinirea lucrării în termen a întârziat și procesul de aprobare a PUZ pentru nucleul istoric. Contăm acum pe o abordare responsabilă din partea echipei care va finaliza această etapă, astfel încât rezultatul să ofere orașului claritatea necesară privind protejarea, reabilitarea și dezvoltarea acestui teritoriu întins (cca 700 ha în centrul orașului). Elaborarea Regulamentului pentru zona cercetată și zona sa de protecție trebuie să aducă soluții fundamentate, care să permită păstrarea patrimoniului și valorificarea potențialului urban și economic al centrului. Tocmai de aceea, această etapă merită o discuție atentă despre regulile de care Chișinăul are nevoie pentru viitor.

Chișinăul are nevoie de o politică de patrimoniu echilibrată, care să asigure păstrarea valorilor istorice și, în același timp, să permită centrului să se reabiliteze, să atragă investiții și să se dezvolte economic. Contractarea lucrării PRIA, partea 2, în cadrul căreia experții trebuie să propună proiectul de Reglementări pentru teritoriul cercetat și zona sa de protecție, oferă ocazia de a transforma această necesitate într-un cadru concret. Rezultatul trebuie să fie un instrument prin care proprietarii, proiectanții și autoritățile să înțeleagă ce trebuie conservat, ce poate fi adaptat și unde sunt posibile intervenții prin construcții noi.

Miza este importantă pentru întregul oraș. Un teritoriu central de ordinul sutelor de hectare concentrează locuințe, instituții, servicii, activități economice și infrastructură. Reglementarea lui influențează capacitatea capitalei de a utiliza terenurile deja urbanizate, de a îmbunătăți condițiile de locuire și de a mobiliza resurse pentru restaurare. Protejarea patrimoniului trebuie să producă rezultate vizibile: clădiri întreținute, spații publice de calitate și un centru locuit, accesibil și activ.

Problema expusă merită transformată într-o sarcină pentru experții PRIA: identificarea precisă a valorilor și verificarea relației dintre acestea, limitele teritoriale și restricțiile aplicate. Interpretările prezente rămân ipoteze de lucru; ele nu reprezintă concluziile unei expertize, dar sigur merită examinate prin perspectiva – cum putem dezvolta, fără să aducem prejudiciu patrimoniului și cu înțelegere corectă a documentelor ICOMOS.

Protecția trebuie explicată pentru fiecare parte a teritoriului

Dimensiunea mare a unui teritoriu nu exclude posibilitatea protejării sale ca ansamblu istoric. Nici diversitatea epocilor și a arhitecturii nu îi anulează valoarea. Carta ICOMOS de la Washington privește patrimoniul urban prin structura străzilor și parcelelor, relațiile dintre clădiri și spațiile libere, caracterul construcțiilor, cadrul natural și funcțiile istorice. Protecția unui ansamblu poate depăși, așadar, suma monumentelor individuale.

Totuși, existența unei limite pe hartă nu oferă, singură, explicația necesară pentru fiecare restricție. PRIA trebuie să demonstreze ce caracteristici justifică protecția, unde se păstrează acestea și cât de sensibile sunt la transformare. O stradă cu fronturi istorice coerente, un sector cu potențial arheologic și un cvartal profund reconstruit ridică probleme diferite. Regulamentul trebuie să răspundă acestor diferențe prin condiții adecvate. Nu interdicțiile interminabile fac posibilă păstrarea și valorificarea obiectelor de patrimoniu, dar politici aprobate prin argumentări consistente sufficient de permissive pentru dezvoltare.

Pentru fiecare sector trebuie precizat obiectul protecției: substanța unei clădiri, configurația unui front, parcelarea, o perspectivă, raportul cu relieful sau urmele arheologice. Din această identificare trebuie să rezulte intervențiile admisibile. Dacă valoarea principală este trama stradală, trebuie explicat în ce măsură aceasta poate fi păstrată concomitent cu realizarea unor clădiri noi. Dacă valoarea se află în subsol, regulile trebuie să privească cercetarea și protejarea vestigiilor, fără a presupune automat înghețarea tuturor construcțiilor de la suprafață.

Această precizie este esențială pentru credibilitatea protecției. Proprietarul trebuie să poată înțelege legătura dintre valoarea publică a locului și obligațiile care îi sunt impuse., Proiectanții și experții trebuie să cunoască posibilitățile reale înainte de a elabora o soluție iar autoritatea trebuie să își poată argumenta decizia, in baza soluțiilor oferite de către experți.

Hotarele trebuie verificate juridic și fundamentate patrimonial

PRIA 2 (partea 3-5) trebuie să includă o analiză explicită a limitelor nucleului istoric. Sunt necesare două verificări distincte: concordanța hotarului utilizat cu actele care stabilesc protecția și justificarea patrimonială a configurației teritoriale propuse pentru viitor.

