Archives

Posted on publicat de by svetlana

Impresii de la o lansare de proect (Transparența – cheia succesului)

E bine că mai finațează cineva activități care să susțină procesul de dezvoltare a or. Chișinău. E foarte bine, că se implică organizații puternice, precum BERD. Asta poate însemna calitate în expertiza livrată comunității. De data aceasta – în procesul de planificare strategică – Chișinău – Oraș Verde (Green City Action Plan – GCAP). Experiența acumulată în cadrul Programului BERD ”Orașe Verzi”, în Yerevan, Tbilisi, Tirana ne permite să putem conta pe un suport consistent în dezvoltarea unor proiecte declanșatoare, care vor putea fi locomotiva unor schimbări pozitive în Chișinău.
La Reuniunea de lansare a proiectului a fost prezentată echipa de implementare, descrisă metodologia și procesul GCAP, cu punctarea activităților cheie și a livrabilelor, organizarea instituțională, viziunea asupra procesului de aprobare a planurilor de acțiuni elaborate, etapele proiectului, pecum și eventualele riscuri și mitigarea acestora. S-a efectuat chiar și un exercițiu de identificare și prioritizare a prorvocărilor majore în diferite domenii (doar exercițiu, nu a fost o ședința a gupului de dezvoltare strategică a primăriei).
Totul pare a fi gândit bine și le dorim succese echipei proiectului în implementare și în atingerea scopurilor propuse.
Totuși, pe lîngă optimismul unei lansări un lucru ar mai de menționat: toată activitateea experților poate fi redusă la încă o strategie scrisă și trecută la coș, dacă nu va exista dedicație din partea partenerului principal – Primăria Municipiului Chișinău. Nu mă refer la partea de ”cuvinte de salut, fotografii frumoase și strângere de mâni”, dar la o organizare competentă a procesului deecizional, prin asigurarea unor proceduri legale de consultare și acces al publicului în toate etapele de luare a deciziilor, de la inițiere a unor elaborări de planuri până la finalitatea acestora – aprobarea de către Consiliul Municipal.
De ce a apărut necesitatea să vorbim despre aceasta? Ppentru că încrederea locuitorilor orașului în structurile administrației publice este la pământ și această neîncredere se extinde și asupra unor proiecte finațate din diferite fonduri, cauza fiind Citeste mai mult →

Posted on publicat de by svetlana

Codul urbanismului – intre necesitate si moda – 6

La 6 iunie, 2018, Grupul de lucru privind examinarea proiectului Codului Urbanismului și Construcțiilor din cadrul Comisiei economie, buget și finanțe a Parlamentului RM a organizat consultări publice pe marginea proiectului de document. Fără a fi anunțate în termeni legali și fără a da publicității documentele supuse consultării publice, în rezultat – ședința s-a amânat. Pentru că sunt de părere că acest document nu poate fi îmbunătățit redactînd doar articole și, mai ales, în modul heirupist, cum se doreșe – spun ce am de spus aici. Concretizare – părerea este despre partea de urbanism.

Frivolitatea cu care s-au adunat articolele în documentul intitulat CODUL URBANISMULUI ȘI CONSTRUCȚIILOR demonstrează încă odată lipsa de capacitate a urbaniștilor din minister de a elabora legi, chiar dacă au la dispoziție consultanță calitativă. Din propunerile consultanților, care au lucrat în cadrul proiectului TWINNING ”Consolidarea Capacităților în Dezvoltarea Regională în Republica Moldova” (MD10/ENP-PCA/OT/10) nu prea s-a luat în considerație mare lucru. Posibil că a fost ceva mai complicat să fie citite și implementate aceste propuneri în cadrul scrierii proiectului de document. Pentru că propunerile consultanților au fost să fie elaborată o nouă lege-cadru a planificării teritoriale (835) cu clarificarea conceptuală a activității de amenajare a teritoriului și a urbanismului; clarificarea competențelor și a resurselor; asigurarea unui urbanism operațional, care să poată sprijini proiectele de dezvoltare urbană cu instrumente adecvate și cu simplificarea sistemului; corelarea dezvoltării regionale și a planificării teritoriale. Și ca demers de codificare să fie aleasă versiunea codificării de drept constant (Codul ca sistematizare a tuturor legilor care reglementează un domeniu într-o singură structură unitară și coerentă, fără ca textele normative sursă să fie abrogate).

În timp ce recomandările se referă la trecerea de la planificare clasică spre planificare strategică, cu operaționalizarea urbanismului, autorii s-au axat doar pe propunerile de elaborare a schemelor și a planurilor urbanistice, lăsând fără atenție anume partea cu prevederile responsabile pentru implementarea sarcinilor asumate în documentele de planificare aprobate.

Relaționarea la documentele conexe, care influențează în mod direct activitatea de urbanism este ignorată. În proiectul Codului câte ceva se punctează, dar foarte vag, cu trimitere la legislație la modul general, cu referire la unele organe centrale de specialitate care vor decide ulterior cum se va proceda… Se evită a clarifica situațiile în care prevederile Codului vin în contradicție directă cu normele din alte legi (legi și alte acte normative care sunt foarte multe, ex. legislația de mediu, protecție a patrimoniului, funciară, civilă, administrația publică…fiscală, penală), dar și terminologia este foarte diferită, nu s-a lucrat deloc la acest subiect. Toate acestea nu aduc clarificări, dar încarcă procesul cu neclarități mai multe decât există în prezent.

La capitolul ”Răspunderea” – cum a fost haos, așa și a migrat în Cod – tot haos. Asta înseamnă că controlul de stat asupra activității de urbanism pus în sarcina Agenției pentru Supraveghere Tehnică în Construcții (ASTC) va fi efectuat defectuos, pentru că Citeste mai mult →

Posted on publicat de by svetlana

Avem și noi vigoare să ne facem spațiile publice ca în Olanda?

