Archives

Posted on publicat de by svetlana

Dosarul killerilor urbanistici 2

DESPRE VERIFICATORI MAGICI ÎMPINȘI ARTIFICIAL ÎN ALTĂ JUNGLĂ A CUC

Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale a pus în consultări un document întreg de modificări, din care luăm, pe rând, câte o propunere la puricat. Și doar acest fapt spune deja foarte mult despre „calitatea” Codului urbanismului și construcțiilor: abia aprobat, a și intrat într-un regim aproape permanent de „reparații”. Când un act normativ atât de important trebuie cârpit încă din primele luni de aplicare, nu mai vorbim despre ajustări fine, ci despre erori de concepție.Și, din păcate, unele dintre aceste „corectări” arată exact așa cum sunt: texte scrise de oameni care nu doar că nu înțeleg sistemul pe care îl ating, dar uneori par că nici nu-și citesc propriile norme până la capăt și nu înțeleg ei înșiși ce au scris și ce efecte produc asupra orașului. Proiectul ministerului introduce, între altele, o nouă verificare a documentației de urbanism de către „verificatori de proiecte atestați”, înainte de emiterea avizului general, și înlocuiește în altă parte termenul „expertizate” cu „verificate”. 

Partea aproape comică este că, și de data aceasta, ni se servește aceeași mantră solemnă: lupta cu construcțiile neautorizate, cu abaterile de la documentația de urbanism, cu autorizațiile emise neconform. Asta scrie negru pe alb și în nota de fundamentare: proiectul ministerului ar avea drept scop consolidarea eforturilor statului în lupta cu construcțiile executate fără autorizație sau cu încălcarea documentației de urbanism și a normativelor tehnice. Numai că, în loc să umble acolo unde într-adevăr sunt problemele — la controlul asupra actelor permisive, la disciplina în autorizare, la responsabilitatea emitenților și la sancționarea abaterilor reale — autorii intră, din nou, cu bocancii în altă junglă a Codului. Mai exact, în procedura de examinare și avizare a documentației de urbanism, unde încurcă noțiuni, dublează mecanisme și inventează filtre noi, ca și cum ar umbla prin CUC ca chiorii: cu multă hotărâre și foarte puțină orientare.

Ca să fie limpede: în logica actuală a Codului, documentația de urbanism trece prin avize sectoriale, fiecare autoritate pronunțându-se pe propriul domeniu de competență, iar apoi prin avizul general, emis pe baza expertizei documentației de urbanism. Codul definește această expertiză ca examinare multilaterală și multisectorială, inclusiv sub aspectul oportunității, eficienței și al raportării la „resursele disponibile”. Numai că acest mecanism este el însuși destul de simplist și insuficient delimitat: resurse disponibile unde, în ce buget, pentru care etapă, pentru ce orizont de timp? În bugetul municipal? În programe naționale? În investiții private? Orașul nu se dezvoltă exclusiv dintr-o singură pungă bugetară. Dar în loc să clarifice aceste neajunsuri ale expertizei existente, ministerul mai pune o cărămidă de confuzie: încă o verificare, încă un filtru, încă o ocazie de blocaj.

Și aici începe partea serioasă. „Verificatorii de proiecte” sunt gândiți, în arhitectura Codului, pentru documentația de proiect a construcțiilor, adică pentru proiecte tehnice, compartimente de proiect și cerințe fundamentale aplicabile construcțiilor. Documentația de urbanism nu este un proiect de clădire. Un PUG, un PUZ sau chiar un PUD serios nu înseamnă doar niște desene și niște tabele. Înseamnă diagnoză, prognoză, politici, reglementări, mobilitate, utilități, patrimoniu, mediu, etapizare, investiții, scenarii și corelări între domenii. Cu alte cuvinte, muncă de echipă reală, făcută de specialiști din mai multe sectoare. A pretinde că, după ce toți acești oameni au lucrat și după ce autoritățile competente au emis avize, apare o categorie de „atotștiutori” care verifică documentația și închid cercul este, în cel mai bun caz, o dovadă de naivitate normativă. În cel mai rău caz, este o dovadă că cei care scriu textele nici nu înțeleg obiectul asupra căruia legiferează. 