Ministerul Culturii a publicat documente privind trasarea hotarului, inclusiv un aviz CNMI referitor la planul și coordonatele acestuia. Existența documentelor trebuie luată în considerare, dar concordanța lor cu descrierea din Registrul monumentelor trebuie demonstrată prin analiză juridică și cartografică. In plus, experții trebuie să analizeze foarte atent și să argumenteze foarte responsabil zona de protecție, in contrast cu acțiunile pe care le-a făcut CNMI și ministerul intuitive, fără a adduce argumente pentru lărgirea atât a ariei nucleului, cât și a zonei de protecție. Calcule matematice, in baza unor perimetre de terenuri aferente clădirilor de pe frontal străzii nu sunt argumente, prin care se pot introduce suprafețe atât de largi in categoria de monument.

În privința sectoarelor despre care se susține că au fost incluse suplimentar, experții trebuie să prezinte o suprapunere verificabilă a limitelor și o explicație pentru fiecare diferență. Trebuie stabilit dacă este vorba despre precizarea tehnică a unui hotar, despre interpretarea unei descrieri mai vechi sau despre o extindere teritorială care necesită un temei juridic distinct. Calificarea acestei extinderi ca și zonă pentru care sunt valabile condițiile de dezvoltare, cu interdicții similare zonelor de monumente sunt modificări prea dure pentru proprietarii deținători de immobile care s-au trezit peste noapte cu condiții foarte complicate pentru realizarea investițiilor, stabilite de o instituție a statului (cu încălcări ale procedurilor legale de aprobare) fără ca statul să le oferă cel puțin explicații și argumente, și nici susținere măcar la nivel minim – nimic.

Dacă se confirmă includerea unor terenuri fără temei corespunzător, lucrarea trebuie să propună corectarea situației și să identifice procedura necesară. Separat, chiar pentru teritoriul cuprins legal în monument, cercetarea poate fundamenta propuneri de modificare a limitelor, de reorganizare a protecției sau de diferențiere a regimurilor. PRIA și PUG pot pregăti aceste propuneri; aplicarea lor trebuie să urmeze procedurile legale competente. In tot cazul, experții, in această lucrarea vor fi nevoiți să lucreze pe cel puțin două scenarii, dat fiind aceste divergențe cu hotarele nucleului istoric. Primăria se va conforma deicizei instanței, dar propunerile trebuie să fie clare și într-u scenario și in altul.

Revizuirea hotarelor trebuie examinată fără un rezultat prestabilit. În anumite locuri, valorile pot justifica menținerea limitei; în altele, o restrângere ori o altă formă de protecție poate fi mai adecvată. Cercetarea poate identifica și valori relevante dincolo de conturul actual. Obiectivul este o delimitare justificată, capabilă să protejeze ceea ce contează și să permită transformarea responsabilă a celorlalte sectoare.

Un regulament diferențiat după valori și capacitatea de transformare

Regulamentul trebuie construit pe categorii de valoare, stare de conservare și sensibilitate la intervenții. Clasificarea trebuie susținută prin fișe, hărți și criterii publice, astfel încât două situații comparabile să primească un tratament comparabil.

Pentru clădirile și ansamblurile cu valoare ridicată, prioritatea trebuie să fie conservarea și restaurarea caracteristicilor autentice. Protecția poate include volumetria, acoperișul, structura, interioarele, materialele și relația cu spațiul înconjurător, în funcție de valoarea demonstrată. Spre exemplu, păstrarea unei fațade nu este suficientă atunci când semnificația monumentului se află și în alte componente.

Pentru construcțiile care contribuie la caracterul străzii, fără a necesita conservarea integrală, trebuie definite posibilități de adaptare, reorganizare și extindere. Valoarea lor poate rezulta din scara clădirii, poziționare, ritmul frontului sau continuitatea parcelării. Regulamentul trebuie să precizeze aceste elemente și să lase posibilități reale de modernizare acolo unde intervenția este compatibilă.

Pentru terenurile libere, construcțiile fără valoare identificată și sectoarele profund transformate trebuie stabilite condiții de completare sau înlocuire. Aici pot exista oportunități pentru locuințe, servicii și clădiri contemporane, evaluarea trebuie să examineze și contribuția sa la ansamblu. Trebuie identificate inclusiv componentele la care se poate renunța justificat: anexe degradante, adaosuri care afectează construcțiile valoroase sau alte elemente fără semnificație patrimonială demonstrată. Eliminarea lor poate îmbunătăți mediul urban. În schimb, o clădire valoroasă lăsată să se degradeze nu trebuie să obțină, prin degradare, un regim mai favorabil demolării. Regulamentul trebuie să evite asemenea stimulente.

Capacitatea de restaurare depinde și de posibilitatea valorificării

Restaurarea presupune investiții în cercetare, consolidare, materiale și lucrări specializate. Întreținerea continuă adaugă alte costuri. O politică eficientă trebuie să examineze cine poate suporta aceste cheltuieli și prin ce venituri pot fi susținute. Dacă proprietarului i se impun obligații importante, iar utilizarea imobilului rămâne economic insuficientă, restaurarea poate fi amânată ani întregi. Centrul riscă să rămână într-un cerc al degradării: clădirile se deteriorează, costurile cresc, investiția devine mai dificilă (asta se întâmplă in present și propunerile experților trebuie să aibă ca și scop – schimbarea aceste situații). Păstrarea patrimoniului trebuie să includă o perspectivă realistă de finanțare.

