Archives

Posted on publicat de by svetlana

Legea 303 – sau … cineva a aruncat o piatra in apa si zece n-o pot scoate.

Încărcarea facturii pentru serviciu cu așa-numita cotă-parte suplimentară.

Interesantă discuție în aceste audieri. Cică există în proces de elaborare concepții, se lucrează în baza directivelor de vre-o 2 ani, dar… abuzul cu facturarea cotei-părți suplimentar consumului real nu se oprește. Pentru că parcă se înțelege că în lege sunt condiții care niciodată nu vor fi îndeplinite, parcă se înțelege că ar trebui să nu se factureze mai mult decît se vinde, dar mai ramîn întrebări. Fiecare cu varianta lui de soluționare a problemei – experții cu a lor, ministerul cu a lor, nici Apă Canal nu rămâne în urmă: Dacă nu se pot îndeplini condițiile |imposibile| pentru încheierea contractelor directe – să se încheie cîte un acord cu gestionarul, ca gestionarul să evalueze consumul pentru fiecare apartament în parte. Asta – cum? Gestionarul are capacități mai mari decît Apă Canal ca să evalueze? În baza la ce? Contoarele nu mai contează?

De fapt, poziția Apă Canal e clară, nu doresc ei să se ocupe cu fiecare consumator, e prea dificil pentru ei. Să se ocupe gestionarii! Dar care gestionari? Cei, care sunt în procedura de faliment? Inclusiv din cauza unor facturări similare, pentru servicii nemăsurate și neverificate, cu facturi semnate “la plesneală”?

Oare urechile cărui lobbist se întrevăd printre rîndurile legii 303? Și cum se face, că chiar dacă toți înțeleg că e o prevedere abuzivă, se tot învărt legiuitorii în jurul cozii, căutînd soluția perfecta în loc să facă simplu – să abroge clauza abuzivă din lege și să impună norme clare pentru relația consumator – furnizor, lăsînd poarta deschisă pentru intermediere doar în baza acordurilor părților. Fiecare consumator este obligat să achite doar consumul propriu, plata nefiind încărcată cu suplimente sub formă de adaos de cotă-parte. Pe deasupra, există o înțelegere și la nivel de furnizori că nu e “de bun simț” să percepi plată pentru volumul neprestat de serviciu. E relevantă și afirmția dnei director: “Consumatorul final pina la sifrsit nu este interesat de contractul direct… Nu aceasta este problema, consumatorul final este interesat sa achite cu exactitate ceea ce el consumă”. Adevărat. Însă e doar o parte a adevărului.

Încercăm să descâlcim acest rebus, și să ieșim din zona frivolității discursului, transferând discuția pe formulări mai specifice, care sunt obligatorii în asigurarea legalității propunerilor înaintate.

Mai întâi, ceea ce-l interesează pe consumator:

  1. Ceea ce consumă – produsul, serviciul de o anumita calitate, cantitate, periodicitate – e o exercitare a dreptului consumatorului de a primi serviciul respectiv și obligația furnizorului de a presta acest serviciu.
  2. Să achite – plata produsului, conform tarifului, în termeni stabiliți – obligația consumatorului final. – e o executare a obligației de a achita serviciul primit si un drept al furnizorului de a primi plăți pentru acest serviciu.

Acum – ceea de ce, chipurile, nu este interesat consumatorul:

Contractul direct. Nimic mai fals faptul, că nu-l interesează pe consumator contractul direct. Contractul – este temeiul apariției acestor drepturi și obligații. În lipsa contractului este incertă obligația. Sau Apă Canal crede că acționează în baza legii? Da, se acționează în baza legii, dar legea are prevederi generale referitor la obligațiile și drepturile furnizorului și a consumatorului. Relația dintre un furnizor Citeste mai mult →

Posted on publicat de by svetlana

Urbanism. Investitori. Interes public. Interese.

Nu e despre Investitori străini. E despre noi. Despre situațiile cînd știm sau nu să susținem investitorii (de ce se discută doar despre cei străini – e o enigmă, oare nu dorim condiții egale pentru business?). Și despre situațiile cînd problemele de urbanism pot fi mai importante decît o investiție de moment, fie ea și consistentă. Dar și despre situațiile, când ar coincide interesul investitorului cu interesul comunității, însă lipsește ceva care sa genereze sinergia acestor interese, fapt ce împarte lumea în susținători și dușmani ai investitorului.

Ce lipsește? Capacitatea autorităților responsabile pentru urbanism și amenajarea teritoriului, a consiliului local de a utiliza instrumentele, pe care le au la dispoziție, lipsa de profesionalism și de viziune în acest domeniu. Interesul public e văzut ca ceva efemer, explicat prin diferite ”compuneri și eseuri”, care nu au nimic comun cu regulile stabilite în legislație.