Mai grav, ministerul nici măcar nu explică pe ce exigențe concrete ar urma să se facă această verificare. Ce verifică exact? Respectarea avizelor deja emise? Coerența internă a documentației? Conformitatea cu normele metodologice de conținut? Corelarea cu documentele superioare? Sau, eventual, gustul personal al celor puși să dea verdicte? Dacă nu definești obiectul verificării, criteriile, efectele juridice și raportul dintre această verificare, avizele sectoriale și avizul general, nu faci ordine. Faci ceață. Iar ceața legislativă este mediul preferat al arbitrariului. Tocmai de aceea, norma propusă nu simplifică și nu întărește sistemul. Îl încarcă artificial și îl face mai vulnerabil la blocaj, conflict și litigiu.

Dacă mai adaugi la asta și realitatea capacității instituționale, tabloul devine aproape grotesc. În lista oficială MIDR a verificatorilor atestați, la domeniul relevant pentru urbanism și amenajarea teritoriului apar puțin peste douăzeci de persoane valabile, aproape toate concentrate în Chișinău. (midr.gov.md) Asta înseamnă că ministerul se pregătește să inventeze o etapă nouă de verificare pentru documentațiile de urbanism fără să aibă nici măcar o bază profesională suficientă pentru a o face funcțională la scară națională. Iar de aici începe să se simtă și altceva: impresia neplăcută că unii dintre verificatorii „elitiști” fac lobby pentru o felie de plăcintă mai mare decât încape în gură. Pentru că atunci când piața reală de specialiști este atât de îngustă, iar norma vine să împingă spre ea un volum național de documentații, e greu să nu te întrebi dacă avem de-a face cu o necesitate reală a sistemului sau cu dorința unora de a-și rezerva prin lege o poziție privilegiată pe un segment care nu poate susține, nici numeric, nici profesional, asemenea ambiții.

Problema de fond rămâne aceeași: ministerul spune că vrea să curețe construcțiile neautorizate și încălcările la emiterea autorizațiilor, dar, în loc să lucreze precis pe zona bolnavă, lovește haotic în alte articulații ale Codului. Asta nu mai e chirurgie normativă. E mers cu sabia printr-un mecanism deja fragil. Iar când lovești fără să știi exact ce atingi, nu repari sistemul, ci îl strici mai rău. Exact asta se întâmplă acum: în loc să se corecteze neconcordanțele reale ale CUC, se mai adaugă un strat de ambiguitate peste o procedură deja discutabilă.

Și totuși, să fim generoși. Atotștiutorii/new-urbaniștii care se bagă cu scrisul normelor pot învăța. Au, fără îndoială, capacități. Pot chiar ajunge, peste ani, să scrie texte bune, coerente și utile. Dar pentru asta există o ordine firească a lucrurilor: mai întâi înveți, apoi scrii. Mai întâi înțelegi cum funcționează planificarea urbană, ce înseamnă un PUG, ce este o expertiză multisectorială, ce poate și ce nu poate face un verificator de proiect, cum lucrează autoritățile avizatoare și unde se termină competența fiecăreia. Și abia după aceea te apuci să rescrii reguli. Până atunci, cea mai sănătoasă soluție ar fi colaborarea reală cu instituțiile și autoritățile care au experiență, practică și capacitatea de a clarifica și modela aceste proceduri. Nu poți scrie norme bune împotriva celor care țin sistemul în viață. Și nu poți combate abuzurile prin deteriorarea sistemului care ar trebui, tocmai, să le prevină.

Citeste mai mult →

Posted on publicat de by svetlana

Dosarul killerilor urbanistici 1

Codul urbanismului și construcțiilor, în forma în care a fost aprobat, nu este doar imperfect — este un document cu probleme structurale serioase, incoerențe interne și lacune care afectează direct modul în care se dezvoltă orașele noastre. Despre această calitate extrem de slabă am vorbit încă înainte de adoptare, în mai multe analize publice, pe care le găsiți pe această pagină sub denumirea de „Codul urbanismului – între necesitate și modă”.

Din păcate, în loc ca aceste probleme să fie corectate profesionist, modificările propuse acum riscă să le agraveze și mai mult. De aceea, încep această serie — „Dosarul killerilor urbanistici” — în care voi explica, pe înțelesul tuturor, cum anumite intervenții legislative nu doar că nu rezolvă problemele existente, dar distrug mecanismele de bază ale planificării teritoriale.