De aceea, PRIA trebuie să analizeze posibilitatea extinderii suprafețelor utilizabile, a schimbării funcțiunilor și a realizării unor construcții suplimentare compatibile. În anumite amplasamente, acestea pot constitui suportul economic al restaurării. Un proiect care conservă imobilul valoros și adaugă o componentă nouă bine integrată poate mobiliza resurse pe care simpla menținere a situației existente nu le generează.

Posibilitățile suplimentare trebuie corelate cu obligații concrete: lucrări de restaurare definite, etapizare, termene și mecanisme de verificare, în formele permise de lege. Viabilitatea economică trebuie examinată pe proiecte reprezentative, pentru a vedea dacă regulile propuse pot produce efectiv investiții. Profitul anticipat nu justifică afectarea patrimoniului, dar nici fezabilitatea financiară nu poate fi ignorată atunci când se așteaptă finanțare privată.

Unde extinderea este incompatibilă cu valoarea protejată, trebuie analizate instrumente de sprijin public. Conservarea unui bun cu valoare pentru comunitate poate necesita cofinanțare, asistență tehnică și alte măsuri legal disponibile. Gradul de protecție și capacitatea economică trebuie discutate împreună.

La fel, dicuții asupra propunerilor PRIA trebuie discutate cu ministerul culturii, ca să nu se repete situația RLU Chișinău 2008, când s-a mers pe varianta – interdicție in loc de reglementări clare. Ministerul culturii trebuie să susțină această colaborare, cu care a venit autoritatea locală, prin efectuarea lucrării PRIA, ca să coordoneze propunerile etapizat, in așa mod, ca propunerile să fie fesabile și documentul să fie ajuns APROBAT.

Extinderile supraetajările și construcțiile noi trebuie reglementate explicit

Pentru dezvoltatori și proprietari, Regulamentul trebuie să ofere răspunsuri clare despre posibilitatea construirii. Formulările generale privind armonia și respectarea patrimoniului trebuie traduse în parametri, criterii de evaluare, indicatori urbanistici și condiții de construibilitate.

Extinderile pot fi examinate pe terenurile aferente, în spațiile unde nu afectează componente valoroase și prin soluții care păstrează relația dintre construcții și spațiile libere. Curțile și grădinile pot avea ele însele valoare patrimonială; ele nu trebuie tratate automat ca rezerve de construire. Dar, curțile, acestea, la fel, necesită evaluare sub aspectul – ce păstrăm intact, ce are cu adevărat valoare patrimonială, ca să nu favelizăm definitiv centrul. În fiecare caz trebuie stabilită capacitatea și regulile de de completare a parcelei.

Supraetajările trebuie diferențiate după valoarea clădirii și impactul asupra ansamblului. Pentru construcțiile fără valoare patrimonială demonstrată, pot fi analizate niveluri suplimentare, cu respectarea siguranței structurale, condițiilor de locuire și parametrilor urbanistici. Pentru monumente, asemenea intervenții necesită o evaluare mult mai exigentă și pot fi incompatibile cu obiectul protecției. Carta de la Veneția admite adăugiri în condițiile păstrării părților valoroase, cadrului tradițional și echilibrului compozițional.

Regulamentul trebuie să identifice și amplasamentele pentru construcții noi cu înălțime medie. Clădirile cu 4–5 etaje, și mai înalte pot reprezenta soluții potrivite în anumite sectoare, dacă scara străzii, vecinătățile, perspectivele și infrastructura permit acest lucru. Numărul etajelor trebuie completat cu înălțimea în metri, cota cornișei, volumul și retragerile. Aceeași etajare poate produce efecte foarte diferite în funcție de amplasament și proiect.

Acolo unde studiile justifică alte înălțimi, acestea trebuie analizate prin scenarii și evaluări de impact. Prezența unei clădiri înalte existente nu constituie automat argument pentru repetarea ei. În același timp, existența unor construcții joase nu trebuie să determine, fără examinare, un regim identic pentru toate parcelele unui sector. Arhitectura contemporană trebuie evaluată prin calitatea integrării, materialele, proporțiile și contribuția la spațiul public. Regulamentul trebuie să permită proiecte noi de calitate și să ofere criterii prin care acestea să poată fi aprobate sau respinse argumentat.

Arheologia și peisajul cer reguli proprii

Cartarea patrimoniului arheologic trebuie tratată ca o componentă distinctă. Un teritoriu profund modificat la suprafață poate păstra în subsol informații importante despre istoria orașului. În asemenea situații, valoarea arheologică trebuie cercetată și gestionată chiar dacă fondul construit actual are o semnificație redusă.

PRIA trebuie să diferențieze sectoarele cu vestigii confirmate, zonele cu probabilitate ridicată de descoperiri și terenurile unde datele sunt insuficiente. Din această evaluare trebuie să rezulte cerințe proporționale de diagnostic, cercetare, supraveghere și conservare. Lipsa cercetării trebuie consemnată ca incertitudine și însoțită de pașii necesari clarificării.