În general, ne putem referi la două tipuri de abordare a relațiilor APL cu investitorii ce doresc să realizeze obiecte de constcuție. 1) APL construiesc parteneriate cu investitorul și în aceste cazuri se acționează conform regulilor PPP. 2) APL își exercită funcția de gestionare a teritoriului localității, prin instrumentele de control urban. În aceste cazuri autoritățile nu au nimic de inventat, decît să emită certificate de urbanism, autorizații de construire/desființare, conform documentației urbanistice aprobate.

Important e să fie corect percepută de către autorități prerogativa publică a dreptului în materie de urbanism. Înțelegerea că toate instrumentele prevăzute de legislație, pornind de la planurile de dezvoltare/amenajare a teritoriului, planurile urbanistice, documentele permisive, procedurile de verificare/monitorizare și control  – totul este subordonat scopului de a proteja interesul general al colectivității din localitatea respectivă față de interesul proprietarului privat al unui imobil (fie teren sau construcție). Altă rațiune în existența unui aparat stufos, care asigură de la diferite niveluri avize, coordonari, certificate, autorizații, orice semnătură, orice acord – nu există. Și dacă acest aspect al interesului public este ignorat, finanțarea și susținerea aparatului și a specialiștilor din subdiviziunile respective e o acțiune inutilă și supercostisitoare.

Regulile de ocupare a terenurilor și de amplasare a construcțiilor reprezintă limitări în dreptul proprietarilor privați al imobilelor și se reflectă prin indicatorii urbanistici aprobați în regulamentele de urbanism aferente documentațiilor urbanistice aprobate. Coeficienții de utilizare a terenului, procentul de ocupare a terenului, codul de zonificare, aliniamentul, toate acestea urmează să asigure interesul public in procesul de dezvoltare a localității. Păcat că anume interesul public e șters complet în activitatea autorităților, fiind înlocuit cu un erzaț de activitate, cu trișare, de fapt. Trișarea cu noțiunile și jonglarea cu indicatorii urbanistici, pedalînd pe idea, că poate fi modificată funcțiunea urbanistică a zonei (codul) fără să fie luat în considerație contextul general al localității și a zonei.

Nu e o abordare profesionistă să povestești că problemele de transport vor fi soluționate la o altă etapă, în speranța ca să convingi publicul participant la consultări publice să fie susținut proiectul propus. Nu e o abordare profesionistă nici să pui consiliul să aprobe concepții a unor proiecte, care nu sunt clarificate din punct de vedere urbanistic. Nu e funcția consiliului să aprobe concepții decît dacă are calitatea de investitor (într-un proiect bugetat din surse publice sau în proiecte de PPP – toate acestea susținute cu respectarea procedurilor legale, nu prin vorbăraie, că, chipurile, așa ne pare nouă că va fi…).

Nu e o abordare profesionistă să te prefaci că elaborezi PUZ, PUD, să propui variante trunchiate, cică în volum redus, din care lipsesc exact cele mai importante elemente, ce ar trebui să protejeze interesul public. Acești proiectanți, care cred că istoria le va aprecia capodoperele pentru volumetria și aspectul arhitectonic deosebit, greșesc enorm! Istoria îi va memoriza ca infractori urbanistici. Iar pe consilieri, care sunt aleși să reprezinte colectivitățile – ca pe devoratori ai bunurilor și intereselor publice pentru că validează inepțiile urbanistice. Și fiecare consilier își gravează numele propriu în cartea memoriei. Nu al președintelui de partid, responsabilitatea tot e personală, chiar dacă cineva crede că e absolvit de orice responsabilitate prin faptul deciziei colective.

Aceiași concluzie: este nevoie mare de instruire, pentru ca lucrurile să se așeze în albia lor firească, pentru că este posibil să fie respectate și drepturile investitorilor și interesul public. Profesionalism, decență, responsabilitate – acestea sunt cuvintele cheie pentru a avea succes.

Citeste mai mult →

Posted on publicat de by svetlana

Amenajarea teritoriului și urbanismul – între două ministere. 2

Cu ocazia concretizării situaței, răspunsul oficialilor este, că urbanismul a plecat la Ministerul economiei și infrastructurii, dar amenajarea teritoriului – la Ministerul agriculturii, dezvoltării regionale și mediului. Deci – invers. Dar ce schimba asta? Tot separate rămîn. Așa că continuăm cu notiunile.

Cînd ne referim la o definire a termenelor de urbansim și amenajare a teritoriului este potrivit să se facă unele explicații referitor la teritoriu, care este ocupat de mediu, clasificate pe cele două categorii:
1. Mediul natural – e tot ce există fără ca să fie supus acțiunii oamenilor: solul, aerul, apa, fauna, flora, zgomotul, vibrațiile.
2. Mediul antropic – mediul natural sau construit, modificat prin activitățile umane – tot ce este amenajat și construit în localități sau in afara lor.