Încerc și eu să fiu vizionar, acum e la modă.

Foto din Maior’s guide – link

 

Anticipând o vizită a unui guru recunoscut la nivel mondial în proectarea spațiului urban, cum este Jan Gehl, ne punem o întrebare firească – dar la noi în Chișinău ar fi oare posibil să avem rezultate, dacă aplicăm ceva lecții învățate?

DA.

E posibil. Cu toate problemele pe care le are orașul, chiar dacă s-a pierdut mult din teritoriul public, chiar dacă s-au îngustat străzi, s-au băgat parcări pe trotuare, s-au amplasat obiecte pe parcele, fără ca să mai fie și loc pentru infrastructura proprie a acestor obiecte, chiar dacă s-a tocat mult și fără rost din resursele bugetare…cu toate acestea – este posibil. E doar să ne dorim acest lucru.

Motorul oricăror schimbări este dorința. Dorința de a trăi comfortabil, de a avea servicii publice calitative, de a avea un spațiu prietenos, o mobilitate acceptabilă, locuri potrivite unde orășenii se pot întâlni, discuta, … mediul fiind securizat și salubrizat. Străzi, unde pot merge pe jos copii, bătrânii – toți, unde ai plăcerea să te oprești, să vizitezi obiecte de artă și cultură, să iei masa cu prietenii, partenerii. Străzi care nu ne alungă, nu ne sperie, spații unde localurile nu te jecmănesc ca să-ți dai tot salariul pe o gustare, unde ești invitat să mai vii și să faci asta permanent.

Dacă ne uităm la orașele în care au existat intervenții de „aducere la scara umană”, vedem, că conceptul nu s-a dezvotat pe un spațiu viran, unde să se ia totul de la zero și să se facă totul din nou. Dimpotrivă deciziile de îmbunătățire a spațiilor urbane, de a le face mai prietenoase și comfortabile vin exact din supraîncărcarea acestor orașe. Supraîncărcarea cu construcții, transport, parcări – totul, care, la un moment dat se transformă dintr-un boom economic care aduce bunăstare – în opusul comodității –  totul se supraconcentrează și produce colaps în loc de îmbunătățire. De aici s-a pornit necesitatea de a revedea strategiile de dezvoltare.

Deciziile de revenire la o scară umană se pliază pe situațiile existente în marile orașe, unde transportul a blocat totul, unde părea că nu mai există cale de a mări capacitatea străzilor, congestionarea atingînd cote maxime, incomparabile cu or. Chișinău.

Si experiența demonsrează că este posibil. Cum? Analizînd, calculănd, prioritizînd. Și cu implicarea maximă a autorităților și a comunității într-un proces deschis și continuu.

Sună paradoxal, dar în Chișinău poate fi mai simplu decăt în New York, Pittsburgh, Denver, Lexington, San Francisco, St. Paul sau Copenhagen (orașele care sunt date ca și exemplu de studiu de caz  în “Ghidul primarului pentru viața publică”[1] ). DORINȚA. Asta e cea ce Citeste mai mult →

Posted on publicat de by svetlana

Despre cum vom face orașul pentru oameni. Cu Jan Gehl.

Câteva impresii despre cartea expertului consacrat în dezvoltare spațiilor urbane – Jan Gehl „Orașe pentru oameni”.

Jan Gehl, un expert recunoscut în problemele de calitate a spațiului urban și un guru al proiectării spațiilor publice în localități urbane. Cercetările autorului în domeniul dezvoltării urbane aduc și soluțiile respective, care se cuantifică în recomandări privind acțiunile de îmbunătățire a spațiului urban, ceea ce duce și la îmbunătățirea calității vieții oamenilor. Orașul este poziționat la nivelul ochilor și a percepției umane, la o scară umană, spațiul individual fiind apropiat mai strâns de cel public, intersectându-se și colaborând, din care rezultă o sinergie foarte puternică. E util să vedem ce ne propune autorul atât pentru funcționari, pentru profesioniști, arhitecți, urbaniști, pentru societatea civilă, pentru toți care încearcă să se implice în soluționarea problemelor urbane. Pentru cei care nu sunt indiferenți, dar și pentru cei care vor citi doar din curiozitate.

Spațiul redus, bariere în calea mișcării, poluarea aerului și fonică, riscul de a fi prins în accidente, condițiile neadecvate de abitație – acestea sunt problemele tipice ale orașelor, probleme care se atestă în majoritatea orașelor lumii. Mobilitatea este compromisă în totalitate prin lipsa de securitate, mersul pe jos și cu bicicleta devenind un lux, la fel precum și funcțiile social-culturale ale orașului. Totul se compromite prin faptul că aceste probleme sunt ignorate o perioadă lungă de timp, prioritatea dezvoltării fiind pusă pe seama transportului: mașini mai multe – drumuri mai largi, spațiu pentru oameni tot mai puțin și mai puțin. Clădiri izolate, drumuri și viteză, mașini în loc de pietoni – acest tip de oraș poate și trebuie să fie transformat în oraș la o scară umană, care să-și îndeplinească funcțiile unui habitat sănătos. Oraș cu spații care asigură locuri potrivite pentru întâlnirile oamenilor, cu funcții care oferă oamenilor posibilitatea să fie în comunitate si să trăiască în senzația de casă comună ce aparține tuturor. Autorul face referire la aceste lucruri și introduce conceptul de oraș la scară umană, iar reieșind din acest deziderat și instrumentele de planificare cu stabilirea a patru obiective esențiale: oraș plin de viață, oraș securizat, oraș durabil și oraș sănătos.