Pentru investitor, cerințele trebuie cunoscute cât mai devreme. Lucrarea trebuie să explice în ce situații descoperirile pot fi documentate, când este necesară păstrarea lor în amplasament și cum pot fi integrate într-un proiect. Aceste decizii aparțin specialiștilor și autorităților competente, dar un cadru previzibil reduce riscul blocajelor târzii.

Peisajul urban necesită o analiză similară. Perspectivele importante, relația cu relieful, spațiile verzi și silueta trebuie reprezentate prin hărți și studii vizuale. Restricțiile de înălțime trebuie corelate cu relațiile pe care le protejează. Astfel se poate demonstra unde un volum nou este acceptabil și unde ar afecta o valoare esențială.

Zona de protecție trebuie să protejeze relații concrete

Teritoriul monumentului și zona sa de protecție au roluri distincte, care trebuie explicate în Regulament. Zona de protecție trebuie fundamentată prin relația cu valorile protejate: cadrul apropiat, perspectivele, scara vecinătăților și alți factori relevanți.

Aplicarea unui regim uniform unei suprafețe foarte mari poate produce restricții disproporționate în unele locuri și protecție insuficientă în altele. PRIA trebuie să examineze configurația și regulile zonei de protecție pe sectoare, în funcție de efectele reale ale intervențiilor.

Ar putea rezulta un sistem cu regimuri ferme în apropierea ansamblurilor sensibile, condiții specifice de volum pentru anumite perspective și posibilități mai ample de transformare în alte amplasamente. Pentru fiecare cerință trebuie indicat scopul patrimonial urmărit.

Abordarea UNESCO privind peisajul urban istoric oferă un cadru pentru integrarea conservării în dezvoltarea socială și economică. Ea este o metodă de planificare și gestionare; nu înlocuiește procedurile naționale privind statutul monumentelor și modificarea limitelor lor.

Un regulament verificat prin proiecte și legat de PUG

Înainte de definitivare, regulile trebuie testate pe situații reprezentative: restaurarea unui monument, adaptarea unei clădiri de context, completarea unui teren liber și regenerarea unui cvartal transformat. Pentru fiecare situație trebuie comparate soluțiile posibile, efectul patrimonial, capacitatea de utilizare și fezabilitatea economică.

Aceste exerciții pot arăta dacă parametrii propuși permit restaurarea și dacă dezvoltarea admisă este compatibilă cu patrimoniul. Ele pot identifica și contradicții între cerințe: păstrarea fondului construit, accesibilitatea, securitatea, parcarea, spațiile verzi și densitatea. Problemele trebuie rezolvate în faza reglementării, în măsura posibilului.

Rezultatele PRIA trebuie corelate cu viitorul PUG și Regulamentul local de urbanism. Hărțile, categoriile și parametrii trebuie să fie compatibili, iar traseul de examinare a proiectelor să fie clar. Criteriile publice, motivarea deciziilor și coordonarea autorităților sunt condiții pentru aplicarea consecventă a regulilor.

Lucrarea trebuie să livreze și propunerile care depășesc competența unui regulament: eventuale modificări de hotare, actualizări ale protecției și mecanisme de finanțare. Fiecare trebuie însoțită de argumente, documentație și identificarea procedurii competente.

Chișinăul trebuie să își păstreze patrimoniul printr-un centru capabil să funcționeze și să se întrețină. PRIA partea 2 poate fundamenta această schimbare dacă oferă protecție precisă pentru valorile demonstrate și posibilități reale de investiție în amplasamentele compatibile. Reabilitarea, extinderile și construcțiile noi de calitate trebuie integrate într-o politică urbană care permite capitalei să evolueze, păstrând reperele istorice care îi dau identitate.

Citeste mai mult →

Posted on publicat de by svetlana

Dosarul killerilor urbanistici 2

DESPRE VERIFICATORI MAGICI ÎMPINȘI ARTIFICIAL ÎN ALTĂ JUNGLĂ A CUC

Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale a pus în consultări un document întreg de modificări, din care luăm, pe rând, câte o propunere la puricat. Și doar acest fapt spune deja foarte mult despre „calitatea” Codului urbanismului și construcțiilor: abia aprobat, a și intrat într-un regim aproape permanent de „reparații”. Când un act normativ atât de important trebuie cârpit încă din primele luni de aplicare, nu mai vorbim despre ajustări fine, ci despre erori de concepție.Și, din păcate, unele dintre aceste „corectări” arată exact așa cum sunt: texte scrise de oameni care nu doar că nu înțeleg sistemul pe care îl ating, dar uneori par că nici nu-și citesc propriile norme până la capăt și nu înțeleg ei înșiși ce au scris și ce efecte produc asupra orașului. Proiectul ministerului introduce, între altele, o nouă verificare a documentației de urbanism de către „verificatori de proiecte atestați”, înainte de emiterea avizului general, și înlocuiește în altă parte termenul „expertizate” cu „verificate”. 