Urbanismul și amenajarea teritoriului vizează două obiective majore, care sunt și in concurență pentru modul în care necesită a fi atinse. Pe de o parte, satisfacerea necesităților colectivităților umane, pe de altă parte – eliminarea și reducerea unor consecințe negative asupra mediului.
Pentru că prin explicațiile respective se clarifică amploarea zonei de aplicare a domeniului, constatarea că acțiunilor de urbansim se supune tot teritoriul țării e una doar parțial adevărată, deoarece problema se extinde mult peste granițele unei țări sau regiuni.
În acest scurt mesaj ne vom referi doar la teritoriul țării, punănd în legătură cu dezvoltarea regională la nivel transfrontalier doar informația că există reglementări europene, directive și recomandări ale autorităților Consiliului Europei, prin care se susțin masiv direcțiile ce vizează desvoltarea teritoriului european, inclusiv prin diferite programe de finanțare.

Din motiv că există confuzii în înțelegea termenului de amenajare este oportun să se accentueze utilizarea termenului în sensul legii, care îi oferă aspectul de noțiune juridică. Dex-urile oferă o varietate de explicații ce ar însemna cuvîntul amenajare, în principal sensul acestui cuvînt referindu-se la urmatoarele: a aranja intr-un anumit mod/scop, a face mai confortabil, a aranja într-un anumit fel, pentru obținerea efectului maxim, a dispune. Vom întîlni, de asemenea, folosirea cuvîntului amenajare utilizat și în literatura de specialitate în sensul descrierii generice a unui grup de activități – spre ex.  – proiectarea, constructia, utilizarea, întretinerea (se are în vedere amenajarea lucrărilor de proiectare, amenajarea lucrărilor de construcții, amenajarea modului de folosință, amenajarea lucrărilor și/sau regulilor de întreținere). Exemplificare: “Urbanismul are în vizor amenajarea mediului natural și antropic.” – În nici un caz din asta nu rezultă că autorul a pus urbanismul ierarhic mai superior peste amenajarea teritoriului. Pentru că sub aspectul realizării dreptului colectivităților locale de a avea prerogative față de interesul personal al proprietarilor funciari ne interesează anume noțiunea de amenajare a teritoriului ca și termen definit în lege. Și în sensul legii urbanismul este subordonat amenajării teritoriului, nu invers.

Acum – definițiile din lege :
“În sensul prezentei legi sînt utilizate următoarele noţiuni principale:
Amenajare a teritoriului – complex de activităţi pentru coordonarea politicii economice, sociale, culturale şi ecologice în conformitate cu valorile fundamentale ale societăţii luate în ansamblu, în vederea realizării unui cadru natural şi construit armonios, care să favorizeze viaţa socială şi culturală a populaţiei.
Urbanism – cea mai importantă componentă a amenajării teritoriului, al cărei obiect îl constituie teritoriul localităţilor şi toate teritoriile necesare asigurării funcţionării şi dezvoltării acestora.”

La fel și noțiunea de urbanism incorporează mai multe sensuri, fiind utilizată și în sens terminologic al normelor legale, dar și indicînd asupra unor activități ce vizează domeniul de dezvoltare spațială/urbană.
  În acest mod ajungem și la obiectul discuției privind oportunitatea separării urbanismului de amenajare a teritoriului, unde de asemenea se poate exemplifica printr-o concretizare la nivel de noțiune în sensul legii 835. Clarificarea termenului de “funcție urbanistică”:
“Funcţie urbanistică – ansamblul activităţilor specifice domeniului urbanismului şi amenajării teritoriului, care are la bază criteriul modului de folosire a terenurilor şi construcţiilor în scopul satisfacerii unora dintre necesităţile populaţiei dintr-un anumit teritoriu. Principalele funcţii urbanistice sînt: circulaţia (terestră, aeriană, maritimă şi fluvială); locuirea; exploatarea şi prelucrarea resurselor; comerţul, cultura, învăţămîntul şi instruirea, recreerea; activităţile politice, civice, administrative, religioase; activităţile de apărare, de asigurare a ordinii de drept şi a securităţii publice; salubrizarea; echiparea tehnică; asistenţa medicală; turismul.”

Nu a separat legiuitorul activitățile, stabilind aparte funcții urbanistice(1) și funcții de amenajare a teritoriului(2), pentru că nu prea e posibil acest lucru. Există doar funcții urbanistice. Luînd în considerație scopurile urmărite, vom elabora planuri de amenajare a teritoriului sau planuri urbanistice+regulamente de urbanism.