CUM DISTRUG KILLERII URBANISTICI ORAȘUL PRINTR-O FRAZĂ ÎN LEGE

Ministerul a publicat recent anunțul de inițiere a consultărilor publice pentru modificările la Codul urbanismului și construcțiilor — Proiectul de Lege pentru modificarea unor acte normative (consolidarea cadrullui normativ in domeniul urbanismului și construcțiilor) document disponibil aici:
👉 https://particip.gov.md/ro/document/stages/*/16174

Platforma particip.gov.md este mecanismul oficial prin care cetățenii și profesioniștii pot interveni în procesul legislativ și formula poziții asupra proiectelor de acte normative.

Tocmai de aceea, aceste modificări trebuie analizate serios. Pentru că, în forma propusă, ele riscă să producă exact opusul a ceea ce declară. Desigur, există și riscul, că propunerile nu vor conveni autorilor și nu le va lua nimceni in seamă. Cel puțin, va rămâne in istorie, pentru cei, care vor veni după new-urbaniști să corectreze lucrurile.

CUC – modificări propuse: când „reparăm” legea, dar stricăm sistemul

Continuăm seria de explicații pe modificările propuse de Guvern la Codul urbanismului și construcțiilor.

Astăzi – una dintre cele mai problematice intervenții:
interdicția de a modifica „reglementările urbanistice” prin actualizarea documentației.

Asta este modificarea: În articolul 46:  3.1. alineatul (1) cuvintele „însă fără schimbarea conceptului initial” se completează cu cuvintele ”precum și fără schimbarea reglementărilor urbanistice”

 Cum funcționează sistemul, în mod normal (și corect)

Urbanismul NU este rigid. Orașele nu sunt statice. Orașele sunt sisteme complexe, în care se intersectează interese, posibilități, constrângeri și nevoi diverse, iar încercarea de a le controla prin interdicții simpliste nu face decât să distrugă echilibrul fragil al dezvoltării urbane.

Avem în legislație o ierarhie clară:

  • PUG + RLU → stabilesc regulile generale (zone, indicatori, funcțiuni)
  • PUZ → permite ajustări la nivel de zonă, în baza:
    • Studiilor
    • calculelor
    • consultărilor publice
    • avizelor
    • deciziei consiliului local

Cu alte cuvinte, PUZ este mecanismul legal prin care orașul se adaptează intereselor, posibilităților, constrângerilor și nevoilor diverse. Nu aștepți 20 de ani să modifici PUG-ul ca să rezolvi o problemă punctuală. De menționat, nu toate orașele lumii sunt blocate în logica unui PUG rigid. În multe cazuri, inclusiv la New York, dezvoltarea este ghidată prin strategii urbane și intervenții zonale flexibile, adaptate continuu la realitate — nu prin documente generale care se actualizează o dată la decenii.

Procedura actuală legală (pe scurt)

Dacă există necesitatea de a modifica reglementările într-o zonă:

  • Se inițiază PUZ prin Dispoziția primarului (în două etape. Mai întâi – studiu de justificare, cu toate procedurile și după care – PUZul propriu-zis),
  • Se fac studii și fundamentări,
  • Se obțin avize (mediu, sănătate, patrimoniu etc.),
  • Se fac consultări publice,
  • Se obține avizul general de la ministerul de specialitate (care este unul cu ceințe abuzive, dar la Chișinău și asta se îndeplinește),
  • Se aprobă în Consiliul local,

După aprobare: se pot modifica codul zonei (În Decizia de aprobare a PUZ se prevede în mod expres modificarea RLU pentru zona concretă), indicatorii urbanistici (POT, CUT, înălțime etc.), funcțiunea terenului.

  • ASTA NU ESTE ABUZ.
  • ASTA ESTE PLANIFICARE URBANĂ.

Ce propune Ministerul acum

Se introduce interdicția: Se pot elabora PUZuri, dar „fără schimbarea reglementărilor urbanistice” Tradus simplu:

poți face PUZ, dar NU poți schimba nimic important prin el, rezultatul final fiind:

  • nu mai poți modifica înălțimea,
  • nu mai poți schimba funcțiunea,
  • nu mai poți ajusta densitatea,
  • nu mai poți corecta greșeli din PUG.

PRACTIC PUZ DEVINE UN DESEN FĂRĂ VALOARE JURIDICĂ.

Problema nu e doar tehnică. Este mult mai gravă.