Autorul punctează din experiența orașelor New York, Melbourne, Copenhaga, orașe contemporane, cu economie stabilă, cu un număr mare de populație și cu funcții diverse, dar și cu creșterea percepției de a transforma aceste orașe în spații mai umane, mai confortabile pentru abitație. În acest context  se dezvoltă dorința oamenilor de a recupera spațiul de la mașini  prin crearea infrastructurii pentru mersul pe jos și cu bicicleta, ceea ce va conduce la o dezvoltare durabilă și sănătoasă a societății. În aceste orașe administrațiile au înțeles că orașele trebuie să fie atractive, informale și să dispună de spații democratice unde membrii acestei societăți se întâlnesc și își trăiesc viața în comunități. Comunitatea este văzută nu doar ca consumator al serviciilor urbane, dar ca partener al dezvoltării.

Totul se percepe la nivel senzațional, emoțional, având anumite proporții, racursuri, pe care le prindem la nivelul ochilor, într-un anumit unghi, la o anumită distanță, mergând cu o anumită viteza (cca 5 km/oră – viteza mersului pe jos)  – la fel e un concept introdus de autor în vizorul cercetărilor, care ne ghidează spre a crea spații potrivite simțurilor pe care le avem ca organism uman, să fie orașul adaptat necesităților acestui organism și nu invers. Idea că noi oamenii creăm orașele, după care ne formează orașele pe noi este cu atât mai actuală cu cât înțelegem că depindem foarte mult ca indivizi de cea ce creăm în jurul nostru. Deci trebuie să fim responsabili de aceste creații.

Exemplul mișcării pe jos vizavi de mișcarea în automobil ne explică cum ajungem de fapt sa nu vedem nimic din drumul pe care îl parcurgem dacă ne aflăm în mașină – cu mașina noi doar ajungem din punctul A in punctul B, nu prindem nici un tablou pe parcurs. Altfel e când mergem pe jos, sau cu bicicleta – reușim să vedem fațadele clădirilor, aleile din parcuri, terase, intrările în clădiri, care penetrează spațiul acestor clădiri și te invită să vezi ceva în vitrine. Acest exercițiu de imaginație este unul care ne convinge că viața este mai calitativă dacă coborâm din mașini, rămâne doar să organizăm spații pentru mersul pe jos, să ne creăm aceste condiții ca să beneficiem la maxim de oportunitățile unui oraș pentru oameni. Autorul oferă Citeste mai mult →

Posted on publicat de by svetlana

Amenajarea teritoriului și urbanismul – între două ministere. 2

Cu ocazia concretizării situaței, răspunsul oficialilor este, că urbanismul a plecat la Ministerul economiei și infrastructurii, dar amenajarea teritoriului – la Ministerul agriculturii, dezvoltării regionale și mediului. Deci – invers. Dar ce schimba asta? Tot separate rămîn. Așa că continuăm cu notiunile.

Cînd ne referim la o definire a termenelor de urbansim și amenajare a teritoriului este potrivit să se facă unele explicații referitor la teritoriu, care este ocupat de mediu, clasificate pe cele două categorii:
1. Mediul natural – e tot ce există fără ca să fie supus acțiunii oamenilor: solul, aerul, apa, fauna, flora, zgomotul, vibrațiile.
2. Mediul antropic – mediul natural sau construit, modificat prin activitățile umane – tot ce este amenajat și construit în localități sau in afara lor.

Urbanismul și amenajarea teritoriului vizează două obiective majore, care sunt și in concurență pentru modul în care necesită a fi atinse. Pe de o parte, satisfacerea necesităților colectivităților umane, pe de altă parte – eliminarea și reducerea unor consecințe negative asupra mediului.
Pentru că prin explicațiile respective se clarifică amploarea zonei de aplicare a domeniului, constatarea că acțiunilor de urbansim se supune tot teritoriul țării e una doar parțial adevărată, deoarece problema se extinde mult peste granițele unei țări sau regiuni.
În acest scurt mesaj ne vom referi doar la teritoriul țării, punănd în legătură cu dezvoltarea regională la nivel transfrontalier doar informația că există reglementări europene, directive și recomandări ale autorităților Consiliului Europei, prin care se susțin masiv direcțiile ce vizează desvoltarea teritoriului european, inclusiv prin diferite programe de finanțare.

Din motiv că există confuzii în înțelegea termenului de amenajare este oportun să se accentueze utilizarea termenului în sensul legii, care îi oferă aspectul de noțiune juridică. Dex-urile oferă o varietate de explicații ce ar însemna cuvîntul amenajare, în principal sensul acestui cuvînt referindu-se la urmatoarele: a aranja intr-un anumit mod/scop, a face mai confortabil, a aranja într-un anumit fel, pentru obținerea efectului maxim, a dispune. Vom întîlni, de asemenea, folosirea cuvîntului amenajare utilizat și în literatura de specialitate în sensul descrierii generice a unui grup de activități – spre ex.  – proiectarea, constructia, utilizarea, întretinerea (se are în vedere amenajarea lucrărilor de proiectare, amenajarea lucrărilor de construcții, amenajarea modului de folosință, amenajarea lucrărilor și/sau regulilor de întreținere). Exemplificare: “Urbanismul are în vizor amenajarea mediului natural și antropic.” – În nici un caz din asta nu rezultă că autorul a pus urbanismul ierarhic mai superior peste amenajarea teritoriului. Pentru că sub aspectul realizării dreptului colectivităților locale de a avea prerogative față de interesul personal al proprietarilor funciari ne interesează anume noțiunea de amenajare a teritoriului ca și termen definit în lege. Și în sensul legii urbanismul este subordonat amenajării teritoriului, nu invers.