O definiție din teorie:

„Amenajarea teritoriului si urbanismul sunt domenii inrudite, fiind considerate ramuri ale aceluiasi trunchi, al carui domeniu de referinta il reprezinta spatiul. Ele constituie un complex de cunostinte stiintifice, tehnice, functionale si estetice care serveste la satisfacerea unor necesitati obiective ale colectivitatilor umane (atat indivizi cat si grupuri).

Cele doua domenii se ocupa de problemele dezvoltarii spatiale, au în vedere amenajarea atat a mediului natural cat și a mediului antropic, dar depind și de factorii economici, sociali, culturali si de mediu.”             

https://ru.scribd.com/doc/60854327/Urban-Ism

S-ar părea că e complicat, dar nu este. Totul e să fii atent la detalii și să intri in esență, atunci pazzlul devine un întreg și acționează ca un mecanism. E exact ce trebuie să facă statul – să ne ofere mecanisme de gestionare eficientă a teritoriului în folosul comunității, cu efect social major, cu implicarea maximală a economiei, și cu diminuarea/excluderea efectelor negative asupra mediului. Pentru asta e nevoie de a vedea urbanismul și ca complex de cunoștințe științifice, tehnice, estetice și funcționale și aceste cunoștințe să fie luate cu asalt!

 

Aici încă un exemplu de noțiuni utiliza în alt sens decît este văzut la noi, zonele funcționale din RLU. Chiar dacă sunt denumite la fel, important e sa nu greșim contextul, pentru că aici e diferența.

https://issuu.com/mdrt/docs/brosura_cemat_ro_rev2

Citeste mai mult →

Posted on publicat de by svetlana

Amenajarea teritoriului și urbanismul – între două ministere. 1

O idee genială să împarți amenajarea teritoriului și urbanismul între două ministere. Sigur trebuie să existe o explicație. (informație din ședința ministerului agriculturii, dezvoltării regionale și mediului din 13.11.2017). Și cea mai bună ar fi să fi fost doar o eroare la nivel de comunicare.

Câteva explicații pe acest subiect, cu privire la urbanism și amenajarea teritoriului, pentru clarificare, la nivel de likbez, pentru că încă se mai poate corecta.

Mai întâi – ceva noțiuni din teorie. Sunt multe definiții, în general reflectând același lucru, cu nuanțări diferite la diferiți autori. Am ales una din lucrarea Prof. univ. dr. ing. mat. Gheorghe M.T. Rădulescu “Urbanism și amenajarea teritoriului”. Autorul punctează clar noțiunea integratoare a amenajării teritoriului față de conceptul de urbanism, recunoscând   urbanismul ca și parte componentă a amenajării teritoriului, dar cu referire la localități:

“Urbanismul modern, după cum este definit în literatura de specialitate, oferă imaginea unei arte şi a unei ştiinţe puse în slujba locuitorilor aşezărilor, fie că este vorba de comune, de oraşe sau de metropole.

Amenajarea teritoriului – noţiune mai vastă şi mai complexă, integratoare a conceptului de urbanism, constituie unul dintre principalele instrumente de investigare şi cunoaştere, de previziune şi planificare, de edificare şi permanentă readaptare a mediului uman, a cadrului material creat de societate şi indispensabil existenţei sale.

De cele mai multe ori considerate în alăturarea lor (şi, de cele mai multe ori cu referire doar la urbanism), sintagmele prezintă şi problematizează preocupări din ce în ce mai serioase şi de mare actualitate prin imperativitatea cu care se cer soluţionate de către specialiştii din cvasitotalitatea domeniilor vieţii sociale, cărora sunt chemaţi să li se alăture – prin acţiuni şi atitudini corespunzătoare – oamenii de pretutindeni.”

Din legislație:

În Legea Republicii Moldova 835 privind principiile urbanismului și amenajării teritoriului, la fel, urbanismul este stabilit ca cea mai importantă componentă a amenajării teritoriului, obiectul căruia este teritoriul localităților:

“Amenajare a teritoriului – complex de activităţi pentru coordonarea politicii economice, sociale, culturale şi ecologice în conformitate cu valorile fundamentale ale societăţii luate în  ansamblu, în vederea realizării unui cadru natural şi construit armonios, care să favorizeze viaţa socială şi culturală a populaţiei.

Urbanism – cea  mai importantă componentă a amenajării teritoriului, al cărei obiect  îl constituie teritoriul  localităţilor şi  toate teritoriile necesare asigurării funcţionării şi dezvoltării acestora.”

Există un vagon de literatură unde se poate consulta subiectul, atît în legislația diferitor țări cît și în lucrările teoretice, sunt foarte multe surse accesibile pentru doritori să se documenteze.