Această modificare NU vine dintr-o înțelegere a urbanismului. Ea vine din:

  • frici,
  • conflicte instituționale,
  • dorința de a bloca procese,
  • Inclusiv din acea „luptă” permanentă cu Primăria Chișinău, unde scopul a devenit:
    să nu meargă niciun proiect. Când reglementezi din frustrare, distrugi sistemul, asta n-o înțeleg autorii modificărilor. În încercarea de a opri unele abuzuri punctuale se întroduce o interdicție generală. În rezultat nu se opresc abuzurile, se oprește TOT.

Ce se va întâmpla în realitate

✔ orașele vor fi blocate,
✔ investițiile vor fi blocate,
✔ problemele existente NU vor putea fi corectate,
✔ presiunile vor migra în „zone gri” și litigii,

Și cel mai grav – se distruge mecanismul legal de planificare urbană.

În ceea ce privește „calitatea” acestor modificări, este greu să nu observi stilul new-urbaniștilor de a reduce totul la un război cu arhitecții orașului și de a produce norme impregnate de un nihilism care întrece orice măsură. Ce au generat, de data asta:

  • se propun norme fără înțelegerea funcției lor,
  • se introduc interdicții fără analiză de impact,
  • se creează contradicții chiar în interiorul Codului.

Rezultatul este previzibil – echipe întregi vor munci ani de zile ca să repare aceste „corecții”.

In Concluzie, această modificare:

  • nu rezolvă problema abuzurilor,
  • nu îmbunătățește controlul,
  • nu aduce claritate,

În schimb blochează dezvoltarea și distorsionează esența planificării teritoriale.

Urbanismul nu este despre interdicții totale.
Este despre reguli + flexibilitate controlată.

Când elimini flexibilitatea, nu faci ordine. Distrugi sistemul.

Cei care trec astăzi cu tancul peste urbanism și peste sistemul de calitate în construcții sunt, desigur, foarte plini de elan, de certitudini și de reflexul sănătos de a repara totul dintr-o singură lovitură de condei. Vor învăța, fără îndoială. Vor crește profesional. Poate peste câteva zeci de ani vor ajunge chiar să scrie norme bune, să înțeleagă ce scriu și, mai ales, să priceapă ce efecte produc aceste texte asupra vieții reale a orașului. Până atunci, poate le-ar fi util să apeleze și la experiența practică a Primăriei Chișinău, care lucrează zi de zi exact cu consecințele acestor norme și care ar putea să le modeleze, la modul cel mai concret, înțelegerea asupra a ceea ce scriu. Până una-alta însă, nu ei vor plăti prețul experimentelor lor normative, ci orașul. Iar abuzurile, oricât de reale ar fi, nu se combat prin demolarea regulilor, ci printr-un sistem mai bun, mai coerent și mai competent.

Citeste mai mult →

Posted on publicat de by svetlana

LIKBEZ URBANISTIC 2

 

De ce orașele nu pot crește „la întâmplare”

URBANISMUL EXISTĂ TOCMAI PENTRU A EVITA HAOSUL

Dacă orașele ar fi lăsate să se dezvolte complet liber, fără reguli, rezultatul ar fi previzibil: clădiri construite fără infrastructură, drumuri care nu duc nicăieri, lipsă de spații publice, conflicte între funcțiuni incompatibile și o calitate scăzută a vieții urbane. Exact pentru a preveni aceste situații a apărut urbanismul – ca domeniu care încearcă să organizeze dezvoltarea orașelor într-un mod coerent și previzibil.

În esență, urbanismul reprezintă procesul de planificare și reglementare a utilizării spațiului urban, luând în considerare forma fizică a orașului, funcțiile economice, impactul social și relația dintre diferite activități din teritoriu. În literatura de specialitate, urbanismul este descris ca un proces de stabilire a obiectivelor de dezvoltare, colectare și analiză de date, elaborare de scenarii și luare de decizii privind evoluția orașelor. 

Cu alte cuvinte: urbanismul este încercarea societății de a face orașul mai puțin haotic și mai locuibil.

Orașele au fost planificate încă din Antichitate

Contrar unei percepții frecvente, planificarea urbană nu este o invenție modernă.
Primele forme de organizare urbană apar încă în orașele antice din Egipt, Mesopotamia, India sau Grecia, unde putem observa rețele stradale regulate, zone funcționale distincte și sisteme organizate de apă și canalizare. 