Acum – definițiile din lege :
“În sensul prezentei legi sînt utilizate următoarele noţiuni principale:
Amenajare a teritoriului – complex de activităţi pentru coordonarea politicii economice, sociale, culturale şi ecologice în conformitate cu valorile fundamentale ale societăţii luate în ansamblu, în vederea realizării unui cadru natural şi construit armonios, care să favorizeze viaţa socială şi culturală a populaţiei.
Urbanism – cea mai importantă componentă a amenajării teritoriului, al cărei obiect îl constituie teritoriul localităţilor şi toate teritoriile necesare asigurării funcţionării şi dezvoltării acestora.”

La fel și noțiunea de urbanism incorporează mai multe sensuri, fiind utilizată și în sens terminologic al normelor legale, dar și indicînd asupra unor activități ce vizează domeniul de dezvoltare spațială/urbană.
  În acest mod ajungem și la obiectul discuției privind oportunitatea separării urbanismului de amenajare a teritoriului, unde de asemenea se poate exemplifica printr-o concretizare la nivel de noțiune în sensul legii 835. Clarificarea termenului de “funcție urbanistică”:
“Funcţie urbanistică – ansamblul activităţilor specifice domeniului urbanismului şi amenajării teritoriului, care are la bază criteriul modului de folosire a terenurilor şi construcţiilor în scopul satisfacerii unora dintre necesităţile populaţiei dintr-un anumit teritoriu. Principalele funcţii urbanistice sînt: circulaţia (terestră, aeriană, maritimă şi fluvială); locuirea; exploatarea şi prelucrarea resurselor; comerţul, cultura, învăţămîntul şi instruirea, recreerea; activităţile politice, civice, administrative, religioase; activităţile de apărare, de asigurare a ordinii de drept şi a securităţii publice; salubrizarea; echiparea tehnică; asistenţa medicală; turismul.”

Nu a separat legiuitorul activitățile, stabilind aparte funcții urbanistice(1) și funcții de amenajare a teritoriului(2), pentru că nu prea e posibil acest lucru. Există doar funcții urbanistice. Luînd în considerație scopurile urmărite, vom elabora planuri de amenajare a teritoriului sau planuri urbanistice+regulamente de urbanism.

O definiție din teorie:

„Amenajarea teritoriului si urbanismul sunt domenii inrudite, fiind considerate ramuri ale aceluiasi trunchi, al carui domeniu de referinta il reprezinta spatiul. Ele constituie un complex de cunostinte stiintifice, tehnice, functionale si estetice care serveste la satisfacerea unor necesitati obiective ale colectivitatilor umane (atat indivizi cat si grupuri).

Cele doua domenii se ocupa de problemele dezvoltarii spatiale, au în vedere amenajarea atat a mediului natural cat și a mediului antropic, dar depind și de factorii economici, sociali, culturali si de mediu.”             

https://ru.scribd.com/doc/60854327/Urban-Ism

S-ar părea că e complicat, dar nu este. Totul e să fii atent la detalii și să intri in esență, atunci pazzlul devine un întreg și acționează ca un mecanism. E exact ce trebuie să facă statul – să ne ofere mecanisme de gestionare eficientă a teritoriului în folosul comunității, cu efect social major, cu implicarea maximală a economiei, și cu diminuarea/excluderea efectelor negative asupra mediului. Pentru asta e nevoie de a vedea urbanismul și ca complex de cunoștințe științifice, tehnice, estetice și funcționale și aceste cunoștințe să fie luate cu asalt!

 

Aici încă un exemplu de noțiuni utiliza în alt sens decît este văzut la noi, zonele funcționale din RLU. Chiar dacă sunt denumite la fel, important e sa nu greșim contextul, pentru că aici e diferența.

https://issuu.com/mdrt/docs/brosura_cemat_ro_rev2

Citeste mai mult →

Posted on publicat de by svetlana

Amenajarea teritoriului și urbanismul – între două ministere. 1

O idee genială să împarți amenajarea teritoriului și urbanismul între două ministere. Sigur trebuie să existe o explicație. (informație din ședința ministerului agriculturii, dezvoltării regionale și mediului din 13.11.2017). Și cea mai bună ar fi să fi fost doar o eroare la nivel de comunicare.

Câteva explicații pe acest subiect, cu privire la urbanism și amenajarea teritoriului, pentru clarificare, la nivel de likbez, pentru că încă se mai poate corecta.

Mai întâi – ceva noțiuni din teorie. Sunt multe definiții, în general reflectând același lucru, cu nuanțări diferite la diferiți autori. Am ales una din lucrarea Prof. univ. dr. ing. mat. Gheorghe M.T. Rădulescu “Urbanism și amenajarea teritoriului”. Autorul punctează clar noțiunea integratoare a amenajării teritoriului față de conceptul de urbanism, recunoscând   urbanismul ca și parte componentă a amenajării teritoriului, dar cu referire la localități:

“Urbanismul modern, după cum este definit în literatura de specialitate, oferă imaginea unei arte şi a unei ştiinţe puse în slujba locuitorilor aşezărilor, fie că este vorba de comune, de oraşe sau de metropole.

Amenajarea teritoriului – noţiune mai vastă şi mai complexă, integratoare a conceptului de urbanism, constituie unul dintre principalele instrumente de investigare şi cunoaştere, de previziune şi planificare, de edificare şi permanentă readaptare a mediului uman, a cadrului material creat de societate şi indispensabil existenţei sale.