Partea aproape comică este că, și de data aceasta, ni se servește aceeași mantră solemnă: lupta cu construcțiile neautorizate, cu abaterile de la documentația de urbanism, cu autorizațiile emise neconform. Asta scrie negru pe alb și în nota de fundamentare: proiectul ministerului ar avea drept scop consolidarea eforturilor statului în lupta cu construcțiile executate fără autorizație sau cu încălcarea documentației de urbanism și a normativelor tehnice. Numai că, în loc să umble acolo unde într-adevăr sunt problemele — la controlul asupra actelor permisive, la disciplina în autorizare, la responsabilitatea emitenților și la sancționarea abaterilor reale — autorii intră, din nou, cu bocancii în altă junglă a Codului. Mai exact, în procedura de examinare și avizare a documentației de urbanism, unde încurcă noțiuni, dublează mecanisme și inventează filtre noi, ca și cum ar umbla prin CUC ca chiorii: cu multă hotărâre și foarte puțină orientare.

Ca să fie limpede: în logica actuală a Codului, documentația de urbanism trece prin avize sectoriale, fiecare autoritate pronunțându-se pe propriul domeniu de competență, iar apoi prin avizul general, emis pe baza expertizei documentației de urbanism. Codul definește această expertiză ca examinare multilaterală și multisectorială, inclusiv sub aspectul oportunității, eficienței și al raportării la „resursele disponibile”. Numai că acest mecanism este el însuși destul de simplist și insuficient delimitat: resurse disponibile unde, în ce buget, pentru care etapă, pentru ce orizont de timp? În bugetul municipal? În programe naționale? În investiții private? Orașul nu se dezvoltă exclusiv dintr-o singură pungă bugetară. Dar în loc să clarifice aceste neajunsuri ale expertizei existente, ministerul mai pune o cărămidă de confuzie: încă o verificare, încă un filtru, încă o ocazie de blocaj.

Și aici începe partea serioasă. „Verificatorii de proiecte” sunt gândiți, în arhitectura Codului, pentru documentația de proiect a construcțiilor, adică pentru proiecte tehnice, compartimente de proiect și cerințe fundamentale aplicabile construcțiilor. Documentația de urbanism nu este un proiect de clădire. Un PUG, un PUZ sau chiar un PUD serios nu înseamnă doar niște desene și niște tabele. Înseamnă diagnoză, prognoză, politici, reglementări, mobilitate, utilități, patrimoniu, mediu, etapizare, investiții, scenarii și corelări între domenii. Cu alte cuvinte, muncă de echipă reală, făcută de specialiști din mai multe sectoare. A pretinde că, după ce toți acești oameni au lucrat și după ce autoritățile competente au emis avize, apare o categorie de „atotștiutori” care verifică documentația și închid cercul este, în cel mai bun caz, o dovadă de naivitate normativă. În cel mai rău caz, este o dovadă că cei care scriu textele nici nu înțeleg obiectul asupra căruia legiferează. 

Mai grav, ministerul nici măcar nu explică pe ce exigențe concrete ar urma să se facă această verificare. Ce verifică exact? Respectarea avizelor deja emise? Coerența internă a documentației? Conformitatea cu normele metodologice de conținut? Corelarea cu documentele superioare? Sau, eventual, gustul personal al celor puși să dea verdicte? Dacă nu definești obiectul verificării, criteriile, efectele juridice și raportul dintre această verificare, avizele sectoriale și avizul general, nu faci ordine. Faci ceață. Iar ceața legislativă este mediul preferat al arbitrariului. Tocmai de aceea, norma propusă nu simplifică și nu întărește sistemul. Îl încarcă artificial și îl face mai vulnerabil la blocaj, conflict și litigiu.

Dacă mai adaugi la asta și realitatea capacității instituționale, tabloul devine aproape grotesc. În lista oficială MIDR a verificatorilor atestați, la domeniul relevant pentru urbanism și amenajarea teritoriului apar puțin peste douăzeci de persoane valabile, aproape toate concentrate în Chișinău. (midr.gov.md) Asta înseamnă că ministerul se pregătește să inventeze o etapă nouă de verificare pentru documentațiile de urbanism fără să aibă nici măcar o bază profesională suficientă pentru a o face funcțională la scară națională. Iar de aici începe să se simtă și altceva: impresia neplăcută că unii dintre verificatorii „elitiști” fac lobby pentru o felie de plăcintă mai mare decât încape în gură. Pentru că atunci când piața reală de specialiști este atât de îngustă, iar norma vine să împingă spre ea un volum național de documentații, e greu să nu te întrebi dacă avem de-a face cu o necesitate reală a sistemului sau cu dorința unora de a-și rezerva prin lege o poziție privilegiată pe un segment care nu poate susține, nici numeric, nici profesional, asemenea ambiții.

Problema de fond rămâne aceeași: ministerul spune că vrea să curețe construcțiile neautorizate și încălcările la emiterea autorizațiilor, dar, în loc să lucreze precis pe zona bolnavă, lovește haotic în alte articulații ale Codului. Asta nu mai e chirurgie normativă. E mers cu sabia printr-un mecanism deja fragil. Iar când lovești fără să știi exact ce atingi, nu repari sistemul, ci îl strici mai rău. Exact asta se întâmplă acum: în loc să se corecteze neconcordanțele reale ale CUC, se mai adaugă un strat de ambiguitate peste o procedură deja discutabilă.