În multe orașe romane, de exemplu, planul urban era bazat pe o structură clară de străzi principale (cardo și decumanus), piețe centrale și zone specializate pentru locuire, comerț sau administrație.

În Evul Mediu, creșterea orașelor s-a produs adesea spontan, ceea ce a generat străzi înguste, supraaglomerare și condiții sanitare precare. Tocmai aceste probleme au dus, mai târziu, la apariția unor prime intervenții sistematice de planificare urbană, mai ales în perioada Renașterii și apoi în secolul XIX. 

Un exemplu celebru este mișcarea „Garden City” propusă de Ebenezer Howard în 1898, care încerca să combine avantajele orașului cu cele ale mediului rural și să evite supraaglomerarea orașelor industriale. 

Pe scurt: urbanismul a apărut ca reacție la problemele reale ale orașelor care cresc prea repede și fără coordonare.

Industrializarea: momentul în care urbanismul devine indispensabil

Urbanismul modern se dezvoltă cu adevărat în secolul XIX, odată cu explozia orașelor industriale. Migrația masivă către orașe a generat supraaglomerare, poluare și epidemii.

În această perioadă apar primele politici urbane care reglementează:

  • separarea funcțiunilor urbane (locuire, industrie, comerț),
  • dezvoltarea infrastructurii,
  • rețelele de transport,
  • condițiile de sănătate publică.

De aici provine și ideea modernă de zonificare urbană, care stabilește ce tip de activități pot fi dezvoltate într-o anumită zonă a orașului.

În secolul XX, urbanismul devine un domeniu interdisciplinar, care combină arhitectura, ingineria, economia, sociologia și politica publică. 

Ce se întâmplă când planificarea lipsește

Experiența multor orașe arată că lipsa unor politici urbane coerente produce conflicte de utilizare a terenurilor, blocaje administrative și dezvoltări speculative. Studiile de specialitate arată că incoerența politicilor urbane generează conflicte între proprietari, autorități și comunități, precum și dificultăți în gestionarea spațiului urban. 

În practică, lipsa planificării duce la situații familiare multor orașe din Europa de Est:

  • blocuri construite fără infrastructură suficientă;
  • lipsa spațiilor verzi;
  • trafic generat de proiecte amplasate fără corelare cu rețeaua stradală;
  • dezvoltări punctuale care ignoră contextul urban.

Urbanismul încearcă exact opusul: să coordoneze aceste decizii înainte ca ele să devină probleme.

Urbanismul ca politică publică

În majoritatea statelor europene, planificarea urbană este reglementată prin legislație și instrumente de planificare.

De exemplu, în România, legea privind amenajarea teritoriului și urbanismul stabilește că planificarea urbană urmărește dezvoltarea coerentă și durabilă a localităților prin strategii spațiale integrate. 

În Republica Moldova, instrumentul principal al planificării urbane este Planul Urbanistic General (PUG), care stabilește direcțiile de dezvoltare ale localității, zonificarea funcțională și principalele reguli de utilizare a terenului.

Cu alte cuvinte, urbanismul nu este doar un exercițiu tehnic.
Este o politică publică despre cum vrem să arate orașele noastre in perspectiva de 20–30 de ani.

Concluzie: urbanismul nu creează orașe perfecte, dar evită orașe imposibile

Planificarea urbană nu poate elimina toate conflictele sau toate greșelile. Orașele sunt sisteme complexe, iar dezvoltarea lor implică întotdeauna compromisuri.

Dar fără urbanism, orașele riscă să devină colecții de decizii individuale fără logică comună.

De aceea există planuri urbane, reguli de construire și procese de consultare publică:
nu pentru a bloca dezvoltarea, ci pentru a face posibilă o dezvoltare care funcționează.

În acest context e important de înțeles este că procesul de actualizare a Planului Urbanistic General nu înseamnă că dezvoltarea orașului se oprește sau că acesta intră într-un „vid de reguli”. Orașul continuă să funcționeze și să se dezvolte în baza PUG-ului existent și a documentațiilor de urbanism aprobate, care rămân în vigoare până la adoptarea unui nou plan. Actualizarea PUG este, de fapt, un proces prin care regulile existente sunt analizate, corectate și adaptate noilor realități urbane — nu suspendate. Un oraș nu poate exista în afara regulilor de planificare, iar dezvoltarea urbană nu poate avea loc în afara cadrului legal.

 

 

 

Citeste mai mult →