De cele mai multe ori considerate în alăturarea lor (şi, de cele mai multe ori cu referire doar la urbanism), sintagmele prezintă şi problematizează preocupări din ce în ce mai serioase şi de mare actualitate prin imperativitatea cu care se cer soluţionate de către specialiştii din cvasitotalitatea domeniilor vieţii sociale, cărora sunt chemaţi să li se alăture – prin acţiuni şi atitudini corespunzătoare – oamenii de pretutindeni.”

Din legislație:

În Legea Republicii Moldova 835 privind principiile urbanismului și amenajării teritoriului, la fel, urbanismul este stabilit ca cea mai importantă componentă a amenajării teritoriului, obiectul căruia este teritoriul localităților:

“Amenajare a teritoriului – complex de activităţi pentru coordonarea politicii economice, sociale, culturale şi ecologice în conformitate cu valorile fundamentale ale societăţii luate în  ansamblu, în vederea realizării unui cadru natural şi construit armonios, care să favorizeze viaţa socială şi culturală a populaţiei.

Urbanism – cea  mai importantă componentă a amenajării teritoriului, al cărei obiect  îl constituie teritoriul  localităţilor şi  toate teritoriile necesare asigurării funcţionării şi dezvoltării acestora.”

Există un vagon de literatură unde se poate consulta subiectul, atît în legislația diferitor țări cît și în lucrările teoretice, sunt foarte multe surse accesibile pentru doritori să se documenteze.

Poate că, totuși e o confuzie la mijloc și lucrurile se vor așeza în albia lor firească, după ce conducătorii instituțiilor vor examina cu atenție acest domeniu de activitate.

Dacă studiem regulamentele celor două ministere, putem vedea, că Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului are în atribuții domeniul de responsabilitate “planificarea spațială”. Poate că acolo se vor regăsi amenajarea teritoriului și urbanismul, în acest domeniu…E o mare speranță că acolo se ascund și nu sunt separate si nimicite/ignorate. Asta pentru că în atribuțiile Ministerului Economiei si Infrastructurii asemenea domeniu nu există, acolo a fost inclus doar domeniul construcției (se vede că și arhitectura este văzută ca și parte componentă a construcției – veșnica dilemă, cine și pe cine înghite/incorporează).

A mai rămas ceva de spus celor care vor critica idea de a băga urbanismul la agricultura… Nu contează, important să fie inteles sensul activităților din acest spectru de atribuții și să reușească ministerul să adune echipe de specialiști care prietenesc cu cartea și care cunosc ce au de făcut pentru a porni motorul pe această direcție de activități.

 

Aici regulamentele ministerelor:

http://lex.justice.md/md/371185/

http://lex.justice.md/md/371190/

 

Citeste mai mult →

Posted on publicat de by svetlana

Ne recunoaștem în aceste constatări? Codul urbanismului – intre necesitate si moda – 5

Despre urbanism, prin prisma unei analize – ne recunoaștem în aceste constatări?
• Documentații de amenajarea teritoriului și urbanism incomplete, ignorate de autorități;
• Exploatarea, în detrimentul interesului public, a neclarităților sau vidului de reglementare;
• Ignorarea şi stabilirea arbitrară (ex.prin instanţe de judecată) a indicatorilor urbanistici şi a prevederilor de folosinţă a terenurilor, executare a construcţiilor, etc.
• Decizii greşite, cauzate de percepţia publică privind gradul de arbitrariu în stabilirea reglementărilor urbanistice;
• ”Desubstanțializarea” activității de amenajarea teritoriului și ignorarea sau aplicarea parțială a documentațiilor de urbanism (cazurile planurilor urbanistice zonale(PUZ) pe parcelă, care ignoră interesul public sau abuzează interese private);
• Necorelarea prevederilor planurilor de amenajarea teritoriulu la elaborarea documentaţiilor de urbanism; – Suprapunerile şi necorelările dintre planurile de urabnism (PUG, PUZ şi PUD);
• Litigii în instanţele de judecată;
• Dezvoltarea teritorială dezechilibrată din ultimii ani;
• Vulnerabilități majore la corupție, abuzuri în funcție publică și conflict de interese;
• documentații la fel de stufoase, cu același conținut obligatoriu de informații, de multe ori inadecvat din punct de vedere al relevanței în raport cu nivelul intervenției;
• solicitarea unor avize/acorduri, sau studii de specialitate fără relevanță pentru tipul de intervenție, necesitând un timp cumulat, pentru obținerea lor, inacceptabil de lung;
• Sistem de autorizare greoi, complicat ȋn mod inutil, ȋn situații ȋn care procedurile de autorizare sunt lipsite de conținut.

Citeste mai mult →

Posted on publicat de by svetlana

Dreptul de proprietate nu este chiar sfînt! Codul urbanismului – intre necesitate si moda – 4

Din nou despre proiectul Codului. Cum se rezolvă problemele de reglementare a relațiilor sociale din sfera administrației publice în domeniul urbanismului împreună cu alte ramuri de drept public și privat. Pentru a puncta situațiile care urmau să-și gasească explicații clare în procesul de codificare a dreptului urbanismului putem să stăm cu ochii pe activitatea autorităților municipal în Chișinău pe partea de decizii ce vizează ocuparea terenurilor cu construcții. Este foarte caracteristic în sensul exemplificării cum autoritățile stiu să se încîlcească în a-și înțelege corect obligațiile și în argumentările “specifice” a propriei incapacități de a sluji interesului public.