Și totuși, să fim generoși. Atotștiutorii/new-urbaniștii care se bagă cu scrisul normelor pot învăța. Au, fără îndoială, capacități. Pot chiar ajunge, peste ani, să scrie texte bune, coerente și utile. Dar pentru asta există o ordine firească a lucrurilor: mai întâi înveți, apoi scrii. Mai întâi înțelegi cum funcționează planificarea urbană, ce înseamnă un PUG, ce este o expertiză multisectorială, ce poate și ce nu poate face un verificator de proiect, cum lucrează autoritățile avizatoare și unde se termină competența fiecăreia. Și abia după aceea te apuci să rescrii reguli. Până atunci, cea mai sănătoasă soluție ar fi colaborarea reală cu instituțiile și autoritățile care au experiență, practică și capacitatea de a clarifica și modela aceste proceduri. Nu poți scrie norme bune împotriva celor care țin sistemul în viață. Și nu poți combate abuzurile prin deteriorarea sistemului care ar trebui, tocmai, să le prevină.

Citeste mai mult →

Posted on publicat de by svetlana

Dosarul killerilor urbanistici 1

Codul urbanismului și construcțiilor, în forma în care a fost aprobat, nu este doar imperfect — este un document cu probleme structurale serioase, incoerențe interne și lacune care afectează direct modul în care se dezvoltă orașele noastre. Despre această calitate extrem de slabă am vorbit încă înainte de adoptare, în mai multe analize publice, pe care le găsiți pe această pagină sub denumirea de „Codul urbanismului – între necesitate și modă”.

Din păcate, în loc ca aceste probleme să fie corectate profesionist, modificările propuse acum riscă să le agraveze și mai mult. De aceea, încep această serie — „Dosarul killerilor urbanistici” — în care voi explica, pe înțelesul tuturor, cum anumite intervenții legislative nu doar că nu rezolvă problemele existente, dar distrug mecanismele de bază ale planificării teritoriale.

CUM DISTRUG KILLERII URBANISTICI ORAȘUL PRINTR-O FRAZĂ ÎN LEGE

Ministerul a publicat recent anunțul de inițiere a consultărilor publice pentru modificările la Codul urbanismului și construcțiilor — Proiectul de Lege pentru modificarea unor acte normative (consolidarea cadrullui normativ in domeniul urbanismului și construcțiilor) document disponibil aici:
👉 https://particip.gov.md/ro/document/stages/*/16174

Platforma particip.gov.md este mecanismul oficial prin care cetățenii și profesioniștii pot interveni în procesul legislativ și formula poziții asupra proiectelor de acte normative.

Tocmai de aceea, aceste modificări trebuie analizate serios. Pentru că, în forma propusă, ele riscă să producă exact opusul a ceea ce declară. Desigur, există și riscul, că propunerile nu vor conveni autorilor și nu le va lua nimceni in seamă. Cel puțin, va rămâne in istorie, pentru cei, care vor veni după new-urbaniști să corectreze lucrurile.

CUC – modificări propuse: când „reparăm” legea, dar stricăm sistemul

Continuăm seria de explicații pe modificările propuse de Guvern la Codul urbanismului și construcțiilor.

Astăzi – una dintre cele mai problematice intervenții:
interdicția de a modifica „reglementările urbanistice” prin actualizarea documentației.

Asta este modificarea: În articolul 46:  3.1. alineatul (1) cuvintele „însă fără schimbarea conceptului initial” se completează cu cuvintele ”precum și fără schimbarea reglementărilor urbanistice”

 Cum funcționează sistemul, în mod normal (și corect)

Urbanismul NU este rigid. Orașele nu sunt statice. Orașele sunt sisteme complexe, în care se intersectează interese, posibilități, constrângeri și nevoi diverse, iar încercarea de a le controla prin interdicții simpliste nu face decât să distrugă echilibrul fragil al dezvoltării urbane.

Avem în legislație o ierarhie clară:

  • PUG + RLU → stabilesc regulile generale (zone, indicatori, funcțiuni)
  • PUZ → permite ajustări la nivel de zonă, în baza:
    • Studiilor
    • calculelor
    • consultărilor publice
    • avizelor
    • deciziei consiliului local

Cu alte cuvinte, PUZ este mecanismul legal prin care orașul se adaptează intereselor, posibilităților, constrângerilor și nevoilor diverse. Nu aștepți 20 de ani să modifici PUG-ul ca să rezolvi o problemă punctuală. De menționat, nu toate orașele lumii sunt blocate în logica unui PUG rigid. În multe cazuri, inclusiv la New York, dezvoltarea este ghidată prin strategii urbane și intervenții zonale flexibile, adaptate continuu la realitate — nu prin documente generale care se actualizează o dată la decenii.