Poate că, totuși e o confuzie la mijloc și lucrurile se vor așeza în albia lor firească, după ce conducătorii instituțiilor vor examina cu atenție acest domeniu de activitate.

Dacă studiem regulamentele celor două ministere, putem vedea, că Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului are în atribuții domeniul de responsabilitate “planificarea spațială”. Poate că acolo se vor regăsi amenajarea teritoriului și urbanismul, în acest domeniu…E o mare speranță că acolo se ascund și nu sunt separate si nimicite/ignorate. Asta pentru că în atribuțiile Ministerului Economiei si Infrastructurii asemenea domeniu nu există, acolo a fost inclus doar domeniul construcției (se vede că și arhitectura este văzută ca și parte componentă a construcției – veșnica dilemă, cine și pe cine înghite/incorporează).

A mai rămas ceva de spus celor care vor critica idea de a băga urbanismul la agricultura… Nu contează, important să fie inteles sensul activităților din acest spectru de atribuții și să reușească ministerul să adune echipe de specialiști care prietenesc cu cartea și care cunosc ce au de făcut pentru a porni motorul pe această direcție de activități.

 

Aici regulamentele ministerelor:

http://lex.justice.md/md/371185/

http://lex.justice.md/md/371190/

 

Citeste mai mult →

Posted on publicat de by svetlana

Ne recunoaștem în aceste constatări? Codul urbanismului – intre necesitate si moda – 5

Despre urbanism, prin prisma unei analize – ne recunoaștem în aceste constatări?
• Documentații de amenajarea teritoriului și urbanism incomplete, ignorate de autorități;
• Exploatarea, în detrimentul interesului public, a neclarităților sau vidului de reglementare;
• Ignorarea şi stabilirea arbitrară (ex.prin instanţe de judecată) a indicatorilor urbanistici şi a prevederilor de folosinţă a terenurilor, executare a construcţiilor, etc.
• Decizii greşite, cauzate de percepţia publică privind gradul de arbitrariu în stabilirea reglementărilor urbanistice;
• ”Desubstanțializarea” activității de amenajarea teritoriului și ignorarea sau aplicarea parțială a documentațiilor de urbanism (cazurile planurilor urbanistice zonale(PUZ) pe parcelă, care ignoră interesul public sau abuzează interese private);
• Necorelarea prevederilor planurilor de amenajarea teritoriulu la elaborarea documentaţiilor de urbanism; – Suprapunerile şi necorelările dintre planurile de urabnism (PUG, PUZ şi PUD);
• Litigii în instanţele de judecată;
• Dezvoltarea teritorială dezechilibrată din ultimii ani;
• Vulnerabilități majore la corupție, abuzuri în funcție publică și conflict de interese;
• documentații la fel de stufoase, cu același conținut obligatoriu de informații, de multe ori inadecvat din punct de vedere al relevanței în raport cu nivelul intervenției;
• solicitarea unor avize/acorduri, sau studii de specialitate fără relevanță pentru tipul de intervenție, necesitând un timp cumulat, pentru obținerea lor, inacceptabil de lung;
• Sistem de autorizare greoi, complicat ȋn mod inutil, ȋn situații ȋn care procedurile de autorizare sunt lipsite de conținut.

Citeste mai mult →

Posted on publicat de by svetlana

Ceva nou sub soarele municipal.

Ceva nou sub soarele municipal 🙂
Consultarea publicului în problema încălcării autorizațeiei de construire. Interesant, care e sensul consultărilor anunțate, din moment ce în dispoziția de organizare a consultărilor se menționează că construția se realizează cu abatere de la proiect, în plus – s-a demolat un monument. S-au pus într-o oală și reconstrucția cu încălcări și construcția unui obiectiv nou și un PUZ, totul într-o dispoziție scrisă într-un mod cu totul liber de orice legătură cu procedurile legale și neatinsă de condeiul juriștilor din primărie. S-au speriat iar de mandatul judecătoresc la care fac trimitere și au hotărît măcar cu popooprul să țină sfat.
Concret, care proiect de decizie dorește APL să-l supună consultărilor? Un PUZ al zonei? O decizie de atribuire a terenului pentru amplasarea obiectivului de construcție?
Sau poate dorește autoritatea să-i întrebe pe locuitorii orașului cum să procedeze în cazul încălcării condițiilor din autorizația de construire? Dar ce, nu există legislație, nu există organe de control, au adormit toți și acum orășenii vor ieși și se vor antrena în discuții despre necesitate de dezvoltare a zonei?
E cam deșănțată procedura organizată, care sigur are rolul de validare a unor decizii deja aprobate verbal prin cabinete sau prin coridoare.