Citeste mai mult →

Posted on publicat de by svetlana

Oare expertizarea e necesară în toate cazurile? Codul urbanismului – intre necesitate si moda – 3

În loc de simplificare a proceselor de planificare prin Cod – câte o expertiză la fiecare document.
Pe lîngă faptul, că din planurile de amenajare a teritoriului aceste documente au fost transformate în scheme de planificare a teritoriului, a mai apărut și obligativitatea expertizării acestor documente (prevederea se extinde asupra tuturor documentelor de planificare teritorială și de urbanism).
Organul central de specialitate va fi cel care va fi investit cu atribuția exclusivă a expertizei de stat și va avea dreptul să dispună aceste expertize subdiviziunilor sale structurale sau să coopteze pentru aceste lucrări organizațiile din subordine. Nu este nevoie de analize profunde a subiectului, ca să ne fie clar ce se va întâmpla. Luînd în considerație, că lucrările de expertiză vor fi finanțate din diferite bugete (din bugetul statului pentru teritoriul regional și național, de la bugetele locale – pentru teritoriul raional și municipal, precum și pentru documentațiile de urbanism), regula va fi transmiterea expertizei către întreprinderile din subordine, care vor activa în regim de servicii contra plată. Cît de argumentate sunt aceste articole de cheltuieli rămine de discutat, întrebarea este însă, cum va fi în realitate asigurată această expertiză, care estee raționamentul efectuării și scopul anunțat în Cod.
Să vedem, pentru ce se anunță a fi prevăzută efectuarea expertizei de stat a documentației de planificare teritorială și de urbanism (din normele articolului 48, Scopul):
a) Verificarea respectării legislației;
b) Aplicarea exactă și după caz în Schemele de planificare a teritoriilor și documentației de urbanism a strategiilor naționale și sectoriale de dezvoltare adoptate pentru întreg teritoriul țării, regiunii, raionului, localității;
c) Adoptarea unor decizii argumentate, inclusiv și financiare, care prevăd utilizarea echilibrată a resurselor socio-economice și naturale;
d) Prevenirea și minimalizarea eventualului impact direct, indirect sau cumulativ al obiectelor și activităților economice preconizate asupra mediului social, cultural și natural și asupra patrimoniului cultural construit și arheologic;
e) Menținerea echilibrului social, economic, cultural și ecologic, precum și crearea condițiilor optime de viață pentru populație;
f) Corelarea dezvoltării social-economice cu capacitățile ecosistemelor.
Scopuri grandioase, prin care se anunță că se verifică totul, atît sub aspect de legalitate, dar și oportunitate. Să încercăm să prindem și cât de real este acest scop, dacă nu cumva se va transforma această prevedere într-o „vamă scumpă„ de trecere obligatorie pentru fiecare documentație elaborată. Și dacă există capacitate instituțională pentru îndeplinirea acestor sarcini foarte complexe în instituțiile subordonate Organului central de specialitate. Sau se contează pe componenta economică, că dacă va exista cererea, va apărea și oferta? Puțin probabil. E prea complex acest segment de activitate, ca să apară, ca după ploaie echipe întregi de specialiști, care se vor pune pe expertiză și să fie capabili să analizeze pentru fiecare plan urbanistic, dacă, spre ex., a fost ”prevenit și minimalizat impactul direct, indirect sau cumulativ al obiectelor și activităților economice preconizate asupra mediului social, cultural și natural și asupra patrimoniului cultural construit și arheologic”. Sună cam utopic scopul propus, cu atît mai mult în situația, cînd organele centrale de specialitate se reduc substanțial ca și efectiv de personal, dar nici nu prea vor avea instituții în subordine, grație rerformei guvernului care se produce în prezent.
Cum se argumentează prevederile de a expertiza orice soluție de proiect propusă pentru dezvoltarea localității, cum se raliază această obligație cu autonomia locală, dacă orice document va trebui să fie supus expertizei? Chiar dacă există o prioritizare a interesului statului, exprimată prin prevederile directoare din documentațiile de amenajare a teeritoriului, prevederi care necesită a fi preluate în documentațiile urbanistice locale, de unde atîta neîncredere în acțiunile APL, ca fiecare decizie să fie trecută prin filtrul expertizei ministeriale? S-a examinat practica altor state, există asemenea proceduri de expertizare a tuturor categoriilor de documentații urbanistice de către stat, s-au facut careva analize de impact, calcule de necesități?
Se tot vehiculează pe experiența și modelul francez, din care s-au preluat tehnicile și modele de codificare a legislației, dar în realitate lucrurile stau puțin altfel, din perspectiva utilizării acestei experiențe. Spre ex., în Franța, în situația unor capacități reduse de expertiză la nivel local, pentru localitățile mici (sub 10 mii de locuitori în localitate sau 20 mii in asociații intercomunitare) există posibilitatea de a utiliza resursele serviciilor desconcentrate ale statului. Primarul poate beneficia de asistența gratuită juridică și tehnică pentru fundamentarea deciziilor în cazurile necesare, cînd este nevoie de studii tehnice pentru eliberarea autorizțiilor de construire.
Pînă la urmă, tot statul e acela, care are în grijă ca la nivel local dezvoltarea teritoriului să se producă calitativ și în conformitate cu politica statului, dar abordarea e diferită. E mult mai eficient anume acest model – să fie pusă la dispoziție expertiza organelor statului prin oferirea de consultații autorităților din localitățile mici (care nu pot acumula nici buget pentru a susține procesul calitativ, dar nici să întrețină în statele de personal specialiștii calificați pentru acest gen de lucrări). Și abordarea absolut neproductivă din proiectul Codului cînd APL este nevoită să contracteze întreprinderi specializate pentru elaborarea documentațiilor urbanistice, (avînd în vedere și lipsa capacități de formulare a sarcinei de proiect, a temei-program), după care iarăși prin contract să fie impusă și o expertiză de stat.
Statul, prin organul central de specialitate, în loc să organizeze elaborarea/aprobarea/monitorizarea documentaților de amenajare a teritoriului la nivel național, își trage funcții nespecifice de intervenție brutală în autonomia locală, transformîndu-se în supraveghetor de decizii ale comunităților, dar și pe banii acestor comunități. Este de înțeles îngrijorarea în privința calității documentațiilor, dar nici expertizarea nu este cea mai fericită soluție, cu atît mai mult, că și experiența aplicării expertizelor în diferite domenii nu atestă diminuarea încălcărilor.
Probabil ar fi necesar să fie studiată mai atent experiența statelor democratice în acest sens pentru a nu torpila încă mai tare procesul de dezvoltare urbană în care unul din elementele importante este aprobarea documentației urbanistice. Proces, care trebuie simplificat și descifrat maximal, ca să fie util pentru localități și cu claritate în aplicare pentru autoritățile care au atribuții pe acest segment de activitate.
Linkuri utile
https://www.legifrance.gouv.fr/affichCode.do;jsessionid=3307941A499647EDA1FB9E84069563CC.tplgfr40s_2?cidTexte=LEGITEXT000006074075&dateTexte=20171020