Procedura actuală legală (pe scurt)

Dacă există necesitatea de a modifica reglementările într-o zonă:

  • Se inițiază PUZ prin Dispoziția primarului (în două etape. Mai întâi – studiu de justificare, cu toate procedurile și după care – PUZul propriu-zis),
  • Se fac studii și fundamentări,
  • Se obțin avize (mediu, sănătate, patrimoniu etc.),
  • Se fac consultări publice,
  • Se obține avizul general de la ministerul de specialitate (care este unul cu ceințe abuzive, dar la Chișinău și asta se îndeplinește),
  • Se aprobă în Consiliul local,

După aprobare: se pot modifica codul zonei (În Decizia de aprobare a PUZ se prevede în mod expres modificarea RLU pentru zona concretă), indicatorii urbanistici (POT, CUT, înălțime etc.), funcțiunea terenului.

  • ASTA NU ESTE ABUZ.
  • ASTA ESTE PLANIFICARE URBANĂ.

Ce propune Ministerul acum

Se introduce interdicția: Se pot elabora PUZuri, dar „fără schimbarea reglementărilor urbanistice” Tradus simplu:

poți face PUZ, dar NU poți schimba nimic important prin el, rezultatul final fiind:

  • nu mai poți modifica înălțimea,
  • nu mai poți schimba funcțiunea,
  • nu mai poți ajusta densitatea,
  • nu mai poți corecta greșeli din PUG.

PRACTIC PUZ DEVINE UN DESEN FĂRĂ VALOARE JURIDICĂ.

Problema nu e doar tehnică. Este mult mai gravă.

Această modificare NU vine dintr-o înțelegere a urbanismului. Ea vine din:

  • frici,
  • conflicte instituționale,
  • dorința de a bloca procese,
  • Inclusiv din acea „luptă” permanentă cu Primăria Chișinău, unde scopul a devenit:
    să nu meargă niciun proiect. Când reglementezi din frustrare, distrugi sistemul, asta n-o înțeleg autorii modificărilor. În încercarea de a opri unele abuzuri punctuale se întroduce o interdicție generală. În rezultat nu se opresc abuzurile, se oprește TOT.

Ce se va întâmpla în realitate

✔ orașele vor fi blocate,
✔ investițiile vor fi blocate,
✔ problemele existente NU vor putea fi corectate,
✔ presiunile vor migra în „zone gri” și litigii,

Și cel mai grav – se distruge mecanismul legal de planificare urbană.

În ceea ce privește „calitatea” acestor modificări, este greu să nu observi stilul new-urbaniștilor de a reduce totul la un război cu arhitecții orașului și de a produce norme impregnate de un nihilism care întrece orice măsură. Ce au generat, de data asta:

  • se propun norme fără înțelegerea funcției lor,
  • se introduc interdicții fără analiză de impact,
  • se creează contradicții chiar în interiorul Codului.

Rezultatul este previzibil – echipe întregi vor munci ani de zile ca să repare aceste „corecții”.

In Concluzie, această modificare:

  • nu rezolvă problema abuzurilor,
  • nu îmbunătățește controlul,
  • nu aduce claritate,

În schimb blochează dezvoltarea și distorsionează esența planificării teritoriale.

Urbanismul nu este despre interdicții totale.
Este despre reguli + flexibilitate controlată.

Când elimini flexibilitatea, nu faci ordine. Distrugi sistemul.

Cei care trec astăzi cu tancul peste urbanism și peste sistemul de calitate în construcții sunt, desigur, foarte plini de elan, de certitudini și de reflexul sănătos de a repara totul dintr-o singură lovitură de condei. Vor învăța, fără îndoială. Vor crește profesional. Poate peste câteva zeci de ani vor ajunge chiar să scrie norme bune, să înțeleagă ce scriu și, mai ales, să priceapă ce efecte produc aceste texte asupra vieții reale a orașului. Până atunci, poate le-ar fi util să apeleze și la experiența practică a Primăriei Chișinău, care lucrează zi de zi exact cu consecințele acestor norme și care ar putea să le modeleze, la modul cel mai concret, înțelegerea asupra a ceea ce scriu. Până una-alta însă, nu ei vor plăti prețul experimentelor lor normative, ci orașul. Iar abuzurile, oricât de reale ar fi, nu se combat prin demolarea regulilor, ci printr-un sistem mai bun, mai coerent și mai competent.

Citeste mai mult →

Posted on publicat de by svetlana

LIKBEZ URBANISTIC 2

 

De ce orașele nu pot crește „la întâmplare”

URBANISMUL EXISTĂ TOCMAI PENTRU A EVITA HAOSUL

Dacă orașele ar fi lăsate să se dezvolte complet liber, fără reguli, rezultatul ar fi previzibil: clădiri construite fără infrastructură, drumuri care nu duc nicăieri, lipsă de spații publice, conflicte între funcțiuni incompatibile și o calitate scăzută a vieții urbane. Exact pentru a preveni aceste situații a apărut urbanismul – ca domeniu care încearcă să organizeze dezvoltarea orașelor într-un mod coerent și previzibil.