Citeste mai mult →

Posted on publicat de by svetlana

Dreptul de proprietate nu este chiar sfînt! Codul urbanismului – intre necesitate si moda – 4

Din nou despre proiectul Codului. Cum se rezolvă problemele de reglementare a relațiilor sociale din sfera administrației publice în domeniul urbanismului împreună cu alte ramuri de drept public și privat. Pentru a puncta situațiile care urmau să-și gasească explicații clare în procesul de codificare a dreptului urbanismului putem să stăm cu ochii pe activitatea autorităților municipal în Chișinău pe partea de decizii ce vizează ocuparea terenurilor cu construcții. Este foarte caracteristic în sensul exemplificării cum autoritățile stiu să se încîlcească în a-și înțelege corect obligațiile și în argumentările “specifice” a propriei incapacități de a sluji interesului public.

Citeste mai mult →

Posted on publicat de by svetlana

Oare expertizarea e necesară în toate cazurile? Codul urbanismului – intre necesitate si moda – 3

În loc de simplificare a proceselor de planificare prin Cod – câte o expertiză la fiecare document.
Pe lîngă faptul, că din planurile de amenajare a teritoriului aceste documente au fost transformate în scheme de planificare a teritoriului, a mai apărut și obligativitatea expertizării acestor documente (prevederea se extinde asupra tuturor documentelor de planificare teritorială și de urbanism).
Organul central de specialitate va fi cel care va fi investit cu atribuția exclusivă a expertizei de stat și va avea dreptul să dispună aceste expertize subdiviziunilor sale structurale sau să coopteze pentru aceste lucrări organizațiile din subordine. Nu este nevoie de analize profunde a subiectului, ca să ne fie clar ce se va întâmpla. Luînd în considerație, că lucrările de expertiză vor fi finanțate din diferite bugete (din bugetul statului pentru teritoriul regional și național, de la bugetele locale – pentru teritoriul raional și municipal, precum și pentru documentațiile de urbanism), regula va fi transmiterea expertizei către întreprinderile din subordine, care vor activa în regim de servicii contra plată. Cît de argumentate sunt aceste articole de cheltuieli rămine de discutat, întrebarea este însă, cum va fi în realitate asigurată această expertiză, care estee raționamentul efectuării și scopul anunțat în Cod.
Să vedem, pentru ce se anunță a fi prevăzută efectuarea expertizei de stat a documentației de planificare teritorială și de urbanism (din normele articolului 48, Scopul):
a) Verificarea respectării legislației;
b) Aplicarea exactă și după caz în Schemele de planificare a teritoriilor și documentației de urbanism a strategiilor naționale și sectoriale de dezvoltare adoptate pentru întreg teritoriul țării, regiunii, raionului, localității;
c) Adoptarea unor decizii argumentate, inclusiv și financiare, care prevăd utilizarea echilibrată a resurselor socio-economice și naturale;
d) Prevenirea și minimalizarea eventualului impact direct, indirect sau cumulativ al obiectelor și activităților economice preconizate asupra mediului social, cultural și natural și asupra patrimoniului cultural construit și arheologic;
e) Menținerea echilibrului social, economic, cultural și ecologic, precum și crearea condițiilor optime de viață pentru populație;
f) Corelarea dezvoltării social-economice cu capacitățile ecosistemelor.
Scopuri grandioase, prin care se anunță că se verifică totul, atît sub aspect de legalitate, dar și oportunitate. Să încercăm să prindem și cât de real este acest scop, dacă nu cumva se va transforma această prevedere într-o „vamă scumpă„ de trecere obligatorie pentru fiecare documentație elaborată. Și dacă există capacitate instituțională pentru îndeplinirea acestor sarcini foarte complexe în instituțiile subordonate Organului central de specialitate. Sau se contează pe componenta economică, că dacă va exista cererea, va apărea și oferta? Puțin probabil. E prea complex acest segment de activitate, ca să apară, ca după ploaie echipe întregi de specialiști, care se vor pune pe expertiză și să fie capabili să analizeze pentru fiecare plan urbanistic, dacă, spre ex., a fost ”prevenit și minimalizat impactul direct, indirect sau cumulativ al obiectelor și activităților economice preconizate asupra mediului social, cultural și natural și asupra patrimoniului cultural construit și arheologic”. Sună cam utopic scopul propus, cu atît mai mult în situația, cînd organele centrale de specialitate se reduc substanțial ca și efectiv de personal, dar nici nu prea vor avea instituții în subordine, grație rerformei guvernului care se produce în prezent.