Posted on publicat de by svetlana

Pentru ce avem nevoie de consultații publice pe deciziile de urbanism?

Pentru că se organizează o mulțime de consultații, audieri pe diferite probleme care sunt foarte importante pentru locuitorii orașului, este bine să se înteleagă și raționamentul organizării discuțiilor, modalitatea de interacține a autorităților cu cetățenii, cu specialiștii din domeniu, cu toți cei care doresc să participle la îmbunătățirea procesului decizional.
Evident că discuțiile sunt binevenite, dar sigur și calitatea discursului nu este de ignorat, ba chiar e determinantă, deoarece transformarea consultărilor în șezători cu trasul de poală și de mînecă nu pot naște nimic constructiv, cu atăt mai mult nu îmbunătățesc procesul decizional.
PROCESUL DECIZIONAL. Este ceia ce contează cu adevărat pentru locuitori, pentru că anume acesta afectează direct nivelul calitativ al traiului în oraș.
Pentru că într-un context urban se împletesc interesele atît a persoanelor private cît și cele ale comunităților în general, dar și a unor grupuri de comunități la nivel de sector, zonă, etc., prioritizarea în lista respectării drepturilor fiecărua este importantă și nu poate fi aleatorie. Anume această prioritizare vine să fie rezolvată prin intermediul dreptului urbanistic (văzut ca o ramură a dreptului public), care este încărcat cu prerogative de putere publică. Prin diferite instrumente de reglementare și control al utilizării terenurilor, se stabilesc unele limitări în drepturi avînd ca și obiectiv prevalarea interesului general asupra intereselor particulare ale proprietarilor funciari.
Cu asta ne-am clarificat – în domeniul urbanismului interesul comunității prevalează asupra interesului particular. Cine ne asigură de respectarea acestui interes și ce trebuie să facem ca interesul general să nu fie șters cu buretele de către cei mai activi developeri, fie și cu intenții bune? Inventăm bicicletele noastre proprii, marca #UrbanismFacutProst? Se pare că pe această cale se merge la Chișinău (nu neapărat ca în alte localități lucrurile sunt perfecte, doar că la Chișinău terenurile sunt mai scumpe, de aici și miscarea mai activă), substituindu-se procedurile legale de consultări prin showuri de prost gust, care, paradoxal, sunt utilizate de către Consiliul Local pentru a bifa că au avut loc consultările. Și de ce nu s-ar utiliza, dacă ele, totusi, au loc? Proiectele de documentații urbanistice (observați! Nu proiectele de decizii!) se prezintă spre dezbateri, autorii, investitorii vin să răspundă la întrebări, vin și persoanele interesate pentru discuții, activiști, mai nou – și poliția și organizații de pază… procesul are loc. Ce-i mai lipseșe, ca să fie unul calitativ?
Lipsesc anume elementele de validare a procesului de consultare, care să încadreze aceste dezbateri în procesul de luare a deciziilor de către autoritățile administrației publice. Pentru că asta stabilește legislația – mecanismul de consultare în procesul decisional pe probleme de interes public. Ca să poată începe un proces de consultare trebuie să existe obiectul consultărilor –decizia care urmează să fie aprobată– mai pe înțelese – PROIECTUL DECIZIEI (unul inițiat de către entitatea autorității cu responsabilitate pe acest subiect, înregistrat, ca să poată fi monitorizat tot procesul atît de către autorități dar și de către locuitori). Anume in cadrul consultărilor pe subiectele proiectului deciziei se discută toate clelelate – elaborare PUZ, PUD, schimbari de regim urbanistic, capacitate de străzi, culori, forme, termeni de implementare – totul în contextul unei sarcini emise de către autoritatea publică, Nu pot fi acceptate consultările haotice – totuși, nu este o discuție de dragul discuțiilor dar una menită să ne protejeze de decizii incorecte/abuzive.
Toate acestea nu sunt povești – sunt prevăzute prin norme legale, respectarea cărora este iminent importantă pentru obținerea scopului scontat. Deoarece pentru noi ca și membri ai comunității unei asezări urbane nu ne interesează penuriile verbale, noi dorim ca interesul nostru să fie respectat ca și interes de ordin general și ne așteptăm ca cei care ne reprezintă în organul decisional (pe care i-am parașutat acolo la alegeri și îi bugetăm) să-și îndeplinească obligațiile calitativ, respectînd legislația și punănd prioritate pe interesul nostru general.
Pentru autorități, care se tot pierd în acest proces, cîte ceva de reținut din procedurile legale:
• Transparența se asigură pentru un proces decizional.
• Procesul decizional este procedura de elaborare și de aprobare a deciziilor de către autoritățile publice.
• Decizia este un act juridic.
• Audiere publică, consultare publică și dezbatere publică au ca obiect un proiect de decizie, cu scopul de a asigura un proces decizional calitativ.
Afirmațiile sunt din textul legii 239 (Privind transparența în procesul decizional, din 13.11.2008), chiar din definiții se poate vedea foarte simplu, care este rostul consultărilor cu cetățenii, dar pentru explicații mai detaliate nu se interzice a citi toată legea. Același lucru se poate vedea mai structurat și detaliat pe procedurile de organizare a consultărilor cu publicul in HG 967 (Cu privire la mecanismul de consultare publlică cu societatea civilă în procesul decisional, din 09.08.2016). Toate acțiunile se încadrează în procesul de elaborare-aprobare a unei decizii.