În esență, urbanismul reprezintă procesul de planificare și reglementare a utilizării spațiului urban, luând în considerare forma fizică a orașului, funcțiile economice, impactul social și relația dintre diferite activități din teritoriu. În literatura de specialitate, urbanismul este descris ca un proces de stabilire a obiectivelor de dezvoltare, colectare și analiză de date, elaborare de scenarii și luare de decizii privind evoluția orașelor. 

Cu alte cuvinte: urbanismul este încercarea societății de a face orașul mai puțin haotic și mai locuibil.

Orașele au fost planificate încă din Antichitate

Contrar unei percepții frecvente, planificarea urbană nu este o invenție modernă.
Primele forme de organizare urbană apar încă în orașele antice din Egipt, Mesopotamia, India sau Grecia, unde putem observa rețele stradale regulate, zone funcționale distincte și sisteme organizate de apă și canalizare. 

În multe orașe romane, de exemplu, planul urban era bazat pe o structură clară de străzi principale (cardo și decumanus), piețe centrale și zone specializate pentru locuire, comerț sau administrație.

În Evul Mediu, creșterea orașelor s-a produs adesea spontan, ceea ce a generat străzi înguste, supraaglomerare și condiții sanitare precare. Tocmai aceste probleme au dus, mai târziu, la apariția unor prime intervenții sistematice de planificare urbană, mai ales în perioada Renașterii și apoi în secolul XIX. 

Un exemplu celebru este mișcarea „Garden City” propusă de Ebenezer Howard în 1898, care încerca să combine avantajele orașului cu cele ale mediului rural și să evite supraaglomerarea orașelor industriale. 

Pe scurt: urbanismul a apărut ca reacție la problemele reale ale orașelor care cresc prea repede și fără coordonare.

Industrializarea: momentul în care urbanismul devine indispensabil

Urbanismul modern se dezvoltă cu adevărat în secolul XIX, odată cu explozia orașelor industriale. Migrația masivă către orașe a generat supraaglomerare, poluare și epidemii.

În această perioadă apar primele politici urbane care reglementează:

  • separarea funcțiunilor urbane (locuire, industrie, comerț),
  • dezvoltarea infrastructurii,
  • rețelele de transport,
  • condițiile de sănătate publică.

De aici provine și ideea modernă de zonificare urbană, care stabilește ce tip de activități pot fi dezvoltate într-o anumită zonă a orașului.

În secolul XX, urbanismul devine un domeniu interdisciplinar, care combină arhitectura, ingineria, economia, sociologia și politica publică. 

Ce se întâmplă când planificarea lipsește

Experiența multor orașe arată că lipsa unor politici urbane coerente produce conflicte de utilizare a terenurilor, blocaje administrative și dezvoltări speculative. Studiile de specialitate arată că incoerența politicilor urbane generează conflicte între proprietari, autorități și comunități, precum și dificultăți în gestionarea spațiului urban. 

În practică, lipsa planificării duce la situații familiare multor orașe din Europa de Est:

  • blocuri construite fără infrastructură suficientă;
  • lipsa spațiilor verzi;
  • trafic generat de proiecte amplasate fără corelare cu rețeaua stradală;
  • dezvoltări punctuale care ignoră contextul urban.

Urbanismul încearcă exact opusul: să coordoneze aceste decizii înainte ca ele să devină probleme.

Urbanismul ca politică publică

În majoritatea statelor europene, planificarea urbană este reglementată prin legislație și instrumente de planificare.

De exemplu, în România, legea privind amenajarea teritoriului și urbanismul stabilește că planificarea urbană urmărește dezvoltarea coerentă și durabilă a localităților prin strategii spațiale integrate. 

În Republica Moldova, instrumentul principal al planificării urbane este Planul Urbanistic General (PUG), care stabilește direcțiile de dezvoltare ale localității, zonificarea funcțională și principalele reguli de utilizare a terenului.

Cu alte cuvinte, urbanismul nu este doar un exercițiu tehnic.
Este o politică publică despre cum vrem să arate orașele noastre in perspectiva de 20–30 de ani.

Concluzie: urbanismul nu creează orașe perfecte, dar evită orașe imposibile

Planificarea urbană nu poate elimina toate conflictele sau toate greșelile. Orașele sunt sisteme complexe, iar dezvoltarea lor implică întotdeauna compromisuri.

Dar fără urbanism, orașele riscă să devină colecții de decizii individuale fără logică comună.

De aceea există planuri urbane, reguli de construire și procese de consultare publică:
nu pentru a bloca dezvoltarea, ci pentru a face posibilă o dezvoltare care funcționează.

În acest context e important de înțeles este că procesul de actualizare a Planului Urbanistic General nu înseamnă că dezvoltarea orașului se oprește sau că acesta intră într-un „vid de reguli”. Orașul continuă să funcționeze și să se dezvolte în baza PUG-ului existent și a documentațiilor de urbanism aprobate, care rămân în vigoare până la adoptarea unui nou plan. Actualizarea PUG este, de fapt, un proces prin care regulile existente sunt analizate, corectate și adaptate noilor realități urbane — nu suspendate. Un oraș nu poate exista în afara regulilor de planificare, iar dezvoltarea urbană nu poate avea loc în afara cadrului legal.

 

 

 

Citeste mai mult →