Cum se argumentează prevederile de a expertiza orice soluție de proiect propusă pentru dezvoltarea localității, cum se raliază această obligație cu autonomia locală, dacă orice document va trebui să fie supus expertizei? Chiar dacă există o prioritizare a interesului statului, exprimată prin prevederile directoare din documentațiile de amenajare a teeritoriului, prevederi care necesită a fi preluate în documentațiile urbanistice locale, de unde atîta neîncredere în acțiunile APL, ca fiecare decizie să fie trecută prin filtrul expertizei ministeriale? S-a examinat practica altor state, există asemenea proceduri de expertizare a tuturor categoriilor de documentații urbanistice de către stat, s-au facut careva analize de impact, calcule de necesități?
Se tot vehiculează pe experiența și modelul francez, din care s-au preluat tehnicile și modele de codificare a legislației, dar în realitate lucrurile stau puțin altfel, din perspectiva utilizării acestei experiențe. Spre ex., în Franța, în situația unor capacități reduse de expertiză la nivel local, pentru localitățile mici (sub 10 mii de locuitori în localitate sau 20 mii in asociații intercomunitare) există posibilitatea de a utiliza resursele serviciilor desconcentrate ale statului. Primarul poate beneficia de asistența gratuită juridică și tehnică pentru fundamentarea deciziilor în cazurile necesare, cînd este nevoie de studii tehnice pentru eliberarea autorizțiilor de construire.
Pînă la urmă, tot statul e acela, care are în grijă ca la nivel local dezvoltarea teritoriului să se producă calitativ și în conformitate cu politica statului, dar abordarea e diferită. E mult mai eficient anume acest model – să fie pusă la dispoziție expertiza organelor statului prin oferirea de consultații autorităților din localitățile mici (care nu pot acumula nici buget pentru a susține procesul calitativ, dar nici să întrețină în statele de personal specialiștii calificați pentru acest gen de lucrări). Și abordarea absolut neproductivă din proiectul Codului cînd APL este nevoită să contracteze întreprinderi specializate pentru elaborarea documentațiilor urbanistice, (avînd în vedere și lipsa capacități de formulare a sarcinei de proiect, a temei-program), după care iarăși prin contract să fie impusă și o expertiză de stat.
Statul, prin organul central de specialitate, în loc să organizeze elaborarea/aprobarea/monitorizarea documentaților de amenajare a teritoriului la nivel național, își trage funcții nespecifice de intervenție brutală în autonomia locală, transformîndu-se în supraveghetor de decizii ale comunităților, dar și pe banii acestor comunități. Este de înțeles îngrijorarea în privința calității documentațiilor, dar nici expertizarea nu este cea mai fericită soluție, cu atît mai mult, că și experiența aplicării expertizelor în diferite domenii nu atestă diminuarea încălcărilor.
Probabil ar fi necesar să fie studiată mai atent experiența statelor democratice în acest sens pentru a nu torpila încă mai tare procesul de dezvoltare urbană în care unul din elementele importante este aprobarea documentației urbanistice. Proces, care trebuie simplificat și descifrat maximal, ca să fie util pentru localități și cu claritate în aplicare pentru autoritățile care au atribuții pe acest segment de activitate.
Linkuri utile
https://www.legifrance.gouv.fr/affichCode.do;jsessionid=3307941A499647EDA1FB9E84069563CC.tplgfr40s_2?cidTexte=LEGITEXT000006074075&dateTexte=20171020