Subdiviziunile-autor (a proiectelor de decizii) din cadrul autorității publice sunt responsabile de anunțarea inițierii discuțiilor de consultare, tot acestea sunt responsabile și de numirea persoanelor responsabile cu acest proces, precum și de plasarea informației pentru consultări cu cel puțin 15 zile înainte de dezbaterile anunțate. E logic – există un proiect de decizie, există un autor, acesta are obligația sa prezinte argumente în folosul acestei decizii atît în fața organului decizional, dar și în fața publicului în procesul de consultare, să corecteze proiectul cu propunerile de îmbunătățire, să-l ”miște” pe tot acest parcurs decisional, pănă la aprobare.
Ce se întîmplă în realitate, cum se tratează aceste subiecte, putem vedea la consultările/audierile organizate de către consilieri, pretori, investirori, proiectanți, societatea civilă… Majoritatea discuțiilor se organizează în jurul unor intervenții în zonele construite ale orașului, amplasamente, rezovarea cărora se vede prin schimbarea regimului acestor zone, beneficiarii prezentănd proiecte de PUZ, alte scheme de amplasare. Însă acestea nu sunt susținute cu sarcina de proiect, nu există proiectele de decizie care urmează a fi consultate – documente care sunt acte juridice obligatorii în acest proces, menite să pună discuțiile în cîmp legal. Să nu uităm scopul! E interesul general al comunității scopul final al acestor acțiuni.
Se încearcă separarea procesului de elaborare a PUZ (sau alte documente urbanistice) de procesul de luare a deciziilor, cea ce este ineficient și ilegal. Sunt puse în discuție documente care reprezintă instrumente de reglementare și control al ocupării terenurilor și sunt parte a sistemului de gestionare teritoriului de către autorități, în numele colectivităților. În nici un caz nu pot fi privite ca și opere de artă, rupte din contextul juridic al administrării orașului. Argumentul autorilor precum că e doar o propunere de proiect, care ulterior va fi sau nu validată prin decizia autorității este o tentativa de a evita unele momente complicate și a lăsa nesoluționate anume aspectele care contează pentru comunitate. Seamănă cu o trișare mai mult, decăt cu o consultare.
Aici e cazul să amintim încă de un document normativ – NCM B.01.02:2016 Instrucțiuni privind conținutul, principiile metodologice de elaborare, avizare și aprobare a docoumentației de urbanism și amenajare a teritoriului. P. 9.2 specifică foarte clar că PUZ se întocmește în baza temei-program, în care se specifică toate sarcinile puse în fața proiectantului. De remarcat, că acest document, care se numește tema-program este un document elaborat și semnat în comun, de către beneficiar, proiectant și autoritatea publică, avînd fiecare măsura lui de responsabilitate, motivul fiind și complexitatea documentului vizat spre elaborare. Aici, în tema-program, APL ne protejează interesul general, trasînd obiective din planuri strategice, programe și tot prin acest document urmează să fie trasate toate acțiunile în cadrul procesului decizional (de aprobare a PUZ, spre ex.), inclusiv consultările/dezbaterile publice necesare. Deci documentul este acea punte pe care proiectantul își oferă soluțiile în cadrul unui proces decizional, teritoirul de aplicare a efortului proiectantului fiind grevat cu interesul nostru general.
Poziția investitorului și a proiectantului poate fi înțeleasă – fiecare apără interesul privat, pe care e îndreptățit să-l mențină. Dar interesul general al comunității? Cine stă la straja lui? În acest context sunt importante acțiunile organelor autorității publice, care trebuie să-și analizeze procedurile cu care lucrează, să responsabilizeze direcțiile de specialitate pentru îndeplinirea funcțiilor conform cu legislația și să nu admită pentru examinare nici de către comisiile consiliului, dar, cu atît mai mult – de către Consiliu, a proiectelor cu încălcarea procedurilor legale. Asta ar facilita și procesul de luare a deciziilor (pentru că nu ar ajunge pe ordinea de zi proiecte cu probleme, avînd filtrele pe etapele de avizare/consultare), dar și de discurs cu cetățenii care le-au oferit creditul de Încredere. Pare simplu, totul stă în mici detalii,– inregistrare proiect de decizie, număr, dată, responsabil pentru consultare, autor al deciziei, temă-proogram, lucrări de secretariat – la care acum nu se grabesc autoritățile să atragă atenția. Dar lipsa acestor detalii aduc la decizii urbanistice cu grave repercursiuni negative asupra orașului, la greșeli care în timp vor colapsa viața în oraș.
Consiliul. Organ deliberativ care ia decizii in numele nostru, aceste decizii trebuie să respecte interesul general al comunității, să fie legale. Ascunsul în spatele partidelor și votarea cu sacul a deciziilor funciare il plasează pe fiecare consilier în zona fraudelor. Nu exista responsabilitate colectivă. Oare?