Posted on publicat de by svetlana

Supărări și frustrări la ședința Consiliului Național al Monumentelor Istorice

De ce se confruntă două idei bune și de ce locul confruntării s-a ales la Consiliul Național al Monumentelor Istorice? imho, Consiliul a fost provocat pentru această discuție, pentru a forța unele decizii. Păcat că acesta se lasă antrenat în trîntele municipale, fiecare trebuie să se ocupe cu treaba lui. Cîteva observații dintr-o parte:
Consiliul s-a antrenat in discuții pe probleme nespecifice, gen, proprietate, teren necesar pentru executarea lucrărilor de reconstruție, cine ar fi bine să fie proprietar al terenului. Aceste subiecte sunt importante, dar nu e pe competența organului respectiv, asta dacă nu dorește să-și asume și problemele ce ține de aceste aspecte ale proiectelor.
Consiliul nu trebuie să primească spre examinare proiecte executate fără Certificate de Urbanism, inclusiv daca este PUD, atunci proiectele supuse dicuțiilor nu se vor suprapune și nu se va intra pe tărîmul discuțiilor nespecifice. Evidența și monitorizarea proiectelor în curs de proiectare/execuție este în custodia APL, deci informația/permisiunea de acolo trebuie să vină.
Aspectele de proprietate se clarifică în altă parte, unde lucrurile se văd mai bine, adică la cei care dețin oficial informațiile respective. Dacă nu este clar acest aspect – Consiliul nici nu ar fi trebuit să pornească dezbaterile. Informațiile privind drepturile deținătorilor de teren asupra terenului supus examinării se obține simplu, prin extras din Registrul bunurilor imobile, nu în baza istoriilor povestite de membrii Consiliului (chiar dacă istoriile sunt interesante).
Informațiile privind planurile comunității pentru aceste terenuri se obțin din documentații urbanistice și regulamente aprobate, prin CU, de la APL. Este în grija Beneficiarului să le prezinte.
Proiectele de organizare a lucrărilor la șantierele de construcții nu se fac cu datul din mini, dar sunt elaborate conform normativelor și sunt foarte importante, deoarece vizează protecția și securitateea în cadrul executării lucrărilor. Pentru astar chiar nu este loc de discutie în nici un mod la Consiliu, cu atît mai mult – să se negocieze pe acest subiect.
Si o observație proiectantului – faptul, că proiectul nu prevede cine este proprietarul terenului– acesta este un minus, întrebarea dlui Verstiuc cine este beneficiaruui nu trebuie evitată, dar trebuie concretizată. Și chiar nu e bine, ca la asemenea Consilii să se discute chestii pur tehnice – de unde pînă unde să fie stabilit șantierul pentru reparațiile proiectate a clădirii muzeului.
Un sfat pentru Consiliu ar fi să se impună strict condițiile de prezentare a documentelor spre examinare doar cu întrebările clarificate privind situația juridică a terenurilor, de la numele Beneficiarului proiectului. Dacă aceste condiționări nu există în regulament, e necesar să fie incluse. Secretariatul trebuie să filtreze acest gen de întrebări pur tehnice, care nu au nici o tangență cu discuțiile în acest Consiliu. Așa s-ar exclude unelle supărări și frustrări care nu sunt la locul lor.
https://www.privesc.eu/Arhiva/78158/Sedinta-Consiliului-National-al-Monumentelor-Istorice

Posted on publicat de by svetlana

Codul urbanismului – intre necesitate si moda – 2

Reflecții după o întîlnire cu arhitecții
Desigur, cei mai expuși schimbărilor pe care le va genera Codul vor fi arhitecții-șefi ai raioanelor/orașelor, pentru că în sarcina acestor specialiști din autoritățile publice locale stau probemele de urbanism și amenajare a teritoriului. Ei sunt acei, care perfectează în calitate de specialiști ai autorității publice locale, documentele, prin care se asigură gestionarea teritoriului – certificatele de urbanism, autorizațiile de construire/demolare, de schimbare a destinației. Tot în seama subdiviziunilor de arhitectură și urbanism este și elaborarea documentelor de planificare a teritoriilor localităților, fie că sunt PUGuri, sau planuri pentru anumite teritorii care necesită intervenții, la nivel zonal sau de detatliu. Totul. Cu forțe extrem de reduse, pentru că sunt într-un numar efectiv limitat, cauza fiind lipsa de resurse bugetare, dar și a viziunii politice pe acest segment de activitate.
Spre exemplu, ca și îngrijorare a fost expusă parerea, că Codul exclude din proces arhitectul, concluzia fiind făcută în baza faptului, că Codul prevede primarul în calitate de emitent a documentelor permisive, arhitectul-șef nefiind semnatar al acestora. Semnarea actelor permisive de către arhitectul-șef este văzută ca și o metodă de a influența lucrurile, de a interveni la timp și a corecta situații mai puțin favorabile pentru comunitate, dar cu insistență din partea investitorilor. Concluzia vine de la sine – totul se ține pe părerea unui specialist, nu pe norma, care reglementează procesul.
Bineînțeles că putem fi de acord cu faptul că actualmente așa și se procedează – arhitectul este „vama”, care are în instrumentariu dreptul de semnătură, fără de care nu poate fi emis nici certificatul de urmanism nici autorizația de construire și specialiștii pot aduce mute exemple, cînd au putut să apere interesul public în mod profesionist. Dar putem să aducem și exemple, tot foarte multe, cînd cu minile specialiștilor se trag castanele din foc și se comit gafe extrem de mari cu impact negativ major și incllusiv cu repercursiuni asupra averii publice.
De ce se întîmplă acest lucru? Reglementările legale cu lacune, care permit comiterea incălcărilor, sistem de control ineficient, care nu are capacitatea să oprească aceste încălcări, capacitatea managerială scăzută a autorităților locale, justiție incoerentă, toate întrețesute cu elemente corupționale și încă multe altele, care necesită a fi analizate pentru a lua deciziile optime la nivel de norme legale.
Trebuie să menționăm, că în nici un caz nu negăm importanța specialistului, ca un pilon în sistem fiind unul de importanță majoră, de calificarea acestuia depinde cum se implementează normele sistemului. Dar nu ne putem baza doar pe specialist – sistemul e important să lucreze, care e compus din mai multe segmente, unul fiind norma de drept.

Citeste mai mult →